Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul

Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan era fiul lui Zevedei si al Salomiei. Iar Salomi era fiica dreptului Iosif, logodnicul Maicii Domnului.

Pe cand Domnul nostru Iisus Hristos umbla pe langa Marea Galileii si chema la Sine primii Sai ucenici, a vazut si pe Iacob al lui Zevedei, si pe Ioan, fratele lui, in corabie cu tatal lor, Zevedei. Domnul i-a chemat la Sine, iar ei I-au urmat indata, lasand numaidecat corabia si pe tatal lor. Atat de mare le era credinta si inima le era intr-atat de curata, incat n-au stat pe ganduri si n-au ezitat, n-au facut socoteli omenesti si nu au cautat sa-si randuiasca mai intai cele ale casei lor, ci au raspuns pe loc chemarii lui Dumnezeu. Iar Domnul l-a numit pe Ioan inca de la inceput “fiu al tunetului”, aratand prin aceasta ca el avea sa se auda in lume precum un tunet: cu indrazneala si cu putere multa, aducand lumina cunostintei de Dumnezeu celor incatusati in intunericul paganatatii.

Pe acest ucenic al Sau, Domnul l-a iubit cel mai mult, cunoscandu-l ca un Dumnezeu si pretuind deopotriva nerautatea inimii, dragostea si fecioria lui. Iar acest cel mai iubit ucenic al Domnului era si cel ce el insusi iubea pe Domnul mai mult decat ceilalti. Dragostea lui nesmintita fata de Invatatorul sau l-a intarit sa Ii fie totdeauna alaturi, urmandu-L indeaproape pana la capat. Cu trei secole mai tarziu, Sfantul Antonie cel Mare avea sa marturiseasca: “Eu nu ma tem de Dumnezeu, ci Il iubesc pe El.” Caci, asa cum sunt unanim de acord Sfintii nostri Parinti: “Dragostea scoate frica afara.” O astfel de dragoste catre Domnul avea si Sfantul Apostol Ioan: desavarsita. De aceea, pentru el a fost firesc sa isi culce tampla pe pieptul Domnului si sa-L intrebe ceea ce ceilalti nu indrazneau sa-L intrebe: “Cine e cel ce Te va vinde?” Afara de Maica Domnului, care L-a purtat intru sine aievea pe Dumnezeu intrupat, numai Sfantul Apostol Ioan s-a apropiat atat de mult de El, incat sa-si culce tampla pe pieptul Lui si sa asculte bataile inimii dumnezeiesti. Iubirea lui pentru Domnul a fost lamurita in focul ispitelor, de la Patimile Domnului pana la cele ce avea sa le sufere pentru El propovaduind Evanghelia, aratandu-se astfel biruitoare, in toata frumusetea si stralucirea tariei ei de diamant. In vremea Patimilor Sale, Domnul a fost parasit de catre ucenicii care s-au infricosati, imputinati la inima, ca niste oameni ce se gaseau. Numai Sfantul Apostol Ioan L-a urmat, impreuna cu Preacurata Sa Maica. Si au putut face aceasta cu marime de inima si nestingheriti de nicio temere, intrucat iubirea lor pentru Domnul era desavarsita.

L-au urmat impreuna pana la cruce si pana la rastignirea si moartea Sa, impreuna patimind pentru dragostea lor desavarsita. Iar Domnul, mai inainte de a-Si incredinta Duhul in mainile Tatalui, l-a incredintat pe iubitul Sau ucenic Preacuratei Sale Maici si pe Maica Sa iubitului Sau ucenic. Iar Sfantul Apostol Ioan a luat la sine pe Maica Domnului si i-a slujit ca un fiu pana la adormirea ei. Si cand trupul ei a fost dus la mormant, Sfantul Apostol Ioan a fost cel care a dus inaintea patului ei stalparea stralucind ca o lumina, pe care o adusese Sfantul Arhanghel Gavriil, vestind Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu mutarea sa la Domnul.

Dupa adormirea Maicii Domnului, Sfantul Apostol Ioan s-a dus impreuna cu ucenicul sau, Prohor, in Asia, ca sa propovaduiasca acolo cuvantul lui Dumnezeu. Au plecat din Ioppe cu corabia si i-a prins furtuna pe mare. Corabia s-a spart in noaptea aceea si pe toti i-a aruncat in mare, iar marea i-a scos vii la tarm in apropiere de Seleucia. Numai Sfantul Apostol Ioan a ramas in mare si Prohor se intrista, de moartea lui. Dar Sfantul Apostol Ioan nu fusese tinut in mare spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, caci, dupa patruzeci de zile si patruzeci de nopti, marea l-a scos viu pe uscat si s-a intamplat, din voia Domnului, ca la acel tarm se afla tocmai atunci Prohor, ucenicul Sfantului. S-au bucurat nespus regasindu-se si au multumit lui Dumnezeu pentru izbavirea aceea minunata din apele marii.

Ajungand ei epoi in Efes, au avut o alta ispita. Dar si pe aceasta, in cele din urma, Dumnezeu a intors-o spre slava Sa si a bineplacutilor Sai slujitori. Caci in Efes, a pus mana pe ei o femeie rea si inchinatoare la idoli, Romana, care tinea baia cetatii. Si i-a pus acolo la munca, sa aprinda focul si sa toarne apa in baie. Si in baia aceea era un demon care in fiecare an sugruma acolo un tanar sau o tanara. Aceasta se intampla, deoarece in temelia baii fusesera ingropati de vii un tanar si o tanara si de atunci se salasluise demonul acolo si isi cerea obolul lui. In vremea aceea, a fost sugrumat in baie si Domnos, copil fiind, fiul lui Dioscorid, mai-marele cetatii. Afland Dioscorid despre moartea fiului sau, de suparare, a murit si el. Atunci, Romana s-a rugat Artemidei sa il invie pe Domnos. Vazand ca nu poate face nimic, l-a invinuit pe Sfantul Ioan de moartea copilului si i-a cerut Sfantului sa il invie, sub amenintarea ca, altfel, il va ucide. Sfantul Apostol Ioan s-a rugat pentru copil si Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea si copilul a inviat. Rugandu-se apoi si pentru Dioscorid, si pe acesta l-a inviat Dumnezeu pentru rugaciunile Sfantului. Coplesiti de evidenta puterii Adevaratului Dumnezeu, atat Dioscorid si fiul sau, cat si Romana au crezut in Hristos si s-au botezat in numele Sfintei Treimi. Iar Sfantul Ioan a izgonit duhul viclean din baie si a ramas in casa lui Dioscorid impreuna cu ucenicul sau, invatand pe cei nou luminati.

Iar cand a fost praznicul Artemidei, Sfantul Apostol Ioan s-a urcat pe un loc inalt aproape de idol si a vorbit multimii, aratandu-i ratacirea in care se gasea. Multimea pagana l-a lovit atunci cu pietre, dar el s-a rugat lui Dumnezeu si Acesta i-a ascultat rugaciunea si a trimis o arsita mare si nesuferita, incat au si murit din multime ca la doua sute de barbati. Iar ceilalti, cuprinsi fiind de frica, au rugat pe Sfantul Ioan sa ceara mila si iertare Adevaratului Dumnezeu pentru ei. Rugandu-se Sfantul Ioan, si arsita s-a potolit, si cei morti au inviat, incat multime mare a crezut atunci in Hristos. si s-a botezat. Multe minuni a facut Sfantul Apostol Ioan in Efes si pe multi a adus la credinta.

Diavolul n-a suferit aceasta si a ticluit cum sa se razbune. A luat infatisarea unui ostas si sedea in drumul mare, plangand cu amar. Iar cand era intrebat pentru ce plange, raspundea celor ce-l intrebau ca el e mai-marele temnitei din Cezareea Palestinei si ca avea sub paza doi vrajitori veniti din Ierusalim, Ioan si Prohor, care fusesera osanditi la moarte pentru nelegiuirile lor. Dar ca acestia au fugit noaptea si guvernatorul vrea sa il piarda pe el pentru ei insa el l-a rugat sa il lase sa-i caute si acum i-a gasit aici, dar nu era nimeni sa il ajute sa-i prinda. Acestea le-a nascocit diavolul si le spunea ca adevarate, caci de la inceput el a fost mincinos si tatal minciunii. Inca avea asupra sa si o scrisoare de marturie, impreuna cu o punga mare, plina cu aur, pe care promitea sa o dea celor ce aveau sa piarda pe cei doi “vrasjitori”. Bun psiholog este vrajmasul, ca cel ce cunoaste slabiciunile omului si il ispiteste prin ele. Crezandu-l niste ostasi, s-au dus la casa lui Dioscori, insotiti fiind de multime mare, ca sa ceara pe cei doi, spre pierzare. Si au amenintat pe Dioscorid ca, de nu le va da pe Sfantul si pe ucenicul sau, vor da casei foc. Iar Dioscorid nu a vrut sa-i predea. Sfantul Ioan insa a cerut sa fie dat lor, stiind ca Dumnezeu va intoarce iar totul spre slava Sa. Fiind deci dusi de multime la capistea Artemidei, Sfantul Apostol Ioan l-a legat pe diavol cu numele Domnului si i-a poruncit sa spuna de cati ani petrece in acel idol si daca el a ridicat multimea asupra lor. Iar diavolul nu a mai putut minti in fata Celui ce Insusi e Adevarul si a marturisit tot. Iar Sfantul Apostol Ioan l-a alungat de acolo si multi au crezut atunci in Hristos.

In acea vreme, a inceput prigoana lui Domitian (81 – 96) asupra crestinilor. Sfantul Apostol Ioan a fost prins de eparh si trimis legat la Roma unde a suferit pentru Hristos si pentru Evanghelia Sa. A fost batut, a fost silit sa bea un pahar cu otrava, a fost aruncat intr-o caldare cu untdelemn fier – dar in toate l-a pazit Dumnezeu si l-a scos din toate nevatamat. Iar multimile au cunoscut puterea Celui pe Care-L numeau “Dumnezeul crestinilor” si multi au venit la Hristos. La urma, Sfantul Apostol Ioan a fost surghiunit in Insula Patmos.

In drum spre Patmos, Sfantul Apostol Ioan a facut multe minuni pe corabia care il transporta: pe un tanar care cazuse in mare si se inecase, l-a inviat; a potolit furtuna care era sa sfarame corabia, a vindecat un ostas bolnav aproape de moarte, a prefacut apa din mare in apa dulce, buna de baut. Vazand toate acestea, cei de pe corabie au crezut toti in Hristos si s-au botezat, si ostasii au vrut sa-l elibereze elibereze pe Sfant, ca acesta sa mearga oriunde va voi. El insa a dorit sa fie dus pe Insula Patmos, intrucat avusese o descoperire de la Dumnezeu, ca Domnul il trimitea acolo, sa propovaduiasca cuvantul lui Dumnezeu. Ajungand la destinatie, ostasii au dat scrisoarea ighemonului, iar Miron, socrul ighemonului, a luat in casa sa pe Sfantul Apostol si pe ucenicul acestuia. Miron avea insa siu fiu, pe Apolonid, care avea duh iscoditor si ii arata baiatului cele ce aveau sa fie. Si i-a spus duhul viclean sa plece din casa tatalui sau, intrucat nu va putea sa ramana viu, daca nu va muri mai intai Sfantul Ioan. Ducandu-se Apolonid in alta cetate, a trimis de acolo scrisoare tatalui sau zicandu-i ca Sfantul e vrajitor si ca l-a izgonit cu farmecele sale. Iar Miron s-a dus cu scrisoarea la ighemon, ginerele sau, care a vrut sa-l piarda pe Sfantul Apostol Ioan, dandu-l spre mancare fiarelor. Dar Sfantul Ioan a cerut ca ucenicului sau sa i se ingaduie sa mearga la Apolonid si sa-l intoarca acasa. I-a dat ucenicului si o scrisoare in care ii poruncea duhului viclean sa iasa din Apolonid. Si numai ce s-a apropiat Prohor de demonizat si bolnavul s-a vindecat, caci diavolul a iesit din el pentru cuvantul poruncit lui in scrisoare de catre Sfantul Ioan. Venindu-si deci in fire, Apolonid s-a intors acasa si a povestit tuturor cu a intrat demonul in el si cum l-a chinuit vreme de atatia ani si cum a iesit pentru cuvantul Sfantului poruncit lui in numele Dumnezeului celui Viu. La auzul acestora, Miron cu toata casa lui au crezut in Hristos si s-au botezat. Iar mai tarziu au crezut in Hristos si fiica lui Miron, sotia ighemonului si apoi chiar ighemonul insusi. Iar Sfantul Ioan si ucenicul sau au petrecut trei ani in casa lui Miron si multi au venit la Hristos in rastimpul acesta.

Increstinarea multimii nu era insa deloc pe placul jertfitorilor lui Apollo. Acestia au trimisa vorba la Chinops, un vrajitor care traia in singuratate si pe care paganii il socoteau a fi zeu, chemandu-l sa vina in cetate impotriva Sfantului Ioan. Iar Chinops, nevrand, la inceput, sa-si paraseasca linistea sa (cata liniste putea avea un slujitor al diavolului), a trimis un demon la Sfantul Apostol Ioan, ca sa ii ia sufletul si sa il duca la el. Iar Sfantul, dand in vileag duhul necurat, i-a poruncit sa iasa numaidecat din insula. Asteptandu-l Chinops si vazand ca nu mai vine, a trimis un alt duh necurat, cu aceeasi porunca, la Sfantul Apostol. Dar si acesta a patit ca si cel dintai. A treia oara, Chinops vrajitorul a trimis doi demoni: unul sa intre la Sfantul ca sa ii ia sufletul, iar altul sa stea la usa si, de va pati ceva cel ce intrase, sa se intoarca cestalalt si sa ii vesteasca. Alungand Sfantul Apostol Ioan si pe cel de-al treilea demon, cel ce ramasese la usa s-a intors la Chinops si i-a povestit lui totul. Atunci vrajitorul s-a maniat si a pornit spre cetate, sa se razbune pe Sfant. Aici, i-a cerut Sfantului Apostol Ioan sa invie pe anume oameni ce murisera de un timp. Iar Sfantul i-a raspuns ca el nu fusese trimis sa invieze mortii, ci ca sa propovaduiasca cuvantul lui Dumnezeu. Iar Chinops a luat raspunsul acesta ca din neputinta Sfantului de a face un lucru ca acela. Si a strigat el insusi pe nume pe morti si acestia s-au aratat vii in fata multimii. Dar nu erau cei ce murisera, ci erau demoni care luasera chipul celor morti. Multimea insa nu stia siretlicul si s-a pornit asupra Sfantului, si l-a batur fara mila, vrand sa-l ucida. Iar Chinops a spus multimii sa il mai lase in viata, ca sa il rusineze mai mult, aratandu-le o minune mai mare decat “invierea” mortilor ce o facuse. Si, plesnind din palme, ca diavolii cei ce veneau dupa el sa-l urmeze, a intrat in mare. Dar Sfantul Ioan a poruncit celor trei diavoli sa nu se duca dupa Chinops si s-a rugat Domnului ca vrajitorul sa nu se mai socoteasca intre cei vii. Asa a ramas Chinops in fundul marii, degeaba l-au asteptatcei ce crezusera in puterea lui vrajitoreasca.

Iar Sfantul Ioan a invatat poporul cuvantul adevarului si multi au venit la Hristos. Inca si alte minuni a facut Sfantul si mult popor a adus la credinta.

Iar dupa trei ani, s-a dus in alta cetate, unde a izgonit demoni, a izbavit oameni de boli si de alte suparari si necazuri si a increstinat multime multa.

Locuitorii acelei cetati se inchinau unui diavol caruia ii ziceau “Zeul Lup”, pentru ca lua infatisare de lup si cerea jertfa doi tineri. Vazand Sfantul Ioan doi tineri legati ce urmau sa fie adusi jertfa “Zeului Lup”, i-a intrebat pe localnici de ce sunt legati si, afland pricina, a apucat mai inainte catre locul unde salasluia diavolul si i-a poruncit sa iasa de acolo si sa nu mai supere poporul. Iar cand au venit jertfitorii si nu si-au aflat “zeul”, mare mirare s-a facut in popor. Si multi au crezut atunci in Hristos, cu a Carui putere, Sfantul Ioan izgonise demonul.
Mai era in cetatea aceea un demon care se salasluise in baie, sugrumand la rastimpuri pe cate cineva. Si pe acela l-a alungat Sfantul, dupa ce mai intai a aflat de la el ca era acel demon pe care il izgonise in urma cu sapte ani din baia din Efes.

In aceeasi cetate, la praznicul lui Dionisie, rugandu-se Sfantul, capistea idolului s-a surpat si a ucis pe toti jertfitorii. Iar vrajitorul Nuchian a facut intocmai la fel cum facuse mai inainte Chinops si a “inviat” pe jerfitori, poruncind unor demoni, doisprezece la numar, dupa numarul jerfitorilor ucisi, sa ia infatisarea acestora si sa amageasca poporul. Si s-a dus Nuchian si a vorbit poporului pe care l-a aflat ascultand cuvantul lui Dumnezeu din gura Sfantului Apostol Ioan. Iar oamenii, slabi din fire fiind, s-au lasat amagiti si, crezandu-l pe vrajitor, s-au intors la capistea idoleasca, dorind sa ii afle in viata pe jertfitorii mai inainte ucisi. Iar Sfantul Apostol Ioan, le-a luat-o inainte si a ajuns mai repede la capiste, de unde cei doisprezece diavoli au fugit, vazandu-l pe Sfantul venind. Iar oamenii, suparati ca fusesera amagiti, au pus mana pe Nuchian si l-au pus inaintea Sfantului. Dar acesta le-a cerut sa-i dea drumul, ca sa se pocaiaca. Iar a doua zi, cand Sfantul Ioan a mers la rau cu cei ce doreau sa se boteze, Nuchian, vrajitorul, a prefacut apa in sange. Dar Sfantul Ioan s-a ruga lui Dumnezeu si Nuchian a orbit, iar apa s-a prefacut din nou in apa curat si oamenii s-au botezat. Atunci, Nuchian, vrajitorul, si-a venit in fire si s-a pocait cu adevarat, precum mai inainte vazuse Sfantul ca se va intampla. Si l-a invatat pe el Sfantul Ioan cuvantul lui Dumnezeu, apoi, fiind botezat, Nuchian s-a vindecat si de orbirea ochilor, nu doar de cea a sufletului. Intrand apoi Sfantul Ioan in casa lui Nuchian, deindata toti idolii au cazut la pamant si s-au sfaramat, incat cei ai casei au crezut toti in Hristos.

Inca si alte minuni a facut Sfantul Apostol Ioan Insula Patmos, izbavind multi oameni, dar si pe sine insusi din mari primejdii. Si a adus la Hristos mult popor.

In vremea aceea, a fost ucis imparatul Domitian. Dupa el, a venit la domnie Nerva (96 – 98), care s-a dovedit a fi un om bun. El a eliberat pe toti cei ce erau sub pedepse. Iar Sfantul Apostol Ioan, obosit de surghiun, a dorit sa se intoarca in Efes. Credinciosii din Patmos au cauta sa-l induplece sa ramana cu ei, dar nu a fost chip. Atunci l-au rugat ca macar sa le lase Evanghelia pe care o scrisese acolo. Caci la o vreme, poruncise Sfantul post pentru toti, iar el, luand cu sine pe ucenicul sau, a urcat in munte unde, rugandu-se, i-a cerut apoi lui Prohor sa scrie cele pe care le va auzi din gura sa. Si i-a dictat Evanghelia, incepand cu inegalabilul “La inceput, a fost Cuvantul…”. Credinciosilor din Patmos, Sfantul Ioan le-a lasat o transcriere, iar originalul l-a luat cu el. Tot in Patmos, Sfantul Ioan a scris cu mana sa “Apocalipsa”. Deasemenea, a asezat biserici in toate cetatile insulei si a numit episcopi si preoti si numai dupa aceea s-a intors la Efes.

Iar in Efes a fost primit cu mare bucurie.

Apoi, umbland prin Asia, inca multe minuni a facut Sfantul si mult popor a increstinat.

Odata, un crestin sarac, suparat de camatarii la care se imprumutase si carora nu le putea plati datoria, si-a pus in minte sa-si ia zilele. S-a dus la un evreu vrajitor si a luat de la el o otrava pe care a baut-o. Dar mai intai a insemnat paharul cu semnul crucii. Si daca a trecut un timp si nu a murit, s-a dus din nou la evreu si a cerut o otrava mai puternica. acesta i-a dat, dar si pe aceasta a insemnat-o cu semnul crucii si numai dupa aceea a baut-o. Si nici de data aceasta nu a murit. Ducandu-se iar la evreul vrajitor, acela s-a speriat si au mers amandoi la Sfantul Ioan, povestindu-i cele ce se petrecusera. Iar Sfantul i-a cerut celeui ce era dator sa-i aduca o sarcina de fan. Si, rugandu-se, a prefacut fanul in aur, incat omul si-a putut plati datoriile si i-a ramas aur si pentru hrana familiei. Vazand toate acestea, evreul a crezut si el in Hristos.

Iar Sfantul s-a dus la Efes si a ramas in casa lui Domnos pana aproape de sfarsitul sau.

Si cand a fost sa treaca la Domnul, s-a dus cu cei sapte ucenici ai sai intr-un loc pe care l-a ales pentru ingroparea sa si unde ucenicii i-au sapat un mormant in forma de cruce. Rugandu-se Sfantul, ucenicii l-au acoperit cu pamant pana la genunchi. Apoi l-au acoperit pana la grumaji. Apoi au pus pe fata lui o basma si l-au acoperit cu totul. Auzind despre aceasta, fratii din cetate au venit sa-l dezgroape. Si, dezgropand ei mormantul, l-au aflat gol, caci Domnul il luase la Sine pe iubitul Sau ucenic.

Nu se cunoaste cu exactitate cat a trait Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan. Dupa unii, ar fi trait 120 de ani; dupa altii, 105 ani si sapte luni. Cert este ca a trecut de o suta de ani. Si ca, multe indurand pentru dragostea lui Dumnezeu, in cele din urma, s-a dus cu pace la Domnul. Cu ale lu sfinte rugaciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s