Monah Siluan Popescu: Lumina neapropiată

Părintele Siluan Popescu

Şi a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!» Şi a fost lumină. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi. (Facere 1,3-5)

Cei mai mulţi tâlcuitori contemporani ai acestor versete, vrând să explice cum este posibil ca Dumnezeu să fi făcut lumina în ziua întâi şi abia în ziua a patra luminătorii, ne spun că în relatarea zilei întâi a creaţiei nu este vorba de lumina fizică ci de o ordine pe care Dumnezeu a pus-o în lucruri.

Nu de aceeaşi părere este însă şi Sfântul Grigorie Palama. Să urmărim tâlcuirea sa: „A existat oare un timp când lumina soarelui nu se afla în globul solar ca într-un vas? Căci lumina s-a născut mai întâi, înainte de a fi soarele, pe când Cel ce pe toate le-a adus întru fiinţă a zidit discul soarelui abia în cea de-a patra zi, unind cu acesta lumina şi astfel rostuindu-l ca un astru făcător şi luminător al zilei.”[i] Nu dorim să ridicăm la nivel de dogmă părerea Sfântului Grigorie Palama, dar să ne fie îngăduit a o îmbrăţisa mai ales că în continuarea ei sfântul ne arată cum, astfel văzute, lucrurile se încadrează în pedagogia tipologică care străbate de atâtea ori Sfânta Scriptură: „Tot astfel şi în ceea ce priveşte lumina dumnezeirii: a fost oare un timp când ea nu era cuprinsă ca într-un vas în trupul lui Hristos? Căci una este fără cauză, iar cealaltă este cauzată. Ceea ce a luat de la noi Fiul lui Dumnezeu [adică trupul], pentru noi săvârşindu-se, a primit întru sine deplinătatea dumnezeiriii şi astfel a fost arătat ca un luminător îndumnezeitor, răspândind dumnezeiasca lumină.”[ii] Dorim să subliniem, în plus, că existenţa luminii dispersate înainte de formarea aştrilor este acum o certitudine ştiinţifică.

Pornind de la lumina creată, fizică, Sfântul Grigorie Palama ne mută direct la lumina necreată. În efemeritatea vieţii noastre pământeşti avem însă, în cele mai multe cazuri, o cunoaştere mult mai graduală a luminii. Încă din prima clipă de după naştere pruncul vede lumina dar acum el nu poate diferenţia formele unele de altele şi imaginile sale sunt lipsite de culoare. Nu mult mai târziu formele şi culoarea intră în viaţa sa, şi câtă bucurie au părinţii atunci când medicul le confirmă că noul-născut are vederea bună căci este recunoscut de către toţi văzul ca fiind cel mai important dintre simţuri.

Pe măsură ce pruncul creşte părinţii sunt tot mai interesaţi dacă copilul lor are şi o capacitate mare de înţelegere, adică dacă se poate bucura de vederea raţiunilor pe care Dumnezeu le-a pus în lucruri. Ceea ce îi interesează acum este posibilitatea de a primi lumina minţii. Mai târziu cunoaştem şi alte feluri de lumină. Părintele Sofronie Saharov ne relatează atât de frumos călătoria sa către lumina necreată: „Mi-a fost dat să trăiesc mai multe feluri de lumină şi de lumini: „lumina” însuflării artistice, care izvorăşte din frumuseţea lumii văzute; „lumina” contemplării filosofice, care se preschimbă într-o experienţă mistică; să adăugăm aici şi „lumina” cunoaşterii ştiinţifice, a cărei vrednicie este întotdeauna neapărat relativă; am fost ispitit şi de arătări luminoase aduse de duhurile vrăjmaşe. Dar abia în vârsta coaptă, când m-am întors la Hristos ca fiind Dumnezeu desăvârşit, m-a luminat lumina cea fără-de-început. Această minunată Lumină, fie şi în măsura în care mi-a fost dat, prin bunăvoirea cea de Sus, să o cunosc, a stins tot restul, asemenea Soarelui care, răsărind, nu îţi mai îngăduie a zări până şi cele mai luminoase stele.”[iii]

Din păcate în grija lor faţă de copii părinţii se opresc de cele mai multe ori la vederea fizică, înţelegătoare, estetică şi foarte rar includ în ea şi dezvoltarea vederii duhovniceşti care să permită copilului a se bucura de lumina necreată. Aceasta se întâmplă pentru că părinţii înşişi nu reuşesc să vadă lumina necreată şi cei mai mulţi nici nu cred că ea există.

Această vedere duhovnicească doreşte Biserica să ne-o dăruiască şi de aceea ne rugăm în fiecare dimineaţă: “Hristoase, lumina cea adevărată, care luminezi şi sfinţeşti pe tot omul, ce vine în lume: să se însemneze peste noi lumina feţei tale, ca într-însa să vedem lumina cea neapropiată; îndreptează paşii noştri spre lucrarea poruncilor tale, pentru rugăciunile preacuratei Maicii tale şi ale tuturor sfinţilor tăi. Amin.”

Ceea ce ne împiedică să vedem lumina cea neapropiată sunt păcatele noastre. “Să ne curăţim simţirile ca să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a învierii.” (aşa ne rugăm în fiecare noapte de Paşti), dar mai ales să îi încurajăm pe copii să ceară această vedere de la Dumnezeu, căci de ei este atât de aproape!

Siluan Popescu



[i] Sf. Grigorie Palama, Omilii, vol. 2, trad. Parascheva Grigoriu, Bucureşti, Editura Anastasia, 2004, pp 195-196

[ii] Idem, p 196

[iii] Arhimandritul Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, traducere Rafail Noica, Bucureşti, Editura Sofia, 2004, p 225

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s