Sfântul Ignatie Briancianinov: Un glas din veşnicie (Cugetare lângă mormânt)

Sfantul Ignatie Briancianinov

În amurgul serii line de seară, stăteam, îngândurat şi singur, lângă mormântul prietenului meu. În ziua aceea, se făcuse pomenire pentru el; în ziua aceea, familia lui rămăsese lângă mormânt vreme îndelungată. Aproape nicio vorbă nu răsunase printre cei de faţă: nu se auzeau decât tânguiri. Din când în când, tânguirile erau curmate de o tăcere adâncă; tăcerea, la rândul ei, era sfâşiată de tânguiri – şi aşa s-a scurs multă vreme: după tânguiri – tăcere şi după tăcere – tânguiri.

Stăteam, îngândurat şi singur, lângă mormânt; stăteam adumbrit de urmele pe care le lăsaseră în mine întâmplările acelei zile. Fără de veste, a pus stăpânire pe mine o neaşteptată, minunată însuflare – parcă auzeam glasul celui răposat! Mă grăbesc a însemna, cu mână tremurândă, cuvântul lui, tainica lui împreună-vorbire, minunata lui propovăduire de dincolo de mormânt, aşa cum s-a zugrăvit ea în sufletul meu.

„Tatăl meu! Mama mea! Soţia mea! Surorile mele! în straie negre, învăluiţi în adâncă mâhnire cu trupul şi cu sufletul, v-aţi adunat la mormântul meu singuratic – l-aţi înconjurat, cu capetele plecate. Fără de glas, numai prin gânduri şi simţiri, staţi de vorbă cu locuitorul cel fară glas al mormântului. Inimile voastre sunt vase pline de tristeţe nevindecată. Şiroaie de lacrimi curg din ochii voştri; în urma şiroaielor care s-au scurs, iau naştere alte şiroaie de lacrimi: tristeţea voastră nu cunoaşte fund, lacrimile voastre nu au sfârşit.

Pruncilor, copiii mei! Şi voi sunteţi aici, lângă piatra mormântului, lângă lespedea de aducere-aminte! Şi ochişorii voştri s-au umplut de lacrimi, iar inima voastră nu ştie de ce plâng ei, urmând ochilor părintelui meu, ochilor mamei mele. Priviţi cu mirare piatra de mormânt, piatră sclipitoare, de granit neted ca oglinda; vă minunaţi de inscripţia cu litere de aur; iar ele – acest granit şi această inscripţie – sunt purtătorii veştii că aţi rămas orfani din fragedă pruncie.

Tatăl meu! Mama mea! Soţia mea! Rude şi prieteni ai mei! Ce adăstaţi aşa de îndelung lângă mormântul meu, lângă piatra cea rece, ce cu răceală stă de strajă la groapă?! Trupul meu neînsufleţit e de mult rece; ascultând de hotărârea Ziditorului, se întoarce în ţărâna sa, se destramă în pulbere. Ce cugetări apăsătoare vă cuprind, ţinându-vă lângă mormântul meu?… Slujitorii altarului au adus lângă el rugăciune pentru odihna mea, mi-au cântat veşnică pomenire în Dumnezeu, Care e mântuirea şi odihna mea. Ei au plecat de la mormântul mut: plecaţi şi voi. Aveţi nevoie de odihnă după luptele pe care le-aţi avut de dat cu sufletele şi trupurile voastre chinuite, sfâşiate de durere.

N-aţi plecat?!… Tot aici sunteţi?!… Aţi rămas pironiţi de locul înmormântării mele! Într-o tăcere mai grăitoare decât cele mai împodobite meşteşugiri ale vorbirii, cu suflet neînseninat, cu inimă în care bogăţia simţămintelor e înecată de puterea lor, nu vă depărtaţi de mormântul pecetluit pentru veacuri multe, de piatra – semn nesimţitor pus spre aducere-aminte. Ce vă face trebuinţă?… Oare aşteptaţi să auziţi de sub piatră, din sânurile mormântului întunecos, glasul meu?

N-aveţi ce glas să auziţi! Eu nu vorbesc decât prin tăcere. Tăcerea, liniştea netulburată – aceasta este moştenirea cimitirului până la trâmbiţa învierii. Pulberea morţilor vorbeşte fară sunetele de care are nevoie cuvântul pământesc: prin putrezirea sa, ea trâmbiţează o propovăduire răsunătoare, care e cel mai puternic îndemn către cei ce caută cele putrezitoare.

Şi mai am un glas! Şi vorbesc cu el, şi răspund la gândurile voastre nedesluşite, la întrebările voastre nerostite. Ascultaţi-mă! Deosebiţi glasul meu din mijlocul glasului de obşte cu care vorbeşte veşnicia vremii! Glasul veşniciei e unul singur: neschimbat, care nu suferă mutare. În el, nu este nestatornicie: în el, este o singură zi, o singură inimă, un singur cuget. Cel Ce uneşte toate într-una este Hristos. Drept aceea, glasul e unul singur.

În acest glas cu care vorbeşte veşnicia, în acest glas tăcut şi totodată tunător, deosebiţi glasul meu! Oare voi, dragii mei, nu-mi recunoaşteţi glasul? În glasul cel de obşte al veşniciei, glasul meu are sunetul său aparte, ca glasul unei strune în acordul de obşte al pianului cu multe strune.

Glasul veşniciei ne vorbea tuturor; ne vorbea încă de când eram în această viaţă. Ne vorbea pe când încă nu eram în stare să luăm aminte la el; ne vorbea şi în anii verii noastre, când deja puteam şi eram datori să luăm aminte la el, să-l înţelegem. Glas al veşniciei!… Vai!… Puţini sunt cei ce îţi dau ascultare în gălăgiosul han al vieţii pământeşti! Ba ne împiedică să luăm aminte la tine pruncia; ba ne împiedică să luăm aminte la tine grijile, împrăştierea lumească. Dar tu nu amuţeşti. Vorbeşti, vorbeşti şi, până la urmă, prin solul cel cumplit – moartea – aduci şi pe cel ce ia aminte la tine, şi pe cel care nu o face, să dea seama de măsura în care a ascultat şi a luat aminte la graiurile veşniciei.

Pentru ca glasul veşniciei să aibă pentru noi un ecou aparte, în stare a pătrunde în inimile voastre, să atragă către cuvântul mântuirii minţile voastre, Dumnezeu m-a adăugat la numărul celor care vorbesc din veşnicie. Glasul meu s-a topit, într-o armonioasă conglăsuire, în cuprinzătorul glas de obşte al lumii nevăzute. Pentru toţi cei ce călătoresc pe pământ, eu sunt mort, fără glas, ca toţi morţii, dar pentru voi sunt viu; şi mort fiind, rostesc cuvântul mântuirii mai de-a dreptul, cu mai multă putere decât l-aş fi rostit rămânând între voi şi alergând împreună cu voi după nălucirile de bunătăţi prin care stricăciunea amăgeşte şi pierde pe cei ce au fost izgoniţi din rai şi aşezaţi pentru o scurtă vreme în hanul pământesc, spre a dobândi împăcarea cu Dumnezeu, pe Care L-au mâniat.

Dumnezeu este milostiv, nesfârşit de milostiv. De ar fi trebuit şi ar fi fost folositor

lucrul acesta, din întunericul mormântului, de sub piatra grea, aş fi venit la voi fără de veste!… Cerul a hotărât că este de prisos să se audă din veşnicie un glas aparte… Şi care glas din veşnicie nu este de prisos, când Dumnezeu a binevoit ca nu doar oamenii cei deopotrivă cu îngerii, ci însuşi Fiul Lui Cel Unul-Născut să vestească sfintele şi asprele pravile ale veşniciei – fericite pentru cei ascultători, nefericite pentru cei nesupuşi? Au pe Moise şi pe prooroci, de dânşii să asculte (Lc. XVI, 29), a fost răspunsul Cerului către cel care cerea ca glasul morţilor să propovăduiască pe pământ celor care trăiau viaţă trupească, dar erau morţi de moartea ce veşnică, sufletească. Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, măcar de ar şi învia cineva din morţi, nu vor crede (Lc. XVI, 31).

Prietene! Sunt mort, dar încă am în gură cuvânt viu! Primeşte de la mine o însărcinare şi împlineşte-o!

Iată tatăl meu! Iată mama mea! Iată soţia mea! Iată pe cei iubiţi ai mei! Nu le pot vorbi altfel decât cu glasul cel de obşte al veşniciei. În acest glas, ei aud şi sunetul glasului meu… Da, îl aud!… însă n-am un cuvânt al meu aparte… Prietene! Fii cuvânt al meu; din vistieria noastră cea de obşte, din sfinţita veşnicie, grăieşte-le în numele meu acest cuvânt scurt, cât se poate de trebuincios lor: viaţa pământească e o vedenie amăgitoare de o clipită. Veşnicia este de neînlăturat. E şi o veşnicie nefericită!… Agonisiţi deci veşnicia cea fericită prin luare-aminte şi supunere faţă de atotsfânta lege a atotsfântului Dumnezeu – şi veniţi la mine în desfătarea cea nemincinoasă şi nesfârşită, fiecare la vremea sa, rânduită numai de Însuşi Dumnezeu!”

Anul 1848, Sihăstria Sfântului Serghie

Gând scris cu prilejul morţii lui K. F. O., ce se afla de la o vârstă fragedă în legături de prietenie cu arhimandritul Ignatie Briancianinov

 Sfântul Ignatie Brianianinov, Experienţe ascetice

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s