Ce valoare are timpul?

time

Părintele Diacon Adrian Sorin Mihalache

Fiecare sfârşit de an este un prilej de reflecţie cu privire la noi înşine, la faptele noastre, la realizări şi neîmpliniri. Fiecare început de an ne dorim să-l marcăm prin făgăduinţe, planuri sau diverse intenţii, pe care am dori să le urmăm. Există o legitimă, firească şi, de ce nu, obligatorie preocupare faţă de viaţa pe care o trăim, o întoarcere spre noi înşine, pentru înţelegerea felului în care ne petrecem clipele, zilele şi anii. Nimănui nu i se pare de dorit ca cineva să repete aceleaşi greşeli sau erori de mai multe ori în viaţă. Fiecare dintre noi consideră, dimpotrivă, că de dorit ar fi să învăţăm din tot ceea ce ni se întâmplă şi să creştem interior.

Într-o societate a ştiinţei şi tehnologiei, a concurenţei şi a vitezei, precum cea contemporană, mintea noastră este exersată în diferite forme. Suntem mult mai bine informaţi, cu privire la ceea ce se petrece în Univers, în industrie, în trupul şi în mintea noastră. Avem, de asemenea, foarte multe experienţe dar şi mai multe şanse de a înţelege mecanismele de funcţionare ale acestei lumi. Dar oare ne edifică toate acestea cu privire la noi înşine? În ce fel ne ajută să creştem interior? Ce ar trebui să facem ca, odată ajunşi la cumpăna dintre ani, să fim încredinţaţi că am progresat? Ce ar trebui să facem cu timpul, cu zilele vieţii noastre pentru ca ele să se transforme într-un timp edificator?

De ce căutăm fericirea

Teologic, preocuparea pentru progresul interior nu reprezintă altceva decât un fel de certificat antropologic al destinaţiei noastre spre îndumnezeire! Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că nimic din această lume nu poate să împlinească dorinţa noastră spre fericire. Căutarea fericirii, imboldul pentru devenire, pentru progresul interior, pentru înoirea noastră este unul firesc, dar el nu va primi nici un răspuns definitiv în această lume. Finalitatea noastră, întrezărită în preocuparea pentru progres, nu constă în dobândirea unui obiect sau a unui statut social, ci desăvârşirea în viaţa spirituală. În acest drum al desăvârşirii, preocuparea de sine şi de faptele pe care le facem este începutul înţelepciunii.

De la an la an, fiecare îşi propune să fie mai bun

Toată literatura filosofică veche, scrierile patristice şi cele sapienţiale şi, mai nou, multe cărţi de popularizare din domeniul psihologiei încearcă să trateze devenirea umană, în forme foarte variate. În mod special, statisticile arată că omul de astăzi este foarte preocupat de progresul personal. Ultimele decenii au înregistrat o creştere foarte puternică a psiho-pieţei: intensificarea preocupărilor pentru produsele destinate sănătăţii sau tehnicilor psihologice de revigorare şi de creştere a controlului emoţional, editarea unui număr din ce în ce mai mare de manuale, periodice sau broşuri ce prezintă într-un mod atractiv reţete facile pentru progresul interior, folosirea eficientă a timpului, creşterea încrederii, autotrainingul, controlul total al devenirii noastre prin paşi, exerciţii sau programe psihoterapeutice. Acestea trădează o preocupare pentru progres, chiar dacă maniera în care se manifestă este incompatibilă cu viziunea creştină asupra progresului interior.

Sociologia, studiile culturale şi antropologie arată că trăim într-o economie concurenţială, în societatea consumului, într-o cultură a senzaţiilor şi totul se desfăşoară într-un ritm din ce în ce mai alert.

Economia concurenţială

Mediul economic concurenţial îl obligă pe angajat să aloce o mare parte din timp acoperirii sarcinilor de serviciu, pregătirii profesionale sau diverselor specializări. Strategiile de dezvoltare ale firmelor sunt punctate des de şedinţe de evaluare şi evaluări strategice. Concurenţa creşte ritmul de lucru, măreşte lista obiectivelor ce trebuie atinse, cere o mai mare viteză de comunicare şi execuţie a sarcinilor. Preocupat în mod legitim de păstrarea locului de muncă, interesat să poată câştiga mai bine, într-o cultură a muncii bazată mult pe concurenţă, angajatul alocă din ce în ce mai mult timp slujbei şi obligaţiilor ce decurg din ea. Mai mult, în situaţiile în care o bună prestaţie presupune dezvoltarea personală, stăpânirea tehnicilor de comunicare şi controlul emoţional, angajatul caută să urmeze diverse cursuri şi traininguri care să-l poată abilita şi mai mult în raport cu cerinţele postului său, pentru a rezista concurenţei.

Imperiul divertismentului

Complementul presiunii din spaţiul profesional este divertismentul. Socializarea, călătoriile şi faptul de divertisment ocupă împreună cea mai mare parte din timpul personal al angajatului, consumând în acelaşi timp cea mai mare parte din bugetul unei familiei. O statistică arată că în Franţa, timpul alocat sociabilităţii reprezintă 30% din timpul cât o persoană peste 15 ani este trează şi depăşeşte timpul afectat activităţilor casnice. Sumele obţinute în anul 2000 de întreprinderile culturale, care produc pentru divertisment (aproximativ 515 miliarde de euro – potrivit UNESCO), creşte de două ori mai repede decât media celorlalte sectoare economice. În Statele Unite, industriile culturale au ajuns pe primul loc la export, înaintea aeronauticii şi agriculturii! În statele Unite ale Americii în 2001 s-au produs 455 de filme, afară de producţiile de periferie, faţă de 138, cât se producea în 1976. Numai în Franţa, în 2004 au rulat în cinematografe 560 de filme, însumând mai mult de 1.000 de ore de vizionare.

Superproducţia şi turboconsumul (1)

Tehnologia a dezvoltat foarte mult diversificarea producţiei de bunuri. Sunt concepute şi executate tipuri de produse din cele mai diverse, adresate unui grup de consumatori din ce în ce mai bine definit, vizând tranşe de vârstă şi grupuri din ce în ce mai atent subdivizate. Economia varietăţii atinge dimensiuni paroxistice. Spre exemplu, o întreprindere de ceasuri din Japonia are în desfacere în acelaşi timp 50.000 de tipuri diferite de ceasuri! La fel, în fiecare an, timp de un deceniu, între 1990 şi 2000 au fost lansate pe piaţa Japoniei mai mult de 300 de noi băuturi nealcoolizate şi mai mult de 200 de noi tipuri de casetofoane cu căşti! Cărţile publicate în Statele Unite au atins în 2001 un număr de 135.000 de titluri! Numai în toamna anului 2004, în Franţa au apărut în librării 667 de romane, dublu faţă de numărul romanelor oferite pieţei în 1997.

Obsesia timpului pierdut

Astăzi dispunem de mijloace de transport din ce în ce mai rapide, putem parcurge distanţe din ce în ce mai mari. Corporaţiile care acţionează global sunt un fapt comun. Schimburile comerciale şi turismul au extins călătoriile. Iar atunci când ne deplasăm, suntem invitaţi să umplem clipele cu sarcini sau activităţi, ca să nu-l pierdem. Numai aşa el poate fi valorificat, cheltuit în schimbul a ceva ce este câştigat acum. De aceea, locurile destinate călătorilor, staţiile de autobuz sau tren, sălile de aşteptare sau terminalele sunt invadate de spaţii comerciale. Putem face peste tot cumpărături: în gări, în trenuri, în avioane. La fel, putem comunica de oriunde şi pretutindeni, orice dorim, aproape oricând. Până şi în mijloace de transport există dispozitive ce facilitează comunicarea, conexiuni internet, prize pentru încărcarea bateriilor telefoanelor portabile. În cea mai mare parte a incintelor destinate călătorilor există spaţii unde putem desfăşura muncă de birou, considerându-se desigur, că aceasta nu este altceva decât o valorificare fericită a timpului. În acelaşi timp, mai peste tot există spaţii destinate divertismentului, cu numeroase jocuri electronice, locaţii pentru socializare, incinte pentru lectură sau vizionarea emisiunilor informative.

Viteza de viaţă diminuează disponibilitatea de a aştepta. „S-a dus vremea când lumea avea timp să trăiască. Nimeni nu mai vrea să nu se grăbească, pentru că a nu te grăbi înseamnă a pierde timpul. Cine se mai opreşte să arunce o privire asupra sa sau asupra lumii în care trăieşte? (…) Ura faţă de timp înseamnă să nu-ţi asumi riscul (sau dimpotrivă, şansa) unei întâlniri faţă în faţă cu tine însuţi (…) Societatea postmodernă nu e o civilizaţie a aşteptării. No future. Altădată, oamenii aşteptau venirea lui Mesia, anul următor la Ierusalim, sfârşitul lumii. Aşteptări eshatologice…(2)

Altădată aşteptam să vină şi toamna, cu roadele ei… Astăzi le putem achiziţiona de oriunde… Totul este trăit acum şi rapid. Astăzi trăim într-o cultură a nerăbdării. Este vremea aşteptării zero, a lui „ce vreau, când vreau şi unde vreau“, (…) omul fiind devorat de timpul comprimat, de instantaneitate şi urgenţă.

Suprasolicitarea senzorială

Societatea mediatică ne scufundă într-un ocean de evenimente, existând o invazie a evenimentelor locale în spaţiul comunicaţional global. Spaţiul geografic şi arealul cultural din care provin toate aceste evenimente ne oferă senzaţia conectării la prezentul de peste tot. Oricum, ariile din care ele provin sunt mult prea extinse în comparaţie cu posibilităţile psihologice integratoare de care dispunem. Odată cunoscute, nici nu le putem asuma în totalitate, dar nici nu le putem uita în totalitate. Dar ne aglomerează mintea şi inima… Pe de altă parte, vectorii spaţiului media continuă competiţia din fiecare moment, pentru informarea totală, cu privire la totul şi de peste tot. Mass-media încarcă în mod artificial şi continuu orizontul conştiinţei publice şi individuale cu informaţii de peste tot.

Golit de viaţă interioară, omul a ajuns să sacralizeze divertismentul

Omul contemporan îşi oferă tot mai multe experienţe, diverse şi intense pe unitatea de timp. Superproducţia creşte impactul spaţiilor comerciale asupra cumpărătorului. Abundenţa produselor, designul pretenţios, spaţiile comerciale gigantice, reclamele stridente, excesul stimulilor, imagistica şi erotismul, politicile agresive de reducere a preţurilor, credite instantanee, toate copleşesc simţurile şi judecăţile noastre. Golit de viaţă interioară, omul contemporan a ajuns să sacralizeze divertismentul. Spaţiile comerciale sunt asaltate de cei cuceriţi, devenind ele însele „templele“ postmodernităţii destinate „liturghiei cumpărăturilor“.

Exploatarea timpului

Sute de posturi radio şi zeci de canale televizate pun în undă sute de evenimente, din toate spaţiile geografice, în fiecare minut. Mii de stimuli, sute de oportunităţi pentru divertisment, culoare şi consum… Nici neurofiziologic, nici psihologic nu putem prelucra, cognitiv, emoţional sau altfel, informaţiile pe care le primim, în mod obişnuit, într-o zi. Cu atât mai puţin, dispunem de resurse de timp şi/sau spirituale pentru a le deconecta şi traduce în experienţe interioare edificatoare.

Toate acestea ne oferă, închipuita putere a exploatării totale a rezervei de timp. Avem intensa dar falsa impresie că stăpânim timpul, pentru că îl putem epuiza în acţiuni, credem noi, relevante imediat. În spaţiul interior însă, în minte şi în inimă sunt aglomerate date şi fapte străine de noi înşine şi de cei apropiaţi nouă în raport cu care avem responsabilităţi imediate. Încât atenţia, în încercarea ei de a le cuprinde pe toate într-un fel, slăbeşte.

Foarte multe dintre situaţiile de viaţă nu pot fi valorificate în nici un sens. Nu mai avem timpul necesar să zăbovim cu mintea la ceea ce ni se întâmplă pentru a ne înţelege resorturile căderii, mecanismele care ne-au adus în pragul eşecului, condiţiile în care am ratat ceea ce ne-am dorit sau în care am pierdut ceea ce am iubit… Parcă ne-am pierdut capacitatea de a evalua propria situaţie existenţială. De aceea, chiar dacă pare că trăim cumva, teologic vorbind noi nu o facem la puterea maximă a facultăţilor sufletului nostru.

Condiţia umană în postmodernitate şi edificarea interioară

Există astăzi o condiţie socială potrivnică edificării interioare. Există un ritm al vieţii urbane care aproape că ne interzice reflecţia, analiza, comunicarea adâncă, comuniunea, relaţiile interpersonale angajate. Fără atenţia îndreptată spre viaţa interioară, fără rugăciune şi osteneală duhovnicească noi ratăm cea mai mare parte din experienţele edificatoare ale vieţii, pentru că reflectăm prea puţin şi fără îndemânare cu privire la ele.

Sfinţii ne avertizează cu privire la viaţa interioară, spunând că ea trebuie cultivată în mod constant şi susţinut. Viaţa interioară presupune abilităţi duhovniceşti care se deprind cu timpul şi în urma unui efort susţinut, cu mult ajutor de la Domnul. Dacă ne este greu să găsim timp pentru a ne aduna la sfârşitul unei zile, pentru a ne chestiona cu privire la faptele pe care le-am făcut, bune şi rele, sau la ceea ce puteam face bine şi nu am făcut, cu atât mai greu ne vom găsi disponibilitatea pentru rugăciune. Este, însă, important să încercăm. Va fi greu, de fiecare dată când ne întoarcem răvăşiţi din lumea stimulilor, să luăm de la capăt drumul interior, însă sfinţii au insistat pe repetarea acestei osteneli. Unii dintre ei, referindu-se la dificultatea de a dobândi rugăciunea curată, spun că ar trebui să ne rugăm, pur şi simplu citind Ceaslovul. Căci frecvenţa deasă a rugăciunii ne va aduce şi calitatea ei. Iar aceasta nu pentru osteneala noastră, care nu va fi niciodată pe măsura darului Lui, ci cu ajutorul harului.

Sfinţii Părinţi, despre timp

„Nu te amăgi, lucrătorule fără minte, că poţi să înlocuieşti timpul (pierdut) cu alt timp. Căci nu va ajunge ziua să împlineşti datoria faţă de Stăpânul“. (Sf. Ioan Scărarul)

„Să luăm deci aminte la noi înşine, fraţilor. Să fim treji cât avem timp. ş…ţ De va pierde cineva aur sau argint, poate afla în locul lui altul, dar cel ce pierde timpul, vieţuind în nelucrare şi nepăsare, altul nu mai poate afla! Cu adevărat, vom căuta un ceas din timpul acesta şi nu-l vom mai găsi“. (Avva Dorotei)

„Aşa trebuie să ne spunem dimineaţa: «Dă-ţi seama cum ţi-ai petrecut noaptea»; iar seara: «Cum ţi-ai petrecut ziua». Dar ia aminte şi în timpul dintre ele, când gândul se îngreunează“. (Avva Dorotei)

„Să-ţi fie timpul potrivit acesta: cel de dimineaţă şi de seară spre cercetarea gândurilor, privind cum a trecut noaptea şi ziua. Şi de vezi vreo greşeală, străduieşte-te şi o îndreaptă cu ajutorul lui Hristos.“ (Sf. Varsanufie şi Ioan)

Cum se recâştigă timpul pierdut

Din perspectivă psihologică, ura faţă de timp înseamnă să doreşti ca între conştientizarea unei dorinţe şi satisfacerea ei să nu se scurgă decât cel mai scurt timp posibil. Dimpotrivă, în viaţa creştină timpul este durata care se scurge între chemarea lui Dumnezeu adresată nouă spre o viaţă curată şi răspunsul nostru către El.

Viaţa este un dar imens. Timpul este o şansă de a creşte, înspre desăvârşirea iubirii semenilor şi a lui Dumnezeu. Părintele Stăniloae comentează faptul că suprema valorificare a timpului e condiţionată de înţelegerea fiecărei zile ca stând la uşa vieţii de dincolo, a eshatologicului. Fiecare zi trebuie trăită nu ca şi cum ar fi ultima la dispoziţie pentru a trăi plăcerile acestei lumi, ci ca fiind ultima ce ne poate asigura viaţa eternă. El scrie că nici o oră, nici o clipă nu e ca alta. Ce am putut face în ea, nu mai putem face în alta. Împrejurările s-au schimbat. Dezvoltarea noastră se face altfel când am pierdut o clipă fără o bună lucrare.

Nu numai timpul, în general, are o valoare absolută, ci fiecare clipă. Totuşi, o mare pocăinţă ne poate reface. Dar când pierdem timpul cu gândul că ne vom reface printr-o pocăinţă ulterioară, ne obişnuim să lăsăm clipele să treacă mereu, aşteptând altă clipă pentru pocăinţă, fără să mai avem puterea să mai folosim vreuna în acest scop. Pierderea timpului devine ea însăşi o obişnuinţă. Ea nu e numai o chestiune exterioară, ci una interioară. „În căutarea timpului pierdut“ nu poate fi o căutare a unor prilejuri identice, ci o mare pocăinţă. Dar „timpul pierdut“ e o slăbire interioară a noastră pentru luarea unei hotărâri. „Timpul pierdut“ lucrează împotriva noastră.

Note:

1. Termenul turbo-consum este propus de Gilles Lipovetski ca fiind unul potrivit pentru delimitarea unei alte etape de consum, distinctă în raport cu cea a superconsumului şi, respectiv, a hiperconsumului.

2. Rolland Brunner, Psihanaliză şi societate postmodernă, Editura Amracord, 2000, pp. 47-49

Sursa: Ziarul Lumina

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s