Monah Siluan Popescu: Spre Emaus – X. Duhul Adevărului vă va călăuzi la tot adevărul

Părintele Siluan Popescu

Autorii cărților Sfintei Scripturi au scris fiind inspirați de Dumnezeu, dar prin aceasta nu trebuie să se înțeleagă că li s-a dictat cuvânt cu cuvânt ceea ce trebuia scris, ci că Dumnezeu le-a transmis idei și sentimente pe care fiecare le-a exprimat într-un mod specific lui. De aceea, pentru a înțelege mai bine oricare din cărțile Sfintei Scripturi, e important să cunoaștem personalitatea celui ce a scris-o și contextul istoric în care a făcut-o. Să ne gândim, spre exemplu, la sensul cuvintelor din perioada respectivă care poate fi mai larg ca în prezent, așa cum se întâmplă cu cuvântul „frate” care era folosit și pentru verișori.

În același timp, fiind cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce e cuprins în Sfânta Scriptură se adresează tuturor oamenilor și tuturor timpurilor, dar înțelegerea lui presupune o minte luminată de Dumnezeu. Prin urmare se recomandă să avem unul sau mai mulți povățuitori în citirea și înțelegerea Sfintei Scripturi și să cercetăm modul în care au înțeles sfinții paragrafele pe care le citim. Dacă nu vom proceda în felul acesta vom fi pândiți de pericolul pe care ni-l arată Sfântul Apostol Petru când spune referitor la Epistolele Sfântului Apostol Pavel: „În ele sunt unele lucruri anevoie de înțeles, pe care neștiutorii le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare.” (II Petru 3,16). La aceasta trebuie să adăugăm rugăciunea și împlinirea faptelor spre care Dumnezeu ne cheamă prin Sfânta Scriptură și astfel vom înțelege tot mai profund ceea ce citim: „Bate la porțile Scripturii cu mâinile virtuților.” (Evagrie Ponticul)

Deoarece Sfânta Scriptură este inspirată în întregime de Dumnezeu, valoarea oricărui cuvânt pe care îl conține, a oricărei idei, este absolută chiar dacă apare o singură dată în cuprinsul Ei.

Evident că apostolii nu au putut consemna în scris toată învățătura pe care o primiseră de la Mântuitorul și nici tot ce rânduiseră ei pentru organizarea cultului, a Bisericii. De aceea multe din aceste lucruri au fost așternute pe hârtie de generațiile următoare de creștini. Datorită acestui efort beneficiem astăzi de cea de a doua cale de transmitere a Revelației supranaturale, Sfânta Tradiție. Trebuie înțeles că această cale de transmitere a Revelației nu este specifică doar perioadei Noului Testament. Spre exemplu, Epistola Sfântului Iuda ne vorbește de cearta dintre arhanghelul Mihail și diavol pentru trupul lui Moise, dar niciunde în Vechiul Testament nu regăsim relatat acest episod, de unde deducem că Sfântul Iuda îl cunoștea din Tradiție. Tot în Sfânta Tradiție sunt cuprinse explicațiile cu privire la modul de înțelegere a mesajului Sfintei Scripturi și actualizarea acestui mesaj pentru fiecare generație până la sfârșitul veacurilor. „Rostul și lucrarea Sfintei Tradiții constă deci atât în precizarea înțelesului Scripturii (prin regula de credință pe care o are Biserica) cât și actualizarea și dinamizarea cuvântului Scripturii.” (Pr. prof. dr. George Remete, Dogmatica ortodoxă) Prin urmare, Sfânta Tradiție are un aspect fix și unul dinamic.

Despre acestea vom vorbi în întâlnirile viitoare.

Numai bine!

Siluan Popescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s