SCOPUL VIEŢII CREŞTINEŞTI (1)

Autor: Preot Ioan

Ţelul vieţii credincioşilor creştini ortodocşi este să ajungă în cele din urmă în vârful scării. Urcuşul pe această scară se aseamănă cu urcuşul pe muntele Tabor, căci pe oricare versant am urca, acolo sus, ne aşteaptă Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu braţele deschise. Pe partea stângă urcă călugării, iar pe latura din dreapta urcă mirenii. Deci, şi unii şi ceilalţi îşi doresc acelaşi lucru: MÂNTUIREA!

Iubiţi credincioşi,

În mod sigur, toţi oamenii care au trăit sau trăiesc pe acest pământ şi-au pus sau îşi vor pune, mai devreme sau mai tîrziu, în mod inevitabil, întrebarea: „CARE ESTE ROSTUL VIEŢII OMULUI PE ACEST PĂMÂNT???“

 Dintre toate vieţuitoarele existente pe pământ, OMUL este „COROANA CREAŢIEI“ lui Dumnezeu, este de fapt, o plăsmuire a iubirii lui Dumnezeu sau, mai simplu spus, este legătura dintre Dumnezeu şi pământ, este un „microcosmos în macrocosmos“, după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin. După cum bine se poate vedea, singur omul a fost făcut „după chipul şi asemănarea“ Ziditorului-Dumnezeu (Facerea 1:26), ca să privească spre El şi să-L iubească. Nicolae Cabasila, în cartea sa „Viaţa în Hristos“, spune că „omul este creat după chipul lui Dumnezeu, ca să ajungă la asemănarea cu El“. Sfântul Grigorie de Nazianz a dat o frumoasă definiţie omului spunând: „Omul este creatura care a primit porunca să devină Dumnezeu“.

Dintre toate vieţuitoarele, singur omul are poziţie verticală şi de fapt, omul-antropos ne arată acest lucru (ana = în sus, tropeo = stare) şi, în acest sens, amintim cuvintele Fericitului Augustin: „Uită-te în stânga şi în dreapta, dar mai uită-te şi în sus !“.

Noi, oamenii, ne naştem pe acest pământ şi S-AR PĂREA CĂ NU ŞTIM de unde venim şi încotro mergem după moartea noastră, aşa după cum rezultă şi din următoarele versuri pe care le-am citit pe o cruce, într-un cimitir:

CINE EŞTI, DE UNDE VII?

POŢI TU, OMULE, SĂ ŞTII?

UNDE MERGI, CE SOARTĂ AI?

POŢI TU SEAMA SĂ ÎŢI DAI?

*

TU EŞTI MARE, TU EŞTI MIC,

TU EŞTI TOT, TU EŞTI NIMIC,

TU EŞTI RĂU, DAR EŞTI ŞI BUN,

TU-NŢELEPT ŞI TU NEBUN.

Şi, într-adevăr, pe pământ suntem străini şi călători, în lacrimi ne naştem şi, după porţia de viaţă care ne-a fost dată de Dumnezeu, tot în lacrimi murim. Cel mai important lucru este acela de a şti de unde venim şi încotro mergem, căci altfel suntem ca o corabie fără cârmaci.

Viaţa pe acest pământ se prezintă – după cum ne mărturisesc Sfinţii Părinţi – asemenea unei punţi peste un fluviu uriaş. PUNTEA ACEASTA A FOST FĂCUTĂ SĂ NE AJUTE SĂ TRAVERSĂM FLUVIUL ŞI NICIDECUM SĂ NE FACEM CASĂ PE EA, adică să ne instalăm confortabil, uitând că, de fapt, noi trebuie să mergem mai departe. Cu alte cuvinte, pe punte vom rămâne puţin timp şi trebuie să privim mereu tărâmul minunat de dincolo de ea, unde trebuie să ajungem şi unde este patria noastră definitivă. Aceasta este nenorocirea, căci milioane de oameni care trăiesc astăzi nu sunt capabili să vadă, să creadă că dincolo de această viaţă, există o lume în care vom intra şi în care vom trăi veşnic. Deci, există foarte mulţi oameni care stăruie în a crede că viaţa este un scop în sine.

Viaţa noastră pământească se înscrie deci între LEAGĂN ŞI MORMÂNT, fiind jalonată de aceste două mari necunoscute, NAŞTEREA ŞI MOARTEA. Amândouă se petrec fără voia noastră, pentru că nu am fost întrebaţi nici dacă vrem să ne naştem şi, nu vom fi întrebaţi, nici dacă vrem să murim. Hotărârea o ia ALTCINEVA! (DUMEZEU!) Ieri am fost embrion, mâine vom fi mumie sau ţărână. De fapt, viaţa pământească a oricărui om se compune dintr-o serie de scopuri omeneşti provizorii, puse cap la cap. Unele sunt pe termen lung, altele pe termen scurt şi cei mai mulţi dintre oameni se lasă înşelaţi de idealuri mărunte, scopuri nesemnificative. Dacă privim în jurul nostru, vedem PǍRINŢI care consideră că scopul vieţii lor este CREŞTEREA ŞI EDUCAREA COPIILOR. Creşterea şi educarea copiilor nu este un scop în sine, ci o îndatorire sfântă a părinţilor. BEŢIVII consideră că scopul vieţii lor este băutura, dar se înşeală şi dracul beţiei îi duce în întuneric. HOŢII fură zi şi noapte. Dar şi ei merg în întuneric şi dracul furtului râde de ei. LACOMII trăiesc să se îmbogăţească, dar şi de aceştia râde un alt drac, al lăcomiei, şi-i duce tot în iad. DESFRÂNAŢII sunt păcăliţi de un drac foarte aprig, acela al curviei şi sunt şi ei înşelaţi, când consideră că scopul vieţii lor este desfrânarea trupească sau, cum se spune modern, sexul. Se ştie că Dumnezeu a binecuvântat, a consfinţit căsătoria când a zis: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă“ (Facerea 1:28), dar El ne-a poruncit aceasta pentru perpetuarea neamului omenesc şi nicidecum ca scop în sine, cum cred unii oameni.

Părerile cu privire la scopul vieţii sunt foarte diversificate. Nicolae Iorga spunea aşa: „Taina existenţei umane nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăim“. Bine şi frumos spus, dar nu ne descoperă totuşi sensul vieţii. Mircea Eliade în „Istoria ideilor şi credinţelor religioase“ spunea: „A fi om, sau mai degrabă a deveni om, înseamnă în primul rând, a fi religios“. Dar nici el nu ne descoperă sensul vieţii. Mihai Eminescu, marele nostru poet, spunea: „Ne naştem spre a muri şi murim spre a ne naşte“. Dar cel care defineşte scopul existenţei umane este un sfânt, Sfântul Serafim de Sarov, care zicea: „SCOPUL VIEŢII NOASTRE CREŞTINEŞTI ESTE MÂNTUIREA!!!“.

Iar acum, să vedem şi ce ne spune Hristos-Dumnezeul nostru în acest sens: „Căci Fiul Omului a venit să caute şi SĂ MÂNTUIASCĂ pe cel pierdut“ (Luca 19:10). Dar ce ne trebuie oare pentru a ne mântui? Pentru a ne mântui, trebuie să avem săvârşite cele cinci Sfinte Taine, adică: BOTEZUL, MIRUNGEREA, SPOVEDANIA, ÎMPĂRTĂŞANIA ŞI, respectiv, CUNUNIA RELIGIOASĂ, pentru cei căsătoriţi. Minunat ar fi dacă am avea şi TAINA SFÂNTULUI MASLU (a şasea Taină). Primele două Sfinte Taine le au săvârşite toţi creştinii ortodocşi, dar spovedania şi împărtăşania, numai unii. Cea mai mare grijă a vieţii noastre este aceea de a ne spovedi şi de a ne împărtăşi cel puţin în celepatru posturi mari: postul Sfintelor Paşti, postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, postul Sfintei Maria şi postul Crăciunului. Aşa cum spălăm lenjeria cu detergent, tot aşa să ne spălăm şi sufletele noastre prin preot. Se vorbeşte astăzi de medic de familie şi de avocat de familie. De PREOT DE FAMILIE nu vorbeşte nimeni! Şi preotul este cel mai important, pentru că el ne botează, el ne cunună religios şi tot el ne înmormântează. Deci, în cele trei mari momente esenţiale ale vieţii noastre, preotul trebuie să fie lîngă noi, el fiind o „călăuză duhovnicească“ în drumul către Hristos, căci fără acest „mijlocitor“- preotul – cu siguranţă nu ne putem mântui. Însuşi Hristos a spus: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor“ (Luca 17:14).

 

Scuzele unor credicioşi cu privire la mântuire

► Unii spun aşa: „Eu sunt prea păcătos ca să mă mai pot mântui“. Trebuie să ţinem cont de cuvintele Mântuitorului care a spus: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi… că n-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă“ (Matei 9: 12-13). „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi“ (Romani 5:8). Multă nădejde ne dau şi cuvintele Sfântului prooroc Isaia: „Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face“ (Isaia 1:18).

► Sunt mulţi oameni care sunt cu mult mai răi decât mine… Acestor credincioşi trebuie să le spunem că între oameni: „Nu este drept nici unul“ (Romani 3:10) şi că „Cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile“ (Iacov 2:10). Această afirmaţie că ei sunt mai buni decât alţii este o laudă, este mândrie şi iată ce spune Sfântul Apostol Pavel despre aceasta: „Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude. Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care îl laudă Domnul“ (2 Corinteni 10: 17 18).

► Eu am amânat de prea multe ori pocăinţa… Sfântul Apostol Petru ne vorbeşte despre îndelunga răbdare a lui Dumnezeu: „Domnul… îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă(2 Petru 3:9). Iar Sfântul Apostol Pavel este parcă şi mai încurajator: „La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii“ (2 Corinteni 6:2). De aceea , precum zice Duhul Sfânt: „Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie“ (Evrei 3:7-8).

► Inima mea este prea împietrită ca să mă mai pot mântui. „Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi“ (2 Corinteni 5:17). Iar prin Sfântul proorocEzechiel ne spune Domnul Dumnezeu: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne. Pune-voi înlăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele“ (Iezechiel 36: 26-27).

► Mă voi pocăi mai târziu, la bătrâneţe… „Nu te lăuda cu ziua de mâine, că nu ştii la ce poate da naştere“ (Pildele lui Solomon 27:1). „Căutaţi pe Domnul cât îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El esteaproape de voi. Cel rău să lase calea lui şi omul nelegiuit vicleniile luişi să se întoarcă spre Domnul, căci El se va milostivi de dânsul“ (Isaia 55: 6-7).

► Îmi este teamă că îmi voi pierde prietenii dacă vor vedea că vreau să mă mântuiesc. Domnul Iisus Hristos a spus: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc“ (Ioan 15:14). „Nu ştiţi că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu“ (Iacov 4:4).

► Există oameni care vin la Biserică şi totuşi sunt răi şi păcătoşi. Iată ce ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani: … fiecare dintre noi va da seamă despre sine lui Dumnezeu. „Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală(Romani 14:12-13). Iar Sfântul Evanghelist Matei zice: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău“ (Matei 7:1:5).

De aceea tutoror celor care sunt în înşelare în ceea ce priveşte scopul vieţii noastre creştineşti trebuie să le spunem că:

► Alta este viaţa decât aceea pe care în mod obişnuit şi-o închipuie oamenii;

► Altul este omul însuşi, decât acela ce se închipuie el;

► Altul este adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie minteaomenească.

 

Râvna pentru mântuire

A voi să vă mântuiţi stând şi aşteptând înseamnă a dori ca mântuirea să vină cumva singură. De aceea, să ne stârnim râvna pentru mântuire, gândindu-ne la situaţia în care ne aflăm. În fiecare secundă, ne poate răpi moartea, apoi judecata şi hotărârea lui Dumnezeu: eşti mântuit sau osândit. Dacă acest lucru se poate întâmpla în fiecare secundă, nu are rost să moţăim, trebuie să ne ridicăm şi să ne apucăm de lucru. Mântuirea ne este poruncită s-o lucrăm „cu frică şi cu cutremur“, căci umblăm ca pe o punte deasupra prăpastiei. Sentimentul neputinţei cu privire la a ne mântui singuri este în firea lucrurilor, dar nădejdea mântuirii prin Domnul nostru Iisus Hristos nu trebuie să dispară de la noi. Atâta timp cât există suflare în nări, nădejdea mântuirii are loc şi poate fi încununată de izbândă. Trebuie numai să venim la Mântuitorul. Iar Domnul, pe cel ce vine la El, niciodată nu-l va da afară.

Oriunde ne putem mântui, căci mântuirea nu depinde de loc, nici de mediul exterior, ci de starea lăuntrică. Este foarte important cât de intensă este râvna noastră pentru a fi mântuiţi. Ar trebui să fim mistuiţi de dorinţa de a ne mântui. Să privim cu ochii dincolo de hotarele zărilor şi ale veacului acestuia, veac al întunericului, în care se propovăduiesc nonvalorile. Întotdeauna să avem inima deschisă către Dumnezeu şi să înălţăm către El tămâia rugăciunilor noastre. De la cele trupeşti să ne ridicăm la cele cereşti, adică pe cele deşarte să le înlocuim cu cele sfinte. Crescând cu vârsta trebuie să creştem şi duhovniceşte. Să cerem iertare păcatelor noastre şi cetăţenie în Ierusalimul ceresc. Să ne rugăm ca nu cumva din lenevire să moştenim blestemul smochinului neroditor. Să fugim aşadar de dulceaţa păcatului cea trecătoare la care ne îndeamnă vicleanul vrăjmaş al mântuirii oamenilor. Să nu se împuţineze în noi duhul râvnei pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, cântându-i întru bucuria inimii: ALILUIA!

 

Mântuirea

Mântuirea nu depinde de loc, ci de starea sufletească. Oriunde te poţi mântui şi oriunde poţi pieri. Primul Înger dintre Îngeri (Lucifer) a pierit. Unul dintre apostoli (Iuda) în prezenţa Domnului Însuşi a pierit. Iar tâlharul de pe cruce s-a mântuit! Căutăm mântuirea? Foarte bine! S-o căutăm! Mântuirea pentru noi este uşoară pentru că Îl avem pe Mântuitorul Iisus Hristos, care nimic mai mult nu doreşte şi de nimic mai mult nu se îngrijeşte ca de mântuirea noastră. La El să alergăm cu toată râvna să ne rugăm să orânduiască mântuirea noastră. Hristos ne va ajuta şi va alege locul unde ne va fi mai uşor să ne mântuim. Mântuirea sufletului este esenţialul vieţii noastre. Mântuirea sufletului este, în cele din urmă, biruinţa vieţii veşnice. Începutul mântuirii este cunoaşterea şi recunoaşterea păcatelor. Însă Mântuitorul mântuieşte sufletele noastre, nu noi. Noi doar mărturism credinţa noastră, devotamentul nostru faţă de El şi Domnul, pe măsura ataşamentului nostru faţă de El, ne dăruieşte toate cele necesare pentru mântuire. Să nu credem că datorită ostenelilor noastre merităm ceva. Lui Dumnezeu I-a fost milă şi nu a voit să fim în afara Lui, să rămânem în cădere, ci a binevoit să orânduiască un mijloc de reunire, care constă în faptul că Fiul Lui Dumnezeu a venit pe pământ şi S-a întrupat şi în persoana Sa a unit omenescul cu Dumnezeirea.

 

Vorbe de duh despre mântuire

► „Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi a mântuirii, nu este liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia…“(Petre Ţuţea).

► Acest cuvânt tainic, „mântuire“, este întâlnit de foarte multe ori în Vechiul Testament, în Noul Testament şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, aşa cum decurge din următoarele exemple.

„Scopul suprem al Sfintei Biserici Ortodoxe este recâştigarea oilor pierdute, pacea universală şi mântuirea tuturor(Sfântul NilAthonitul).

„Trebuie să avem o încredere neclintită că Dumnezeu are cu fiecare suflet un plan de mântuire(Sfântul Ioan Gură de Aur). „Dacă vrei să fii mântuit, trebuie să fii pentru lume ca un mort, adică dacă te vor ocărî oamenii să nu te mâhneşti, nici dacă te vor lăuda cinstindu-te, să nu te înalţi“.

„Mare este mulţimea păcatelor mele, Născătoare de Dumnezeu, curată, la tine alerg având trebuinţă de mântuire(Rugăcine dinRânduiala Sfintei Împărtăşanii).

„Că nu vrei, Stăpâne, să pierzi făptura mâinilor tale, nici nu voieşti pierderea oamenilor, « ci vrei ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vin㻓 (Rugăciune a Sfântului Vasile celMare).

„…Doamne, învredniceşte-mă prin împărtăşirea cu Sfintele Tale Taine să dobândesc partea cea de-a dreapta a celor mântuiţi“(Rugăciune a Sfântului Simeon Metafrastul).

„Doamne, Dumnezeul nostru, mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta…“ (Rugăciunea Antifonului al doilea –Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur).

„Pe Acesta (Iisus Hristos),Dumnezeu, prin dreapta Sa, L-a înălţat Stăpânitor şi Mântuitor…“ (Faptele Apostolilor 5:31). „…noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii(Ioan 4:42).

„Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu; Nu din fapte ca să nu se laude cineva“ (Efeseni 2:8-9).

► „Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte“ (Psalm 50:13).

Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui“ (Matei 10:22).

„Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei“ (Efeseni 1:13).

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre“ (Din rugăciunile începătoare).

„Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema“ (Psalm115:3-4).

„Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o“ (Evrei 2:3).

Şi mulţimea striga cu glas mare, zicând: Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron“ (Apocalipsa 7:10). „La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat; iată acum este vremea potrivită, iată acum este ziua mântuirii(2 Corinteni 6:2).

„Iar noi, fraţilor, iubiţi de Domnul, datori suntem totdeauna să mulţumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru început, spre mântuire, întru sfinţirea duhului şi întru credinţa adevărului“ (2 Tesaloniceni 2:13).

SFATURI DUHOVNICEŞTI către CREŞTINII ORTODOCŞI

Iubiţi credincioşi,

Aducându-ne aminte neîncetat de cuvintele Sfântului Serafim de Sarov care spune că „SCOPUL VIEŢII NOASTRE CREŞTINEŞTI ESTE MÂNTUIREA“, să luăm aminte şi să ne ostenim a respecta cele câteva puncte din programul de viaţă duhovnicească descris mai jos:

1. Să începem fiecare zi a vieţii noastre cu rugăciunile dimineţii, aprinzându-ne „candela sufletului“ prin „momente de convorbire“ cu Dumnezeu.

2. După rugăciunile dimineţii, să luăm pe nemâncate anafură şi agheasmă şi să ne ungem pe frunte cu ulei sfinţit (mir).

3. Să ţinem post miercurea şi vinerea, respectând patimile Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă miercuri a fost vândut şi vinery. răstignit. Atenţie! Postul nu ţine numai pînă la apusul soarelui (aşa cum învaţă greşit unii oameni), ci până la miezul nopţii!

4. Să mergem la Sfânta Biserică în fiecare duminică şi-n sărbătorile religioase, participând la sfintele slujbe; să fim prezenţi nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul, trăind (sufleteşte) fiecare cuvânt ce-l auzim acolo.

5. Să nu lucrăm Duminica şi-n sărbătorile religioase, căci călcând a patra poruncă Dumnezeiască: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei să o sfinţeşti…“ vom primi pedeapsa cuvenită, dărâmându-ni-se şi ruinânduni- se tot ce am clădit.

6. Să facem sfeştanie (sfinţirea casei) în fiecare din cele 4 posturi mari ale anului sau cel puţin o dată pe an. Iar dacă observăm lucruri suspecte (vrăji, farmece,neînţelegeri), să facem sfeştanie de mai multe ori pe an.

7. Să sfinţim maşina cu care călătorim, pământul pe care îl semănăm şi îl recoltăm, pentru a avea protecţia Duhului Sfânt.

8. Să stropim prin casă, la locul de muncă etc., cel puţin o dată pe lună, cu apă sfinţită.

9. Să tămâiem cât mai des prin casă cu smirnă sau tămâie.

10. Să avem în fiecare casă o candelă de perete sau de masă.

11. Să avem în fiecare cameră o icoană sfinţită. Având icoane, în mod sigur vom simţi protecţia Sfintei Treimi, a Maicii Domnului sau a Sfântului al cărui chip este pictat, ştiind că cinstea acordată icoanei se ridică la cel zugrăvit în ea. Ce frumos îmi spunea bunica: „Căci icoana din perete / Somnul dulce ţi-l păzeşte“.

12. Să ne ferim să blestemăm, să înjurăm, să drăcuim, pentru că acestea sunt rugăciuni către satana şi înseamnă că vorbim limba drăcească. Auziţi ce cuvinte pline de adevăr:

Ce fel de creştin mai eşti,

Dacă zilnic drăcuieşti,

Dacă porţi pe limba ta,

Numele lui Satana!

*

Om netrebnic, ticălos,

De ce superi pe Hristos?

Tu oferi zidirea Lui

Spre robia dracului.

*

Tot ce-ţi dă Stăpânul Tău,

Dai în mâna celui rău.

Numai pentru-acest păcat,

Tu te pierzi cu-adevărat.

*

Că satana-i ca un câine,

Când îl chemi, îndată vine

Şi, de intră-n casa ta,

Vai de tine, vai de ea!

13. Să citim zilnic din Biblie, din Psaltire, Paraclisul Maicii Domnului sau un acatist (Acatistul Domnului Iisus Hristos, Acatistul Maicii Domnului sau acatistul unui Sfânt la care avem evlavie).

14. Să rostim zilnic, indiferent unde suntem (pe drum, în autobuz, în tren) şi indiferent ce facem (mergem, stăm, lucrăm), rugăciunea minţii sau a inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieştemă pe mine, păcătosul (păcătoasa).

15. Să facem milostenie cu săracii şi cu oamenii nevoiaşi din puţinul pe care-l avem şi astfel ne vom face comoară în cer.

16. Să ne ferim de discuţii sau prietenie cu cei din alte culte religioase, mai ales când nu suntem stăpâni pe învăţătura creştinortodoxă, căci astfel călcăm porunca a şaptea bisericească, putând cădea din neştiinţă în necredinţă.

17. Să dăm pomelnice la cât mai multe Sfinte Mânăstiri şi Sfinte Biserici, după posibilităţile pe care le avem, rugându-ne mai întâi pentru patriarh, mitropolit, episcopi, preoţii duhovnici, preoţii pe care-I cunoaştem, călugări şi călugăriţe, membrii familiei şi chiar pentru duşmanii noştri.

18. Să nu privim niciodată reviste şi ziare pornografice, filme cu crime şi sex, căci acestea ne întinează sufletul, implantând în subconştientul nostru multă răutate şi gânduri necurate.

19. SĂ NE SPOVEDIM ŞI SĂ NE ÎMPĂRTĂŞIM CEL PUŢIN ÎN CELE PATRU POSTURI MARI ALE ANULUI (Sfintele Paşti, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Sfânta Maria şi Crăciun).

20. Pe copiii noştri, până la vârsta de şapte ani, să-i împărtăşim la fiecare 40 de zile, iar după împlinirea vârstei de şapte ani, să-i spovedim şi să-i împărtăşim odată cu noi, cel puţin în cele patru posturi ale anului.

21. Să fim conştienţi de marea responsabilitate pe care o avem în privinţa creşterii şi educării copiilor. Din copiii noştri trebuie să facem „copii ai lui Dumnezeu“, drept-slăvitori creştini, „hrănindu-i“ cu sfaturi duhovniceşti, „îmbrăcându-i“ cu Sfintele Taine şi „adăpându-i“ cu „APA DREPTĂŢII“ care este Hristos.

SĂ NU FIM ATÂT DE NEPĂSĂTORI CU MÂNTUIREA NOASTRĂ, CĂCI NU CONTEAZĂ DECÂT UNDE PUNE DUMNEZEU SUFLETELE NOASTRE DUPĂ CE MURIM!!!

Iubiţi credincioşi,

Marele fizician italian Marconi spunea: Ştiinţa singură nu poate explica multe lucruri, mai ales taina existenţei omeneşti. De când a început a gândi, omul s-a muncit cu întrebările: cine este, de unde vine şi unde merge după moarte“. De fapt omul se teme în mod continuu caviaţa lui să nu fie fără sens.

Aşadar, încearcă permanent să-şidemonstreze lui însuşi şi altora că are valoare. Iubeşte laudele despre el(căzând în păcatul slavei deşarte) şi se teme de ofense (nu ştie să rabde).Caută numai cele ale lui (egoismul este rădăcina tuturor patimilor) şiinvidiază succesele altora (păcatul zavistiei)… Cel ce nu cunoaşte sensulvieţii sale (vede viaţa prin prisma trăirii de zi cu zi), se aseamănă cu aceapersoană care ar merge în gară dorind să călătorească. Casiera l-ar întreaba: „Unde doriţi să mergeţi?“ Persoana ar spune: „Nu ştiu, daţi mi un bilet oriunde!“ Casiera l-ar întreba din nou: „Vă rog să vă hotăţi, fiindcă nu vă pot da bilet până nu-mi spuneţi clar direcţia, data, ora şi clasa de vagon la care doriţi să călătoriţi!“ Persoana ar insista spunând: „Nu contează, bilet să fie!“ Iar casiera i-ar spune în final, pe bună dreptate: „Domnule dragă, după câte înţeleg eu, este foarte clar şi deosebit de grav că dumneavoastră nu ştiţi încotro mergeţi!“.

Mântuirea constă în mult sfat. De aceea spuneau Sfinţii Părinţi: Cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească“.

La întrebarea: „Cum să ne mântuim?“, un părinte a răspuns: „Aveţi învăţătura lui Hristos şi a Sfinţilor Părinţi, împliniţi-o cu fapta şi vă veţi mântui.

Pentru mântuire, înainte de toate, trebuie pocăinţă sinceră şi împlinirea poruncilor. Trebuie să căutăm, să plângem şi harul va veni“. Aşadar, depinde de voinţa noastră dacă ne vom mântui sau nu. Să ne lăsăm în toate în voia lui Dumnezeu, cei care tânjim după mântuire, să strigăm către Domnul: „Mântuieşte-mă, Doamne, aşa cum ştii Tu Însuţi!“ şi atunci ne va mântui Domnul nostru Iisus Hristos. De fapt: Iisus, în limba ebraică, înseamnă Dumnezeu mântuieşte. Omul trebuie să aibă mereu în faţa ochilor săi idealul după care tinde, să ştie de unde vine şi unde merge : sufletul său vine de sus, din cer şi se va întoarce la sfârşitul vieţii tot în cer, acolo unde îşi are obârşia. După cum exploratorii care năzuiau spre pol erau întorşi în permanenţă cu faţa spre steaua polară, tot aşa şi creştinul trebuie să aibă mereu în faţă STEAUA MÂNTUIRII. Aflând sensul vieţii lui, omul priveşte cu alţi ochi realitatea din jurul lui şi cu atât mai mult viaţa lui proprie. Toată viaţa creştinului trebuie să fie un efort permanent de ascensiune spirituală, având în faţă cele două culmi mântuitoare: Golgota şi Taborul. Mântuirea este o refacere în har a lumii sau, altfel spus, mântuirea săvârşită de Hristos înseamnă eliberarea omului din răul în care căzuse prin Adam şi Eva. Răul consta în alterarea firii umane, în întunecarea minţii cu privire la adevărul religios, în slăbirea voinţei care înclină mai mult spre cele rele decât spre cele bune, în ruperea legăturii harice cu Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos îşi înfăptuieşte opera mântuitoare sub întreit aspect: ca PROFET, ca ÎMPĂRAT şi ca ARHIEREU. Aceste trei demnităţi oamenii le au doar separate şi numai la Hristos laolaltă şi fiecare în gradul suprem: ca profet – învăţând, adică aducând revelaţia desăvârşită a fiinţei, voii lui Dumnezeu şi a operei lui mântuitoare; ca împărat – biruind puterile răului şi conducând pe om spre destinaţia lui adevărată; ca arhiereu – refăcând legătura dintre om şi Dumnezeu, împăcând prin jertfă pe Dumnezeu cu omul. Ori restabilirea comuniunii dintre Dumnezeu şi om se numeşte, obişnuit, împăcare, mântuire. PetreŢuţea spunea că „omul care nu crede în Dumnezeu este un animal muritor care vine de nu ştie unde şi se duce nu ştie unde“. Iubiţi credincioşi, să ne cutremurăm de măreţia mântuirii noastre şi pentru că auzim mereu în ecteniile Sfintei Liturghii îndemnul: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!“, să răspundem din tot sufletul Ţie, Doamne!“ şi să ne trăim viaţa cu convingerea că aici pe pământ totul are un rost dumnezeiesc. Se spune că un credincios cu mare dragoste de Dumnezeu mergea adesea să viziteze cimitirele spre a învăţa să folosească mai bine timpul şi privind mormintele zicea: „Dacă aceşti morţi ar putea să revină la viaţă ce n-ar face ei pentru viaţa veşnică, iar eu, care dispun de atâta timp, ce fac pentru mântuirea sufletului meu?

Depinde de voinţa ta

Nimic nu e mai scurt ca viaţa,

Dar nici mai lung nimic ca ea,

Poţi ori s-o pierzi, ori să ţi-o mântui,

Depinde de voinţa ta.

*

Nimic nu-i mai amar ca viaţa,

Dar nici mai dulce decât ea,

Poţi face-n ea ori rău, ori bine,

Depinde de voinţa ta.

*

Nimic nu-i mai înalt ca viaţa,

Dar nici mai josnic decât ea,

Poţi fi un înger ori un demon,

Depinde de voinţa ta.

*

Nimic nu-i trecător ca viaţa,

Dar nici mai veşnic decât ea,

Poţi s-o trăieşti în har sau flăcări,

Depinde de voinţa ta.

*

Nimic mai mărginit ca viaţa,

Dar nici nemărginit ca ea,

Poţi fi mişel ori poţi fi vrednic,

Depinde de voinţa ta.

*

Dar, de la clipa morţii tale

Şi până-n veci de veci, vei sta

Ori cu Hristos, ori cu satana,

Depinde de voinţa ta.

DOAMNE ATOTŢIITORULE PĂRINTE, FIULE VEŞNIC ŞI DUHULE SFINTE, TREIME DE TREI ORI SFÂNTĂ, CĂLĂUZEŞTE-NE PAŞII ÎN MAREA VIEŢII CEA ÎNVOLBURATĂ ! AMIN!

Bibliografie: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994;

Preot Liviu Brânzaş, Raza din Catacombă;

 Preot Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti,1995;

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2006.

Vedeţi şi:

SCOPUL VIEŢII CREŞTINEŞTI (2)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s