Părintele Ciprian: Aventuri duhovniceşti (pe pat de spital)

aventuri duhovnicesti

de Părintele Ciprian

Prin îngăduinţa lui Dumnezeu, zilele trecute am trecut printr-o încercare deosebită, care a lăsat o amprentă adâncă în sufletul meu, oferindu-mi o lecţie de neuitat.

Fără alte introduceri, vă spun că… am fost nevoit să mă operez la coloana vertebrală, la Târgul Mureş, din pricina unei hernii de disc.

 Astfel, dragii mei, eu, cel mare şi tare, m-am trezit pe patul unui spital, aşteptând cu înfrigurare prima intervenţie chirurgicală din viaţa mea.

 Prima zi

 Ajuns la spital pentru internare, sunt repartizat în salonul 6065, secţia de neurochirurgie (lângă, era salonul 6066, dar vă spun cu toată sinceritatea nu mi-ar fi plăcut deloc acolo… avea un număr dubios…).

 De voie, de nevoie, a trebuit să las haina preoţească, pe care o iubesc atât de mult, şi să o schimb cu cea mai banală pijama… m-a durut sufletul… dar ce să faci, regulile sunt reguli şi trebuie respectate.

 Intru în salon, salut şi mă duc să îmi iau in primire patul, noua mea locuinţă şi spaţiu personal.

 Lângă mine era un bătrânel simpatic, cu o barbă mare albă şi chip cuvios.  M-am gândit:  „ Poate este preot sau călugăr …”.

 Aflu că este un cântăreţ bisericesc din Moldova… „Doamne, Slavă Ţie! Acesta-i de-al meu”…

 Fără să stau pe gânduri, mă duc la el, mă prezint şi îl strâng în braţe. Câtă bucurie pentru bătrânel, dar mai ales pentru mine.

 – Părinte sunt necăjit!

 – De ce nea’ Ioane?

 – Astăzi mă externează, a zis el oftând.

 – Păi acesta-i motiv de bucurie, doar mergi acasă!

 – Da, dar eu aş mai fi stat cu sfinţia voastră!

 Vai, Doamne, auzi câtă iubire pe omul acesta. Ţine-l Doamne!

 După câteva ore ne-am îmbrăţişat, l-am blagoslovit şi ne-am despărţit fizic, dar nu duhovniceşte, pentru că mi-a rămas în inimă.

 Camarazi de suferinţă

Bineînţeles că în salon mai erau şi alţii. Toţi diferiţi, dar uniţi de un singur lucru: suferinţa!

Astfel, aici, i-am întâlnit pe: Prof. Dr. Rocsin Alexandru Mircea, din Oradea, în vârstă de 85 de ani, autor a peste 50 de brevete în farmacologie, fost cadru universitar la Facultatea de Medicină, o enciclopedie umană; un viceprimar din Vâlcea, un jurist din Miercurea Ciuc şi un cetăţean de etnie rromă din Bihor – „vecinu’ Roşca” (aveam amândoi aceeași problemă… deci ne spuneam unul altuia „vecine”).

 Cu chiu cu vai, a trecut prima zi, dar nu fără a purta câteva discuţii foarte interesante cu Domn’ Profesor. Dragul de el! ducea dorul catedrei şi al studenţilor săi… am sesizat din primele discuţii lucrul acesta, aşa că… pe perioada internării, i-am devenit student.

 Avea cunoştinţe vaste mai ales în chimie şi fizica şi zeci de ani lucrase numai în cercetare. Trei ani fusese profesor în Alger, vizitase foarte multe ţări, vorbea germană, franceză, engleză, maghiară… un om cu adevărat deosebit.

 A doua zi – Ziua operaţiei

 Mi-ar place să vă spun că nu mi-a fost deloc frică, dar nu pot, pentru că nu ar fi adevărat.

Eram tulburat …

 Tocmai semnasem nişte hârtii în care se specificau riscurile anesteziei totale, nu puţine la număr şi deloc neglijabile… de genul infarctului.

 Mă gândeam că există riscul de a nu mă mai trezi din anestezie… grele clipe… gândurile mele zburau la familie, la Biserica mea draga şi la oamenii din sat, la cei care se rugau pentru mine, la păcatele mele, la judecata lui Dumnezeu…

 Mi-am amintit că era vineri şi era în jur de ora 15, oră aproximativă la care Hristos a murit pe Cruce.

 Mi-am amintit că un părinte drag mie mi-a zis: „Toate lucrurile bune se fac vinerea”.

 La prima ora a dimineţii, am fost dus la raze… coridoare lungi, uşi nenumărate, oameni mulţi… mă simţeam cam singur. Dar, la un moment dat, după un colţ, zăresc pe o uşa doua icoane mari ortodoxe, una cu Mântuitorul şi alta cu Maica Domnului. Nu mă aşteptam!

 Capela spitalului era în altă parte a clădirii.

 Am privit cu nesaţ pentru câteva clipe cele doua icoane şi m-am închinat mulţumind pentru că Dumnezeu mi-a amintit astfel:

 „Nu eşti singur, Suntem cu tine!”.

 Din clipa aceea, nu m-am mai simţit singur şi sufletul mi s-a mai liniştit.

 Soseşte ceasul!

 Infirmierii vin după mine, să mă ducă la sala de operaţii. Plec cu un nod in gât în încurajările camarazilor mei, însoţit de preoteasă… se ţinea tare săraca şi încerca să zâmbească, spunând că totul va fi bine. A venit cu mine până la lift, de aici nu mai aveau voie să intre decât cadrele medicale.

 Ne priveam unul pe altul în timp ce uşile liftului se închideau… tare greu mi-a fost… dar mi-am amintit de cele doua icoane şi în gând mi-a răsunat:

 „Nu eşti singur, Suntem cu tine!”.

 M-am gândit decuseară cum să mă rog înainte de a anestezie, putea fi ultima mea rugăciune către Domnul.

 La preanestezie, m-am rugat fierbinte lui Dumnezeu, ca înaintea morţii.

 Stau acum şi mă gândesc: de ce trebuie să ajungem în asemenea situaţii ca să ne rugăm cu adevărat?

 Nu am realizat momentul în care am adormit şi nu îmi amintesc să fi visat ceva.

 Revenirea a fost treptată, puţine amintiri: medicul anestezist… chipul preotesei brazdat de lacrimi… convorbiri telefonice de genul „Totul e bine, acum se trezeşte”.

 Ziua a treia şi a patra.

 Mi-am revenit treptat.

 Viaţa în salon mergea mai departe. Eram ca o familie. Ajunseserăm să ne oferim unii altora mâncare, fructe… ce avea fiecare.

 Cel mai darnic era vecinu’ Roşca. De fapt, el a dat startul acestei lucrări.

 Era un om deosebit! Iată ce ne-a spus despre el:

 „Eu sunt ţigan, nu îmi este ruşine, nu sunt bogat, dar nici sărac, nu sunt ortodox, dar nici penticostal, eu cred în Dumnezeu şi în Biblie”.

 Pornind de aici, am avut cu el discuţii foarte interesante, era dornic să cunoască mai multe despre Ortodoxie. De mulţi ani, după cum el însuşi mi-a zis, îşi dorea să vorbească cu un preot. Acum şi aici, i se ivise ocazia.

 I-am explicat cu argumente biblice Ortodoxia şi a înţeles. El făcea studiu biblic, cunoştea Scriptura, dar era influenţat de comunitatea protestantă în care trăia. Mare mi-a fost mirarea, când îl văd intr-o zi că se pune la masă şi îşi face de trei ori Sfânta Cruce, mulţumind lui Dumnezeu. Altă dată, mi-a spus: „eu o cinstesc şi o iubesc pe Fecioara Maria pentru ca a fost „vas ales a lui Dumnezeu” şi pe sfinţi, pentru că ei sunt familia lui Dumnezeu, iar icoanele sunt ca pozele de familie cu cei dragi”.

 Şi omul acesta a intrat in sufletul meu. Avea 18 ani de şcoala, cunoştea foarte bine istoria şi geografia ţării noastre. Făcea comerţ luând ţara de la un capăt la altul. Ne-a vorbind despre marginalizarea rromilor şi ne-a spus că îi este ruşine pentru cei care fură şi fac numai rele. Bunul meu prieten, dacă citeşti cumva aceste rânduri (deşi mă indoiesc că ai timp de internet şi facebook), îţi transmit acest mesaj:

 „Sokerel pralal Roşca… Die tie ajutil!”

 Epilog

De ce v-am împărtăşit toate acestea?

Pentru că, poate, veţi găsi oarecare folos duhovnicesc şi pentru că aşa am înţeles eu să spun cât de mult bine mi-a făcut mie Dumnezeu (Luca 8,39)!

 Ar mai fi multe de povestit, dar şi aşa mi se pare că m-am întins prea mult, ieşind din tiparul cu care v-am obişnuit. În concluzie, am învăţat multe în urma acestei experienţe şi de la camarazii mei de suferinţă, şi poate şi ei câte ceva de la mine, Părintele Ciprian – duhovnicul în pijama.

 Am avut trăiri şi sentimente pe care pâna acum nu le-am mai experimentat: am gustat rugaciunea adevărată şi am înţeles ce simt cei neputincioşi, cei de pe paturile de suferinţă… de atâtea ori m-am rugat la capătâiul bolnavilor, dar pâna acum nu fusesem pus în situaţia de a fi eu cel bolnav… am văzut chipul iubirii jertfelnice şi am simţit puterea rugaciunii pe care mulţi au ridicat-o la cer pentru mine. La plecare, i-am îmbraţişat pe toţi, hotărând de comun acord sa ţinem legătura.Dumnezeu să le poarte de grijă, iar tuturor celor care mi-au fost alături într-un fel sau altul, le mulţumesc din inimă şi mă rog să primească răsplată cerească pentru dragostea lor.

 Cu dragoste, acum foarte bine Slavă Domnului, Părintele Ciprian!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s