Ajutorul minunat al Sfintei Tatiana de la Craiova

Sunt situatii – exceptionale, e drept – in care visele sunt de la Dumnezeu. Acestea nu sunt propriu-zis vise, ci sunt intamplari reale in spatiul duhovnicesc. Se deosebesc de inselarile diavolesti prin roadele lor: in vreme ce visele de la diavol aduc tulburare, mandrie, spaima, placere vinovata, deznadejde, apasare, intunecare, lehamite, intamplarile de la Dumnezeu, numite impropriu „vise”, aduc cu ele roadele Duhului Sfant: pacea, bucuria duhovniceasca, lumina sufleteasca, iubirea, smerenia, pocainta.

Aduc vorba aici despre o astfel de intamplare, pe care, la vremea aceea, eu am numit-o „vis” si despre care Parintele meu mi-a spus ulterior ca, dupa roadele sale, a fost de la Dumnezeu, ca un pogoramant al iubirii Sale fata de mine, cand a vazut dorinta mea sincera si ravna aprinsa de a-I urma si a hotarat sa-mi „vorbeasca” intr-un fel accesibil mie atunci.

Se intampla in vremea in care dorul de Dumnezeu imi ardea inima insa eu bantuiam in cautarea Lui pe coclauri unde n-aveam cum sa-L aflu. Ma incurcasem in yoga, meditatia alpha, stiinta oculta… Era un drum al pierzarii, cu toata dorinta mea reala de a ajunge la Dumnezeu. Nu stiam pe atunci ca nu oricine zice „Doamne, Doamne” se si inchina la Adevaratul Dumnezeu. Eram naiva si, pe deasupra, ma fascinasera intamplarile in nevazut de care avusesem parte ca urmare a cautarilor mele pe te miri ce coclauri spirituale straine de Dumnezeu. Acumulasem o oarecare experienta pe drumul ratacirilor mele de la Adevar si nu aveam pe atunci niciun criteriu de selectare, niciun minim spirit de discernamant. Aveam numai o sete sincera, nepotolita, de Dumnezeu. De aceea, citisem flamand tot ce-mi cazuse in mana vorbindu-mi de El. Numai peste Ortodoxie trecusem cu totul superficial, fiindca-mi paruse a fi… desueta. Intre noi fie vorba: o ispita „la zi” in randul cautatorilor de Dumnezeu. Unde insa Dumnezeu vede sinceritate, gaseste o cale sa il indrepte pe om la Adevar.

Eu inghitisem cu mult nesat o sumedenie de lecturi din diverse orientari religioase si spirituale, una mai nociva ca alta. Nu stiam inca lucrul acesta, dar eram sincer in cautarea lui Dumnezeu.

Asa a ingaduit El sa ma impiedic intr-un exercitiu de meditatie. Si piedica a fost ca toata fiinta mea il respingea ca pe o primejdie de moarte. Nu puteam sa-mi explic: savurasem cu pasiune „teoria” de pana la el, dar exercitiul cu pricina nu puteam sa il fac, din pricina unui refuz fiintal: un puternic instinct de supravietuire duhovniceasca se trezise in mine si ma avertiza clar ca drumul pe care pornisem era cu totul gresit. Logic, nu intelegeam. Dar inima mea era ferma in refuzul ei de a accepta o otrava de moarte drept elixir al nemuririi.

M-am oprit atunci acolo, ca intr-o rascruce de drumuri, si am cautat sa aflu Adevarul. Din tot sufletul mi-am dorit sa stiu adevarul despre drumul pe care apucasem si m-am zbuciumat ceva timp, ca sa aflu o incredintare certa, fara putinta de tagaduit. Si m-a luminat Dumnezeu intr-un mod inedit pentru mine, dar atat de pe intelesul meu.

A ingaduit El, in marea Sa iubire si pentru mine, sa ajung intr-o bisericuta de munte, undeva, la tara. Intram arareori intr-o biserica ortodoxa si numai ca o cautare in paralel cu celelalte. De data asta, m-am dus cu rugaciunea in suflet, asteptand un raspuns la dilema mea. A fost o experienta inedita si mantuitoare. Am aflat dintr-o data multe raspunsuri la cautarile mele de pana atunci. Si am aflat, mai ales, ca Dumnezeu ma astepta pe calea Bisericii Ortodoxe, tocmai aici, unde mie-mi paruse ca lucrurile s-au „invechit”. In bisericuta aceea era lume multa, venita din imprejurimi si nu numai, caci parintele avea dragoste de oameni si, multi venind dupa un sfat, aflau acolo dezlegarea problemelor lor. Unii vorbeau dupa slujba, in particular cu parintele. Altii se spovedeau. Altii capatau raspuns in timpul predicii, cum s-a intamplat cu mine. Asteptam incordata sa se termine predica, sa pot sa il intreb si eu ce aveam de intrebat. La un moment dat insa, in timpul predicii, parintele a inceput sa caute in multime cu privirea si, aflandu-ma in coltul in care eram, a ridicat mana spre mine si mi-a spus hotarat: „Nu! Stiinta oculta nu este buna!” Atat. Dar acesta a fost raspunsul dupa care venisem acolo si am simtit fara niciun dubiu, cu o certitudine de netagaduit, ca Insusi Dumnezeu imi raspunsese prin gura unui parinte pe care atunci il vazusem intaia oara in viata mea.

M-am intors acasa stiind ce aveam de facut. Am pus pe foc toate cartile care ma dusesera pe drumuri mincinoase. A urmat apoi o perioada de lupta cu tot ce invatasem gresit si care se imprimase in sufletul meu ca intr-un bot de cera moale, croindu-l dupa tipare strambe. M-am lepadat cu groaza si cu sila de mine insami, cea care fusesem pana atunci si am simtit ca las in urma un mort, cum isi dezbraca sarpele pielea veche si ea ramane uscata in urma sa. Iar eu eram hotarata sa ies pasare din pielea sarpelui care fusesem pana atunci.

Asa m-am intors la „batrana” Ortodoxie.

De la un timp, am simtit ca aveam nevoie vitala de spovedanie. Dar nu stiam incotro s-o apuc. M-am rugat mult la Maica Domnului si la Sfanta Tatiana de la Craiova, la sfintele ei moaste care se afla la Catedrala Mitropolitana Sfantul Dumitru.

M-am zbuciumat mult cu sufletul si ziua, si noaptea, caci somnul nu se mai lipea de mine. Intr-o dis-de-dimineata, dupa o noapte alba, „adorm”. Si imi apare in „vis” o femeie de o frumusete de negrait. Ea ma intreaba: „Vrei sa te spovedesti cu adevarat?” Ii spun ca da, din toata inima mea. Si ea imi promite: „Te trimit eu la un calugar de la manastire!…” Am privit-o cu drag. Era atat de frumoasa si, cu toate ca-mi impunea un deosebit respect, o simteam atat de aproape de inima mea! Am coborat ochii apoi in pamant, cu sfiala, si iarasi i-am ridicat, mangaind cu privirea un teanc de carti asezate pe un postament, in dreptul unei icoane a Sfantului Ioan Valahul. Am atins-o cu uimire si cu sfiala – era ceva electrizant in ea – pe cea de deasupra, cu coperti rosii, deschisa la o pagina, undeva. Am privit intrebator spre minunata mea prietena si ea mi-a lamurit: „Pe asta, nu ai bani, sa o cumperi!” Aici, m-am „trezit” brusc, cu o bucurie in suflet necunoscuta mie pana atunci si cu o nestapanita tragere de inima sa merg la Catedrala.

Era ora sapte dimineata.

Am plecat la Catedrala si m-am rugat toata slujba. Dupa slujba, am ramas ultima la miruit. M-am inchinat la icoane, cu rugaciunea in suflet, ca o flacara blanda, care ma mangaia. La un moment dat, raman uimita: In stanga bisericii, pe postamentul din „vis”, ma astepta teancul de carti, ca un semn de recunoastere. Numai cartea pe care nu aveam bani sa o cumpar lipsea. Le-am mangaiat cu drag pe celelalte si m-am rugat sa imi aflu parintele promis. Apoi, am ingenuncheat intr-un loc unde obisnuiam sa raman adeseori in Catedrala si am continuat sa ma rog. La un moment dat, ma bate pe umar un parinte calugar pe care il stiam si care nu putea fi cel asteptat de mine, intrucat nu era de la manastire, ci de la Catedrala Mitropolitana. Si parintele imi spune, cu un zambet larg si bun: „vino, sa iti prezint pe cineva!” Merg cu parintele si sfintia sa imi prezinta un alt parinte si-mi spune ca „e un calugar de la manastire”. Mie, mi se inmuiasera genunchii, incat cautam de ce sa ma tin si aproape ca mi se taiase rasuflarea.

Asa l-am cunoscut eu pe staretul meu – un Batran in sensul real al Patericului.

Cat despre cartea cu coperti rosii, mi-a ajutat Sfanta si am recunoscut-o curand, la finalul unei Liturghii, in mana unui preot, la rugaciunea amvonului. Am inteles atunci de ce nu aveam bani sa o cumpar: era Liturghierul.

De unde stiu ca in „visul” meu a aparut Sfanta Tatiana? Multi ani am crezut ca fusese Maica Domnului. Apoi, intr-un an de ziua Sfintei Tatiana, cand nu am putut sa ajung la Catedrala, ramanand acasa, m-am rugat ei pentru o problema grea pe care o aveam atunci. Si Sfanta Tatiana mi-a auzit rugaciunea si a venit la mine, nu in vedenie, ci ca prezenta, iar eu atunci mi-am dat seama ca aceasta prezenta o simtisem si in urma cu niste ani, cand mi-a spus ca ma trimite la un parinte de la manastire. Evident ca problema mea si-a aflat grabnica rezolvare cu ajutorul si cu rugaciunile Sfintei Tatiana.

De atunci, rugaciunile mele catre ea s-au inmultit si ajutorul ei este nelipsit de la mine si de la familia mea. Dar niciodata nu mi-a mai aparut in „vis”, afara de acea intaia si singura data, cand eu nu as fi putut sa inteleg altfel ce aveam de facut. Insa, de cate ori ma rog ei, ii simt prezenta si ajutorul ei vine aproape imediat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s