Sfântul Dimitrie Basarabov

Sfântul Dimitrie cel Nou a fost, o vreme, păstor de vite, trăind în satul Basarabov, aşezat pe marginea albiei râului Lom.

Înţelegând el că lumea aceasta şi toate ale ei sunt trecătoare, a simţit o chemare puternică spre o viaţă închinată lui Dumnezeu, departe şi străină de cele lumeşti.

Nemaiputând trăi ca mai înainte, căci iubirea de Dumnezeu îl biruia, a hotărât să iasă din vâltoarea lumii şi să caute liniştea, ca pe un balsam pentru inima sa înflăcărată de dorirea celor cereşti. A plecat, deci, din satul lui şi s-a aşezat într-o peşteră ce se afla la marginea Basarabovului. Apoi, a devenit monah în mănăstirea ce se afla înlăuntrul peşterii aceleia.

Ducând Sfântul o viaţă de aspră nevoinţă, pentru iubirea de Dumnezeu ce ardea în lăuntrul său, Iubitorul de oameni, înaintea Căruia niciun suspin al inimii nu este trecut cu vederea, l-a învrednicit cu darul facerii de minuni.  Iar când s-a apropiat ziua mutării sale la Domnul, Căruia cu ardoare I-a închinat viaţa sa, Sfântul Dimitrie cel Nou şi-a cunoscut sfârşitul şi, intrând între două pietre, şi-a dat sufletul, cu pace şi cu bucurie, în mâna lui Dumnezeu.

După un timp, apa Lomului venind mare, a luat cu sine şi a ascuns în adâncimile sale cele două pietre cu moaştele Sfântului, tăinuindu-le multă vreme, ca pe o comoară de preţ încuiată în sipet.

Şi a stat Sfântul sub ape, binecuvântând cele mai dinlăuntru ale ei, câtă vreme Dumnezeu a voit să îl ţină ascuns. Iar când a socotit Domnul că a venit vremea să îl descopere lumii (de privirea căreia bineplăcutul Său se ascunsese de bunăvoie încă din timpul vieţii sale pământeşti), Sfântul s-a arătat în vis unei copile ce pătimea de duh necurat şi i-a spus: “Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă – şi i-a arătat locul – eu te voi tămădui pe tine!”.

Spunând copila părinţilor săi visul pe care l-a avut, îndată s-au adunat mai mulţi oameni şi preoţi care împreună au mers în locul pe care li l-a arătat copila. Iar locul acela nu le era lor cu totul necunoscut, pentru că, de multe ori, acolo se arătase o lumină şi oamenii socotiseră că locul trebuie să ascundă o comoară şi că ea lumina în felul acela neobişnuit. Dar nici nu se înşelaseră oamenii: locul chiar tăinuia o comoară, dar nu dintre cele bănuite de ei, ci el ascundea chiar bogăţia puterii lui Dumnezeu sălăşluită în moaştele Sfântului Dimitrie din Basarabov.

Căutând ei cu înfrigurare, au aflat în apă moaştele Sfânului, prinse între cele două pietre.

Şi, scoţându-le afară, acestea, deşi pline încă de mâl, aveau străluciri de aur, uimindu-i. Luându-le cu sine, pătrunşi de o bucurie nepământească, le-au dus în satul Basarabov.

Vestea despre acestea s-a răspândit repede. Ajungând până la urechile  domnului de la Bucureşti, acesta îndată a trimis preoţi şi boieri ca să aducă moaştele Sfîntului Dimitrie în Valahia şi să le aşeze în biserica domnească. Trimişii domnului au luat moaştele Sfântului din satul Basarabov şi au pornit cu ele spre Valahia. Dar n-a fost voia Sfântului să plece din Basarabov. Apropiindu-se sfintele moaşte de un sat numit Ruşi, nu s-au mai urnit din loc, de lângă o fântână în apropierea căreia se opriseră. Văzând preoţii şi boierii aceasta, au socotit în sine că alta trebuia să fie voia Sfântului decât a lor. Au înjugat atunci doi juncani tineri la carul cu sfintele moaşte şi i-au lăsat să meargă singuri, unde vor voi. Iar juncanii s-au întors în Basarabov.

Întorcându-se trimişii fără de Sfântul la Bucureşti, Domnul Valahiei a înţeles că Sfântul dorea să rămână în patria sa şi a trimis bani, din care s-a ridicat o biserică  cu numele Cuviosului Dimitrie, aşezându-se într-însa sfintele sale moaşte. Iar celor ce i se rugau cu credinţă, multe minuni făcea Sfântul Dimitrie Basarabov prin sfintele sale moaşte.

Între anii 1769 şi 1774, în războiul ruso-turc în care au fost prinşi şi ofiţerii ţării noastre, generalul Petru Salticov, trecând Dunărea şi ajungând în satul Basarabov, a luat sfintele moaşte, cu gând să le ducă în Rusia. Rugându-l însă un creştin, pe nume Hagi Dimitrie, să le dăruiască ţării noastre în contul pierderilor de război, generalul s-a înduplecat şi  le-a dăruit Ţării Româneşti. Iar poporul, bucurându-se, le-a primit cu dragoste şi cu evlavie şi, astfel, sfintele moaşte ale Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aşezate în biserica mare a Mitropoliei Ungrovlahiei, în vremea mitropolitului Grigorie. Iar ajutorul Sfântului a venit numaidecât, el aducând îndată şi încetarea războiului, dar şi a ciumei care bântuia atunci.

Sfântul Dimitrie Basarabov lucrează şi astăzi mari şi slăvite minuni celor ce se apropie cu credinţă de sfintele sale moaşte care se află  în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, unde au fost aşezate la 13 iulie 1774.

Pentru rugăciunile Sfântului Dimitrie cel Nou, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s