Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian: Biblia sau Sfânta Scriptură – Pe înțelesul tuturor (XII)

Părintele Gheorghe-Radu Sălăgian

FACERE 3,6 (PARTEA A DOUA): Şi a luat din roada lui şi a mâncat; şi i-a dat şi bărbatului său, care era cu ea, şi el a mâncat(*).

(*) [Călcarea poruncii lui Dumnezeu de către strămoaşa noastră a fost o vină mare şi păgubitoare pentru noi; dar căderea noastră nu s-a sfârşit aici cu aceasta. În persoana Evei a căzut numai o jumătate din neamul omenesc şi încă cea mai slabă.

Adam încă nu luase parte la călcarea poruncii. Se putea încă trage nădejdea, că el , ca bărbat şi cap, se va împotrivi ispitei, dar legătura reciprocă a strămoşilor era aşa de tare şi de strânsă în temeiurile ei, încât cele petrecute cu unul nu se putea să nu se răsfrângă şi asupra celuilalt. Prin aceasta şi prin nimic altceva nu se explică acea grabă şi neîmpotrivire, cu care, după spusa lui Moise, cade strămoşul nostru. Eva cel puţin se sfătuieşte cu şarpele, priveşte cu atenţie la pomul oprit, stă în nedumerire, se luptă cu propriul gând şi numai apoi întinde mâna spre rod; la Adam nu putem constata nimic din cele ale Evei, deoarece lui i se dă rodul, el îl ia ca ceva obişnuit, şi-l mănâncă; adică procedează aşa, ca şi cum nu se mai putea altfel.

Totuşi, nu trebuie să credem, căci toate acestea s-au petrecut pe tăcute, căci altfel Adam nici nu ar fi ştiut ce fruct i s-a dat; prin urmare, chiar mâncându-l, n-ar fi fost vinovat de călcarea poruncii. Cu siguranţă, Eva i-a spus despre întâlnirea şi convorbirea ei cu şarpele, cum acesta i-a descoperit aşa-zisa taină a pomului oprit, ce influenţă au avut asupra ei vederea roadelor şi că mâncarea din ele nu numai că nu cuprinde ceva vătămător, ci e împreunată şi cu plăcere, iar în toate acestea, prin forţa lucrurilor, putem constata, că în Eva, după ce a mâncat din rodul pierzător, nu s-a produs deocamdată nici un rău văzut sau simţit şi cu atât mai puţin dureros: altfel cum s-ar fi hotărât ea să ducă cu propriile ei mâini bărbatului său acea otravă care chinuia interiorul ei? În cel mai rău caz ea ar fi oprit pe bărbatul său de a gusta din fructul oprit, chiar dacă el, din iubirea faţă de ea, ar fi voit să se împărtăşească de soarta ei.

Din această părută nevătămare a fructului oprit a trebuit să se nască pentru Adam o nouă şi putrenică ispită. Văzând că femeia, după gustarea din roade, a rămas vie, fără vreo schimbare în rău, el a putut cu uşurinţă să creadă, deşi făgăduinţele şarpelui despre nişte efecte mari mari în urma gustării din aceste roade pot fi exagerate, apoi nici ameninţarea cu moartea pentru gustarea din ele de asemenea nu corespunde adevărului; că, deşi pomul nu-i dumnezeiesc, cum spusese şarpele, apoi el nu-i nici ucigător, cum spunea porunca dumnezeiască. Pe de altă parte, chiar de ar fi rămas o oarecare îndoială în sufletul lui Adam, chiar de ar fi avut motive de a se opune cuvintelor Evei şi chiar de ar fi avut un prilej să-i arate că ea este în rătăcire, apoi acum este târziu de a lecui răul; fapta s-a petrecut fără vreo posibilitate de îndreptare; rodul era rupt şi mâncat de Eva; nu mai rămasese decât ca cea căzută să fie lăsată pe seama sa sau să împărtăşească cu ea greutatea căderii.

IUBIREA DE DUMNEZEU NU REZISTĂ IUBIRII DE FEMEIE şi Adam a ales IUBIREA DE FEMEIE.

Şi i-a dat şi bărbatului său, care era cu ea, şi el a mâncat”. De aici rezultă că Eva acum a mâncat din nou din rodul oprit şi astfel călcă porunca lui Dumnezeu oarecum de două ori. De oriunde ar fi provenit aceasta – fie dintr-o predispoziţie deosebită către rodul oprit, fie din dorinţa de a da prin aceasta pildă bărbatului -, în tot cazul vina ei prin aceasta s-a dublat, iar aceasta va atrage după sine, după cum vom vedea, şi o pedeapsă îndoită. Dar dacă Eva este mai vinovată prin aceea, că ea cea dintâi şi-a deschis inima către ispititor, cea dintâi a mâncat din pomul oprit şi tot ea l-a atras pe bărbatul său prin pilda sa, mâncând din nou în acest scop din roade înaintea lui, apoi Adam la rândul său e mai vinovat decât femeia prin aceea, că el, ca unul care era cap femeii, fiind deci şi povăţuitorul ei, se lasă atras uşor de îndemnul ei şi aproape fără nici o cugetare călcă acea poruncă, pe care a primit-o direct de la Însuşi Dumnezeu. În acest înţeles şi Sfântul Apostol Pavel numeşte numai pe Eva amăgită, astfel:
– „Şi Adam n-a fost amăgit; dar femeia, fiind amăgită, s-a făcut călcătoare de poruncă” (1 TIMOTEI 2,14), iar pe Adam ca fiins singur călcător poruncii, astfel:
-„De aceea, aşa cum printr-un om a intrat păcatul în lume – şi, prin păcat, moartea – , tot astfel moartea a trecut în toţi oamenii prin aceea că toţi au păcătuit (ROMANI 5,12);
-„Dar de la Adam până la Moise moartea a domnit şi peste cei ce nu păcătuiseră după asemănarea greşelii lui Adam, care este chip al celui ce avea să vină” (ROMANI 5,14);
-„…fiindcă aşa cum prin neascultarea unui singur om cei mulţi s-au făcut păcătoşi, tot astfel prin ascultarea Unuia cei mulţi vor deveni drepţi” (ROMANI 5,19).

Dacă examinăm abaterea strămoşilor noştri, constatăm că, după înfăţişarea ei exterioară ea nu pare aşa de mare, căci ce poate fi mai simplu, decât să rupi un rod oarecare dintr-un pom şi să-l mănânci? Dar când pătrunzi în miezul acestei abateri, atunci ea numaidecât prezintă o extraordinară însemnătate, aceasta în primul rând, pentru că în acest caz s-a călcat voia şi porunca nu a unui om oarecare, nu a unui înger sau arhanghel, ci a Fiinţei supreme şi atotputernice, a Făcătorului şi a Binefăcătorului nostru; apoi, pentru că această abatere a descoperit în strămoşii noştri o mulţime de gânduri şi simţăminte rele, şi în general, a arătat că, cu firea lor cea după chipul lui Dumnezeu, se petrecuse de fapt o grozavă transformare. Nu putem găsi vreo nelegiuire, care să nu se cuprindă, vizibil sau tainic, în această nenorocită mâncare:

– NECREDINŢA: – aici nu a fost crezut cuvântul clar şi hotărât al lui Dumnezeu şi, contrar poruncii Lui, s-a pus accent pe clevetirea unei fiinţe aşa de nimica, ca şarpele;
– MÂNDRIA: – i-a acaparat atât de tare încât s-au hotărât să se aşeze alături chiar de Dumnezeu;
– IUBIREA DE AVUŢIE sau LĂCOMIA: – în cazul de faţă nu s-au mulţumit cu Edenul şi domnia peste toată lumea şi nu au voit să lese lui Dumnezeu nici măcar un singur pom;
– POFTA TRUPEASCĂ şi NEÎNFRÂNAREA: – ne-au pierdut pe noi, căci fructul pomului s-a părut mai cu seamă bun la mâncare;
– URĂ şi RĂUTATE: – adică nu mai poţi să-L iubeşti pe Acela, a Cărui poruncă o calci cu atâta îndrăzneală şi Căruia voieşti să-I răpeşti, de ar fi cu putinţă, chiar şi stăpânirea.

Astfel spus, nu există păcat, care văzut sau tainic să nu se cuprindă în întâiul păcat al strămoşilor noştri, căci în această privinţă Sfântul Apostol Iacob zice: ,,Fiindcă cel ce va păzi toată legea, dar o va călca într-un singur loc, faţă de toate s-a făcut vinovat” (IACOB 2,10), adică, Legea Domnului nu este o colecţie de porunci diverse, independente una faţă de celelalte, ci o singură lege, unitară. Dacă, conform celor relatate de Sfântul Apostol Iacob, că dacă Legea o în calci într-un singur loc, faţă de toate eşti vinovat, cade sintagma că: ,,toate religiile sunt bune dacă sunt cu Dumnezeu!”. O credinţă religioasă, dacă se abate de la adevăr foarte puţin, s-a abătut cu totul şi atunci acea credinţă devine o credinţă eretică. Ce să mai zicem căci catolicismul de Ortodoxie se diferenţiază, în primul rând prin cele patru puncte florentine, neacceptate de Ortodoxie, cum ar fi:
– primatul papal;
– Filoque, adică Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, contrar IOAN 15,26;
– Purgatoriul, care nu are nici un temei biblic;
– Împărtăşania cu azimă, contrar ceea ce a făcut Iisus la Cina cea de Taină, El folosind pâine dospită (artos), nu pâine nedospită (azimos), dar mai sunt şi altele.

Dacă într-un singur loc te abaţi de la Dreapta Credinţă, te-ai abătut cu totul, dar atunci, când credinţa dreaptă este încălcată în picioare din mai multe puncte de vedere?

Î
n urma celor relatate, putem trage următoarea concluzie: „Noi putem în fiecare minut, după libertate, să facem ce ne place; dar să desfacem din cele făcute nu putem”.

Fiecare acţiune a noastră nu rămâne singură, ci produce de la sine un şir nesfârşit de acţiuni. Fiecare acţiune bună a noastră pentru toată veşnicia va produce un şir de acţiuni bune, iar cea rea va produce acţiuni rele. De aceea la orice acţiune ne hotărâm să recurgem, ea va avea amprente mari în veşnicie. Lucrând uşuratic, adesea şi în această viaţă suntem pedepsiţi pentru uşurătatea noastră. De multe ori am da orice ca să anulăm o acţiune a noastră cu impact în veşnicie, dar e cu neputinţă. În veşnicie însă, unde avem să trecem prin moarte, vom suferi însutit mai mult, căci vederea noastră asupra păcatelor devine de o sută de ori mai limpede şi mai vioaie. Vom vedea de asemenea că şi păcatele noastre, ca şi noi, nu mor ci trăiesc prin urmările lor rele şi între altele nu vom fi în stare să facem nimica pentru nimicirea lor. De aceea, din mila pentru noi înşine, este bine:
– să întrebuinţăm libertatea voinţei noastre cu cea mai mare responsabilitate întru toate;
– să ne silim apoi să fugim nu numai de păcatele ce ni se par mari, ci şi de micile încălcări ale Legii lui Dumnezeu, amintindu-ne că şi întâiul păcat, prin care ne-am agonisit moartea trupească a constat numai în ruperea din pom şi mâncarea unui fruct oprit].

FACERE 3,7: Atunci amândurora li s-au deschis ochii şi au cunoscut că erau goi; şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri. <<va urma>>

de Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian – Parohia Ortodoxă Română Micula Nouă cu filia Bercu Nou şi Şcoala cu clasele I-VIII “Avram Iancu”, Satu-Mare

Sursa: CALAUZA ORTODOXA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s