Părintele Dumitru Stăniloae: Taina Sfintei Treimi în general. 1. Implicarea Sfintei Treimi în iubirea divină.

Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1

Partea I, Învățătura creștină ortodoxă despre Dumnezeu

III Sfânta Treime, structura supremei iubiri

A. Taina Sfintei Treimi în general

 1. Implicarea Sfintei Treimi în iubirea divină

Iubirea presupune totdeauna două eu-ri care se iubesc sau un eu care iubește și un altul care primește iubirea, sau de care cel ce iubește știe că e conștient de iubirea lui. Și aceasta, într-o reciprocitate. Dar, în același timp, iubirea unește cele două eu-ri în proporție cu iubirea dintre ele, fără să le confunde, căci aceasta ar pune capăt iubirii. Deci iubirea desăvârșită unește paradoxal aceste două lucruri: mai multe eu-ri care se iubesc, rămânând neconfundate, și o unitate maximă între ele. Fără existența unei iubiri desăvârșite și veșnice, nu se poate explica iubirea din lume și nu se vede nici scopul lumii. Iubirea din lume presupune ca origine și scop iubirea eternă și desăvârșită între mai multe Persoane divine. Iubirea aceasta nu produce Persoanele divine, cum se afirmă în teologia catolică, ci Le presupune. Altfel, s-ar putea concepe o iubire impersonală producând și destrămând și persoanele umane. Persoanele divine Se mențin desăvârșite din eternitate, căci iubirea Lor e iubirea desăvârșită, care nu poate spori comuniunea dintre Ele. În acest caz, s-ar fi pornit de la extrema despărțire, de la neiubire. Iubirea presupune o ființă comună în trei Persoane, cum spune învățătura creștină.

Iubirea reciprocă între oameni implică și ea mai multe persoane capabile de iubire în baza unei ființe a lor în oarecare măsură comună. Dar această iubire nedesăvârșită între noi presupune iubirea desăvârșită între Persoanele divine cu o ființă comună. Iubirea noastră se explică din crearea noastră după chipul Sfintei Treimi, originea iubirii noastre.

Noi știm din Revelația supranaturală că Dumnezeu este esență subzistând în trei Persoane. Dar așa ceva nu există în ordinea creată și, chiar dacă ar exista, ea ar fi cu totul deosebită de subzistență tripersonală a esenței infinite și necreate. Prin aceasta, chiar exprimată în felul acesta, ea rămâne un mister. De aceea, nu trebuie să ne închipuim că am înțeles complet realitatea Treimii rămânând la un sens lumesc al Ei. Ea ne devine în acest caz un idol, oprind mișcarea spiritului nostru spre misterul plenitudinii vieții mai presus de înțelegere. Dar nici nu trebuie să renunțăm la această exprimare, ca și când ea n-ar spune nimic real referitor la Dumnezeu. În acest caz, fie că ne-am îneca în idefinitul care nu ne dă certitudine despre nimic, deci nici certitudinea existenței eterne prin comuniunea cu realitatea personală divină, fie că am rămâne cu formula unui dumnezeu impersonal sau monopersonal, care nu are în sine duhul comuniunii și, deci, n-ar fi apt și dispus nici la o comuniune cu persoanele create.

Numai un Dumnezeu Care este Tată și Fiu explică toată paternitatea și filiația pământească, spune Dionisie Areopagitul, dezvoltând o afirmație a Sfântului Pavel (Ef. 3, 14). Căldura relațiilor diferențiate umane provine din existența unui Dumnezeu Care nu e străin de afecțiunea unor astfel de relații. Iar aceste relații se înduhovnicesc de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt. De aceea, pe de altă parte, relațiile Persoanelor divine sunt incomparabil mai presus de relațiile paterne și filiale umane, cum e și Duhul Care le desăvârșește. Dionisie Areopagitul zice: „Toată puterea lucrării noastre înțelegătoare merge până aici, adică până la înțelegerea faptului că toată paternitatea și filiația ni s-au dăruit din originea paternității și din originea filiației mai presus de toate și că această paternitate și această filiație se înfăptuiesc în mod duhovnicesc, adică netrupește, nematerial, spiritual. Duhul ca sursă dumnezeiască fiind mai presus de orice nematerialitate și îndumnezeire inteligibilă, cum sunt și Tatăl, și Fiul mai presus de toată paternitatea și filiația.”[1]

Formul a dogmatică a Dumnezeirii unice în ființă și întreite în Persoane este, ca orice formulă dogmatică, mărturisirea credinței într-o realitate care ne mântuiește și, deci, ne dă un minimum pentru înțelegere, dat fiind abisalul infinit al Dumnezeirii. Ea delimitează învățătura creștină despre Dumnezeu față de alte învățături numai în sensul că o astfel de Dumnezeire este singura mântuitoare, ca bază a comuniunii iubitoare cu noi în eternitate. Dar ea cuprinde prin atâta căt ne dă cadrul adevăratei infinități și ne deschide perspectiva participării personale la ea în veci. Căci în comuniunea perfectă și veșnică a celor trei Persoane, în Care subzistă supraesența unică a Dumnezeirii, e dată infinitatea și desăvârșirea vieții iubitoare a Treimii și a Fiecărei Persoane. Și, ca atare, numai prin ea ne este asigurată comuniunea noastră eternă cu viața infinită a lui Dumnezeu și comuniunea neconfundată între noi, părtași ai acestei infinități. Prin aceasta, ea ne asigură persistența și desăvârșirea noastră ca persoane în veci. Fiindu-ne în același timp revelată și mai presus de orice înțelegere, ea constituie baza, rezerva infinită, puterea și modelul pentru comuniunea noastră progresivă eternă, dar, în același timp, ne îndeamnă la o continuă gândire și creștere spirituală, ajutându-ne să depășim continuu orice treaptă atinsă a comuniunii noastre personale cu Dumnezeu și între noi și să facem eforturi pentru o înțelegere tot mai aprofundată a misterului comuniunii supreme.

De aceea, Dionisie Areopagitul afirmă, tot așa de puternic, certitudinea deosebirii ireductibile a celor trei Persoane divine în unitatea ființei, cât și caracterul acesteia de mister inaccesibil înțelegerii noastre:

„Cele comune ale întregii Dumnezeiri sunt, cum am arătat… suprabunătatea, supraesența, supraviața, supraînțelepciunea și toate ale negației prin depășire… Iar cele distincte, numele și calitatea mai presus de esență ale Tatălui, ale Fiului și ale Sfântului Duh, care nu admit nici o schimbare între ele și nici o confuzie.”[2]

Ținându-ne în cadrul acestor două indicații patristice esențiale, în expunerea ce urmează ne vom abține de la orice explicare a nașterii Fiului și a purcederii Duhului Sfânt, adică ale felului cum există cele trei Persoane, mulțumindu-ne să punem în relief numai unitatea de ființă și de iubire a Lor. Vrem să evităm astfel explicațiile psihologiste ale teologiei catolice care a recurs la ele numai din dorința de a căuta argumente omenești pentru Filioque, doctrina purcederii Sfântului Duh și a Fiului.


[1] De divinis nominibus, cap. II, paragraf. VIII, P.G. 3, col. 645 C.

[2] De divinis nominibus, cap. II, paragraf III, P.G. 3, col. 1040 C. Mitropolitul grec Emilianos Timiades zice în general: „Se poate spune că, așa cum întruparea Cuvântului în viață și acțiunile lui Hristos cel istoric sunt o coborâre a Dumnezeirii la obscuritatea umană, prin care sunt revelate „taine ascunse de la întemeierea lumii”, tot așa Același Cuvânt sau Adevărul Însuși coboară pentru a Se „întrupa” în formulele și dogmele noastre care servesc creștinului spre a-l călăuzi prin labirintul confuziei și ignoranței în care se află. Pe de o parte, ele „revelează” un aspect afirmativ sau catafatic, servind credinciosului atât ca suporturi în realizarea lui spirituală, cât și ca apărări împotriva concepțiilor greșite pe care inteligența umană e ispitită să le adopte. Pe de altă parte, ele nu sunt Adevărul, ci numai expresia Lui în termeni umani și, în acest sens, ele au un aspect negativ sau apofatic.” (în The Orthodox Observer, New York, an. XXXVI, februarie 1970, nr. 59, p. 40).

Vedeți și:

Părintele Dumitru Stăniloae: Taina Sfintei Treimi în general. 2. Sfânta Treime, baza mântuirii noastre

Părintele Dumitru Stăniloae: Taina Sfintei Treimi în general. 3. Reflexe ale Sfintei Treimi în creație.

Sfântul Ioan Gură de Aur: Cuvânt la Sfânta Treime

Semnificatia spirituala a icoanei Sfânta Treime a lui Andrei Rubliov

Părintele Dumitru Stăniloae: Purcederea Sfântului Duh din Tatăl și relația Lui cu Fiul 1. Treimea Persoanelor, condiție a deplinului Lor caracter personal și a comuniunii depline

Părintele Dumitru Stăniloae: Purcederea Sfântului Duh din Tatăl și relația Lui cu Fiul 2. Treimea Persoanelor, condiție a menținerii distincte a Persoanelor în comuniune. Contrazicerea ei prin Filioque.

Părintele Dumitru Stăniloae: Purcederea Sfântului Duh din Tatăl și relația Lui cu Fiul 3. Treimea Persoanelor divine, condiția unei depline bucurii a Fiecăreia de Celelalte

Părintele Dumitru Stăniloae: Biserica, trupul tainic al Domnului în Duhul Sfânt. Pogorârea Duhului Sfânt și începutul Bisericii

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS: O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ LA PRAZNICUL CINCIZECIMII

O părere la “Părintele Dumitru Stăniloae: Taina Sfintei Treimi în general. 1. Implicarea Sfintei Treimi în iubirea divină.

  1. Pingback: ărintele Dumitru Stăniloae: Taina Sfintei Treimi în general. 1. Implicarea Sfintei Treimi în iubirea divină. – Pshihoterapia Ortodoxa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s