Icoana Maicii Domnului Chezaşa celor păcătoşi (7 martie)

Sursa: Sfinti si icoane

(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0307/0307017.jpg)

Această icoană a Maicii Domnului o înfăţişează pe aceasta ţinând mâna sa dreaptă în mâinile Fiului ei, degetul ei arătător este ţinut de mâna dreaptă a Mântuitorului, iar degetul cel mic de mâna stângă a Acestuia, chip al faptului ca Pracurata Maică se pune chezaşă pentru toţi păcătoşii care îi cer mijlocirea. Pe icoană stă scris: Eu sunt chizaşa celor păcătoşi dinaintea Fiului meu care mi-a făgăduit că îi va auzi pe ei, iar cei care mă vor bucura auzind glasul lor înalţat Mie vor primi bucurie veşnică prin Mine (traducere aproximativă).

Originea icoanei a fost acoperită de negurile vremilor.

Pentru prima dată, s-a arătat făcătoare de minuni icoana aflată la Mănăstirea Sfântului Nicolae din Orel. Aceasta, fiind deteriorată de trecerea vremii, se afla, lipsită de cinstire, într-o capelă veche şi neîngrijită de la poarta mănăstirii. Însă în anul 1843, mai multor oameni li se descoperiră în vis că această icoană este dăruită cu harul săvârşirii de minuni. Atunci, icoana fu mutată cu cinste în biserică. Mai întâi, se tămădui un băiat care de mulţi ani era paralizat şi pentru care mama sa se rugă fierbinte dinaintea icoanei. Răspândindu-se vestea minunii, mulţi credincioşi veniră să se închine şi să se roage pentru a primi tămăduire de boli trupeşti şi izbăvire de necazuri.

Icoana este cunoscută mai ales pentru minunile săvârşite în vremea unei epidemii de holeră, când mulţi bolnavi au primit tămăduire dinaintea ei.

Sporind cinstirea icoanei, se ridică o biserică mare în care fu aşezată cu multă cinste şi evlavie.

În anul 1848, prin evlavia  locotenentului colonel Dimitrie Bonşeskul din Moscova se zugrăvi o astfel de icoană pe care o aşeză cu cinste în casa sa. Curând, din icoană începu a izvorî mir cu bună mireasmă cu care ungându-se cei bolnavi de vreme îndelungată primeau tămăduire. Pentru multa cinstire a icoanei, locotenentul dărui icoana Bisericii Sfântului Nicolae Kamovniki unde se zidi îndată o capelă în cinstea ei.

Prăznuirea icoanei se săvârşeşte la 7 martie şi 29 mai.

+ * + * +

(Sursă: http://богородица.рф/wp-content/uploads/2011/01/sporuchnica_greshnih_v_oklade.jpg)

+ * + * +

Icoana Maicii Domnului Chezaşa celor păcătoşi, izvorâtoare de mir, de la Biserica Sf. Nicolae Kamovniki

(Sursă: http://www.patriarchia.ru/db/text/215916.html)

+ * + * +

(Sursă: http://akadem-icon.ucoz.ru/homeicon/Sporuchnicha_Greshnih.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0307/0307001.jpg)

(Sursă: http://богородица.рф/wp-content/uploads/2011/01/sporuchnica_greshnih7.jpg)

(Sursă: http://богородица.рф/wp-content/uploads/2011/01/sporuchnica_greshnih10.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0307/0307019.jpg)

(Sursă: http://богородица.рф/wp-content/uploads/2011/01/sporuchnica_greshnih8_v_hamovnikah.jpg)

+ * + * +

Biserica Sfântul Nicolae Kamovniki, aflată în centul Moscovei

Ridicată în anul 1679, aproape de o biserică de lemn cu acelaşi hram ridicată la 1625.

(Sursă: http://hramy-msk.livejournal.com/39106.html)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s