Părintele Ioan Valentin Istrati: Omul – filtru al universului

blue-eyePărintele Ioan Valentin Istrati

La o primă vedere, fiinţa umană este ridicolă în toate aspectele ei, faţă de reprezentanţi ai regnului animal sau vegetal. Nu are nici statornicia şi longevitatea unei sequoia, nici ochiul pătrunzător al vulturului, nici agilitatea panterei, nici urechile căprioarei, nici blana ursului din pădure, ce mai, nici nimic.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au trăit în inima lor taina iubirii lui Dumnezeu şi au scris pe ea, ca pe o Scriptură vie, cuvintele măririi lui Hristos. Printre multe rostiri dumnezeieşti, ei au iterat şi una dintre realităţile cosmice ale umanităţii: aceea că omul este o lume mică (microcosmos) iar lumea este un om mare (mega-anthropos). În această rostire, se cuprinde întreaga noimă a universului, creat pentru a fi umanizat în unirea omului cu Dumnezeu, dar şi rostul omului de a uni întru sine, prin sfinţenie, toate raţiunile creaţiei şi a le pune înainte ca Jertfă Raţiunii celei veşnice a lui Dumnezeu.

La o primă vedere, fiinţa umană este ridicolă în toate aspectele ei, faţă de reprezentanţi ai regnului animal sau vegetal. Nu are nici statornicia şi longevitatea unei sequoia, nici ochiul pătrunzător al vulturului, nici agilitatea panterei, nici urechile căprioarei, nici blana ursului din pădure, ce mai, nici nimic. Însă prin raţiunea dată de Dumnezeu ca fiind centru axiologic al chipului Său, le poate suplini pe toate acestea. De aceea există vitamine, binoclu, maşini, telefon, haine etc. Tot ceea ce face omul este să asume creaţia şi s-o umanizeze întru sine şi pentru sine, ca stăpân al creaţiei.

Omul a fost lăsat nu numai ca administrator care consumă resursele Terrei, ci şi ca preot al creaţiei. Asta înseamnă că el trebuie să înţeleagă menirea fiecărei făpturi şi să o înalţe jertfelnic în faţa lui Dumnezeu. Prin om, toate făpturile îşi găsesc şi îşi plinesc esenţa, accea de de dar şi de dăruire de sine lui Dumnezeu. Acesta a fost şi scopul jertfelor vetero-testamentare, când omul aducea pârga şi plinirea făpturii ca prinos de bună mireasmă lui Dumnezeu. Avea Creatorul universului nevoie de fumul jertfelor? De bună seamă că nu, însă omul avea nevoie de un semn profetic al vocaţiei sale de dăruire supremă lui Dumnezeu şi de un simbol al unirii Sale cu Cel nepătruns.

Omul este aşadar filtrul valoric al creaţiei. Pentru a exemplifica, un om bun sfinţeşte totul în jur, înfloreşte lumea din el şi din afara lui, aduce la împlinire menirile ascunse ale vieţii, deschide perspective ale viitorului, integrează lumea viziunii sale. Lucrarea omenească trebuie să aducă la plinire resorturile tainice ale lumii.

Dimpotrivă, omul rău mortifică lumea, o aduce la nefiinţă în perspectivă valorică, îi anihilează seminţele de veşnicie, extirpează din ea viitorul, o consumă haotic şi o face pricină a păcatului şi a morţii. Omul sau duhul viclean secătuie creaţia de har, o face găunoasă, transformă realitatea în iluzie, atenuează luminile lumii, îi anesteziază receptivitatea şi o condamnă la moarte.

Putem privi doar cum un sfânt receptează lumina necreată a lui Dumnezeu şi o reflectă în inimile celorlalţi până la al miilea neam. Învăţăturile lui sunt pildă pentru sute de generaţii, viaţa lui devine izvor de inspiraţie, moartea lui taină a iubirii lui Dumnezeu, iar moaştele lui centru de rugăciune, de înţelegere şi de vindecare. Dimpotrivă, un dictator feroce aduce moartea nu numai supuşilor lui, ci impregnează zeci de generaţii de ciuma minciunii, a furtului şi a vicleniei. Puterea pământească discreţionară este foarte uşor preluată de puterea iadului, care încearcă să ocupe pământul.

De multe ori trecem pe stradă şi ni se par oamenii întunecaţi, rigizi sau urâţi, tocmai pentru că există beznă, rigiditate şi urâţenie în sufletul nostru. Alteori, în special după ce ne îmbăiem în baia Spovedaniei, oamenii din jurul nostru ni se par frumoşi, pentru că ochii noştri s-au luminat şi primesc din nou lumina din cer. Omul este filtrul lumii.

Pentru un om rău, un dar poate însemna noi suspiciuni de strategie, pricină de mândrie sau acces de invidie şi de ură, sănătatea este primită cu nemulţumire, plăcerile sunt generatoare de răutate. Pentru un om bun, chiar necazurile sunt văzute ca un examen de capacitate umană, durerile ca nişte doctori iscusiţi de veşnicie, bolile ca pe nişte declaraţii de iubire din partea lui Dumnezeu, iar moartea însăşi ca pe o întâlnire cu Hristos, Mirele cel veşnic al umanităţii.

Ochii noştri sunt lentilele creaţiei. Dacă îi spălăm des cu lacrimi, ochii captează lumina lui Hristos din lume, o umanizează în suflet şi o revarsă peste întreaga făptură. Ochii devin astfel proorocii ale raiului prezent în taină şi care va veni peste noi. Dacă însă ochii noştri sunt plini de zgura păcatului, miopi de viclenie, închişi la tainele înfiorate ale lumii şi atenţi la răutăţile tuturor, atunci ei sunt profeţii ale iadului, acolo unde întuneric înseamnă refuzul absolut de a cunoaşte pe Dumnezeu şi iubirea Lui.

Sursa: DOXOLOGIA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s