Sfantul Iosif cel Nou de la Partos – viata si cateva dintre minunile sale

Sfantul Iosif s-a nascut in anul 1568, in orasul Raguza Dalmatiei, intr-o familie de crestini valahi. Numele sau de botez a fost Iacob. De mic a ramas orfan de tata. Mama sa i-a dat o crestere aleasa, iar la varsta de doisprezece ani a fost trimis la Ohrida sa invete carte. La cincisprezece ani, intra in Manastirea Maicii Domnului, din localitate. La douazeci de ani, intra in obstea Manastirii Pantocrator, din Sfantul Munte. Aici imbraca schima sub numele de Iosif.

Cuviosul Schimonah Iosif “Valahul” s-a nevoit multi ani la Pantocrator. Dupa o vreme, devine sihastru in padurile din imprejurimi. Intre alte daruri dobandite de la Dumnezeu, se numara darul lacrimilor si darul rugaciunii, darul facerii de minuni, darul vindecarii bolilor. Vazand viata sa imbunatatita si minunile savarsite de dansul, parintii l-au chemat in obste si l-au facut preot si duhovnic al calugarilor din Muntele Athos. A fost, pentru sase ani, egumen al Manastirii Sfantul Stefan din Adrianopol. Apoi a fost numit egumen al Manastiri Cutlumus din Athos. Dupa o vreme, se retrage in preajma Manastirii Vatopedu.

Raposand mitropolitul Timisoarei, Cuviosul Iosif Valahul, cunoscut si cinstit in toate tarile balcanice, este ales mitropolit al Banatului, desi ajunsese la varsta de optzeci de ani.

Cand a ajuns in Timisoara, localnicii au adus la el un olog suferind de douazeci de ani. Rugandu-se Sfantul, bolnavul s-a insanatosit. Aceasta intamplare minunata a facut ca multimea sa-l venereze ca sfant inca de la sosirea sa in Timisoara. A fost mitropolit al Banatului timp de trei ani. In volumul pe luna septembrie din “Vietile Sfintilor” este caracterizat ca fiind: “tare in credinta, intelept la cuvant, bland la inima si neadormit la rugaciune”. Astfel: “A facut multe minuni spre lauda lui Dumnezeu si alinarea suferintelor unor credinciosi, punand mainile pe capul lor si rugandu-se pentru ei. Chiar si pe turcii care stapaneau atunci Timisoara i-a uimit prin viata sa sfanta, iar prin dragostea lui, a adus pe multi dintre ei la adevarata credinta, botezandu-i in numele Sfintei Treimi. De asemenea, a stins cu rugaciunea sa focul ce cuprinsese patea de apus a Timisoarei. Caci, iesind din biserica cu Sfintele Taine in mainile sale si rugandu-se cu lacrimi, indata a trimis Dumnezeu o ploaie puternica si s-a stins focul.”

In anul 1653, se retrage la Manastirea Partos. Dupa trei ani, in toamna lui 1656, trece la Domnul. Plecarea sa la cele vesnice este anuntata de clopotele Manastirii, care incep sa bata singure.

Biserica Ortodoxa Romana l-a canonizat la 7 octombrie 1956, data la care sfintele sale moaste sunt aduse de la Partos si sunt asezate in catedrala mitropolitana din Timisoara, unde se afla si astazi.

Sfantul Iosif nu conteneste sa faca minuni si este o prezenta vie in viata celor care au evlavie la dansul si ii cer ajutorul.

Marturisesc eu insami ca sunt unul dintre beneficiarii ajutorului sau minunat. Am crescut in Banat, intr-o localitate din apropierea Timisoarei. Bunica avea evlavie la Sfantul si imi vorbea mereu despre el. Insa abia la maturitate, atunci cand l-am chemat eu insami in ajutor, am cunoscut dragostea sa si puterea sa minunata. Acum locuiesc in Oltenia, dar, prin voia lui Dumnezeu, merg des la Timisoara. De fiecare data, intru cu emotie in Catedrala Mitropolitana, care e un loc tare drag inimii mele. Multe amintiri ma leaga de acest loc si de Sfantul Iosif care a prilejuit intamplari minunate in viata mea, a familiei mele sau a cunoscutilor mei. In ce ma priveste, nu voi relata insa decat acea intamplare care a fost o lectie pe care mi-a dat-o Sfantul.

Venisem la Timisoara cu sufletul negru si cu inima grea de judecata. Nu imi dadeam seama de starea in care ma aflam, deoarece imi parea ca eram indreptatita sa judec precum judecam. Judecam si osandeam in sinea mea pe aproapele meu, pentru o greseala despre ale carei imprejurari numai Dumnezeu stia, precum tot numai El singur stia ce era in inima celui ce o savarsise. Si nici nu mi-as fi dat seama de greseala mea, daca nu as fi aflat catedrala…pustie! Intrasem parca intr-un mormant. Nu era absolut nimeni in ea. Duhovniceste vorbind, pentru ca altfel, era plina de oameni. Si totusi: era pustie cu desavarsire. Acei oameni nu se aflau in comuniune cu mine, ma simteam cu inima rupta si straina de ei. Atunci am realizat ca, mai inainte de asta, de cate ori intram aici, eram duhovniceste impreuna cu toti ceilalti. Ma durea realitatea pe care o constatam – izolarea intr-o singuratate de iad – si nu intelegeam cauza ei. Dar cel mai rau ma durea ca Sfantul nu era nicaieri. Desi racla cu sfintele moaste era la locul ei… M-am apropiat cu teama de sfintele moaste, mirandu-ma de teama mea: niciodata nu mai sintisem asa ceva. Dar, pentru ca Sfantul imi ajutase de nenumarate ori in chip minunat, m-am apropiat totusi, in ciuda spaimei pe care o resimteam. Nadajduiam sa il aflu acolo, la locul lui, in racla si totul sa revina la normal in inima mea. Numai ca Sfantul nu era acolo, cu toate ca se afla in racla sa. Nu era pentru mine acolo. Nu il puteam intalni, nu ii puteam simti prezenta, era ca si cum mi-ar fi inchis usa in nas. M-am retras cu sfiala undeva, intr-un colt mai ascuns si m-am rugat Sfantului sa imi arate ce am gresit, cu ce anume l-am suparat. Ii ceream iertare fara sa stiu pentru ce, eram insa incredintata ca ii gresisem grav cu ceva, altfel nu m-ar fi parasit. La un moment dat, am simtit in inima mea grozavia greseli mele. Am plans si m-am rugat Sfantului Iosif sa ma ierte. Cand am simtit in inima mea ca m-a iertat, m-am dus iarasi la racla cu sfintele sale moaste. De data aceasta, Sfantul era acolo si sfintele sale moaste raspandeau mireasma pe care o cunosteam. Nu pot reda in cuvinte nici adancimea durerii de dinainte, nici intensitatea bucuriei pe care mi-a dat-o reintalnirea cu Sfantul.

Intamplarea aceasta a fost una din cele care au facut sa imi vad rautatea si sa incerc sa lupt cu ea. De atunci, ma stradui din rasputeri sa nu judec pe nimeni, orice ar gresi cineva.

Alta data, venind eu la Timisoara, am cunoscut in tren o tanara (era studenta) care avea mare evlavie la Sfantul Iosif. Ea mi-a povestit o intamplare minunata pe care o traise ea insasi. Fusesera sfintele moaste duse intr-o alta biserica din Timisoara, nu tin minte unde si nici pentru ce. Fata isi dorea foarte mult sa mearga la Sfantul. Hotarase impreuna cu cele doua colege de camera sa mearga la slujba care urma sa fie savarsita de catre Preasfintitul Paisie. Pe drum, s-a pornit din senin o ploaie torentiala si cele doua colege ale ei s-au intors la camin. Ea insa n-a renuntat si si-a continuat drumul prin ploaie, fara umbrela. Cand a ajus la biserica, s-a intristat, pentru ca era foarte multa lume si oamenii nu aveau loc toti inauntru, teoretic, ea nu avea sanse sa ajunga la Sfantul decat dupa slujba. S-a hotarat sa ramana acolo, in ploaie. La un moment dat, un parinte iese din biserica si roaga multimea sa lase copiii inauntru. Se face rand de copii la intrarea in biserica si parintele respectiv trece in urma lor, delimitand cu bratul grupul lor, in care o include, ultima, e drept, si pe tanara care imi povestea acum intamplarea. Si cum a intrat grupul lor in biserica, asa s-au miscat copiii, incat fata a ajuns chiar langa racla cu sfintele moaste. Imi povestea cu lacrimi pe obraz si cu vocea gatuita de emotie cata bucurie i-a umplut inima. Toata slujba a stat langa Sfantul. S-a intors fericita la camin si imi spunea: “cred ca zambeam cu gura pana la urechi, fiindca lumea intorcea capul dupa mine pe strada, dar eu eram fericita si nu imi pasa ce gandea lumea…” A doua zi, colegele ei de camera erau racite, iar ea nu a avut nimic.

Iar alta data, am intalnit in tren o mama cu multi copii, care se straduise, dupa putere, sa ii cresca in frica lui Dumnezeu. Acum erau mari. Unul dintre ei, de la un moment dat, se schimbase in rau. Nu mai mergea la biserica si spunea lucruri greu de indurat pentru o mama credincioasa. Ba inca, adusese acasa un set de postere sataniste. Trecand prin Timisoara, femeia a socotit sa intre in catedrala sa-i spuna Sfantului Iosif durerea sa. Dupa ce s-a rugat, a vorbit cu parintele care era de rand si i-a cerut rugaciune pentru necazul sau. Parintele a asigurat-o ca se va ruga si a sfatuit-o sa citeasca si ea patruzeci de zile acatistul Sfantului Iosif cel Nou de la Partos. Femeia s-a intors acasa si asa a facut. In mai putin de patruzeci de zile, copilul a inceput sa se schimbe in bine. Cand am intalnit-o eu in tren, venea la Timisoara, sa-i multumeasca Sfantului Iosif pentru ajutoarul sau minunat.

Cu adevara minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai! Sfinte Iosif, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!…

About these ads

2 comments on “Sfantul Iosif cel Nou de la Partos – viata si cateva dintre minunile sale

  1. Pingback: Acatistul Sfantului Iosif cel Nou de la Partos « Tie, Doamne!

  2. Pingback: Troparul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş « Invitaţie la Ortodoxie

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s