Părintele Arhim. Hrisostom Rădăşanu: Nu uita vreodată că eşti creştin!

pogorarea-duhului-sfantPărintele Arhim. Hrisostom Rădăşanu

Căci pogorându-se, Duhul Sfânt va şi înălţa, venind întru noi, va ridica, mângâind va îndrepta, poruncind va vindeca, pierzându-se unii se va întrista, mântuindu-se alţii se va bucura, împreună cu slugile bune şi credincioase va lucra, împreună cu fiii risipitori se va tângui, cu întreaga lume va suspina arătând înspre cele ce nu se văd încă, dar sunt făgăduite cu nemincinoasă făgăduinţă.

Ioan 7, 37-53:

37. Iar în ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii – Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vina la Mine şi să bea.
38. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apa vie vor curge din pântecele lui.
39. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.
40. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul.
41. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos?
42. N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David?
43. Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El.
44. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El.
45. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus?
46. Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om.
47. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi?
48. Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei?
49. Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată!
50. A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei:
51. Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?
52. Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc.
53. Şi s-a dus fiecare la casa sa.

Adunarea tuturor oamenilor în Hristos este o veche învăţătură a Bisericii celei care pururea nădăjduieşte în mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Toţi oamenii sunt amintiţi în rugăciunile ei, aceasta arătând buna ei îndrăznire către Cel ce pentru fiecare om mijloceşte cu sângele Său la tronul Tatălui. Va veni adică o vreme când nu va mai fi nici barbar, nici elin, nici rob, nici liber, ci toţi vor fi una în Hristos.

Vremea asta nu a venit încă? Realitatea ne contrazice… Pe lângă aceea că este curajoasă, Biserica noastră este şi realistă: nu, unirea tuturor întru Hristos încă nu s-a realizat. Închisorile sunt încă pline, lagărele şi războaiele vorbesc laolaltă cu foametea şi boala despre ipocrizia adevărurilor noastre sociale, politice şi chiar religioase. Există încă oameni care nu cred, oameni care îşi bat joc de sufletele lor şi ale altora, există oameni care se numesc creştini dar care nu împărtăşesc aceeaşi credinţă ca a noastră, sunt oameni care încă se închină la idoli sau pur şi simplu nu cred în nimic decât în propria bunăstare. Şi, până la un punct trebuie să admitem că este normal să fie aşa.

Sabia Duhului

Evanghelia Duminicii Cincizecimii vorbeşte, paradoxal, nu despre un congres al celor credincioşi şi al celor buni şi sfinţi şi curaţi care întru toate sunt de acord unii cu alţii, ci despre o ceartă, o sfadă teologică din pricina lui Hristos. Deşi ar fi trebuit să unească minţi şi cugete şi inimi, Hristosul aduce dezbinarea, în loc de pace aduce sabie, în loc de liniştire aduce războiul: lumea să se ţină bine căci va fi zguduită din chiar temeliile ei.

Cine îşi închipuie un Hristos hieratic rostind din vârful buzelor cuvinte memorabile demne de a fi consemnate şi apoi uitate în colbul bibliotecilor, vede în Evanghelia de astăzi un Hristos pus pe harţă, gata la a pune la îndoială certitudinile teologice ale contemporanilor, un semănător de zâzanie căruia parcă îi face plăcere să vadă oameni certându-se pentru El…

Reconcilierea pare alungată din preajma Lui, aşijderea şi compromisul, buna înţelegere primeşte o zburătăceală pe cinste iar convenţia este pusă sistematic la colţ. Ce Hristos va fi fiind Acesta? Un Domn al incertitudinii? Un Stăpân al revoluţiilor spirituale? Şi toate acestea în chiar Duminica Cincizecimii, când lumea pare a uita pentru o clipă de amestecarea babilonică a structurilor acestei lumi şi caută cu nădejde spre limbile de foc ale Duhului unirii tuturor.

Dar mai înainte de a fi Duhul unităţii, Acesta este Duhul dezbinării. Altcumva nu se poate. Mai înainte de a aduce la unire pe Dumnezeu cu oamenii, Duhul Acesta rupe legăturile păcatului care grabnic ne înconjoară, aduce sabia între tată şi fiu, între mamă şi fiică, pentru ca cei aleşi să strălucească şi mai cu putere întru harul lui Dumnezeu.

Creştinul la hotarul dintre contrarii

Duhul Sfânt separă grâul de neghină pentru ca roada adusă jertfă lui Dumnezeu să nu fie una amestecată. Duhul Sfânt, înainte de a fi arhitectul din interior al Bisericii (Sf. Vasile cel Mare), este cel dintâi critic al ei. Căci El, ca un bun meşter, adună materiale bune pentru construcţie şi le refuză pe cele rele care nu mai pot fi folosite, şi aceasta pentru ca templul în care Dumnezeu va veni să locuiască să nu se dărâme vreodată. Şi Duhul Sfânt, pogorându-se nu va face prezent pe nimeni altcineva decât pe Hristosul duşman al căldicelelor compromisuri şi al mincinoaselor noastre convenţii sociale, cel care dărâmă turnurile babilonice ale bunei păreri de sine şi cere de la noi totul ori nimic.

Radicalitatea credinţei creştine se arată cu putere aşadar în chiar ziua în care Biserica se naşte. Noutatea mesajului Evangheliei va stârni confuzie şi va enerva pe mulţi. Dar viaţa creştinului este o luptă, o continuă agonie, o călătorie nu lipsită de primejdii pe un drum nu uşor, însoţind frustrarea şi nemulţumirea uneori, alteori cuprinşi fiind de deznădejde şi de lipsa unui sens concret al vieţii.

Deşi mângâiaţi fiind de îngeri, nu ne odihnim niciodată, deşi acoperiţi cu bogăţia harului, sărăcim într-ale lumii, deşi privim cu credinţă, suntem certaţi pentru inconsecvenţă… Şi peste aceste limitări umane, peste aceste dezbinări interioare sau vădite, stă Duhul Sfânt, Mângâietorul, Acela care discerne întru noi semnele omului nou de cele ale păcatului, Acela care ne duce departe de răutăţile noastre, Acela care ne poartă fiinţa pe aripi de fulger înspre Adevărul care nu suferă minciunile lui Veliar.

Balta lumii şi izvorul Duhului

De aceea, înainte de a izvorî din plin daruri binecuvântate, râuri de sfinţenie şi de bună cucernicie, trebuie ca omul să înseteze, ne spune Domnul, să înseteze atât de mult după dreptatea care nu cade niciodată, încât să refuze apa stătută pe care o oferă lumea, aceasta de dragul apei celei vii, niciodată stând, niciodată mulţumit de cele ce se văd, căutând tot timpul mai mult, mai frumos, mai bine, mai trebuitor.

Certe-se nebunii, vorbele lor în vânt se vor pierde! Dispreţuiască fariseii, dispreţul lor va fi cinstea celor credincioşi! Nicodim să îndrăznească, apostolii să nu se ruşineze, martirii sângele să-şi verse, singuraticii să se roage, florile să înflorească şi cerul să se lumineze: va veni o vreme când cele rele nu vor mai fi. Căci pogorându-se, Duhul Sfânt va şi înălţa, venind întru noi, va ridica, mângâind va îndrepta, poruncind va vindeca, pierzându-se unii se va întrista, mântuindu-se alţii se va bucura, împreună cu slugile bune şi credincioase va lucra, împreună cu fiii risipitori se va tângui, cu întreaga lume va suspina arătând înspre cele ce nu se văd încă, dar sunt făgăduite cu nemincinoasă făgăduinţă.

***

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh se reaminteşte lumii că scopul ei este să se deschidă către Împărăţia lui Dumnezeu. Focul Duhului pare frumos la vedere dar el arde spinii tuturor păcatelor, distruge mizeria adunată în vistieriile sufletului, înălţându-se vioi întotdeauna spre înălţimi. Şi ne mai spune ceva această zi: că niciodată Hristosul Iisus nu va fi uitat de cei ce-L iubesc pe El. Izbucnind printre noi în chip de sărbătoare, şoapta Duhului susură blând în urechile celor care vor să audă: nu uita niciodată, nu uita vreodată că eşti creştin!

(text apărut prima oară în Lumina de Duminică  din 6 iunie 2006)

Sursa: DOXOLOGIA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s