Părintele Hrisostom Filipescu: De ce ai aripi?

aripiPărintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Oamenilor trebuie să le răspunzi întotdeauna la întrebări, altfel caută răspuns în altă parte.

Ninge cu soare. Fulgi mari și blânzi roiau în jurul lor ca într-un alint fără de sfârșit… Cât timp își mai amintește cineva există viață! Fiindcă speranța, credința și iubirea trăiesc. Când e adiere de vânt atunci… trece Dumnezeu. Numai oamenii fără Dumnezeu se simt singuri. Și astăzi, pe viscol, Hristos plânge durerea omului și dăruiește iubirea Domnului!

În lumea asta, sunt oameni care poartă aripi pe umerii lor, dar au uitat de ele. Albe, mari și ușoare și le iau la ieșirea din biserică mereu, când pleacă acasă ducând un strop din fericirea cerului, fără să se mai întrebe de ce și cum. Numai un înger poate vedea și recunoaște un alt înger…

Acolo în inima ta, omule, e Tatăl din cer ce te atinge mereu cu o pană de înger. Numai iubirea e puntea între noi și cer. Când cobor pe pământ, îngerii își iau aripile pe spate. Viața noastră e timpul, iar timpul se naște cu spațiul pentru fiecare făptură. Furnica are timpul său și se mișcă într-un spațiul al ei. Soarele are timpul său, apa are și ea un timp numai al ei, pământul, văzduhul, toate se nasc din acel timp și acel spațiu al fiecăruia, dăruit de Creator. Viteza se naște din timp și din spațiu și aparține creației. Bucuria, doar bucuria este a sufletelor ce poartă chipul Chipului…

Atunci când ne rugăm, se scurtează timpul și ne bucurăm că acolo, în acel spațiu sacru, nu suntem niciodată singuri. Pe cerdacul vieții, zărim îngeri rugându-se și plângând încetișor. Îngerul dorului, îngerul iertării, îngerul păcii, îngerul vieții, îngerul iubirii, îngerul… îngerul… îngerul zilei de astăzi mai așază, încă, aripi pe umerii muritorilor… Nu îl mai durea nimic, decât Dorul. Casa lor e iubirea caldă și nesfârșită a inimii. Noi nu știm să vorbim, ci doar iubim și de cele mai multe ori murim de Dor, ca să fim alături de Cel pe Care Îl iubim… Iubirea iartă întotdeauna! De aceea, iubirea e mai puternică decât moartea. Iubirea vede, știe și înțelege totul !

Oamenilor trebuie să le răspunzi întotdeauna la întrebări, altfel caută răspuns în altă parte. Uneori cu tăcere, alteori cu rugăciune, mereu cu iubire și Lumină din Grădina Raiului…

Zăpada nu se mai ridică la cer decât după ce moare și se face apă, și ceață, și nori. Dar lumina nu moare niciodată. Ea urcă și coboară mereu, aceeași. De aceea oamenii atunci când iubesc își spun unii altora: lumina mea ești tu ! Fiindcă atunci când iubesc sunt nemuritori și când trebuie să plece nu mor, ci doar urcă sus-sus de tot, înapoi, la Tatăl Ceresc…

Sursa: DOXOLOGIA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s