Sfântul Ignatie Briancianinov: Cugetare pe malul mării

Sfantul Ignatie Briancianinov

Cui se aseamănă creştinul ce suferă necazurile vieţii pământeşti cu adevărată înţelegere duhovnicească?

El poate fi asemănat cu un călător ce stă pe malul mării învolburate.

Cu încrâncenare se apropie valurile cărunte de picioarele călătorului şi, izbindu-se de nisip, se destramă la picioarele lui, în stropi mărunţi.

Marea, certându-se cu viforul, urlă, ridică valuri cât munţii, şuieră, fierbe. Valurile se nasc şi se înghit unul pe altul; capetele lor sunt încununate de spumă albă ca zăpada; acoperită de ele, arată ca botul necuprins, plin de dinţi, al unui monstru.

La această privelişte de spaimă, tainicul călător priveşte cu gând senin. Numai ochii îi sunt aţintiţi asupra mării, dar unde îi e mintea? Unde îi este inima? Gândul lui e la porţile morţii; inima – la judecata lui Hristos. Acolo stă el cu mintea, acolo stă el cu simţirea, acolo îi sunt grijile, acolo îi e frica: de această frică, fuge frica ispitelor lumeşti.

Se vor potoli vânturile, se va linişti marea.

Unde se înălţau valurile mânioase, acolo se va aşterne luciul nemişcat al apelor istovite de furtună.

După ce au fost răscolite cu putere, se vor alina într-o linişte moartă; în oglinda lor străvezie, se va răsfrânge soarele de seară atunci când va ieşi el peste Kronstadt şi îşi va slobozi razele peste golful Finic, în întâmpinarea undelor Nevei, spre Petersburg.

Pitorească privelişte, pe care vieţuitorii sihăstriei Sfântului Serghie o cunosc bine!

Oare câte valuri mândre, sălbatice, încununate de spumă n-au văzut acest cer, acest ţărm, aceste clădiri?! Şi toate aceste valuri au trecut, toate s-au potolit în liniştea sicriului şi mormântului. Şi cele care vin trec şi ele, se potolesc la fel! Ce e mai nestatornic, mai puţin dăinuitor precum cununile din spumă umedă?!

Privind din linul liman al mănăstirii la marea vieţii ce se înalţă de viforul ispitelor, mulţumesc Ţie, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!

M-ai adus în curtea sfintei mănăstiri! M-ai ascuns întru ascunsul feţei Tale de tulburarea oamenilor, m-ai acoperit în cort de grăirea împotrivă a limbilor (Ps. XXX, 20-21)! Pentru un singur lucru se mâhneşte sufletul meu, pentru un singur lucru mă tulbură necunoaşterea viitorului: oare de aici, de pe ţărmul schimbătoarei, necredincioasei mări a vieţii, voi trece în locul cortului celui minunat, până la casa lui Dumnezeu, în glasul bucuriei şi al mărturisirii, al sunetului de prăznuire (Ps. XLI, 4-5), mă voi sălăşlui acolo în veacul veacului? Ce-mi pasă de necazurile pământeşti – spre Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme: ce îmi va face mie omul? (Ps. LV, 12).

Anul 1843, Sihăstria Sfântului Serghie

 Sfântul Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s