Sfântul Ignatie Briancianinov: Despre citirea Evangheliei

Sfantul Ignatie Briancianinov

Când citeşti Evanghelia, nu căuta desfătări, nu căuta extaze, nu căuta cugetări sclipitoare: caută să vezi adevărul cel sfânt, singurul infailibil.

Nu te mulţumi doar cu citirea neroditoare a Evangheliei; străduieşte-te să împlineşti poruncile ei, citeşte-o cu fapta. Evanghelia este cartea vieţii şi prin viaţă trebuie citită.

Nu socoti că din întâmplare cea mai sfântă dintre cărţi – Tetra-Evanghelia – începe cu Evanghelia după Matei şi sfârşeşte cu Evanghelia după Ioan. Matei ne învaţă mai mult cum să împlinim voia lui Dumnezeu şi poveţele lui sunt deosebit de potrivite cu cel ce face primii paşi pe calea lui Dumnezeu; Ioan arată chipul unirii dintre Dumnezeu şi omul înnoit prin porunci – unire la care pot ajunge doar cei ce au sporit în calea lui Dumnezeu.

Deschizând Sfânta Evanghelie pentru a o citi, adu-ţi aminte că ea hotărăşte soarta ta veşnică. După ea vom fi judecaţi şi, după felul în care ne-am potrivit pe pământ cu îndreptarul ei, vom primi fie fericirea veşnică, fie chinurile veşnice (In. XII, 48).

Dumnezeu Şi-a descoperit voia unui nevrednic firicel de praf – omul! Cartea în care e înfătisată această mare si atotsfântă voie se află în mâinile tale. Poţi să primeşti ori să lepezi voia Ziditorului şi Mântuitorului tău, după cum îţi place. Viaţa ta veşnică şi moartea ta veşnică sunt în mâinile tale: judecă singur de câtă prevedere şi înţelepciune ai nevoie. Nu te juca cu soarta ta veşnică!

Roagă-te Domnului cu inimă înfrântă, ca să-ţi descopere minunile ascunse în legea Lui (Ps. CXVIII, 18), care e Evanghelia. Se deschid ochii şi se arată minunata vindecare de păcat a sufletului săvârşită de Cuvântul lui Dumnezeu. Tămăduirea neputinţelor trupeşti a fost numai dovada tămăduirii sufletului – dovadă pentru oamenii trupeşti, dovadă pentru minţile orbite prin faptul că s-au robit simţurilor (Lc. V, 24).

Să citeşti Evanghelia cu cea mai mare evlavie şi luare-aminte. Nimic din ea să nu socoţi de mică însemnătate, prea puţin vrednic de cercetare. Din orişicare cuvânt al ei iese o rază de lumină. Nepăsarea faţă de viaţă înseamnă moarte.

Citind despre leproşii, slăbănogii, orbii, şchiopii, îndrăciţii tămăduiţi de Domnul, să te gândeşti că sufletul tău, care poartă rănile cele de multe feluri ale păcatelor şi e înrobit de către demoni, se aseamănă cu aceşti bolnavi. Învaţă din Evanghelie să crezi că Domnul, Care i-a vindecat pe ei, te va vindeca şi pe tine dacă Îl vei ruga cu râvnă ca să fii vindecat.

Să dobândeşti o stare a sufletului care să te ajute în primirea vindecării; iar vindecarea sunt în stare să o primească cei care şi-au recunoscut păcătoşenia şi sunt gata să o părăsească (In. IX, 39,41). Dreptului mândru – adică păcătosului care nu-şi vede păcătoşenia sa – Mântuitorul nu îi este de folos (Mt. IX, 13).

Vederea păcatelor, vederea căderii în care se află tot neamul omenesc, e un dar deosebit al lui Dumnezeu. Cere să capeţi acest dar şi vei pricepe mai uşor cartea Doctorului Ceresc, Evanghelia.

Străduieşte-te să-ţi însuşeşti Evanghelia cu mintea şi cu inima, încât mintea ta, ca să zic aşa, să plutească în ea, să trăiască în ea: atunci şi lucrarea ta cu înlesnire va deveni lucrare evanghelică. Poţi să reuşeşti asta citind cu evlavie, cercetând cu dinadinsul Evanghelia.

Preacuviosul Pahomie cel Mare, unul din cei mai vestiţi părinţi ai vremurilor vechi, ştia pe dinafară Sfânta Evanghelie şi socotea, prin descoperire dumnezeiască, învăţarea ei pe dinafară drept o îndatorire de căpătâi a ucenicilor săi. Astfel, Evanghelia îi însoţea pe aceştia pretutindeni, călăuzindu-i neîncetat[1].

Şi de ce în vremurile de acum dascălul creştin nu ar împodobi ţinerea de minte a copilului nevinovat cu Evanghelia, în loc s-o murdărească prin învăţarea fabulelor lui Esop şi a altor nimicuri?

Ce fericire, ce bogăţie este întipărirea Evangheliei în minte! Nu pot fi prevăzute întorsăturile sorţii şi necazurile ce pot să ni se întâmple de-a lungul vieţii pământeşti. Evanghelia, odată întipărită în minte, poate fi spusă de cel orb, pe osândit îl însoţeşte în temniţă, vorbeşte în ţarină cu plugarul, călăuzeşte pe negustor la târg, veseleşte pe cel bolnav în vremea chinuitoarei lipse de somn şi a grelei singurătăţi.

Nu cuteza să tâlcuieşti tu însuţi Evanghelia şi celelalte cărţi ale Sfintei Scripturi. Scriptura a fost întocmită de către sfinţii prooroci şi apostoli – întocmită nu după bunul plac, ci din insuflarea Sfântului Duh (II Pt. I, 21). Aşadar, cum să nu fie o nebunie tâlcuirea ei după bunul plac?

Sfântul Duh, Care a grăit prin prooroci şi apostoli Cuvântul lui Dumnezeu, l-a tâlcuit prin Sfinţii Părinţi. Atât Cuvântul lui Dumnezeu, cât şi tâlcuirea lui sunt dar al Sfântului Duh. Numai această tâlcuire o primeşte Sfânta Biserică Ortodoxă! Numai această tâlcuire o primesc adevăraţii ei fii!

Cel care tâlcuieşte după bunul plac Evanghelia şi întreaga Scriptură leapădă, prin aceasta, tâlcuirea ei de către Sfinţii Părinţi, de către Sfântul Duh. Cel care leapădă tâlcuirea Scripturii de către Sfântul Duh leapădă, fară nici o îndoială, însăşi Sfânta Scriptură.

Şi cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul mântuirii, se face pentru cei ce îl tâlcuiesc cu obrăznicie mireasmă spre moarte, sabie cu două tăişuri, cu care aceştia se junghie pe sine spre veşnică pieire (II Pt. III, 16; II Cor. II, 15, 16). Cu această sabie s-au omorât pe veci Arie, Nestorie, Eutihie şi alţi eretici care prin tâlcuirea după bunul plac şi cu obrăznicie a Scripturii au căzut în hulă.

La cine voi căuta, dacă nu la cel smerit şi blând, care tremură de cuvintele Mele? (Is. LXVI, 2), zice Domnul. Aşa să fii faţă de Evanghelie şi de Domnul, Care este în ea.

Părăseşte viaţa păcătoasă, părăseşte împătimirile şi desfătările pământeşti, leapădă-te de sufletul tău: atunci Evanghelia îţi va fi la îndemână şi lesne de pătruns.

Cel ce-şi urăşte sufletul în lumea aceasta, a grăit Domnul – sufletul pentru care, de la cădere încoace, iubirea de păcat s-a făcut o a doua fire, s-a făcut însăşi viaţa sa – îl va păstra pentru viaţa veşnică (In. XII, 25). Pentru cel ce iubeşte sufletul său, pentru cel care nu se hotărăşte să se lepede de sine, Evanghelia rămâne închisă: acesta citeşte litera însă cuvântul vieţii, fiind duh, rămâne acoperit de ochii lui printr-un văl cu neputinţă de pătruns.

Când Domnul era pe pământ cu trupul Său cel preasfânt, mulţi L-au văzut şi, totodată, nu L-au văzut. Ce folos dacă omul vede cu ochii trupeşti, pe care-i au si dobitoacele, dar nu vede nimic cu ochii sufletului, cu mintea şi cu inima? Şi în vremea de acum sunt mulţi care citesc Evanghelia şi totodată nu o citesc niciodată, nu o cunosc deloc.

Evanghelia, a zis un oarecare preacuvios sihastru, se citeşte cu mintea curată şi se pricepe după măsura împlinirii poruncilor cu fapta. Însă pătrunderea desăvârşită a Evangheliei nu poate fi atinsă prin sforţările omeneşti: ea este dar al lui Hristos[2].

Duhul Sfânt, sălăşluindu-se în adevăratul şi credinciosul Său slujitor, îl face şi desăvârşit cititor şi adevărat plinitor al Evangheliei.

Evanghelia zugrăveşte însuşirile omului nou, care e Domnul din ceruri (I Cor. XV, 48). Acest om nou este Dumnezeu după fire. Pe oamenii din sfânta Lui seminţie, care cred în El şi se preschimbă după asemănarea Lui, El îi face dumnezei prin har.

Voi, ce vă tăvăliţi în balta cea puturoasă şi murdară a păcatelor şi aflaţi în aceasta desfătare, ridicaţi capetele voastre, priviţi la cerul curat: acolo este locul vostru! Dumnezeu vă dă cinstea de a fi dumnezei; voi, lepădând această cinste, vă alegeţi „cinstea” dobitoacelor – şi încă a celor mai necurate. Veniţi-vă în fire! Părăsiţi balta cea rău-mirositoare; curăţiţi-vă prin mărturisirea păcatelor; spălaţi-vă prin lacrimi de pocăinţă; împodobiţi-vă cu lacrimile duhului înfrânt; urcaţi la cer! Acolo vă cheamă Evanghelia. Cât aveţi lumina – Evanghelia, în care e ascuns Hristos – credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii (In. XII, 36).

 Sfântul Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice

 


[1]Viaţa lui Pahomie cel Mare, Vies des Peres des deserts d’Orient, par R.P. Michel-Ange Manin. (Ştia Evanghelia pe dinafară şi Sfântul Tihon de Zadonsk.)

[2] Preacuviosul Marcu Ascetul, Despre egea duhovnicească, Dobrotoliubie, vol. 1.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s