Minunile Maicii Domnului – Minunea 4

MINUNEA 4
MAREA A RĂMAS NEUMBLATĂ ŞI FECIOARA NESTRICATĂ

Auzind Faraon că mulţimea Israeliţilor a plecat din Egipt, i-a părut foarte rău că i-a lăsat pe evrei să plece. Îndată şi-a adunat 600 de care alese pentru război şi toată cavaleria egipteană şi a pornit în urma evreilor ca să-i aducă înapoi. El i-a ajuns la ţărmul Mării Roşii. Israelitenii văzându-se urmăriţi, s-au înspăimântat foarte tare. Moise, însă i-a încurajat, astfel: ,,Nu vă temeţi! Ţineţi-vă bine şi veţi vedea mântuirea pe care Domnul o va face astăzi asupră-vă; pe Egiptenii pe care-i vedeţi astăzi nu-i veţi mai vedea în veacul vecilor. Domnul Se va lupta pentru voi; vouă nu vă rămâne decât să fiţi liniştiţi” (IEŞIRE 14,13-14).

Acestea zicând Moise, se depărtă puţin de tabără şi se închină lui Dumnezeu să-i ajute. Apoi se apropie de mare şi o lovi cu toiagul său. Apa s-a desfăcut în două de sus până jos în adâncurile ei, formând într-o parte şi în alta doi pereţi uriaşi de apă. Israelitenii trecură prin ea ca pe uscat de cealaltă parte. Faraon cu oastea lui îi urmări. Când egiptenii au ajuns în mijlocul mării, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-şi întindă mâna şi să lovească cu toiagul apele. Moise a făcut cum i-a poruncit Dumnezeu, apele s-au unit, iar oastea lui Faraon s-a înecat în apele Mării Roşii.

Aici, Marea Roşie preînchipuia pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, prin care a trecut: zămislit, întrupat şi născut Hristos, Dumnezeu-Omul. Poporul Israelitean care a trecut prin marea neumblată, după care apele ei despărţite s-au împreunat iarăşi la loc, preînchipuia pe Maria pururea Fecioară care înainte de naştere era Fecioară, în naştere Fecioară şi după naştere rămasese iarăşi Fecioară. Aceasta ne adevereşte şi Biserica lui Dumnezeu în cântarea: ,,În Marea Roşie, chipul Maicii celei neispitite de nuntă, s-a scris oarecând. Acolo Moise despărţitor al apei; iar aici Gavriil slujitor al minunii. Atunci adâncul l-a trecut pedestru, neudat, Israil; iar acum pe Hristos L-a născut fără sămânţă Fecioara. Marea, după trecerea lui Israil a rămas neumblată; iar cea fără prihană, după naşterea lui Hristos a rămas nestricată” (PENTICOSTAR).

BIBLIOGRAFIE:
1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD; Tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; VERSIUNE DIORTOSITĂ DUPĂ SEPTUAGINTA, REDACTATĂ ŞI ADNOTATĂ DE BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, ARHIEPISCOPUL CLUJULUI; Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române; BUCUREŞTI – 2001;
2. MĂNDIŢĂ, Protosinghel Nicodim – MINUNILE MAICII DOMNULUI – tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; EDITURA AGAPIS; BUBUREŞTI – 2001.

de Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian – Parohia Ortodoxă Română Micula Nouă cu filia Bercu Nou şi Şcoala cu clasele I-VIII “Avram Iancu”, Satu-Mare

Sursa: Calauza Ortodoxa

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s