Monah Siluan Popescu: Spre Emaus – XIX. Singurul Dumnezeu adevărat

Părintele Siluan Popescu

Ştim cu toţii că alături de religiile monoteiste există religii politeiste, adică religii care presupun existenţa mai multor entităţi divine din care niciuna nu este absolută, chiar dacă una din aceste entităţi se consideră că a existat mai întâi şi că este izvor direct sau indirect al tuturor. Aşadar, a fi monoteist înseamnă a crede că există o entitate divină absolută, desăvârşită.

Din această calitate rezultă cu necesitate că Ea trebuie să fie şi unică căci dacă ar exista două ele s-ar mărgini reciproc. În acest sens Sfântul Ioan Damaschin se exprimă astfel: „Dar dacă am spune că sunt mulţi Dumnezei, este necesar să se observe deosebire între cei mulţi, căci dacă nu este deosebire între ei, este mai degrabă unul şi nu mulţi. Dar dacă este deosebire între ei, unde este desăvârşirea?”

Ideea aceasta este revelată încă din începuturile Scripturii în prima din cele zece porunci pe care le-a primit Moise: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, cel care te-a scos din pământul Egiptului. Să nu ai alţi Dumnezei afară de mine” (Ieşire 20,2-3); „Ascultă, Israile: Domnul Dumnezeul tău este un singur Domn” (Deut. 6,4), dar credem că a fost cel mai puternic afirmată de proorocul Isaia: „Eu sunt Dumnezeu dintru început şi Eu după acestea şi afară de Mine nu este Dumnezeu, înaintea Mea n-a fost alt Dumnezeu şi după Mine nu va fi şi în afară de Mine nu este” (Isaia 43,10-11).

În Noul Testament, de asemenea, găsim mărturisirea unui singur Dumnezeu în cuvintele Mântuitorului Iisus: „Aceasta este viaţa veşnică ca să te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat” (Ioan 17,3). Aşadar, existenţa unui singur Dumnezeu a fost revelată atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament şi ne-a fost transmisă şi pe calea Sfintei Tradiţii.

Trebuie să subliniem că existenţa unui singur Dumnezeu nu presupune negarea existenţei fiinţelor supranaturale, cum ar fi îngerii, ci doar sublinierea faptului că acestea îşi datorează toate calităţile permanent şi în întregime lui Dumnezeu, care este unicul izvor şi susţinător a toată existenţa.

Calităţile lui Dumnezeu teologii le numesc atribute. Aceste atribute le cunoaştem din lucrările Sale. Ele nu descriu fiinţa lui Dumnezeu ci modul în care aceasta se exprimă prin energiile necreate. Spre exemplu, din existenţa cauzală a tuturor am descoperit faptul că Dumnezeu există şi îşi are izvorul existenţei în Sine însuşi. Acest atribut poartă numele de aseitate.

Subliniem faptul că „atributele fiind o manifestare a lui Dumnezeu în afară, nu trebuiesc identificate cu fiinţa dumnezeiască. Ele nu pot exprima întru totul fiinţa dumnezeiască, fiindu-i inferioare şi periferice. Sunt nişte concluzii asupra acţiunii lui Dumnezeu, pe care noi le tragem privind cu ochii raţiunii luminate de credinţă, efectele lucrării lui Dumnezeu în lume. Atributele precizează în chip subiectiv şi analogic raporturile reale ale lui Dumnezeu cu creaţia sa.” (Pr. prof. univ. dr. George Remete, Curs Dogmatică).

La viitoarea noastră întâlnire vom începe să descoperim cât mai multe din atributele Dumnezeirii.

Numai bine!

Siluan Popescu

Anunțuri

O părere la “Monah Siluan Popescu: Spre Emaus – XIX. Singurul Dumnezeu adevărat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s