Monah Siluan Popescu: Spre Emaus VII. În trup fiind, nu știu

Părintele Siluan Popescu

Mulți oameni se întreabă dacă fericirea există cu adevărat și îndoiala lor este firească pentru că fiecare dintre noi a avut momente în care a simțit o pace adâncă fiind în același timp mulțumit și bucuros, dar parcă tot ți-e greu să spui că fericirea există cu adevărat. Aceasta pentru că simțim că fericirea, pentru ca să fie autentică, trebuie să dureze veșnic și să știi că durează veșnic. A fi fericit înseamnă a fi și nemuritor și a fi sigur că starea ta de bine nimeni și nimic cu o poate lua de la tine. Așadar, nu putem fi fericiți în lumea aceasta decât metaforic.

În lumea aceasta putem însă gusta fericirea și aceasta se întâmplă atunci când sufletul și trupul simt deplin prezența și iubirea lui Dumnezeu, deoarece orice altceva îți va aduce oricât de multă pace, mulțumire și bucurie vei știi că este o stare ce nu poate fi eternizată. Prin urmare fericirea nu poate fi decât un dar de la Dumnezeu, iar acesta nu poate fi primit decât prin credință. În acest sens Sfântul Apostol Pavel le scria efesenilor: „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2,8).

Cei care nu am simțit o asemenea stare îi putem doar crede, pe cei care au simțit, că fericirea există. Una din cele mai frumoase mărturii despre fericire ne-a fost lăsată de Nicolae Steinhardt: „În noaptea următoare adorm frânt. Şi atunci, în noaptea aceea chiar, sunt dăruit cu un vis miraculos, o vedenie. Nu-L văd pe Domnul Hristos întrupat, ci numai o lumină uriaşă — albă şi strălucitoare — şi mă simt nespus de fericit. Lumina mă înconjoară din toate părţile, e o fericire totală, şi înlătură totul; sunt scăldat în lumina orbitoare, plutesc în lumină, sunt în lumină şi exult. Ştiu că va dura veşnic, e un perpetuum immobile. Eu sunt îmi vorbeşte lumina, dar nu prin cuvinte, prin transmisiunea gândului. Eu sunt: şi înţeleg prin intelect şi pe calea simţirii — înţeleg că e Domnul şi că sunt înlăuntrul luminii Taborului, că nu numai o văd, ci şi vieţuiesc în mijlocul ei. Mai presus de orice sunt fericit, fericit, fericit. Sunt şi pricep că sunt şi mi-o şi spun. Şi lumina parcă e mai luminoasă decât lumina şi parcă ea vorbeşte şi-mi spune cine e. Visul mi se pare a dura mult, mult de tot. Fericirea nu numai că durează încontinuu, dar şi creşte mereu; dacă răul n-are fund, apoi nici binele n-are plafon, cercul de lumină se lăţeşte din ce în ce, iar fericirea după ce m-a învăluit mătăsos, deodată schimbă tactica, devine dură, se aruncă, se prăvăleşte asupră-mi ca nişte avalanşe care — antigravitaţional — mă înalţă; apoi, iar, procedează în alt fel: duios; mă leagănă — şi-n cele din urmă, fără menajamente, mă înlocuieşte. Nu mai sunt. Ba sunt, dar atât de puternic încât nu mă recunosc.” (Jurnalul Fericirii).

De săptămâna viitoare ne vom gândi la căile prin care Dumnezeu ne vorbește pentru ca să ne ducă la fericire.

Numai bine!

Siluan Popescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s