Apocatastaza origenista si implicatiile ei dogmatice (II)

1sainthood-medPărintele Gabriel Militaru

ÎNVĂŢĂTURA PATRISTICĂ[i] PRIVIND APOCATASTAZA [ii]

Origen, marele teolog al secolului al III-lea, a fundamentat teoria Apocatastazei. În multe aspecte, Origen a fost influenţat de filozofie şi a fost adeptul unui aşa-zis creştinism elenizat, în timp ce Sfinţii Părinţi propovăduiau elenismul creştinizat.[iii]

Există numeroşi Sfinţi Părinţi care au făcut referire la această învăţătură. Vom aminti pe cei mai importanţi, precum şi concepţiile acestora privind Apocatastaza.

1. Învăţătura despre Apocatastază a Sfântului Grigorie de Nyssa

Viaţa şi opera

Sfântul Grigorie de Nyssa este unul dintre Părinţii cei mai de seamă ai Bisericii creştine. S-a născut în jurul anului 335 în Cezareea Capadociei, ca frate mai mic al Sfântului Vasile cel Mare. A primit educaţia în familie, îndeosebi de la sora sa Macrina şi de la fratele său Vasile.

Şi-a completat educaţia prin legătura sa cu retorul Libaniu şi cu alţi oameni de seamă ai timpului. Pentru o perioadă , din motive necunoscute, s-a depărtat de Biserică, a devenit profesor de retorică şi s-a căsătorit cu Teosebia. În urma morţii acesteia, s-a retras la mănăstirea înfiinţată de fratele său pe malul râului Iris, în Pont, unde a rămas aproximativ zece ani.

În 371 Sfântul Vasile l-a ales episcop de Nyssa, iar mai târziu, va fi ales mitropolit de Sevastia, în Armenia. Ştiinţa teologică a Sfântului Grigorie a fost apreciată la Sinodul II Ecumenic ( 381 ), unde a fost numit „ stâlp al Ortodoxiei ”. Se pare că el ar fi rostit discursul de deschidere în cadrul Sinodului, panegiricul funebru a lui Meletie al Antiohiei, care fusese preşedintele Sinodului, a ţinut discursul cu ocazia intronizării Sfântului Grigorie Teologul şi tot el, după cum se consideră, a fost cel care a dat forma finală a Crezului creştin şi a scris articolul despre Sfântul Duh.[iv] A luat parte şi la un sinod la Constantinopol, în 394. A murit în anul 394 sau 395. La patru sute de ani după moartea sa, Sinodul VII Ecumenic ( 787 ) i-a acordat titlul unic de „ Părinte al Părinţilor ”. Sfântul Grigorie este prăznuit de Biserica noastră la data de 10 ianuarie.

Dintre operele cele mai importante ale Sfântului Grigorie de Nyssa, amintim:

  • Despre crearea omului – scrisă în 379
  • Despre viaţa lui Moise
  • Despre Rugăciunea domnească
  • Marele Cuvânt Catehetic – cea mai importantă şi mai sistematică operă dogmatică a sfântului
  • Cuvânt despre suflet şi despre înviere sau Macrinia
  • Despre feciorie [v]

Apocatastaza

În toate scrierile sale, Sfântul Grigorie de Nyssa şi-a pus diverse întrebări cu privire la viaţa după moarte. Printre aceste teme eshatologice se numără şi teoria Apocatastazei.

Aproape toţi cei care au studiat învăţăturile Sfântului Grigorie de Nyssa au ajuns la concluzia că sfântul a fost influenţat de teoria lui Origen cu privire la Apocatastază. Sunt, însă, şi numeroşi teologi actuali care susţin contrariul.

Sfântul Grigorie de Nyssa a fost acuzat de Apocatastaza origenistă în secolul al VI-lea, epocă marcată de aprigi dispute monofizite şi origeniste. Cel care l-a acuzat de Apocatastază pe Sfântul Grigorie a fost Sever al Antiohiei. Acesta, pentru a-şi susţine şi justifica ereziile, căuta să depisteze învăţături greşite la Părinţii pe care creştinii îi foloseau mai mult.

Nu s-a putut nega niciodată faptul că episcopul Nyssei foloseşte termenul de « Apocatastază » . [vi] Dar simpla întâlnire a termenului pokatastasiς în operele Sfântului Grigorie de Nyssa nu ne permite să afirmăm că el ar fi învăţat Apocatastaza în sensul celei condamnate de Sinodul V Ecumenic.

Sfântul Grigorie afirmă o Apocatastază a firii umane în Hristos. Se pune, însă, întrebarea dacă Sfântul Grigorie a înţeles Apocatastaza în sens origenist sau nu.

Sfântul Grigorie tratează despre Apocatastază în următoarele lucrări : Despre facerea omului , Despre feciorie , Marele Cuvânt Catehetic , Despre suflet şi înviere, în acest din urmă tratat ocupându-se în chip special cu problema.[vii]

După Sfântul Grigorie de Nyssa, scopul principal al omului este îndumnezeirea. Ca să ajungă, însă, la acest ţel suprem, omul trebuie să treacă prin curăţire. Curăţirea se poate dobândi chiar din această viaţă, dar dacă cineva nu reuşeşte să o dobândească în această viaţă, ea va continua şi în cealaltă viaţă.

După moarte, curăţirea are loc prin aşa-numitul foc curăţitor sau purificator, care este vindecător. Astfel, chinurile iadului sunt vindecătoare, ceea ce înseamnă că nu sunt veşnice. La un moment dat iadul va înceta să mai existe. Sufletele, după ce se curăţesc, intră în veşnicie.

Însăşi moartea va fi înfrântă pentru totdeauna, răul nu va mai exista şi astfel totul se va supune lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie insistă asupra dispariţiei răului. Potrivit sfântului, răul nu este un dat ontologic, pentru că este lipsa binelui. Răul nu există ca esenţă, ci numai ca şi calitate. Întrucât calitatea nu constituie esenţă, răul nu are esenţă.

Acest lucru înseamnă că răul nu este veşnic, ci are un caracter vremelnic. Nu este cu putinţă ca răul, care este necreat şi stricăcios, să biruie ceea ce este bun şi nestricăcios, adică pe Dumnezeu. Prin urmare, răul, care nu are esenţă, va fi înfrânt. Înfrângerea răului nu este ceva contrar libertăţii omului, pentru că, dacă ar fi aşa, dorinţa de libertate a omului ar fi mai puternică decât Dumnezeu şi puterea Lui, de vreme ce ar avea puterea să prelungească la nesfârşit calea răului. Aşadar, odată şi odată răul tot se va sfârşi.

Nu numai că sufletele oamenilor se vor curăţa şi răul va fi înfrânt, dar însuşi diavolul se va supune lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că va fi şi el mântuit. Răscumpărarea înfăptuită de  către Hristos este mântuitoare în cele din urmă chiar şi pentru diavol.

Totuşi, în multe din textele sale, Sfântul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre libertatea omului de a alege, libertate pe care Dumnezeu nu a desfiinţat-o, şi despre veşnicia iadului.

Sfântul Grigorie asociază raiul şi iadul cu liberul arbitru al omului. Raiul veşnic şi iadul veşnic există, dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu nu există, ci numai din punctul de vedere al oamenilor. Aceasta ţine de starea duhovnicească a omului, precum şi de liberul său arbitru. Pentru Dumnezeu iadul nu există, iar Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru a-l hărăzi iadului; iadul este rezultatul alegerii noastre.

În Marele său Cuvânt Catehetic, Sfântul Grigorie arată că aşa cum oamenii, atunci când suferă de boli trupeşti şi urmează felurite tratamente, au resentimente faţă de doctorii care îi tratează, dar după ce se vindecă şi se bucură de binefacerile sănătăţii sunt recunoscători, la fel se întâmplă şi cu sufletul omului : „ Când, după vremuri îndelungate, din fire va fi stârpit răul care acum este amestecat cu ea şi intrat în ea, şi când cei ce zac întru răutate vor fi restauraţi la starea de la început, atunci întreaga zidire va arăta într-un glas recunoştinţă – şi cei ce au trecut prin chinurile osândei pentru a fi curăţiţi, şi cei ce de la început nu au avut nevoie de curăţire.”[viii]

Din firea asumată de Fiul lui Dumnezeu şi restaurată va dispărea păcatul şi în ea va străluci din nou, în toată splendoarea sa, chipul lui Dumnezeu. În unirea cu ipostasul Fiului lui Dumnezeu, păcatul şi viciul dispar sub toate aspectele lor. Şi pentru că păcatul ţine de activitatea voinţei libere, când, în cadrul unirii ipostatice, aceasta se va uni cu Dumnezeu ( şi ea, ca funcţie a sufletului va fi restaurată ) păcatul care întreţinea răutatea în fire, va dispărea şi el. Pentru că răscumpărarea firii umane în Hristos este un proces ontologic şi vindecător, Sfântul Grigorie precizează că va fi vindecat mai întâi agentul înfăptuirii răului, voinţa liberă. Şi, pe măsură ce voinţa va fi restaurată, în aşa fel încât să nu mai săvârşească răul, păcatul şi răutatea vor fi îndepărtate din această fire. Cum firea umană nu a fost creată în păcat, ci după aceea s-a făcut părtaşă acestuia, restaurarea ei în Hristos la starea de dinainte de păcat, aduce cu sine dispariţia păcatului din ea şi a consecinţelor acestuia.[ix]

Determinarea între bine şi rău, după Sfântul Grigorie de Nyssa, nu este starea naturală a libertăţii umane, ci este cea a unei libertăţi în ordinea căreia şi-a făcut loc un element străin : răul. Adevărata libertate constă în creşterea în Dumnezeu.

Libertatea restaurată nu este o nouă pendulare între bine şi rău a unei subiectivităţi claustrate, lipsite de deschidere spre transcendent, ci aceea care fără ezitare şi fără răutate răspunde continuu « Fie voia Ta! » harului care totdeauna o cheamă, ştiind că o face în acord cu natura şi cu scopul ei.[x]

Prin urmare, mântuirea celor păcătoşi constă în nimicirea stricăciunii: astfel, moartea va fi nimicită, iar răul va înceta să mai existe, căci păcătoşii nu vor putea să mai păcătuiască.

În concepţia Sfântului Grigorie, Apocatastaza celor osândiţi are drept rezultat eliberarea lor de hainele de piele ale trupului supus stricăciunii şi morţii, eliberare de care vor avea parte şi cei păcătoşi, cunoscând şi mărturisind astfel pe Dumnezeu.

Astfel,în unele texte, Sfântul Grigorie spune că Apocatastaza este învierea sau că învierea este restaurarea firii umane de dinainte de păcat, înainte să fi fost îmbrăcat în „ veşminte de piele ”, adică înainte să fi primit modul de existenţă asemănător celui al animalelor : „ Când se va termina şirul naşterilor, timpul se va opri definitiv şi atunci toate vor fi restaurate în starea lor primordială. În această întoarcere universală, firea umană va fi transformată şi din starea ei stricăcioasă şi pământească va trece într-o stare nestricăcioasă şi veşnică. ” „ Învierea nu este altceva decât restaurarea ( apokatastasiς ) omului în starea primordială.” „ Spunem că învierea este restaurarea (  apokatastasiς )firii noastre în starea primordială… Fiindcă toate câte s-au unit cu firea umană din viaţa iraţională nu au fost în noi înainte ca firea umană să cadă în suferinţa păcatului, în mod necesar, atunci când vom părăsi păcatul , vom părăsi cu el şi toate cele care îl însoţesc.” „ Nimic altceva nu este învierea, decât restaurarea noastră ( apokatastasiς ) în firea noastră primordială […] Întreaga noastră fericire care va înflori în noi prin înviere constă în revenirea la bucuria de la început.” [xi]

Restaurarea generală (apokatastasiς  πάντων ) la Sfântul Grigorie de Nyssa este învierea generală, adică revenirea firii umane la starea nestricăcioasă de dinainte de păcat sau, în cazul celor păcătoşi, la una similară aceleia – în sensul că nu va mai fi supusă dezintegrării şi morţii – , dar proporţională cu gradul de desăvârşire sau de nedesăvârşire la care s-a găsit omul în pragul morţii, sau după perioada scursă de la moarte până la înviere. Sfântul Grigorie lasă să se înţeleagă ideea că în perioada dintre moarte şi învierea generală Dumnezeu poate opera o anumită curăţire a anumitor persoane datorită mijlocirii altora.

Sfântul Grigorie aduce o noutate în eshatologie, spunând că cei condamnaţi se găsesc în împărăţia lui Dumnezeu, adică nu sunt, pentru că nu pot fi, în afara vederii şi a lucrării lui Dumnezeu, chiar dacă această lucrare a lui Dumnezeu în ei va avea alte efecte.[xii]

Referindu-se la restaurarea generală, Sfântul Grigorie nu a vrut să spună că aceasta ar însemna pentru toţi şi toate o egală fericire. Este vorba de restabilirea naturii umane în starea în care nu va mai fi supusă naşterii, nevoii de hrană şi de reproducere; nu va mai fi supusă îmbătrânirii şi morţii. N-a vorbit niciodată Sfântul Grigorie de o restaurare fizică într-o viaţă fericită ce s-ar impune cu necesitate, fără distincţie şi în ciuda dreptăţii. Atunci, evidenţa prezenţei lui Dumnezeu nu va nesocoti demnitatea libertăţii persoanei. Nu va fi vorba de o anihilare a răului neţinând seama de voinţa celui ce l-a comis.

Demnitatea de om – chip al lui Dumnezeu – nu constă în a fi sau în a nu fi fericit, ci în a fi liber în acţiunile sale. După restaurarea generală, Dumnezeu va fi totul în toate, nu şi într-o voinţă rea. Nicăieri nu vorbeşte Sfântul Grigorie de o restaurare universală în sensul că Dumnezeu va fi prezent şi autoritar în toate ( făcându-i pe toţi fericiţi ), nesocotind starea fiecăruia determinată de propria libertate.

Aducerea tuturor în puterea lui Dumnezeu nu se va realiza prin constrângere şi înrobire. Această supunere „ nu va fi o umilinţă de rob, ci împărăţire şi nestricăciune şi fericire ” Aşadar, mântuirea este independentă de conservarea existenţei chiar şi a vrăjmaşilor lui Dumnezeu. Cei păcătoşi nu continuă să existe împotriva voinţei lor şi nu li se impune nimic cu forţa, ci se restabileşte firea omenească de la începuturi, deşi această Apocatastază nu include şi voinţa omului.

Aşadar, va exista o Apocatastază a firii omeneşti, şi  aceasta va dobândi veşnicia, dar voinţa oamenilor nu se va restaura, căci fiecare îl va vedea pe Dumnezeu potrivit alegerii sale.

Cu toţii ne vom înfăţişa înaintea Judecăţii lui Hristos şi cu toţii îl vom mărturisi. În acest sens spunem că păcatul – care stă la originea morţii – va pieri, şi toată zidirea se va supune lui Dumnezeu, Domnul şi Stăpânul nostru. Dar voinţa omului şi liberul său arbitru nu vor fi restaurate, şi de aceea oamenii îl vor cunoaşte pe Dumnezeu după gradul lor de dezvoltare duhovnicească. Aceia care se vor fi mântuit vor trăi luminarea şi îndumnezeirea, în vreme ce păcătoşii nu vor cunoaşte decât văpaia focului dumnezeiesc. Cu toţii îl vor vedea pe Dumnezeu, dar cei drepţi îl vor împărtăşi, în timp ce păcătoşii nu se vor unii cu El.

Prezenţa lui Dumnezeu va fi egală peste tot, dar fiecare om va participa la ea în mod liber şi va primi în interiorul său ( ca într-un recipient ) atât cât va permite spaţiul pe care el însuşi l-a creat şi l-a amenajat prin curăţirea de patimi ca bunătăţile dumnezeieşti să pătrundă şi să se aşeze acolo.

La dialogul dintre ortodocşi şi latini cu privire la focul purificator din cadrul Sinodului de la Ferrara-Florenţa, latinii au folosit, pe lăngă alte lucrări ale Sfinţilor Părinţi, texte ale Sfântului Grigorie. Sfântul Marcu Eugenicul, susţinând ideile ortodoxe, a respins, în două dintre cuvântările sale, argumentele latinilor.

Printre observaţiile Sfântului Marcu privitoare la pasajele din Sfântul Grigorie de Nyssa aflate în discuţie, două se fac remarcate cu precădere. Mai întâi, aceea că acolo unde Sfântul Grigorie vorbeşte despre focul curăţitor nu are în vedere nicidecum focul curăţitor aşa cum îl înţeleg latinii. Purgatoriul latinilor există în starea intermediară a sufletelor şi este creat, în vreme ce focul curăţitor al Sfântului Grigorie este veşnic şi necreat. În al doilea rând, şi Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte despre Apocatastază în aceeaşi termeni în care vorbeşte şi Sfântul Grigorie de Nyssa. Sfântul Marcu Eugenicul spune : „ Dar ce mângâiere află Sfântul Maxim în această părere despre Apocatastază a minunatului Grigorie, aceasta o vom arăta în amănunt.” Şi în continuare Sfântul Marcu îl citează pe Sfântul Maxim Mărturisitorul. Se impune observaţia că Sfântul Grigorie de Nyssa este numit „ minunat ” de către Sfântul Marcu.[xiii]

Din cele prezentate, se poate constata că Sfântul Grigorie de Nyssa a lăsat posibilitatea unei largi înţelegeri a conceptului de Apocatastază ( apokatastasiς  ). Atunci când afirmă că va fi restaurată toată natura umană, se înţeleg două lucruri : toată natura umană asumată de Fiul lui Dumnezeu ( restaurată în toate etapele dezvoltării ei ), şi toată natura omului individual ( trup şi suflet ), nu numai sufletul. Nu înţelegem natura umană ca realitate noţional-abstractă, nici ca totalitate de individualităţi cuprinse panteistic în Hristos, ci natura întreagă a fiecărei persoane renăscută prin Duhul Sfânt şi înfiată în Hristos. Restaurarea tuturor în starea de dinaintea îmbrăcării „ veşmintelor de piele ” nu exclude pedeapsa veşnică. Sfântul Grigorie nu a afirmat nicăieri şi niciodată că la restaurarea finală cei răi vor deveni buni, dimpotrivă, el a văzut condamnarea lor ca pe o consecinţă necesară a libertăţii lor de autodeterminare, care nu poate abroga nimic. Pentru el, diavolul şi păcătoşii nepocăiţi rămân îngheţaţi în propria lor condamnare. [xiv]

De aceea, putem spune că Apocatastaza la Sfântul Grigorie nu este cea pentru care a fost condamnat Origen, ci ea a fost concepută în sensul celei pauline ( I Cor. XV, 28 ), adică redobândirea stării de nestricăciune a trupurilor după ce vor lăsa de-o parte condiţia de existenţă asemănătoare fiinţelor de sub nivelul uman. Restaurarea finală nu este repunerea oamenilor într-o stare angelică, ci omul va fi totdeauna om şi nu înger. Restaurarea finală nu va avea doar caracter negativ, adică nu va consta doar în renunţarea la condiţia animală, ci va da omului şansa participării indefinite, din ce în ce mai plenar, la  firea divină.[xv]

La toate acestea se adaugă şi întrebarea firească : Dacă textele Sfântului Grigorie de Nyssa ar fi conţinut învăţătura despre Apocatastază, aşa cum a fost ea condamnată de către Sinodul V Ecumenic, ar mai fi fost decretat Sfântul Grigorie « Părinte al Părinţilor » chiar de un Sinod Ecumenic ?


[i] Invatatura biblica despre Viata de Apoi a fost expusa anterior si pe larg in aceste articole:

http://prgabriel.wordpress.com/2008/12/09/invatatura-biblica-despre-viata-de-apoi-episodul-1/

http://prgabriel.wordpress.com/2008/12/10/invatatura-biblica-despre-viata-de-apoi-episodul-2/

http://prgabriel.wordpress.com/2008/12/10/invatatura-biblica-despre-viata-de-apoi-episodul-3/

http://prgabriel.wordpress.com/2008/12/11/invatatura-biblica-despre-viata-de-apoi-episodul-4/

http://prgabriel.wordpress.com/2008/12/11/invatatura-biblica-despre-viata-de-apoi-episodul-5/

http://prgabriel.wordpress.com/2008/12/11/invatatura-biblica-despre-viata-de-apoi-episodul-6/

http://prgabriel.wordpress.com/2008/12/11/invatatura-biblica-despre-viata-de-apoi-episodul-7/

[ii]Articolele publicate aici sub titlul “Apocatastaza origenista si implicatiile ei dogmatice” fac parte din propria noastra lucrare de licenta “Problematica actuala a Apocatastazei“, sustinuta in anul 2004 la Facultatea de Teologie Ortodoxa “Patriarhul Justinian” din cadrul Universitatii din Bucuresti; Toate drepturile apartin autorului!

[iii] Hierotheos de Nafpaktos, op. cit. , p. 217.

[iv] Ibidem , p. 225.

[v] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie , Ed. Sfânta Mănăstire Dervent , 2000 , p. 114-119.

[vi] Pr. Dr. Vasile Raduca , , Antropologia Sfântului Grigore de Nyssa , Ed. IBMBOR , Bucureşti , 1996 , p. 363.

[vii] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, op. cit. , p. 119.

[viii] Hierotheos de Nafpaktos, op. cit. , p. 232-236.

[ix] Pr. Dr. Vasile Raduca, op. cit. , p. 365-366.

[x] Idem, Voinţa şi libertatea în gândirea Sfântului Grigore de Nyssa, în « Studii Teologice » nr. 1-2 / 1983 , p. 63.

[xi] Idem , Antropologia Sfântului Grigore de Nyssa , Ed. IBMBOR , Bucureşti , 1996 , p.367.

[xii] Ibidem , p. 370.

[xiii] Hierotheos de Nafpaktos, op. cit. , p. 243.

[xiv] Pr. Dr. Vasile Raduca, Antropologia Sfântului Grigore de Nyssa , Ed. IBMBOR , Bucureşti , 1996  , p. 373.

[xv] Ibidem , p. 375.

__________________________

Pr. Gabriel Militaru

Anunțuri

O părere la “Apocatastaza origenista si implicatiile ei dogmatice (II)

  1. Pingback: albastru de … sunet (numele meu fara urma de eu) | albastru de...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s