Părintele Ştefan Zară: Explicarea rânduielii Sfintei Taine a Botezului (I)

botezPărintele Ştefan Zară

Articol publicat în”Ziarul Lumina”, Vineri, 13 Mai 2011, vezi aici

Două scrieri ale Sfântului Ambrozie al Mediolanului, De Sacramentis şi De Mysteriis, care par să-şi aibă originea într-un ciclu de cateheze ţinute în Săptămâna Luminată a anului 387, prezintă o importanţă deosebită nu doar din punct de vedere dogmatic, ci mai ales pentru istoria cultului creştin apusean din secolul al IV-lea şi explicarea acestuia. Ambele scrieri sunt versiuni diferite ale aceluiaşi ciclu de cateheze mistagogice, ţinute după primirea Botezului, Taină desfăşurată în mod solemn în ziua Paştelui: “A venit ziua Paştelui, în tot oraşul se celebrează Taina Botezului” (Sf. Ambrozie, Îndemn la feciorie).

Sfântul Ambrozie respecta vechea disciplină arcană, ce oprea explicarea Tainelor creştine celor nebotezaţi, făcând acest lucru în săptămâna de după Botez; o explicare a Tainelor înaintea primirii lor echivala după Sfântul Ambrozie cu trădarea lor: “Acum este timpul să vorbim despre Taine şi să arătăm înseşi temeiurile lor, pe care, dacă am fi socotit că trebuie să vi le strecurăm în suflete înainte de Botez, când nu eraţi încă iniţiaţi, am fi fost consideraţi mai curând că le-am trădat, decât că le-am explicat, apoi e mai potrivit să vorbim acum deoarece lumina tainelor pătrunde ea însăşi mai bine pe oameni, luându-i pe neaşteptate, decât atunci când e precedată de vreo vorbire” (De Mysteriis I, 2). Pregătirea duhovnicească a catehumenilor, a candidaţilor la Botez, pentru primirea acestei Sfinte Taine se făcea printr-o serie de cateheze zilnice în tot Postul Paştelui; ele erau tâlcuiri la anumite pericope din cartea Facerii sau Proverbelor lui Solomon, care se citeau pe atunci la slujba de seară, în cadrul căreia se făcea pregătirea catehumenilor pentru Botez. Nu este astfel surprinzător că şi astăzi în rânduiala Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite din zilele de miercuri şi vineri din Postul Mare, ce se oficiază seara, unită cu Vecernia, se află două Paremii din cărţile amintite.

Putem reconstitui slujba Tainei Botezului, aşa cum se săvârşea ea în secolul al IV-lea, în ritul galican, din cele două scrieri mistagogice ale Sfântului Ambrozie, fără a ne teme că ajungem la o reconstituire fantezistă, la crearea unei slujbe hibride, ce nu a existat niciodată.

Ritul “deschiderii urechilor”

Slujba Tainei Sfântului Botez era săvârşită de episcop, ajutat de preoţi şi diaconi: “Ai văzut acolo (în baptisteriu) pe diaconi, ai văzut pe preoţi, ai văzut pe arhiereu. Nu te uita la chipurile lor trupeşti, ci la harul tainelor” (De Mysteriis II, 6). Slujba începea în Sâmbăta Paştilor, prin ritul “deschiderii urechilor” (apertio), specific slujbei apusene a Botezului, păstrat până astăzi în ritul liturgic roman, imediat după exorcisme. Ritul acesta era săvârşit în afara baptisteriului, fie de către episcop, fie de către preot (De Sacramentis I, 2-3), care rostea cuvintele: “Effeta, adică deschide-te!”, atingând urechile şi nările fiecărui candidat la Botez. “Acest rit, spune Sfântul Ambrozie, l-a săvârşit Mântuitorul Iisus Hristos, precum citim în Evanghelie, când a tămăduit pe un mut şi surd (Marcu 7, 32-35). Dar El, fiindcă tămăduia pe un bărbat mut, i-a atins gura, pe de o parte, ca să-i deschidă gura prin sunetul glasului pătrunzător, pe de alta, fiindcă asemenea atingere era potrivită faţă de un bărbat, dar nu faţă de o femeie” (De Mysteriis I, 4). Acest rit este amintit şi în Sacramentariul Gregorian, precum şi în Tradiţia Apostolică a lui Ipolit Romanul. Prin “deschiderea urechilor”, credinciosul se împărtăşeşte de mireasma cea bună a vieţii veşnice, după cum spune Sfântul Ambrozie, revărsată asupra lor prin darul Tainei. Prin acest act liturgic, cel ce se apropia de Taina Botezului devenea receptiv la Cuvântul lui Dumnezeu, din cateheza episcopului; i se deschidea simţul duhovnicesc pentru a fi în stare să-L primească pe Mântuitorul Iisus Hristos în inima sa: “Astfel ca, fiind voi instruiţi şi zidiţi prin acestea, să vă deprindeţi să păşiţi pe căile unor învăţături mai de seamă, să străbateţi drumul acestora şi să daţi ascultare proorocirilor dumnezeieşti, încât reînnoiţi prin Botez, să duceţi o viaţă aşa cum se cuvine unor oameni spălaţi de păcate” (De Mysteriis I, 1). Ritul acesta îl făcea pe candidat “să cunoască ce va fi întrebat, să fie dator să ţină minte ce să răspundă” (De Mysteriis I, 3).

Lepădările de satana şi unirea cu Hristos

După apertio, catehumenii intrau în baptisteriu pentru lepădări (retractationes), desfăşurate, ca şi în ziua de astăzi, în toate riturile liturgice creştine, sub formă de dialog între credincios şi slujitor: “După aceea s-a deschis pentru tine Sfânta Sfintelor, ai intrat în sanctuarul naşterii din nou; repetă ce ai fost întrebat, adu-ţi aminte ce ai răspuns. Te-ai lepădat de satana şi de faptele lui, de lumea şi de desfrâul şi de desfătările lui. Răspunsul tău este păstrat nu în groapa morţilor, ci în cartea celor vii” (De Mysteriis II, 5). Se pare că lepădările nu erau săvârşite de către preoţi, ci de către diaconi: “Ia seama cui ai făgăduit şi unde ai făgăduit. Ai văzut un diacon, dar el este slujitor al lui Hristos” (De Sacramentis, I, II, 6). Din De Sacramentis, înţelegem că lepădările erau precedate şi de o ungere: un preot şi un diacon îl ung pe candidat ca pe un luptător împotriva patimilor.

Conţinutul lepădărilor dat de Sfântul Ambrozie în De Sacramentis este următorul: “Te Lepezi de satana şi de lucrurile lui? Mă lepăd! Te lepezi de lume (saeculum) şi de desfătările ei? Mă lepăd!” (De Sacramentis I, II, 5-6). Urma apoi ritul unirii cu Hristos; candidatul la Botez se întorcea cu faţa către răsărit, după ce lepădările erau făcute cu faţa către apus: “Aşadar, odată intrat, ca şi cum ai înfrunta pe duşmanul tău, de care să arăţi că trebuie să te lepezi pe faţă, te întorci spre răsărit; căci cine se leapădă de satana se întoarce către Hristos, Îl priveşte cu o uitătură dreaptă” (De Mysteriis II, 7). Întoarcerea candidatului cu faţa către răsărit simbolizează reorientarea întregii lui vieţi după Mântuitorul Iisus Hristos; singura ţintă a credinciosului este de acum unirea lui cu Hristos: “Nu mai trăiesc eu, ci Hristos este Cel Care trăieşte în mine” (Galateni 2, 20). Întoarcerea lui de la întuneric către lumina cea veşnică a lui Hristos, Soarele dreptăţii, face ca viaţa celui botezat să fie hristocentrică: pentru el nimic nu mai contează, decât Hristos, Mirele Bisericii: “Urcă-te în finicul biruinţei, biruie veacul, ca să fii la înălţimea Cuvântului. Lasă afară acest chip al lumii, lasă afară răutatea. Aşază înăuntru bunătatea minţii, care are harul în puterea vieţii. Spală-ţi îmbrăcămintea şi intră în cetatea cerului, care este harul cel adevărat al sfinţilor, în care este cortul lui Dumnezeu, în jurul Căruia se găsesc cărturarii Domnului, unde nu slujesc zilele sau soarele sau luna, ci Domnul Însuşi e lumina care luminează toată cetatea (Apocalipsa 21, 23). El este lumina inimii (Ioan 8, 12), nu lumina văzută, ci a sufletelor care sunt în această lume” (Epistola 29, 20). Cel botezat era renăscut pentru viaţa întru Hristos: “Dacă, deci, Duhul Sfânt a săvârşit zămislirea în Fecioară, venind asupra ei şi a îndeplinit funcţia naşterii, întru nimic nu trebuie să ne îndoim că săvârşeşte o adevărată naştere venind asupra apei pentru cei ce primeau Botezul” (De Mysteriis, IX, 59).

Urma citirea pericopei evanghelice despre vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, cuprinsă astăzi în slujba răsăriteană a Aghesmei mici. Sfântul Ambrozie explică neofiţilor acest fragment scripturistic, astfel: “La Ierusalim era această scăldătoare, în care se însănătoşea în fiecare an câte unul, dar nimeni nu se însănătoşea înainte de a se fi coborât îngerul. Se tulbura apa din pricina necredincioşilor, ca să le fie semn că îngerul coborâse. Pentru aceia era semn, pentru tine credinţă. Pentru aceia cobora un înger, pentru tine Duhul Sfânt; pentru aceia se tulbura un lucru creat, pentru tine lucrează Hristos Însuşi, Stăpânul creaţiei. Dacă la Vitezda primea tămăduire un singur om, acum se tămăduiesc toţi cei botezaţi, prin iertarea păcatelor. Botezul trebuie să se reflecte în faptele bune ale creştinului, în care să scânteieze strălucirea harului primit” (De Mysteriis IV, 22-23). Această explicaţie este reluată în chip strălucit şi de către Iosif Imnograful în Canonul Slăbănogului din slujba Duminicii Slăbănogului: “Îngerul Domnului, pogorându-se la vreme, tulbura apa în scăldătoarea oilor, făcând sănătos numai pe unul, dar Hristos mântuieşte mulţimi nenumărate, prin dumnezeiescul Botez”.

După aceste acte liturgice şi catehetice, urmau riturile de exorcizare a apei şi apoi Botezul propriu-zis. Catehezele baptismale ale Sfântului Ambrozie al Mediolanului nu doar că explică neofiţilor simbolismul actelor liturgice, ci, mai mult, ele urmăresc zidirea Cuvântului lui Dumnezeu în inimile acestora, pierdut prin învârtoşarea inimilor ca urmare a căderii în păcat.

Pr. Dr. Ştefan ZARĂ

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s