SFÂNTUL ALEXANDRU DIN SVIR


Sfântul Alexandru din Svir, numit și Proorocul Sfintei Treimi, este unul din marii cuvioși, cinstit și vestit în întreaga Rusie pentru viața sa și minunile pe care le-a săvârșit și le săvârșește până în zilele noastre. Pe locul unde Însuși Dumnezeu i s-a arătat, pe malul lacului Roscinsk, în apropierea râului Svir, s-a ridicat mai târziu Mănăstirea Sfânta Treime, care acum este cunoscută ca Lavra Sfântului Alexandru Svirski. Cea mai mare minune sunt însă sfintele sale moaște, căci Dumnezeu a proslavit trupul lui și după trecerea din lumea aceasta, spre îndreptarea și folosul nostru.Trupul Cuviosului este întreg și neschimbat nici măcar la culoare; deși Sfântul a plecat din viața aceasta acum aproape 500 de ani, el pare că doarme! Faţa s-a păstrat foarte bine, iar părțile care putrezesc la omul obișnuit, în primul rând țesuturile moi ale buzelor, nasului și urechilor, sunt neatinse. La mâna dreaptă, deschisă cu palma în sus, se văd clar și firesc, ca la orice om viu, liniile palmei; s-au conservat mâinile muncite greu, cu buricele degetelor bătucite și unghii întregi! Piciorul întreg și nestafidit, de culoare gălbui maronie. Moaștele izvorasc mir din abundență. Este singurul Sfânt al Noului Testament căruia Sfânta Treime i S-a aratat în chipul celor trei Ingeri cu sceptru în mână, pe la anul 1506, poruncindu-i să construiască o biserică în numele Său. A trecut la cele veșnice la 30 august, 1533 la vârsta de 85 ani.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s