Sfântul Ioan Scărarul – Duminica a IV-a din Post

sfantul-ioan-scararulPărintele Siluan Popescu

Vă spuneam la începutul perioadei Triodului că se schimbă anotimpul duhovnicesc și că zi de zi și săptămână de săptămână în această perioadă vom învăța cum să murim și chiar vom muri și ne vom îngropa împreună cu Hristos pentru ca să și înviem împreună cu El în împărăteasa zilelor.

În primă săptămână a Triodului am învățat din pilda vameșului și fariseului despre smerenia pe care trebuie să o avem înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor și că cel care se pocăiește cu adevărat nu mai are putere și timp să ia aminte la răutățile altora, decât dacă Dumnezeu i-a dat responsabilitatea propovăduirii sau povățuirii. Apoi am aflat despre bunătatea lui Dumnezeu, care pe cei ce se socotesc nevrednici de El îi primește și îi cinstește ca pe niște fii ai Săi iubiți, pentru a avea cât mai mult curaj în pocăința noastră. Dacă nu am înțeles cu bunătate să răspundem Bunătății, ni s-a pus în vedere că va veni și o zi a Judecății când ne vom vedea în lumina dreptății divine și vom primi pentru veșnicie locul pe care ni l-am ales: raiul sau iadul.

În duminica în care am intrat în Post am aflat despre condiția primă a iertării păcatelor noastre, anume iertarea greșelilor oamenilor. După ce am fost atenționați că nu orice pocăință este primită, ci doar aceea care se face potrivit dreptei credințe, am învățat de la Sfântul Grigorie Palama că roada pocăinței este venirea în suflet a energiilor necreate ale lui Dumnezeu și vederea luminii necreate. Apoi am fost chemați să ne ridicăm crucea și să îi urmăm Mântuitorului, pentru ca astăzi să ni se arate una din modalitățile în care putem face acest lucru, avându-l ca povățuitor pe Sfântul Ioan Scărarul, iar duminica viitoare ni se va înfățișa o altă modalitate, având-o ca pildă pe Sfânta Maria Egipteanca.

Sfântul Ioan Scărarul a trăit în a doua jumătatea a secolului al VI-lea și în prima jumătate a secolului al VII-lea și a fost călugăr, pustnic și stareț în Muntele Sinai. El a primit numele de Scărarul pentru că a lăsat moștenire Bisericii o scriere intitulată Scara prin care ne arată modul în care trebuie să urce călugărul spre desăvârșire. Așadar, Scara este o scriere a unui Sfânt călugăr și este adresată călugărilor, dar din citirea ei pot avea mare folos și mirenii pentru că îngerul este modelul călugărului, iar călugărul este modelul mireanului.

La începutul Scării Sfântul Ioan ne vorbește despre lepădarea călugărului de lume. Apoi ne este prezentată prima virtute pe care trebuie să o dobândească monahul, ascultarea, precum și mijloacele prin care se lucrează pocăința: gândul necontenit la moarte și plângerea păcatelor. Perseverând în ascultare cu gândul la moarte și pentru iertarea păcatelor călugărul se va curăți de lucrarea patimilor: trândăvia, lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de arginți, mânia, întristarea, slava deșartă și mândria și va dobândi virtuțile contrare. Curățindu-se de patimi călugărul primește darul discernământului, adică deosebirea exactă, în orice situație, a binelui adevărat de cel doar aparent. În acest fel el ajunge la liniște sufletească deplină și sufletul îi este inundat de lumina și curăția cerească. Sufletul devine astfel plin de nădejde, credință și iubire, virtuți prin care i se deschide cerul. Pentru că prima virtute pe care trebuie să o dobândească călugărul este ascultarea Sfântul Ioan dedică în final și un cuvânt povățuitorului acestuia.

Iubiți credincioși, Scara este o lucrare ce nu poate fi prezentată în întregime într-o predică așa că am gândit să stăruim doar asupra lucrurilor esențiale în ceea ce privește monahismul și anume cele trei voturi pe care le depune monahul: castitatea, sărăcia și ascultarea.

Trebuie spus că la împlinirea acestor virtuți sunteți chemați și dumneavoastră, chiar dacă la o măsură mai mică.

Călugărului i se cere să nu se atingă de femeie, iar mireanului să se mulțumească cu femeia sa și femeii cu bărbatul său și să primească venirea pe lume a pruncilor pe care Dumnezeu îi trimite ca rod al iubirii dintre soți. De asemenea, zilele de  post nu presupun doar oprirea de la anumite feluri de mâncare ci și oprirea de la relațiile conjugale. În mânăstirile de călugări, pentru a se ușura păzirea castității se cere ca femeile să nu rămână peste noapte decât în caz de mare nevoie și în niciun caz mai mult de trei zile. Cei care permit mai mult de atât și cele care îndrăznesc mai mult de atât să știe că sunt pricinuitori de sminteală și vor da socoteală pentru sufletele fraților lor. În ceea ce îi privește pe mireni se recomandă ca pe perioada postului soțul și soția, dacă este posibil, să doarmă în camere separate.

Virtutea ascultării puteți și trebuie să o dobândiți și dumneavoastră exersând-o mai întâi față de duhovnic, apoi față de părinți, soți, copii, prieteni și, desigur, la locul de muncă. Instanța ultimă care vă spune dacă trebuie să ascultați la împlinirea unui anumit lucru este învățătura Bisericii deoarece Sfântul Apostol Pavel a spus: ”Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Galateni 1,8), iar imediat după aceasta este cuvântul duhovnicului în scaunul de spovedanie. Mulți monahi se întreabă  de cine trebuie să asculte în cazul, extrem de rar, în care starețul le spune să facă ceva iar duhovnicul altceva, însă este evident că trebuie să asculte de cel de al doilea pentru că prin el primesc iertarea păcatelor. Am văzut pe mulți lipsiți de dreaptă socoteală ascultând orbește de un stareț neiscusit pentru a nu călca votul ascultării și au ajuns să îl calce pe cel al castității. Dacă ar fi ascultat de duhovnic rămâneau caști și, în timp, poate ajungeau să împlinească și ascultarea pe care o cerea starețul. De altfel, un stareț înțelept întotdeauna când dă o ascultare unui călugăr se consultă și cu duhovnicul aceluia, iar un duhovnic înțelept va face tot posibilul să îl ajute pe călugăr, prin rugăciune, post, cuvânt și fapte să-și împlinească ascultarea.

Scopul celui de al treilea vot, votul sărăciei, este acela de a ne face să ne punem toată încrederea în Dumnezeu și de a avea cât mai mult timp și energie pentru rugăciune, post și învățătură. Dacă analizați cu atenție și dacă citiți manualele de economie logica lumii în care trăim este îndreptată spre efortul de a ne asigura fericirea pământească utilizând cât mai bine bunurile, resursele de care dispune. Credința noastră ne cheamă spre o altfel de atitudine: să nu ne ostenim în zadar pentru acumularea de lucruri materiale crezând că așa vom ajunge la fericire ci să ne luptăm cu noi înșine pentru a ne învăța să ne mulțumim cu cât mai puțin din cele materiale și să dorim să ne îmbogățim în Duhul Sfânt. Călugărul îl are ca model în acest sens pe Sfântul Ioan Botezătorul despre al cărui ascetism cunoaștem cu toții. Există și o limită clară dincolo de care se poate vorbi de încălcarea votului sărăciei, atunci când un călugăr beneficiază de un nivel de trai, de un standard de viață peste media populație din țara în care trăiește și acesta ne este arătat de statistica economică. Spre exemplu, dacă românul mediu nu își permite o mașină mai scumpă de 10.000 de euro atunci nici mânăstirile nu au voie să aibă. Și nu au voie să aibă nu pentru că ar însemna că au agonisit necinstit averea, așa cum insinuează unii, ci pentru faptul că atunci când te faci călugăr făgăduiești să fi sărac. A avea o mașină sau orice altceva mai scump decât își permit oamenii obișnuiți e ca și cum ți-ai fi luat femeie, și nu trebuie să te mire că oamenii se smintesc și te ocărăsc. În ceea ce îi privește pe mireni, aceștia sunt datori ca cel puțin 10% din câștigurile lor să le dăruiască Bisericii pentru a depăși dreptatea fariseilor care dădeau zeciuială la templu, deoarece Mântuitorul a spus: ”de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 5,20).

Mai ales acum, în vremea Postului Mare să lăsăm alergatul după lucruri materiale, după lemne, după pietre, după bani sau mai știu eu după ce ne-o trece prin cap căci este o vreme pentru toate. Pentru a-și justifica iubirea de avere și de slavă deșartă unii ne spun că aleargă după lucrurile lumii acesteia pentru că sunt vrednici, pentru că poartă de grijă altora. Dar noi îi invităm să își arate vrednicia mai ales prin post, rugăciune și citirea și învățarea Scripturii. Cuvântul muncă nu îl regăsim niciunde în Scriptură ca fiind rostit de Mântuitorul. El ne-a vorbit de fapte bune la modul general și aici putem include și munca, dar despre post și rugăciune găsim nenumărate mărturii exprese. Găsim scris în învățătura apostolilor și acolo ni se explică că este necesară munca pentru a nu fi povară altora și pentru a-i sprijini pe cei care chiar nu pot să muncească. La care aș mai adăuga îndemnul Sfântului Apostol Pavel: ”având hrană şi îmbrăcăminte cu acestea vom fi îndestulaţi.” (I Timotei 5,8). Atât! Iată cât de neimportantă e hărnicia aceasta utilitaristă în comparație cu postul și rugăciunea! În acest sens evanghelia care s-a citit astăzi ne pune în vedere că există un anumit fel de draci care nu ies decât cu post și rugăciune. Și aceasta este de fapt lucrarea cea mai mare a creștinului și a călugărului în special: să scoată prin post și rugăciune dracii din el și din alții și să stea împotriva diavolului cu cuvântul lui Dumnezeu. Mă gândesc că atunci când mergeți la mânăstire mai puțin vă interesează, sau cel puțin așa ar trebui să fie, ce mâncare se gătește, ce grădini frumoase sunt, ce poduri sau heleștee mărețe s-au mai construit și vă interesează mai mult să întâlniți oameni liniștiți, oameni fericiți, oameni curajoși care sunt gata să facă tot ce pot pentru a exorciza lumea aceasta de tot ce este rău în ea și care să vă învețe, să vă arate și să vă sprijine pe calea care duce la fericirea veșnică.

Închei amintindu-vă cuvântul Sfântului Ioan Botezătorul, ce ne este tuturor îndemn la asumarea sărăciei, din dragoste de Dumnezeu și de oameni: ”Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea.(Luca 3,11) și să știți că nu se referă doar la cele enumerate ci se poate spune foarte bine și: cel ce are doua apartamente să dea celui ce n-are, cel ce are două mașini să dea celui ce n-are, cel ce are două sau chiar trei camere să dea celui ce n-are. Iar dacă avem și nu ne lasă inima să dăruim să fim măcar cinstiți, să recunoaștem și să ne pocăim și să nu mințim că nu avem ori să inventăm scuze amăgitoare.

Dumnezeu să ne ajute să ne dăruim!

Siluan Popescu

Anunțuri

2 păreri la “Sfântul Ioan Scărarul – Duminica a IV-a din Post

  1. Pingback: albastru de … | albastru de...

  2. Pingback: albastru de… | "albastru de..."

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s