Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian: Biblia sau Sfânta Scriptură – Pe înțelesul tuturor (XI)

Părintele Gheorghe-Radu Sălăgian

Pilda Domnului şi Mântuitorului nostru şi biruinţa Lui împotriva ispititorului, dobândită în timpul postului său de 40 de zile în pustie, nu trebuie trecută cu vederea în tratarea acestui subiect. Ispitirea Mântuitorului şi ispitirea strămoşilor noştri, fără îndoială, stau în strânsă legătură. “Adam cel de-al doilea” (Iisus Hristos) a fost supus ispitirii, fără îndoială, nu pentru Sine, ci pentru a repara greşeala lui Adam cel dintâi; de aceea chiar şi chipul ispitirii Lui seamănă foarte mult cu chipul ispitirii din pricina căreia a căzut Eva, deosebindu-se numai prin aceea, că vrăşmaşul s-a înfăţişat Mântuitorului nu sub chipul şarpelui, cum ne-a ispitit pe noi, ci în propria sa persoană. Afară de asta, ceea ce pentru Eva a fost concentrat în roadele unui pom, aici diavolul pentru Mântuitorul a împărţit, aşa zicând, în trei doze, că dacă nu va lucra la una, să le folosească cu izbândă pe celelalte.

Iată cum a decurs această întreită ispitire:

1. “Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini” (MATEI 4, 3). Aceasta este prima ispită: pofta trupului, foamea, ispita de a se vinde sufleteşte Îl îndeamnă să pună trupul înaintea sufletului. Ne-am putea închipui cât de bună trebuia să fie pâinea, după ce petrecuse 40 de zile în post! Iisus, însă a înlăturat această ispită, zicându-i: “Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu” (MATEI 4, 4). Aici, Mântuitorul ne arată că nu pâinea este hrana prioritară, ci cuvântul creator al lui Dumnezeu – citatul este după Septuaginta; în Textul Masoretic: “…ci cu tot ce iese din gura lui Dumnezeu”, “cuvântul” fiind omis.

2. “Atunci diavolul L-a dus în Sfânta Cetate şi L-a pus pe aripa templului şi I-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: Îngerilor Săi le va porunci pentru Tine şi ei Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva piciorul tău să ţi-L izbeşti de piatră” (MATEI 4, 5-6). Aceasta este a doua ispită, nu mai puţin atrăgătoare pentru ambiţia omenească obişnuită – problema afirmării de sine, a mândriei şi a slavei deşarte. Aici, ca şi cum diavolul I-ar spune: “Aruncă-Te de pe templu, doar aşa ca să araţi cine eşti Tu, că doar, oare, chiar eşti Fiul lui Dumnezeu?” Ce uimiţi ar fi fost evreii din Ierusalim, văzând pe Iisus aruncându-Se de pe aripa templului, fără să se rănească când ajunge jos! Ce s-ar fi bucurat diavolul, văzându-L pe Iisus făcând lucrul acesta, asemănându-L cu un mare cascador din circ! Toate minunile făcute de Mântuitorul afirmă iubirea Sa faţă de alţii; dar niciodată afirmarea de Sine, mândria, eul, căci lucrul diavolului scoate în evidenţă eul. Această ispită este biruită din nou de Iisus, zicându-i diavolului: “Dar mai este scris: Să nu-L ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău” (MATEI 4, 7).

3. “Diavolul L-a mai dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor şi I-a zis: Pe acestea toate ţi le voi da Ţie dacă vei cădea înaintea mea şi mi te vei închina. Atunci Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, Satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi numai Lui să-I slujeşti! Atunci diavolul L-a lăsat; şi iată, îngerii s-au apropiat de El şi-I slujeau” (MATEI 4, 8-11). Aceasta a fost cea de-a treia ispită şi cea mai grea – problema puterii, condiţionată de închinarea înaintea diavolului, adică ai toată lumea aceasta cu o condiţie: să te îndepărtezi de Dumnezeu şi să te închini diavolului. Răspunsul Domnului a fost foarte clar: “…scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti!” (MATEI 4, 11).

Diavolul îi făcuse lui Iisus o întreită ofertă:
1. pâinea;
2. miracolul;
3. puterea. Acest episod îi va inspira lui Dostoievski celebra Legendă a Marelui Inchizitor, din romanul Fraţii Karamazov.

În momentul în care Dumnezeu este îndepărtat din centrul nostru de atenţie, deci nu mai îndeplinim poruncile Lui, ne vom face dumnezei falşi şi idoli din ceea ce stăpânim noi, ca aceea să ne stăpânească pe noi.

Problema stăpânirii este o problemă foarte serioasă şi în foarte multe cazuri nu este tratată ca atare. Câţi din cei mici la suflet când ajung conducători, mici sau mari, până la conducători de stat, nu uită că, de fapt, sunt acolo pentru puţină vreme? Puţini! Încep să-se idolatrizeze, crezând că ei sunt cineva, că în veac nu vor mai muri şi uită de toţi ceilalţi. Încep prin asuprirea supuşilor, apoi trec la războaie şi prin viclenie, la asuprirea altor popoare. Studiind istoria, putem constata câte războaie au fost, câte imperii s-au format şi apoi s-au distrus, câţi oameni au fost înfometaţi, omorâţi, îngheţaţi, răniţi, spânzuraţi, arşi de vii, toate aceste orori cauzate de mândria şi lăcomia unor conducători, bolnavi de pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii. În momentul când nu mai slujeşti oamenilor ca pentru Dumnezeu, atunci te faci tu pe tine dumnezeu, fără Dumnezeu. Aceasta este drama tuturor dictatorilor şi a tuturor sistemelor totalitare, care au crezut că sunt dumnezei fără Dumnezeu.

Dacă ne închinăm lui Dumnezeu, ne simţim responsabili faţă de lume.

Ce a făcut Răscumpărătorul? A ascultat El de Satana? Nici vorbă! El nu are cugete multe, ca strămoaşa noastră, ci numai unul şi neschimbat şi anume VOIA SFÂNTĂ A TATĂLUI CERESC. Când ispititorul vrea să îndrepte luarea aminte a Lui spre lucrurile cele de jos, El totdeauna îşi îndreaptă privirea în sus, spre Tatăl şi de la faţa Lui luminoasă trimite răspuns vrăşmaşului. Eva însă i-a îngăduit să meargă înaintea ei, ca o căpetenie şi povăţuitor, l-a urmat pe diavol cu supunere şi şi-a agonisit moarte. Este bine să privim cu atenţie şi cu tărie la smerenia Mântuitorului! El nimic nu spune diavolului de la Sine, deşi este şi Dumnezeu, ci toate le împrumută din cuvântul lui Dumnezeu; îl loveşte, dar cu sabie nefăcută de mână, prin cuvintele: “scris este”, cuvinte care ne pot abate şi pe noi de la părerea de noi înşine şi nădejdea de sine – cu care strămoaşa noastră a intrat în vorbă cu ispititorul şi dându-ne pilda de smerenie – singura armă cu care îl putem birui pe diavol. De aceea, de mare folos pentru noi este să ţinem minte rezerva de sentinţe a Sfintei Scripturi, ca în caz de ispită să le putem întrebuinţa numaidecât pentru respingerea săgeţilor vrăşmaşului, căci Dumnezeu, niciodată nu ne lasă să fim ispitiţi mai mult decât putem noi să ne apărăm sau să suferim.]

Sursa: CALAUZA ORTODOXA

Anunțuri

4 păreri la “Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian: Biblia sau Sfânta Scriptură – Pe înțelesul tuturor (XI)

  1. Acesta este un loc unde se dau anumite repere celor dornici de cunoastere. Daca doriti sa aprofundati anumite aspecte, lucru de care noi ne bucuram, este bine sa audiati cursurile unei facultati de teologie. Evident, aici spatiul nu e destinat pentru asa ceva si nici noi nu avem timpul necesar pentru a intra in detalii.

    Apreciază

  2. Good – I should definitely pronounce, impressed with your website. I had no trouble navigating through all tabs as well as related information ended up being truly simple to do to access. I recently found what I hoped for before you know it at all. Reasonably unusual. Is likely to appreciate it for those who add forums or something, site theme . a tones way for your client to communicate. Nice task..

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s