Sărbătorile Maicii Domnului din Vinerea Luminată

Maica Domnului – Maica Vieții și Izvorul nesecat al tămăduirilor noastre – este cinstită în Vinerea Luminată prin două sărbători: Izvorul Tămăduirii și Prăznuirea Icoanei Elaiovrytissa, care se află la Mănăstirea Vatopedu, Sfântul Munte Athos. Ambele sărbători se întemeiază pe minunile săvârșite de Maica lui Dumnezeu, din iubirea ei maternă pentru întreg neamul omenesc.

Izvorul Tămăduirii

 Leon cel Mare (457-474), pe când nu era încă împărat, ci numai ostaș și un om foarte milostiv și cu viață îmbunătățită, se plimba odată printr-o pădure deasă, situată la marginea Constantinopolului. Acolo, a întâlnit un orb care călătorise mult în arșță și care era însetat și slăbit. Căutând ei apă, orbul a căzut, nemaiputând să umble. Apoi, Leon a căutat câteva ceasuri, singur, în pădure, dar apă n-a aflat și s-a întristat pentru bătrânul orb, temându-se să nu moară. Ostenit și îngrijorat pentru viața bătrânului, a auzit glasul Maicii Domnului care-i spunea: „O, Leone! Nu te scârbi căci apa este aproape de tine și, luând, adapă pe orb. Apoi, să-i speli ochii lui cu dânsa, ca să cunoști puterea mea. Iar tu să știi că vei ajunge împăratși atunci să-ți aduci aminte și să-mi faci aici o biserică, să locuiesc într-însa și să vină aici câți au trebuință de ajutorul meu, ca să afle mântuirea sufletului și a trupului.”[1] Leon s-a bucurat nespus și, intrând mai afund în pădure, a aflat un lac. Din apa acestuia luând, a dus orbului de a băut și i-a spălat fața, iar orbul, venindu-și în fire, și-a recăpătat și vederea în chip minunat.

La scurt timp după aceasta ajungând împărat, Leon a ridicat o biserică în apropierea izvorului tămăduitor descoperit de Maica Domnului, în amintirea minunii făcute de ea cu bătrânul cel orb.

De-a lungul timpului, multe vindecări minunate a săvârșit Maica Domnului prin apa acestui izvor.

Împăratul Iustinian (527-565) s-a vindecat de o boală grea, bând din apa acestui izvor. În semn de recunoștință, el a ridicat o nouă biserică, mai mare decât cea dintâi, ridicată de împăratul Leon. Însă această biserică a fost distrusă de turci (1453), odată cu căderea Constantinopolului.

Astăzi, la Istanbul, există o biserică din secolul XIX, ridicată pe locul minunii săvârșite de Maica Domnului. La subsol, se află un paraclis care a rămas aici încă din secolul VI (de pe vremea împăratului Iustinian) și care adăpostește izvorul descoperit lui Leon de către Maica Domnului.

Minunea învierii unui mort

 Această minune se află în Penticostar și se citește în Vinerea Luminată. De asemenea, ea este menționată de părintele Nicodim Mandiță în cartea sa Minunile Maicii Domnului.

Era în Tesalonic un om bogat , credincios și cu multă evlavie la Maica Domnului. Acesta, auzind de minunile săvârșite de Maica Domnului prin apele vindecătoare ale izvorului descoperit cândva lui Leon, s-a aprins de sfânta râvnă de a se închina ei în biserica zidită acolo și de a bea din apa acelui izvor, spre sfințirea sufletului său. Așa s-a pornit el la drum, pe mare, ca să-și împlinească dorirea cea arzătoare a inimii.

În timpul călătoriei, s-a îmbolnăvit însă de moarte. Văzând el că nu mai are nicio nădejde să își mai vină în fire și, pentru aceasta, întristat peste măsură, a spus corăbierului: „Socotesc cum că n-am fost vrednic să mă închin Bisericii Născătoarei de Dumnezeu, nici să beau din apa aceea preasfințită și, fiindcă păcatele mele m-au împiedicat de a mă duce viu, te jur pe tine cu numele Stăpânei, Născătoarei de Dumnezeu, să nu mă arunci în mare, ci să mă pui într-o ladă și să mă duci la acea Sfântă Biserică, să mă îngropi acolo. Făcând așa, vei avea ajutătoare pe Preasfânta Maică. Însă îți las ție din banii mei o sută de galbeni, iar pe ceilalți să-i dai la Biserica aceea, pentru pomenirea sufletului meu.[2]

Murind bolnavul, corăbierul a împlinit cele ce-i promisese. După ce s-a făcut slujba înmormântării, un preot a cerut să se deschidă sicriul, pentru că zicea el că nu miroase ca și cum era acum a patra zi de când murise. Atunci, un tovarăș al corăbierului, luând apă din izvorul din care omul își dorise să ajungă să bea, l-a stropit pe el, zicând: „O, sărace! Cât dor ai avut ca să bei din apa aceasta și nu ai ajuns, ci măcar acum primește-o pe dânsa!”[3] Dar ce minune s-a făcut, că îndată ce a vărsat apa pe trupul lui, mortul a înviat, slăvind pe Dumnezeu și pe Preasfânta Sa Maică! Iar omul acesta nu s-a mai întors la ale lumii, ci a rămas în Biserica Maicii Domnului, slujindu-i până la capătul zilelor lui, cu toată osârdia și cu înflăcărată râvnă, ca un bun călugăr ce se făcuse. Și a mai trăit douăzeci de ani după învierea sa, apoi a adormit în Domnul.

Sfințirea apei  

De Izvorul Tămăduirii, după Sfânta Liturghie, se face sfințirea apei, potrivit unei rânduieli specifice Săptămânii Luminate. Apoi, credincioșii sunt stropiți de către preot cu apa sfințită, în timp ce se cântă troparul „Mântuiește, Doamne…”.

Cei care gustă cu credință din apa aceasta au parte de vindecări minunate, sunt feriți de primejdii și de necazuri, căci puterea lui Dumnezeu și cea a Maicii Sale îi ocrotește și îi sfințește.

***

Prăznuirea Icoanei Maicii Domnului Elaiovrytissa

Elaiovrytissa este o icoană din secolul XIV, de mici dimensiuni. Ea se află în chelăria Mănăstirii Vatopedu, acolo unde se păstrează, între altele, uleiul de măsline și vinul. De aceea, acestei icoane i se mai spune și Docheiarissa, de la cuvântul „docheion”= chelărie. Se cunoaște că pe vremea cuviosului Ghenadie, pe când acesta era chelar al mănăstirii, a îngăduit Dumnezeu vreme de strâmtorare, ca să se arate puterea și milostivirea Preasfintei Sale Maici. Văzând, deci, cuviosul părinte uleiul împuținat, l-a oprit pentru candele, nemaidand pentru trebuințele bucătăriei. Aflând egumenul de aceasta, i-a cerut cuviosului sa nu oprească întrebuințarea uleiului la bucătărie, zicând că Maica Domnului nu-i va lăsa să sufere lipsă. Într-adevăr, pentru credința acestui egumen, Maica Domnului a înmulțit uleiul, încât, când cuviosul a intrat în chelărie, uleiul de măsline se prelingea din amforele de piatră pline ochi, ce se aflau în fața acestei icoane. De atunci, icoana a primit numele de Elaiovrytissa, adică: „Izvorâtoarea de mir”.

La un moment dat, un credincios care avea mare evlavie la această icoană, a împodobit-o cu o frumoasă lucrătură în argint.

Prăznuirea acestei icoane se face în Vinerea Luminată. Atunci, ea este dusă în biserica mare a mănăstirii, fiind așezată spre închinare.

***

Descarcă: Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului

aici


[1] Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura AGAPIS, 2000, p. 72

[2] Idem, p. 74

[3] Idem, p. 74

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s