Sfântul Ignatie Briancianinov: Pom iarna la fereastra chiliei

Sfantul Ignatie Briancianinov

Iarna anului 1828, am petrecut-o în mănăstirea Preacuviosului Alexandru Svirski. La fereastra chiliei mele, stătea un pom despuiat de ger, ca un schelet despuiat de moarte. Însingurarea ascute simţurile; ele bat mai departe. Între timp, marea, de care spune Sfântul Ioan Scărarul că este cu neputinţă să nu se înviforeze, se învifora.[1] Pomul despuiat îmi slujea drept mângâiere: mă mângâia cu nădejdea înnoirii sufletului meu.

Cu glasul meu, cu glasul minţii mele, cu glasul inimii mele, cu glasul trupului meu suferind, cu glasul neputinţelor mele, cu glasul căderilor mele, am strigat (Ps. CXLI, 2): Doamne, auzi rugăciunea mea (Ps. CXLII, 1), ia aminte spre rugăciunea mea (Ps. CXLI, 8), pe care o înalţ către Tine, din mijlocul luptelor care zguduie mintea şi inima mea, din mijlocul suferinţelor care chinuie şi slăbănogesc trupul meu, din mijlocul mulţimii de neputinţe care cuprind întreaga mea fiinţă, din mijlocul nenumăratelor căderi de care este plină viaţa mea.

Cel Ce ai auzit pe Iona ce se ruga în pântecele chitului, auzi-mă şi pe mine, care strig din pântecele fărădelegilor mele, din pântecele iadului. Dintru adânc, dintru adâncul păcatelor, dintru adâncul poticnirilor şi ispitelor mele, am strigat către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu! Scoate din temniţa patimilor sufletul meu (Ps. CXLI, 10), toarnă în el lumina harului! Când vei turna în el această lumină, lumină luminoasă şi veselă şi de viaţă făcătoare, sufletul meu se va mărturisi numelui Tău (Ps. CXLI, 10).

Lucrează în suflet mărturisirea insuflată de har, ce covârşeşte mintea şi o îneacă în dulceaţa sa negrăită; mintea, pogorându-se în cămara inimii, zăvorându-se în ea prin neluarea-aminte la nimic din cele simţite, rosteşte numele Tău, se închină numelui Tău, se hrăneşte cu numele Tău, îmbrăţişează numele Tău şi e îmbrăţişată de către el. Numele Tău, Cuvinte al lui Dumnezeu şi Dumnezeule, de prisos face pentru mine toate celelalte cuvinte!

Izbăveşte-mă de gândurile drăceşti ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine (Ps. CXLI, 9), mai mult decât voia sufletului meu, mai mult decât cuprinderea minţii mele! S-a mâhnit întru mine duhul meu, întru mine s-a tulburat inima mea (Ps. CXLII, 4-5). Cuprinsu-m-au durerile morţii, primejdiile iadului m-au aflat (Ps. CXIII, 3).

Doamne! Nu în puterea mea nădăjduiesc: căderile mele mă învaţă să-mi cunosc neputinţa.

Tu, Doamne, eşti nădejdea mea! Numai atunci voi putea să fiu în latura celor vii (Ps. CXIII, 10), în latura sfintei Tale dreptăţi, când Tu, Doamne, vei pogorî harul Tău în inima mea, când Tu, sălăşluindu-Te în inima mea, vei fi partea moştenirii mele (Ps. XV, 5), singura mea avuţie şi comoară!

Veseli-se-vor sfinţii Tăi îngeri, veseli-se-vor cetele oamenilor care bine au plăcut Ţie, văzând mântuirea mea. Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie cu mila Ta, nu după mulţimea păcatelor mele, ci după mulţimea iubirii Tale de oameni. Amin.

Sfântul Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice


[1] Scara, Cuvântul IV, cap. 60.

Anunțuri

3 păreri la “Sfântul Ignatie Briancianinov: Pom iarna la fereastra chiliei

  1. Pingback: Domnul Iisus Hristos | albastru de...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s