Monah Siluan Popescu: Spre Emaus – II. Alfa și Omega

Părintele Siluan Popescu

Bine ați venit! Azi pornim în călătoria promisă săptămâna trecută întrebându-ne ce înțelegem atunci când spunem „Dumnezeu”.

Avem sentimente diverse ce ne stăpânesc când ne gândim la Dumnezeu și de aceea dacă întrebi ce îl caracterizează cel mai mult pe El poți primi răspunsuri diferite. Unii dintre noi nu Îl simt deloc și îți vor spune că este un absent sau o presupunere mai mult sau mai puțin utilă. Nu sunt puțini nici cei care vor mărturisi că este o prezență pe care au simțit-o de câteva ori în viață însă de atât de puține ori încât se întreabă ce a fost adevărat și ce a fost iluzie. Cei care sunt convinși de existența lui Dumnezeu și chiar au simțit-o lămurit de suficiente ori îți răspund că Dumnezeu este puternic, drept, atotștiitor, iubire infinită, abis de smerenie, frumusețe de nedescris, sau chiar că este mai presus de tot ce se poate simți, gândi și spune.

Cu adevărat Dumnezeu este caracterizat de toate acestea. El poate fi un absent atunci când prin prezența Sa ți-ar stânjeni libertatea deși, în același timp, este prezent pretutindeni. Este un musafir ce vine rar, dacă vizitele mai dese pot tulbura prea mult intimitatea ta deși este, în același timp, cea mai intimă prezență permanentă a vieții tale. Azi ți se arată ca iubire iar mâine ca dreptate. Uneori îți poate apărea ca putere absolută iar alteori ca smerenie desăvârșită. Te poate covârși cu adâncul înțelepciunii și al prevederii pentru ca apoi să te cheme la ”nebunia” crucii.

Mai înainte însă  de a fi oricare din cele amintite, Dumnezeu este început și sfârșit, cauză și scop al existenței noastre și a toată existența. Chiar și cei care nu cred că Dumnezeu există sunt de acord că dacă Dumnezeu există El trebuie să fie, în primul rând, Începutul, Cauza primă a toate. Ne apare imediat ca logic și necesar că dacă este Cauză trebuie să fie și Scop al existenței, adică să fie Cel ce ne arată scopul pentru care existăm, ne călăuzește și ne întărește spre atingerea lui. Este sugestiv faptul că Sfânta Scriptură începe cu Cartea Facerii și se încheie cu Apocalipsa. În ultimul capitol al Apocalipsei Dumnezeu Însuși spune: „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul.” (Apoc. 22,13).

Asupra calităților lui Dumnezeu de Cauză și Scop a toate stăruie argumentele raționale ce explică existența lui Dumnezeu. Aceste argumente ne vor fi prilej de meditație în călătorie începând de săptămâna viitoare.

Până atunci întrebați-vă cât de des Îl simțiți pe Dumnezeu ca și dăruitor și împlinire a existenței personale, de câte ori sufletul a strigat precum Estera: „Tu ai făcut cerul şi pământul şi toate cele minunate de sub cer.” De câte ori vi s-a umplut sufletul de bucurie pentru că știți de unde veniți în lume și încotro trebuie să mergeți?

Numai bine!

Siluan Popescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s