Inceputurile si dezvoltarea cultului Maicii Domnului in Biserica: Cultul Maicii Domnului de la Sinodul VII Ecumenic pana in zilele noastre

In ceea ce priveste cultul marial, se observa ca la Sinodul VII Ecumenic erau aproape toate formele de azi ale cultului. Insa „noile cerinte psihofizice si religioase impuneau cultului crestin sa ia o manifestare mai vie”1, acest lucru rasfrangandu-se si In cultul Maicii Domnului. S-a ajuns totusi la excese si devieri, cu precadere In Occident unde nu s-a pastrat linia trasata de Sfintii Parinti. In Rasarit Insa, desi cultul a cunoscut o continua evolutie, acesta s-a dezvoltat pe baza pusa de Sfintii Parinti. Apar piese noi In cadrul imnologiei mariale, unele Inlocuindu-le pe cele vechi care nu mai corespundeau. In legatura cu Invataturile dogmatice Biserica Ortodoxa nu a mai formulat nici o dogma, asa cum a facut Biserica Romano-Catolica, aceasta si din motive ecumenice, dar si din dorinta de a pastra neschimbat tezaurul dumnezeiesc lasat de Sfintii Parinti.

Iconografia mariala se caracterizeaza prin aparitia unor scene noi ca Buna-Vestire, Prezentarea la Templu, Adormirea Maicii Domnului s.a. Multe icoane sunt lucrate In fresca, In mozaic sau In ulei, redand frumusetea feciorelnica a Maicii Domnului si respectul maternitatii divine al ei. In Biserica, icoanelor Maicii Domnului li se dau o randuire speciala, fiind amplasate pe catapeteasma si deasupra altarului.

Aproape toti crestinii aveau In casa icoane ale Nascatoarei de Dumnezeu. Biserica Rusa, Bulgara, Greaca, Romana si alte Biserici Ortodoxe mentin reprezentarea clasica ortodoxa a Sfintei Fecioare In icoane, unele din ele fiind facatoare de minuni, In timp ce Occidentul a secularizat iconografia, deviind de la forma clasica. Icoana nu mai reda frumusetea interioara si curatia spirituala ci accentueaza formele exterioare. Acest aspect a fost influentat de Evul Mediu si Renastere.

Bisericile devin din ce In ce mai numeroase si mai Incapatoare, multe dintre ele purtand hramul Maicii Domnului. Ele sunt Infrumusetate prin pictura, evitandu-se arta statuara prezenta In Biserica Apuseana.

Cultul marial este Imbogatit cu noi sarbatori In cinstea Sfintei Fecioare. Astfel, Patriarhul Gherman si Tarasie ne Instiinteaza ca la Sinodul VII Ecumenic s-a instituit sarbatoarea Intrarii In Biserica a Maicii Domnului, praznuita pe 21 noiembrie.2 In Occident aceasta s-a impus abia In secolul XIV.

O sarbatoare mai noua a fost instituita In secolul XII In amintirea aratarii Maicii Domnului In Biserica din Vlaherne. Evenimentul se praznuieste la 1 octombrie, sarbatoarea numindu-se „Acoperamantul Maicii Domnului.”

In aceeasi perioada s-a instituit si sarbatoarea „Zamislirii Sf. Ana”, la 9 decembrie. Motivul acesteia a fost invocat de Biserica Romano-Catolica pentru Invatatura imaculatei conceptii.

Imnologia mariala (dar si bisericeasca) cunoaste o mare dezvoltare, distingandu-se imnografi de seama. Cantarile exprima adevaruri si Invataturi dogmatice ortodoxe, dar si multe figuri hiperbolizate din pietatea crestinilor, care Insa nu pot fi luate ca Indreptar dogmatic pentru stabilirea adevarurilor de credinta.

Astfel, Teosterict, monah din Betania, alcatuieste Canonul Maicii Domnului „De multe ispite fiind cuprins…”, care va purta mai tarziu numele de Paraclisul Maicii Domnului.

Teofan Graptul (+843) alcatuieste canonul Nascatoarei de Dumnezeu la Duminica II dupa Pasti, la Buna Vestire si la Adormirea Maicii Domnului. Serghie Aghipolitul (sec IX) compune stihiri la Intrarea In Biserica si la Nasterea Domnului, iar Gheorghie, mitropolitul Nicomidiei, In acelasi secol scrie canonul la Punerea Braului Maicii Domnului (31 august).

Unul dintre cei mai fecunzi imnografi ai acestei perioade este Iosif Imnograful (+883) care scrie printre altele canonul la Adormirea Maicii Domnului. Un alt imnograf de seama este Simeon Metafrastul, prim secretar al curtii imperiale din Constantinopol, care alcatuieste canonul Maicii Domnului din Vinerea Mare, la seranda.

Dintre imnografii mai recenti se remarca Teodor Ducas Lascaris, Imparat al Niceei (1254-1258), care alcatuieste canonul Nascatoarei de Dumnezeu despre potolirea necazurilor.3 Se compun de asemenea mai multe acatiste si paraclise ale Maicii Domnului si „Prohodul Maicii Domnului”, ce se canta la 15 august In timp ce se ocoleste biserica, cu epitaful Sfintei Fecioare si cu icoana adormirii ei.

Acum apar, In cartile de mult, dupa cantarile despre Sfanta Treime, cantari catre Sfanta Fecioara (Şi acum…a Nascatoarei). Se asemenea, In cadrul celor 7 laude bisericesti, se canta stihiri, tropare si slave Inchinate ei.

Totodata predicile si cuvantarile In cinstirea ei se Inmultesc.

Ca o noutate a acestei perioade o reprezinta zilele de post In cinstea Adormirii Maicii Domnului (1-15 august), lucru hotarat pentru toata crestinatatea de Sinodul de la Constantinopol din 1166 sub Patriarhul Luca Chrisoverghi. Acest post se tine In amintirea postului tinut de Sfanta Fecioara Inainte de adormirea ei. Trebuie stiut ca acest post s-a tinut si Inainte de aceasta data, In timpul lui Leon cel Mare, Episcopul Romei, dar atunci nu era generalizat printr-o hotarare Sinodala.

Acesta este cadrul istoric In care s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului de la origine pana In zilele noastre. Astazi, cu toate ca este solemn si public, cuprinde multe exagerari, mai ales In Biserica Romano-Catolica, multe din ele datorate fanatismului unor crestini evlaviosi.

1 Ibidem, p. 214

2 Ibidem, p. 215

3 Ibidem, p. 216

Sursa: Maica Domnului

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s