Cuvânt către creştinii ortodocşi despre post

Părintele Ioan

Motto: „Cel care mărgineşte postul numai la înfrânarea de la mâncare, acela mai degrabă îl necinsteşte. Posteşti? Arată-mi asta prin faptele tale…Ce folos dacă ne înfrânăm de la carne de peşte şi de pasăre, iar în schimb îi mâncăm pe fraţii noştri?“ (Sfântul IoanGură de Aur).

Iubiţi credincioşi,

Postul este un act de preamărire a lui Dumnezeu, este primul pas spre El, în timpul postului punându-se faţă în faţă două lumi: cea materială şi cea spirituală, dintre care trebuie să primeze lumea spirituală.

Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupeşti, de întărire a voinţei, aşadar o formă de pocăinţă.

Postul este „viaţă şi petrecere îngerească, pentru că îngerii vieţuiesc fără hrană.

Postul este disciplinarea trupului căci acesta (trupul) hrănindu-se, ne-a făcut morţi.

Deci, ce înţelegem prin POST?

Prin POST, înţelegem, în general, o înfrânare – totală sau parţială – pe un anumit timp. În acest sens, există POST TRUPESC şi POST SUFLETESC, după cum înfrânarea este a trupului sau a sufletului. Pentru ca postul trupesc să nu aibă o simplă valoare igienică, trebuie să fie însoţit de postul sufletesc.

Ce înseamnă POSTUL TRUPESC?

POSTUL TRUPESC este înfrânarea fie totală, fie parţială a trupului pe un anumit timp, de la orice mîncare de dulce şi de la datoria căsătorească: „Să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi rugăciunea şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina neînfrânării voastre(1 Corinteni 7:5).

Ce înseamnăPOSTUL SUFLETESC?

POSTUL SUFLETESC este înfrânarea de la vicii, de la păcate şi de la distracţii nefolositoare. Post sufletesc înseamnă zăbovirea în rugăciune: „Nu ştiţi voi postul care îmi place? zice Domnul… împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-Mă!“ (Isaia 58: 6-8).

Care este ROSTUL POSTULUI?

Postul foloseşte şi sufletului şi trupului, pentru că întăreşte trupul, uşurează şi curăţeşte sufletul, păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea, în Vechiul Testament, este recomandat şi impus de atâtea ori (Ieşirea34: 28; Deuteronom 9:9-18; Judecători 20:26; Isaia 58). „NU FI NESĂŢIOS ÎNTRU TOATĂ DESFĂTAREA ŞI NU TE APLECA LA MÂNCĂRURI MULTE. CĂ ÎN MĂNCĂRURILE CELE MULTE VA FI ŞI DURERE. PENTRU NESAŢIU MULŢI AU PIERIT; IAR CEL ÎNFRÂNAT ÎŞI VA ÎNMULŢI VIAŢA“ (Sirah 37:32-34).

De câte feluri este postul după lungimea lui?

După lungimea lui, postul este de două feluri:

Post de o zi;

Post de mai multe zile.

Dar după asprimea lui, de câte feluri este postul?

După asprimea lui, postul poate fi de patru feluri:

1. Ajunarea desăvârşită = când nu mâncăm şi nu bem nimic, cel puţin o zi întreagă.

2. Postul aspru sau uscat = când mâncăm numai spre seară, mâncăruri uscate (pâine, apă, fructe uscate, seminţe etc.). Este uşor de înţeles că acest post aspru se ţine fără untdelemn.

3. Postul obişnuit = când mâncăm la orele obişnuite, dar numai mâncăruri de post, adică ne înfrânăm de la mâncărurile de dulce (lapte, carne, brânză, ouă, peşte şi vin).

4. Post uşor = când se dezleagă la vin, peşte, icre, untdelemn, în anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.

Care sunt posturile de o zi şi când au fost aşezate?

Miercurea şi Vinerea din fiecare săptămână, fiindcă Miercuri au făcut sfat cărturarii şi fariseii să-L prindă pe Hristos, iar Vineri L-au răstignit pe cruce. Tot în această zi, după tradiţie, a mâncat Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din Rai (Facerea 3:24).

Ziua înălţării Sfintei Cruci, la 14 septembrie.

Ziua tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 August.

Ajunul Bobotezei, la 5 Ianuarie.

Când nu se posteşte Miercurea şi Vinerea?

-În zilele care sunt numite de dezlegare şi care sunt însemnate în calendare cu harţi. Iată când nu se posteşte Miercurea şi Vinerea:

► În săptămâna luminată (adică Săptămâna Paştilor).

► De la Naşterea Domnului până la Ajunul Bobotezei.

► În Săptămâna Brânzei (înaintea lăsatului sec pentru postul Paştelui; se dezleagă numai la lapte, ouă şi brânză).

► Nu se posteşte în ziua Naşterii Domnului şi cea a Bobotezei, când aceste sărbători cad Miercuri sau Vineri.

Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?

Postul Paştelui;

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel;

Postul Sfintei Maria;

Postul Crăciunului.

Postul Paştelui sau Păresimile este cel mai vechi, cel mai lung şi cel mai important şi este aşezat în cinstea Patimilor Domnului, amintindu-ne de postul de 40 zile al Mântuitorului în pustiu, înainte de a ieşi în lume pentru propovăduirea Evangheliei:

„ATUNCI IISUS A FOST DUS DE DUHUL ÎN PUSTIU, CA SĂ FIE ISPITIT DE CĂTRE DIAVOLUL. ŞI DUPĂ CE A POSTIT PATRUZECI DE ZILE ŞI PATRUZECI DE NOPŢI, LA URMĂ A FLĂMÂNZIT“ (Matei 4:2).

Acest post începe de la Duminica Vameşului şi Fariseului, şi se termină în Sâmbăta din Săptămâna Mare.

Postul Sfinţilor Apostoli (al Sânpetrului) începe luni după Rusalii şi ţine până la 29 iunie, sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel. Acest post este mobil, urmând data Paştelui.

Postul Sfintei Maria (Sântamariei), durează 15 zile înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 August).

Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului ţine 40 de zile, de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie.

Cel puţin în aceste patru Sfinte Posturi ale anului, trebuie să se împărtăşească toţi credincioşii. Pregătirea pentru spovedanie şi împărtăşanie se face prin post, rugăciune, pocăinţă şi fapte bune.

Dar în timpul Vechiului Testament se postea?

Desigur, se postea de două ori pe săptămână, Lunea şi Joia în amintirea suirii şi coborârii lui Moise de pe muntele Sinai cu tablele legii.

Se postea la ziua împăcării (în ziua a 10-a a Lunii Tişri), după cum Însuşi Dumnezeu a rânduit: „Şi aceasta să vă fie vouă pravilă, în ziua a zecea a lunii, SĂ POSTIŢI“(Levitic 16:29-30).

Mai existau şi alte zile sau răstimpuri fixe pentru care era rânduit post, după cum ne spune profetul: „Aşa zice Domnul Savaot: POSTUL din luna a patra, a cincea, a şaptea şi a zecea, vor fi pentru neamul lui Iuda spre veselie şi bucurie şi zile bune de sărbătoare! Dar, să iubiţi adevărul şi pacea!“ (Zaharia 8:19).

Este postul un semn de întristare?

Da, este un semn de întristare pentru că „Mirele“ (Iisus Hristos) a fost luat dintre noi. Acest lucru se poate vedea din cuvintelepe care le-a spus Mântuitorul, în următoarea întâmplare din Biblie:„ATUNCI AU VENIT LA EL UCENICII LUI IOAN, ZICÂND:PENTRU CE NOI ŞI FARISEII POSTIM MULT, IARUCENICII TĂI NU POSTESC? ŞI IISUS LE-A ZIS: POT OAREFIII NUNŢII SĂ FIE TRIŞTI CÂTĂ VREME MIRELE ESTECU EI? CI VOR VENI ZILE CÂND MIRELE VA FI LUAT DELA EI ŞI ATUNCI VOR POSTI (Matei 9:14-15).

● Şi atunci, dacă postul e un semn de întristare, înseamnă

că nu se cuvine să se facă petreceri, nunţi şi veselie?

Unii, deşi susţin că postesc, participă la petreceri sau diferite distracţii, în acelaşi timp cu postul. Este fără îndoială un păcat, iar postul ţinut în acest mod este fără de nici un folos, pentru că este incomplet. Există şi o altă situaţie, când unii îşi rânduiesc singuri şi de bună voie anumite zile de post, zile în care Biserica n-a rânduit post, pentru că nu sunt zile de întristare, ci de bucurie. Aşa de pildă, unii ţin post Duminica, Marţea sau Joia şi este clar că aceştia nu ţin rânduiala Sfintei Biserici Ortodoxe. „Sfânta Marţi“ sau „Sfânta Joi“ sunt nume păgâneşti, căci Marţi vine de la Marte, Joi vine de la Jupiter deci este un păcat să ţinem post Marţi sau Joi.

Bazaţi pe tâlcuirea greşită şi pe forţarea înţelesului unor

texte biblice, cultele religioase, de oricare fel ar fi, sunt împotriva

postului şi obiectează că:

Omul poate să mănânce orice fel de mâncare, pentru că nu mâncarea îl spurcă pe om, după versetul spus de Însuşi Mântuitorul: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om“ (Matei 15:11).

Răspunsul nostru:

Este foarte adevărat că nu prin mâncare se spurcă omul, pentru că toate mâncărurile sunt curate. Dar, în nici un caz, nu rezultă că nu mai trebuie să existe postul. Ei nu ştiu de fapt rostul postului – acela al înfrânării poftelor noastre! Deci, o mâncare oprită în timp de post, nu este oprită pentru că ar fi spurcată în sine, ci pentru că omul se spurcă prin sine însuşi, adică prin neputinţa de a se înfrâna în faţa unor alimente sau prin poftele care-l biruiesc şi-l stăpânesc. Aşadar este foarte clar că Hristos n-a zis: „Să nu postiţi!“ şi nici nu putea să zică astfel, când ştim că El însuşi a postit (Matei 4:2) şi a poruncit şi celor ce-l urmează să postească (Matei 9:14-15).

Cultele religioase ne reproşează că:

Este o erezie condamnată de Sfânta Scriptură a opri pe cineva de la anumite mâncăruri, câtă vreme ele sunt bune şi curate şi mai ales că au de la Dumnezeu menirea de a fi consumate, căci scrie Sfântul Apostol Pavel: „Aceştia (învăţătorii mincinoşi ce se vor ivi) opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumită, pentru cei care au cunoscut adevărul“ (1 Timotei 4:3,5,8).

Răspunsul nostru:

Cuvintele acestea nu sunt îndreptate împotriva postului. Ei opreau căsătoria şi mâncarea de carne, dar nu pentru un timp, cum facem noi în post, ci pentru totdeauna, zicând că ea (carnea) este „MATERIE“ = adică ceva rău, necurat. Ei opreau căsătoria, nu pentru a înfrâna temporar poftele trupeşti, ci pentru a nu spori materia, despre care ei spuneau că este rea. Cuvintele din citatul de mai sus sunt ale Sfântului Apostol Pavel, despre care ştim că el însuşi a postit.

Cultele religioase ne reproşează că:

Postul este ceva indiferent, adică nici bun, nici rău şi de aceea prin el nu ne putem face mai plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, căci Apostolul spune lămurit: „Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu, căci nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte“ şi un alt text: „Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14:17). Iată cum motivează cultele religioase că a ţine postul nu este o virtute şi a nu-l ţine nu este un păcat.

Răspunsul nostru:

În ambele texte, nu e vorba de mâncarea de post, ci de mâncarea din carnea ce fusese jertfită idolilor. Păgânii aduceau idolilor jertfe de animale. O parte din carnea rămasă de la aceste jertfe se consuma la templele idolilor, sub formă de ospăţ idolesc (1 Corinteni 8:10) sau se consuma, sub aceeaşi formă, acasă la cel ce a jertfit-o (1 Corinteni 10:25). Uneori creştinii erau invitaţi la ospeţele idoleşti sau se întâmpla ca aceştia să cumpere din măcelării carne care fusese jertfită idolilor şi o mâncau. Aşa cum iudeo-creştinii nu se puteau rupe cu totul de Vechiul Testament, tot aşa nici păgâno-creştinii nu-şi puteau rupe încă toate legăturile cu vechea lor credinţă. Postul poate fi asemănat cu antrenamentul unui „atlet spiritual“, care ne face asemenea cu Hristos.

Deci, postul nu urmăreşte omorârea trupului, ci disciplinarea lui. Chiar citim în Pateric răspunsul lui Avva Pimen către Avva Isaac: „Noi nu ne-am învăţat să fim omorâtori de trupuri, ci de patimi!“. Iar Sfântul Isaac Sirul scrie despre post: „Şi Mântuitorul când s-a arătat lumii la Iordan, cu postul a început!“.

Postul este o armă lăsată de Dumnezeu, iar când diavolul vede această armă la vreun om, se înfricoşează!

Dacă cineva posteşte, mintea lui nu se clatină, ci stă gata să înfrunte patimile cele grele. Şi iată, o istorioară  pe care citind-o, n-o mai putem uita niciodată, ba chiar trebuie s-o împărtăşim şi fraţilor noştri creştini care nici nu se sinchisesc de a ţine post:

Într-o zi, un preot creştin ortodox, care şi-a trăit slujirea lui pe cât se poate de corect, conducea, conform tradiţiei ortodoxe, pe „ultimul drum“, un credincios din parohia sa. Deodată, la o intersecţie de drumuri, după ce a rostit ectenia (rugăciunea) pentru cei adormiţi, prin voia lui Dumnezeu, a văzut înaintea tronului un înger şi după tron un alt înger. Preotul i-a întrebat cu spaimă: „Cine sunteţi voi?“. Şi ei au răspuns: „Eu sunt îngerul zilei de Miercuri, a zis cel din faţă, iar eu sunt îngerul zilei de Vineri, a zis cel din spate; omul acesta cât a fost în viaţă, a ţinut post Miercurea şi Vinerea, ba nu s-a atins nici de soţia lui, aţinut post şi cu sufletul şi cu trupul, a respectat deci vânzarea şipatimile lui Hristos şi ne-a trimis Dumnezeu să-i ducem sufletulla cer“. Iată cât de important este pentru mântuirea sufletelornoastre să postim cel puţin Miercurea şi Vinerea.

Versete din Vechiul Testament referitoare la post

În Vechiul Testament, prin post se înţelegea abstinenţa realizată înainte de intrarea în Cortul Mărturiei: „ A făcut apoi baia de aramă, cu tălpica ei tot de aramă; (a făcut-o) din oglinzile femeilor postitoare, ale celor ce au postit la intrarea în Cortul Mărturiei“ (Ieşirea 30:8).

Ştim din Vechiul Testament că evreii posteau lunea şi joia şi avem ca dovezi versetul: „Postesc de două ori pe săptămână…“ (Luca 18:12) şi Didahia celor 12 Apostoli.

Moise a postit 40 de zile pe muntele Sinai înainte de a primi Tablele Legii (Exod 34:28).

Împăratul David postea adesea cu pocăinţă: „Iar eu, când m-au supărat ei (asupritorii mei), m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce“ (Psalmul 34:12); „A postit David cu post aspru şi a rămas toată noaptea culcat pe pământ“(2 Regi 12:16).

Daniel în Babilon a postit trei săptămâni: „Pâine bună n-am mâncat, carne şi vin n-am pus în gura mea şi cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au împlinit trei săptămâni de zile“ (Daniel 10:3).

Postul…

Postul aduce smerenie: „Şi acolo la râul Ahava, am rânduit post, ca să ne smerim în faţa Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El călătorie pe cale dreaptă, pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru toată agonisita noastră(Ezdra 8:21); „Sufletul mi l-am smerit cu post“ (Psalm 68:10).

Postul a fost ţinut de fii lui Israel: „În cea de-a douăzeci şi patra zi a acestei luni (luna a şaptea), fiii lui Israel s-au adunat în post şi-n haină de sac“ (Neemia 9:1).

Postiţi un post al sfinţeniei: „Postiţi un post al sfinţeniei“ (Ioil 1:14); „Sunaţi cu glas de trâmbiţă-n Sion, gătiţi postiri sfinte, prăznuiţi sărbătoarea cea pentru toţi“ (Ioil 2:15).

Postul este necesar pentru întoarcerea la Domnul: „Întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plans şi cu tânguire“(Ioil 2:12).

Postul îl ţinem pentru noi, nu pentru Dumnezeu: „Vesteşte la tot poporul ţării şi preoţilor: « Dacă aţi ţinut post şi v-aţi tânguit în luna a cincea şi într-a şaptea, vreme de şaptezeci de ani, pentru Mine, oare, aţi postit?“ (Zaharia 7:5).

Postul trebuie însoţit de rugăciune: „Mai mult preţuieşte rugăciunea cu post şi cu milostenie şi cu dreptate, decât bogăţie cu nedreptate; mai bine să faci milostenie decât să aduni aur. Căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult“ (Tobie 12:8-9).

Versete din Noul Testament referitoare la post

„Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat. Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mânile peste ei şi i-au lăsat să plece“ (Faptele Apostolilor 13:2-3).

„În osteneală şi în trudă, în primejdii adeseori, în foamete şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine“ (2 Corinteni 11:27).

Şi Iisus le-a zis: Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească(Marcu 2:19).

„Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Matei 17:21).

„Când postiţi nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să arate oamenilor că postec. Adevărat grăiesc vouă căşi-au luat plata lor. Tu, însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie“ (Matei 6:16-18).

Şi trecând multă vreme şi plutirea fiind periculoasă, fiindcă trecuse şi postul (sărbătorii ispăşirii, care se ţinea la evreitoamna), Pavel îi îndemna…“ (Faptele Apostolilor 27:9).

Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră(Faptele Apostolilor 14).

Vorbe de duh de la Sfinţii Părinţi

„Dacă postim înfrânându-ne numai de la mâncare, după trecerea Păresimilor va trece şi postul; iar de ne înfrânăm de la păcate, postul nostru va continua şi vom avea mereu folos de el“ ; „Adevăratul post este depărtarea de la rău, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, îmblânzirea poftelor, oprirea clevetirii şi călcării de jurământ“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).

„Dacă mă hrănesc bine pentru ca trupul meu să fie puternic, acesta se răzvrăteşte şi pretenţiile lui cresc: nu are chef de rugăciune. Dacă-mi smeresc trupul prin post fără măsură, în suferinţa înfrânării ia naştere pentru o vreme un teren prielnic pentru rugăciune, dar după aceea trupul devine neputincios şi nu vrea să urmeze duhului“ (Arhimandritul Sofronie).

„Dacă nu îţi schimbi viaţa, pentru ce mai posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic“ (Sfântul Ioan Gură deAur).

„Postul este izvor de bucurie“ (Sfântul Vasile cel Mare).

„Postul ne îngreunează pe dinafară, dar ne curăţă pe dinăuntru“ (Sfântul Ioan al Antiohiei).

„Eşti stăpân pe pântece? Fii atunci stăpân şi pe limbă!“ (Sfântul Nil Sinaitul).

„Postul adevărat este abţinerea de la orice lucru rău“ (Sfântul Teodor Studitul).

„Postul … o şcoală a căinţei“ (Părintele Alexandre Schemman).

„Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi sfinţeniei, strălucirea cuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii, izvorul smereniei. Postul te învaţă liniştea şi el precede celelalte fapte bune“ (Sfântul Isaac Sirul).

Orice om care nu se roagă şi nu posteşte, se aseamănă cu un vultur fără aripi. Aşa este sufletul acelui om, nu se poate înălţa spre Împărăţia lui Dumnezeu. El merge pe calea cea largă, iar calea aceasta largă duce la Iad.

Un creştin care se roagă, dar nu posteşte este ca un vultur cu o singură aripă (RUGǍCIUNEA), nu poate zbura deasupra munţilor (munţi de ispite, necazuri, nevoi etc.), are nevoie şi de cealaltă aripă (POSTUL). DECI, CINE NU POSTEŞTE NU SE ROAGǍ BINE.

Creştinul care doar posteşte, dar nu-şi face canonul de rugăciuni ale dimineţii, ale serii, nu se roagă când se aşează şi când se scoală de la masă, nu merge Dumnica la rugăciunile din timpul Sfintei Liturghii este neputincios (sufleteşte), tot ca un vulture cu o aripă. DECI, CINE NU SE ROAGǍ  NICI NU POSTEŞTE CUM AR TREBUI.

Creştinul care se roagă şi posteşte se înalţă cu uşurinţă (sufleteşte) spre „Lumina cea neînserată“ (Dumnezeu) ca un vulturul care are amândouă aripile. DECI, UNIREA RUGǍCIUNII CU POSTUL ÎNSEAMNǍ FORŢǍ ÎN URCUŞUL DUHOVNICESC AL CREŞTINULUI.

Istorioare despre post din Patericul egiptean

► Zis-a un bătrân: „Fraţilor, îmbuibarea pântecului este maica curviei, iar postul şi înfrânarea este bogăţia sufletului; deci aceasta să ne silim să o câştigăm cu smerită înţelepciune, păzindu-ne de mândrie, plăcere şi lauda oamenilor care sunt izvorul tuturor răutăţilor“.

► Un sihastru oarecare trăia în adâncul pustiului de treizeci de ani. Mâncarea lui era o buruiană oarecare, ce creştea în acea pustie. Mai târziu a început a gândi şi a grăi în sine, zicând: în zadar mă necăjesc de atâţia ani aici, în această pustie şi nu mănânc decât această buruiană şi nici o descoperire sau vedenie în vis sau aievea nu văd, sau nici o minune n-am făcut. Ci mai bine să las această pustie fără de nici un folos şi să ies în lume, că şi acolo cel ce vrea să se mântuiască, se mântuieşte. Aceasta gândind el şi vroind să plece din pustie în lume, I s-a arătat îngerul Domnului şi stându-i înainte, i-a zis: „Ce vrei să faci, bătrânule? Pentru ce primeşti în inima ta acele gânduri, aceasta doreşti, că de atâţia ani trăieşti aici în această pustie şi Dumnezeu te hrăneşte, te întăreşte, te păzeşteşte şi nimic nu-ţi lipseşte, ca unuia din lavră? De acum să nu te mai supui gândurilor şi sfatului vrăjmăşesc şi şezi aici, în acest loc, până la sfârşitul tău şi te roagă lui Dumnezeu săţi dea smerenie şi răbdare“. Iar el fiind întărit de sfatul îngerului, a petrecut acolo toată vremea vieţii sale în post şi-n rugăciune şi s-a mântuit.

► Spuneau părinţii că era într-un sat un om care postea mult, încât oamenii îl cunoşteau sub numele de postitorul. Şi auzind Părintele Zinon despre dânsul, l-a chemat la el; iar el s-a dus cu bucurie. Ajungând acolo, Părintele Zinon lucra tăcând, iar postitorul, văzând că nu vorbeşte cu dânsul, s-a supărat şi i-a zis Părintelui: „Roagă-te pentru mine, Părinte, că vreau să plec! Când eram în sat, până seara posteam şi niciodată nu mi s-a făcut aşa ceva, adică să nu fiu băgat în seamă! “. Şi Părintele i-a zis lui: „În sat te hrăneai cu urechile tale (adică din laudele pe care i le aduceau ceilalţi pentru că postea = păcatul slavei deşarte), de acum înainte, întru ascuns să posteşti, să faci milostenie, căci aceasta este calea după Dumnezeu“.

Cugetări despre abstinenţă

Abstinenţa este o virtute prin care se înfrânează pofta spre lăcomie. În cartea „Suma viţiilor“ (viciilor – n.n.), se povesteşte că, pentru a nu mânca şi bea prea mult, Dumnezeu le-a făcut oamenilor gura mult mai mică în raport cu mărimea corpului.

Solomon a spus: „Cine este abstinent îşi dezvoltă şi-şi prelungeşte viaţa“.

Sfântul Vasile cel Mare a zis: „După cum calului i se pune frâu pentru a-l stăpâni, tot astfel şi omul trebuie săşi înfrâneze poftele lăcomiei prin abstinenţă“.

Varro spunea: „Abstinenţa este călăuza tuturor virtuţilor“.

În „Istoria Românilor“, este scris despre virtutea abstinenţei. Mergând Alexandru cel Mare cu oastea sa prin deşertul Babiloniei, nu găseau nimic să mănânce. Lipsindu-le hrana, mulţi mureau de foame, după ce mâncaseră caii şi alte animale pe care le aveau cu ei. Unul dintre generalii săi, găsind faguri de miere, în loc să-i mănânce el, i-a dus lui Alexandru de faţă cu toată lumea. După ce Alexandru a luat fagurii aceia în mână, i-a aruncat într-un râu şi a spus: „Dumnezeu nu vrea ca eu să trăiesc, nici să mor decât împreună cu cei care sunt aici“. Şi unii dintre cei prezenţi, văzând că el aruncase fagurii în fluviu, au sărit repede în apă ca să-i ia. Astfel s-au înecat mulţi care n-au putut rezista pentru că erau prea slăbiţi de foame. Mergând mai departe au dat peste nişte aşezări, în care Alexandru cel Mare şi soldaţii lui au găsit ceea ce le trebuia.

POSTUL

(Părintele Sofian Boghiu)

Unii nu postesc deloc, alţii postesc o săptămână sau câteva zile, iar alţii, o săptămână la început şi o săptămână la sfârşit.

Fiecare îşi va lua plata după ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai şi încurcă în înţelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea – şi e foarte bine. Pentru că postul şi ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlăuntru să se repare – această „uzină“ care suntem noi înşine şi care merge aşa, ca un automat: de pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie. Şi când postim, se bucură tot lăuntrul nostru, ne spune „mulţumesc“, pentru că se reface aievea.

Aşadar, cine ţine post cu regularitate îşi face el însuşi foarte mult bine. Este la câte unii această panică: „Dacă nu mănânc, mor, ameţesc!“ Nu-i adevărat. Postul armonizează şi înviorează tot lăuntrul nostru.

Postul creştin, supravegheat şi ţinut cu înţelepciune, este recomandat de sfinţii Părinţi, iar unii din ei aveau studii de medicină înaltă şi ei urmăreau să ne facă nouă bine, nu să ne chinuiască. Aşa că toate au fost rânduite cu foarte multă luciditate şi pricepere. Postul trebuie să fie luminat, consimţit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau ţinut de frică, pentru ca atunci stomacul resimte postul ca o mare suferinţă, iar mintea culege numai mătrăgună şi numai răutăţi. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci când posteşte această aparatură fizică, iar sufletul se revoltă. Nu aşa! Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios; să postească şi trupul, dar să postească şi sufletul, şi atunci e postul cu adevărat binefăcător. Să se bucure şi cele dinlăuntru şi să nu se revolte gura şi limba că le-am pus la post. Unii postesc toata ziua, ajunează, şi seara mănâncă cât ar fi mâncat toată ziua şi apoi toată noaptea le e rău. Dar un post aspru se împleteşte cu rugăciunea şi cu meditaţia, şi mai ales să-ţi postească şi gura în timpul postului. Sunt oameni care fac din aceasta râvnă a postului un ideal. Şi ferice, cu adevărat, de cei ce merg pe această cale frumoasă şi cu adevărat vrednică, calea postului! Numai să fie dusă cu statornicie şi răbdare, pentru că este o cale spinoasă, fraţi creştini, şi totdeauna veţi avea de suferit pe această cale.

Ţineţi seama de toate acestea, fraţi creştini. Luaţi-vă în serios propria viaţă, pentru că o dată îi este dat omului să trăiască şi după moarte vine judecata – spune sfântul Pavel. Dacă noi vorbim numai despre aceste lucruri şi le lăudăm cu gura, dar nu le facem, e ca şi cum am vedea în vitrina unui magazin o mâncare foarte bună, dar nu o putem lua, pentru că este un geam între noi. Aşa este şi cu această ne-aplecare spre poruncile lui Dumnezeu, spre lucrarea lor. Să facem, fraţi creştini. Dumnezeu să ne ajute să facem şi, negreşit, ne vom bucura de roadele şi sporul cel duhovnicesc. Postul e,  înainte de toate, înfrânare, fraţi creştini. Pentru că dacă nu mănânci de dulce, dar mănânci de post mai mult decât trebuie şi mănânci şi o mâncare foarte bine gătită, acela nu mai este post.

Noi astăzi nici nu mai băgăm în seamă poruncile lui Dumnezeu, dar pentru acest dispreţ grozav faţă de poruncile Lui, fără îndoială că vom fi aspru judecaţi. Noi, cei de azi, ne-am obrăznicit, suntem „evoluaţi“… În post, contează foarte mult să vă iertaţi unul pe altul. Postul n-are nici o valoare când ai necaz pe cineva şi nu te poţi împăca cu el. Poţi să mori de foame, nu are nici un rost postul tău, până când nu te împaci cu celălalt.

Dar nu aşa, o împăcare de politeţe, ci iertare din inima. Nu aşa, că „da, eu n-am nimic cu nimeni“. Asta nu e iertare. Să vă iertaţi unul pe altul din toata inima, numai atunci postul va fi cu adevărat de folos. Unii nu-şi vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post. Vai de postul lor… Asemenea persoane trec pe deasupra gurii iadului, duc cu ei un fel de zbucium cumplit şi dincolo îi aşteaptă acest foc cumplit al conştiinţei vinovate. Nu vă temeţi de post. Postul nu e lăsat să omoare omul, ci să potolească patimile din noi. Dacă eşti bolnav şi posteşti, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Şi dimpotrivă, dacă mănânci prea bine, poţi fi oricât de sănătos, îndată te distrugi.

Şi apoi, să nu uitaţi că postul nu înseamnă numai post de mâncare, ci să te abţii de la tot ceea ce simţi că nu-ţi este de folos: de la o plăcere vinovată, de la un roman nepotrivit. În comunităţile în care trăim, când pleacă unul afară, toţi ceilalţi tabără pe el şi îi spun toate greşelile şi uită că, oricât de rău ar fi cineva, are şi nişte lucruri bune. Dar se uită acest amănunt şi se spun numai cele rele. Şi greşim osândind pe altul, şi spurcăm postul nostru cu acest păcat, şi ne adunăm păcate grele în faţa lui Dumnezeu. Pentru că atunci când judeci pe altul, intri cu obrăznicie în drepturile lui Dumnezeu, El e Judecătorul. „Cine eşti tu, să judeci sluga străină?“ Ce folos că nu mănânci carne, dar mănânci cinstea fratelui tău? Sau dai averea la săraci, dar tu eşti plin de ură? Să avem grijă, aşa cum v-am spus, să postim şi cu limba, fraţi creştini. Noi avem gură, cu care facem foarte multe greşeli de neiertat. Pedepseşte-ţi limba, ca să scapi tu de pedeapsa cea veşnică. AR TREBUI SĂ NE CONTROLĂM FIECARE CUVÂNT PE CARE-L SPUNEM, PENTRU CĂ FIECARE ARE ROSTUL LUI ÎN VIAŢA NOASTRĂ SAU ÎN VIAŢA ALTORA, UN TIMP DE LUPTĂ CU NOI ÎNŞINE.

Pentru că cea mai cumplită luptă este cu noi înşine, nu cu alţii, fraţi creştini. Noi pe altul îl biruim repede sau îl înlăturăm, mai ales dacă suntem mai voinici – îl desfiinţăm repede pe duşmanul nostru, însă cu noi înşine suntem tare delicaţi, ne este tare milă de noi şi găsim toate argumentele ca să ne cruţăm pe noi înşine.

Postul este lăsat ca o arenă în care trebuie să ne luptăm cu fiarele din noi, cu spinii din noi, cu răutatea din noi – şi e foarte greu să te biruieşti pe tine însuţi. Şi, într-o asemenea călătorie lăuntrică, ne este absolut de trebuinţă o faptă bună care, dacă o împlinim, este egală cu eliberarea noastră lăuntrică: adică să ne iertăm unii pe alţii. Pentru că în această călătorie spre înviere, avem noi înşine nevoie de multă iertare de la Dumnezeu. Şi dacă nu iertăm, nici nouă nu ni se iartă şi vai de sufletul nostru! Ne merg toate împotrivă, chiar dacă ni se pare că mergem pe drumul cel bun; vai de sufletul nostru, dacă nu ne iartă şi pe noi Dumnezeu! Când ştii că şeful tău e supărat pe tine şi urmează să te sancţioneze, te temi şi cauţi să faci tot ce poţi, ca să te ierte şi să te pui bine cu el. Dar marele Stăpân al universului, când îl ştim supărat pe noi, la cine putem mijloci să ne ierte? Iar condiţia iertării Lui e să iertăm şi noi.

Este condiţia pe care acest mare Stăpân o pune pentru fiecare dintre noi: „iertaţi şi vi se iartă“; „nu iertaţi, nu vi se iartă“. Aceasta este problema iertării – foarte grea de multe ori, dar şi foarte luminoasă, pentru că ea ne ajută la sporul cel duhovnicesc şi „ne pune bine“ cu acest mare şi bun Stăpân al universului întreg. Ierţi? – ţi se iartă! Orice trudă pentru luminare şi mântuire presupune această condiţie a păcii interioare. Căci asta înseamnă iertarea: pacea ta.

Şi nici nu se poate face rugăciune cu ciudă. Când te chinuie gândul că celălalt ţi-a făcut rău, n-ai linişte în suflet şi nu te poţi ruga. Praful acesta care ustură şi doare, ştergeţi-l de pe suflet şi aruncaţi-l la câini… iertaţi, fraţilor, ca să puteţi veni aici la rugăciune cu inima deschisă şi să vă întoarceţi acasă cu pace în suflet. Şi nu aşteptaţi să vă ceară celălalt iertare. Nu, începeţi prin a cere dumneavoastră iertare, pentru că este imposibil ca, oricât ar fi şi celălalt de vinovat, să nu aveţi şi dumneavoastră o vină cât de mică… e imposibil…

Bibliografie:

Biblia E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; Biblia E.I.B.M. (versiunea redactată şi adnotată de Arhiepiscopul Clujului Bartolomeu Valeriu Anania), Bucureşti,2001;

Preot Dr.Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti, 1995; Patericul egiptean, Editura Alba Iulia, 1990;

Leon Magdan, Andreea Magdan, Dumnezeu şi Omul – antologie de cugetări, Editura Sfântul Alexandru, 2001;

Prof.Univ.Dr.Doc. Pandele Olteanu, Floarea Darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992;

Preot Prof. Dr. Ioan Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, E.I.B.M., Bucureşti, 1994.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s