Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian: Biblia sau Sfânta Scriptură – Pe înțelesul tuturor (IV)

Părintele Gheorghe-Radu Sălăgian

FACEREA – ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE

CAPITOLUL I – FACEREA LUMII ŞI A OMULUI

FACERE 1,1: Întru-nceput (*) a facut (**) Dumnezeu cerul si pamântul (***).

(*)
În interiorul dimensiunii nemarginite si atemporale a lui Dumnezeu, atunci când El, prin propria Sa vointa si putere a hotarât ca lumea sa aiba un început. “Întru început – en arhe” sugereaza ca Dumnezeu transcende începutul, ca El este anterior oricarei miscari. “Arhe” îmseamna nu numai început, ci si principiu (tradus din Vulgata prin “principium”, adica conceptie, regula, norma, punct de vedere. Textul preconizeaza ideea Întelepciunii creatoare (PROVERBE 8, 22-31), a Logosului (Cuvântului) creator: “Întru-nceput era Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Cuvântul Dumnezeu era… . Toate printr-Însul s-au facut si fara El nimic nu s-a facut din ceea ce s-a facut” (IOAN 1, 1-3).

(**) Grecescul “poieo = a face”, îl traduce pe ebraicul “bara”, un verb care în Vechiul Testament este întotdeauna folosit pentru a exprima actiunea creatoare a lui Dumnezeu. Vulgata (si unele versiuni moderne) îl traduc prin “a crea”, echivalentul românesc al lui “a face”. Verbul e mult mai explicit în versetul: “Te rog, fiule, ridica-ti ochii spre cer si spre pamânt, vezi-le pe toate câte se afla în ele si cunoaste ca Dumnezeu nu le-a facut din cele ce erau (Text foarte important: prima asertiune, mai bine zis mentiune expresa, în Vechiul Testament, asupra faptului ca Dumnezeu a creat lumea din nimic.) si ca tot asa a facut si neamul omenesc” (2 MACABEI 7, 28). De aici reiese ca Dumnezeu a facut totul din nimic (ceea ce exclude prezumtia unei materii preexistente). Românescul “a face” înseamna nu numai a crea (din nimic), ci si a crea în mod organizat, potrivit unui plan, în etape prestabilite si cu o finalitate clara.

(***) Prin “cerul si pamântul” (ebraism) se întelege rezultatul creatiei, cosmosul ordonat, “exprimarea întregului univers” (dupa Sfântul Vasile cel Mare). Altii Sfinti Parinti înteleg lumea îngereasca si cea materiala. Desi nicaieri în Sfânta Scriptura nu se arata când au fost creati îngerii, Sfintii Parinti au convingerea ca ei au fost creati de Dumnezeu înaintea lumii vazute. Unii dintre ei, ca Sfântul Vasile cel Mare si Sfântul Dionisie Areopagitul vorbesc de crearea îngerilor mai presus de timp, într-o stare anterioara creatiei lumii. Dar faptul ca în Cartea Iov se spune: “…hai, cine?; toate-acestea când stelele se nasteau si îngerii Mei (da toti) Ma preamareau în cor” (IOV 38, 7) arata clar ca în ziua a patra a creatiei, când s-au cei doi luminatori mari si stelele (FACERE 1, 16), îngerii deja erau creati, caci au adus lauda lui Dumnezeu. Daca în ziua a patra erau creati, este de presupus si chiar de înteles ca îngerii au fost creati înainte de a se fi început crearea lumii materiale, deoarece nu se poate concepe ca Dumnezeu, dupa primele trei zile ale crearii lumii materiale, ar fi întrerupt-o pe aceasta, spre a-i crea pe îngeri, iar apoi ar fi continuat crearea lumii materiale. De aceea, Sfintii Parinti care vorbesc despre creearea “cerestilor si netrupestilor puteri” afirma ca lumea spirituala a fost creata înaintea lumii materiale. Sfântul Ioan Damaschin afirma categoric aceasta când spune: “Se si cadea sa fie facuta mai întâi firea rationala, dupa aceea cea simtuala si la urma cea mixta, adica omul”.

FACERE 1,2: Dar pamântul era nedeslusit si ne-nplinit(*); si întuneric era deasupra genunii; si Duhul lui Dumnezeu(**) Se purta pe deasupra apelor.

(*) Nedeslusit: invizibil sau de-abia vizibil, ca prin abur. Ne-mplinit: ne-ntocmit pe de-a-ntregul; pustiu; gol: desert, fara viata. Ebraicul TOHU-BOHU sugereaza ideea de haos, materie informa, creata din nimic, dar înca neorganizata, nedeslusita.

(**)
În limba greaca, acelasi cuvânt, PNEVMA, înseamna si “vânt”, si “Duh”. Asadar, miscarea aerului care va face posibila ivirea pamântului: Duhul datator de viata a lui Dumnezeu.

FACERE 1,3: Si a zis(*) Dumnezeu: “Sa fie lumina!”(**) Si a fost lumina.

(*) Rostirea lui Dumnezeu: actul prin care vointa Sa devine fapta; participarea cuvântului (Cuvântului) la actul creatiei, astfel: “Întru-nceput (adica întru dimensiunea interioara – nemarginita si supratemporala – a lui Dumnezeu; în vesnicie; înainte de facerea lumii; anterior oricarei creatii; “mai-nainte de toti vecii”) era Cuvântul (traducerea grecescului LOGOS si latinescul VERBUM. În filosofia elena: puterea creatoare a lui Dumnezeu; ratiunea de a exista a oricarui lucru. În revelatia ioanica: Fiul, a doua Persoana a Sfintei Treimi) si Cuvântul era la Dumnezeu (adica împreuna cu – si cu fata spre Dumnezeu; PROS e o prepozitie dinamica, sugerând nu numai imediata vecinatate, dar si miscarea perpetua, comunianta, a Fiului cu Tatal) si Cuvântul Dumnezeu era. Acesta era dintru-nceput (Daca în primul verset prepozitia EN traduce relatia Logosului cu eternitatea, aici ea schimba perspectiva si introduce relatia Lui cu timpul, pregatind astfel versetul urmator; Cuvântul participa nemijlocit la nasterea timpului prin actul creatiei, dar El era si ramâne anterior acesteia. De astfel, “dintru” este optiunea traducatorilor Bibliei din 1688) la Dumnezeu. Toate printr-Însul s-au facut si fara El nimic nu s-a facut din ceea ce s-a facut” (IOAN1, 1-3).

(**) Activarea luminii necreate a lui Dumnezeu, Cel ce El Însusi este lumina, asa cum lumina este si Cuvântul Sau (Logosul) întrupat Iisus Hristos, dupa cum reiese din urmatoarele versete biblice nou-testamentare:
-”Lumina era cea adevarata, Care, venind în lume, lumineaza pe tot omul” (IOAN 1, 9);
-”Dupa aceea Iisus le-a grait din nou, zicând: “Eu sunt Lumina lumii; cel ce-Mi urmeaza Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vietii” (IOAN 8, 12);
-”Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii!” (IOAN 9, 5);
-”Eu, Lumina am venit în lume, pentru tot cel ce crede în Mine sa nu ramâna în întuneric” (IOAN 12, 46), lumina despre care se vorbeste în toate aceste versete este vizibila si în momentul Schimbarii Sale la Fata (MATEI 17, 2; MARCU 9, 3; LUCA 9, 29). Asadar, nu e vorba de lumina naturala (astrele vor fi create abia în ziua a patra (FACERE 1, 14-19), ci de acea lumina pe care o vor experia mai târziu isihastii si pe care Teologia Rasariteana o va cunoaste îndeosebi prin scrierile Sfântului Grigorie Palama.

FACERE 1,4: Si a vazut Dumnezeu lumina ca e frumoasa(*); si a despartit Dumnezeu lumina de întuneric.

(*) Ca adjectiv, KALOS înseamna FRUMOS (FACERE 1, 4, 31) si ca adverb înseamna “bine” (FACERE 1, 8, 10, 12, 18, 21, 25). “Lumina frumoasa” e optiunea exegetica a Sfântului Vasile cel Mare. “Frumos” si “bine”, laolalta, induc ideea de “armonie”.

FACERE 1,5: Si Dumnezeu a numit lumina “ziua”, iar întunericul l-a numit “noapte”. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua întâi(*).

(*) La Evrei, ziua de 24 de ore începea si se termina la apusul soarelui. Este si ziua liturgica în cultul crestin, care începe cu Vecernia si se încheie cu Ceasul al IX-lea.

FACERE 1,6: Si a zis Dumnezeu: “Sa fie o tarie(*) prin mijlocul apelor si sa desparta apele de ape!” Si a fost asa:

(*) Taria înseamna firmament: cuvântul original sugereaza o bolta cu circumferinta pe orizont. Cu aceasta a început organizarea materiei, pentru ca sa se creeze conditiile necesare vietii fiintelor vii.

FACERE 1,7: Dumnezeu a facut taria si a despartit Dumnezeu apele cele de sub tarie de apele cele de deasupra tariei(*).

(*) Taria fiind vazuta ca o bolta cu circumferinta pe orizont, ea nu poate fi atinsa, oricât ar încerca omul s-o cerceteze. Ea poate fi înteleasa ca SPATIU INTERPLANETAR, taria sau forta care tine planetele, ca ele sa-si urmeze cursul lor ca sa nu se ciocneasca una de alta. Taria care desparte apele de jos de cele de sus, mai poate fi înteleasa si ca învelisul pamântului numit ATMOSFERA.

FACERE 1,8: Si Dumnezeu a numit taria “cer”(*). Si a vazut Dumnezeu ca este bine. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua a doua.

(*) Cerul din ziua a doua, nu este identic cu cerul din versetul 1, care desemneaza lumea nevazuta a îngerilor. Parintele profesor Dr. Dumitru Abrudan de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu, care în anii 1990-1992 a predat Studiul Vechiului Testament si la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca, facea distinctie între cei doi termeni, astfel: “cerul” din versetul 1 care desemneaza lumea nevazuta a îngerilor, dupa marea majoritate a exegetilor biblici, provine din ebraicul HA SAMAIM, care literal se traduce “CERURILE”, deoarece substantivele care se termina în “im” arata ca sunt la numarul plural, pe când “CERUL” sau “TARIA” din ziua a doua, se traduce din ebraica prin cuvântul RACHIA.

de Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian – Parohia Ortodoxă Română Micula Nouă cu filia Bercu Nou şi Şcoala cu clasele I-VIII ,,Avram Iancu”, Satu-Mare

Sursa: Calauza Ortodoxa

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s