Părintele Arhim. Hrisostom Rădăşanu: It is all about money?

Serbian_priest_by_fleka

Părintele Arhim. Hrisostom Rădăşanu

(Sursa imaginii: http://fleka.deviantart.com/art/Serbian-priest-31190704)

Mă întreb dacă Eminescu va fi fost drogat cu niscaiva borș călugăresc de a zis ceva de mama poporului român, uitându-se înspre Biserică.

M-am bucurat enorm văzând un articol recent dintr-un ziar local în care era prezentată fireasca lucrare a unui „popă model”. În viziunea autoarei articolului, modelul era dat de faptul că respectivul preot lucra frumos cu copiii, cu maturii și cu bătrânii deopotrivă, fără să ceară prea mulți bani, ba mai mult, investind sumele de la cutia milei în vizionări de teatru sau film, excursii și activități catehetice. Cu câteva săptămâni în urmă însă, am fost plesniți peste ochi cu un alt articol, de fapt o expresie cvasitroglodită a frustrării unui creștin, mi se pare, ieșean, care nu vedea în casta preoțească decât o sumă de indivizi specializați în strângeri de fonduri, asta ca să mă exprim eufemistic. Ciudată această asociere dintre preoți și bani. Un preot bun, model, este acela care nu se uită la bani, celălalt tip, nemodelul carevasăzică, este cel care cere din ce în ce mai mulți bani. Percepția aceasta este adânc înrădăcinată în conștiința populară atât de mult încât iată, valorizări de genul sunt consemnate și consacrate în formulări jurnalistice plastice și de mare impact. Situația nu este singulară sau redusă doar la spațiul carpato-danubiano-pontic. Siteuri atee (sic!), grupări care „promovează” ateismul ca o doctrină religioasă, filmulețe de pe Youtube care fac parte dintr-o mai inteligentă sau mai prostuță punere la cale propagandistică, vor să ne convingă că, de fapt, religia însăși nu este altceva decât o formă de a pune mâna pe bani, pe cât mai mulți bani. Și mă strânge în spate gândul că o mare de oameni sunt convinși de asta atât de mult încât ține să o și strige în gura mare.

Și oarecum au dreptate. Au dreptate acești fii ai arginților în număr de treizeci, oferiți odinioară preț de răscumpărare pentru viața celor mulți. Au dreptate să spună că religia are nevoie de bani. Pentru a duce 20, 30, 100 de copii la mare e nevoie de bani. Dar nu pentru că preotul îi cere ci pentru că cel care cazează, cel care transportă, cel care dă de mâncare cere. Este nevoie de bani pentru a aprinde un bec, pentru a pune o cărămidă, pentru a da de mâncare unei familii. Pentru a construi o biserică sau o școală în Tanzania este nevoie de bani, tot așa cum 10 dolari (și nu neapărat pioasa sărăcie) sunt suficienți pentru ca viața unui om să fie salvată în Africa subsahariană. Întrebați-i, dacă nu mă credeți, pe medicii pe misionarii care lasă țară și neamuri și confort pentru a merge acolo. Toate astea în numele religiei, într-adevăr, a religiei care cere bani, mulți bani. Trei perechi de boi erau vânduți odinioară pentru ca strămoșii noștri să aibă o cazanie pre limba strămoșilor lor (ce risipă!). Domnitorii cei vechi dădeau satele lor pentru a zidi un Voroneț, o Suceviță, (stima noastră și mândria!) și pe cine crede că borșul mâncat de sute de oameni pe la sfintele mănăstiri e pogorât din cer, îl invităm să facă un mic calcul. Unul mic, zic, atât cât să-i treacă pofta de a jindui la banii popilor… Popi care, model sau nemodel, au ținut un neam în Biserică și i-au dat o limbă, o identitate, iar asta a implicat, după cum este și firesc, multă jertfă materială și nu numai. Mă întreb dacă Mateevici o fi primit și el bani religioși când a scris aia cu limba vechilor cazanii. Mă întreb dacă Eminescu va fi fost drogat cu niscaiva borș călugăresc de a zis ceva de mama poporului român, uitându-se înspre Biserică.

Nu știu de unde a apărut ideea asta că oamenii religioși sau hai săzicem, oamenii religiei, nu au nevoie de bani. Dar este o idee proastă, foarte proastă. Când i-a trimis la propovăduire, Domnul le-a spus ucenicilor să-și ia pungă, strămoașa portofelului sau contului bancar de astăzi și veacuri de-a rândul din această pungă s-au făcut lucruri care astăzi ne stau în suflet, în minte, în trup, în chiar ființa noastră lăuntrică sau văzută. Că unii au priceput că nu e vorba totuși numai despre bani în religie. Și asta ar fi trebuit să o știe Iuda cel iubitor de săraci și cei care își închipuiau că banii ar fi putut face pe martiri să se lepede. Ar trebui să o știe și seraficii de astăzi, îngerii în trup care neavând nevoie de bani și ei înșiși nefolosind în ruptul capului vreun argint, trăiesc doar cu aer, apă de izvor și cu foarte, foarte multă răutate… Asupra capului lor să le fie sângele și judecata!

Sursa: DOXOLOGIA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s