Părintele Arsenie Boca: În Pustia Carantaniei

manastirea-carantania3Sursa imaginii: CrestinOrtodox

În Pustia Carantaniei

Iisus Hristos, Dumnezeu prin fire, primind să Se facă om, pentru iubirea de oameni, S-a coborât sub lege, ca, păzind porunca asemenea unui om, să desființeze osânda cea veche a lui Adam. Iar știind Domnul că toată legea și proorocii atârnă în porunca iubirii de Dumnezeu și de oameni, S-a grăbit să le păzească asemenea unui om, de la început până la sfârșit.

Aceste porunci, care rezumă Scriptura, trebuie păzite împotriva cuiva care vrea să le surpe; trebuie apărate, trebuie trăite în ciuda firii și a unui potrivnic, altfel, nu ne mântuim. Cu acest potrivnic, a avut Iisus o luptă îndoită; una, prin ispitele plăcerii și a doua, prin încercările durerii. Iată prima ispitire prin plăcere: diavolul L-a crezut om, văzându-L pe El mărturisit la Botez de Tatăl și primind, ca om, pe Duhul înrudit, din ceruri, și mergând în pustie, ca să fie ispitit de el. Înșelându-se și crezându-L astfel, a pornit împotriva Lui tot războiul, doar va putea cumva să- facă și pe El să pună mai presus materia lumii decât iubirea lui Dumnezeu. Deci, știind diavolul că mâncările, avuțiile și slava sunt cele trei între care se frământă toate cele omenești, cu acestea a ispitit și pe Domnul în pustie, ca doar-doar Îl va prăvăli și pe El în prăpastia pierzării, ca pe tot omul.

E bine de observat că Iisus Hristos, întrupat în om adevărat, a biruit pe diavolul ca om, iar nu ca Dumnezeu; căci cu puterea de Dumnezeu, ca fulgerul l-a aruncat din ceruri(1). Iisus a venit să Se lupte cu daivol ca om adevărat, întrucât numai așa ne putea împinge la toată îndrăzneala câtă trebuie; iar câștigând – ca om – o biruință desăvârșită asupra lui, biruința ne-a dat-o nouă, în dar, dar numai dacă ne luptăm și noi ca El. Cu biruința Sa, Mântuitorul ne-a învățat și pe noi meșteșugul războirii, ne-a dat cunoștința și ne-a dat și puterea. Deci El e meșteșugul, cunoștința și puterea; El e modelul de luptă, cât ține cărarea. Mântuitorul de aceea a și venit, ca să sfărâme lucrurile diavolului(2) și să surpe stăpânirea lui, în care ținea pe oameni. Astfel, când L-a ispitit în Pustia Carantaniei(3), ca să facă din pietre pâini, căci flămânzise, El l-a bătut cu Scriptura, zicând: „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu”! Dar diavolul n-a renunțat la luptă, ci L-a ispitit iarăși, cu strălucirea tuturor împărățiilor pământului – cu slava puterii politice – zicând Domnului: „Ție Îți voi da toată puterea și strălucirea ei, căci mie îmi este dată și o dau cui vreau. Deci, dacă Tu Te vei închina mie, toată Ți-o dau Ție”. Privitor la aceste cuvinte semețe ale ispititorului, Sfântul Chiril al Ierusalimului se întreabă dacă a mințit satana atunci sau, silit de prezența lui Dumnezeu, a spus adevărul?(4) Ci răspunând Iisus, L-a bătut, grăind din Scripturi: „Scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai pe El Unul să-L slujești”(5). Când s-a văzut diavolul bătut din Scripturi, a luat și el Scriptura, căci știe și el Scriptura, însă: diavolește, deoarece mintea lui, fiind nebună, strâmbă înțelesul oricărui cuvânt, de vreme ce el nu stă în adevăr, ci în minciună. Așa, Îl duce pe Iisus pe aripa templului din Ierusalim, zicându-I: „Dacă ești Tu Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, căci este scris că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să Te izbești cu piciorul de vreo piatră”. Atunci, Iisus i-a tăiat scurt și ispita aceasta, răspunzându-i: „S-a zis în lege să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău!” Și, după ce sfârși toată ispita, diavolul se duse de la El până la o vreme. Semn că a mai venit și sub altă formă.

Iubirea e cărarea

Potrivnicul L-a încercat pe Domnul prin aceste trei: prin neputința trupului, prin slava deșartă și prin ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste ispite au ascunse în ele momeala plăcerii sau acul păcatului(6) însă în chip felurit. Toate la un loc alcătuiesc chipul dintâi al războiului sau, după Sfântul Maxim, ispita prin plăcere. Dacă Iisus S-ar fi biruit de oricare dintre acestea, ar fi căzut din dragostea Tatălui, ar fi călcat El porunca primă din lege, pe care avea s-o propovăduiască între oameni ca nimeni altul: porunca dragostei de Dumnezeu ca Tată al oamenilor(7).

Tot războiul potrivnicului acesta a fost: ca să-L facă pe Domnul să calce dragostea către Dumnezeu ca Tată. Căci știe vrăjmașul că plăcerea pământească, pentru cine umblă după ea, are drăceasca putere să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu și să i-o întoarcă spre plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu. Prin urmare, dacă mai avem inima prinsă de ceva pe pământ, stăpânitorul lumii acesteia încă ne mai ține legați în împărăția lui de vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă n-a ars și ața aceea.

După ce Domnul l-a bătut pe diavolul în Pustia Carantaniei în sfânt sufletul Său – curat de lumea aceasta, ca o pustie – a venit să-l bată și între oameni. (…) Satana a răsculat împotriva Mântuitorului pe oamenii puternici de atunci (…), ca doară-doară Iisus îi va blestema sau îi va urî și așa va greși măcar împotriva celei de-a doua porunci, porunca iubirii de oameni.

Aceasta e, cum zice Sfântul Maxim, ispita a doua, prin durere, care e stârnită de potrivnicul cu menirea de a învrăjbi pe Iisus cu oamenii și pe oameni întreolaltă. (…)

Dar Domnul, (…) blestemat de ei, se purta cu îndelungă răbdare. (…) Pătimea cu îndurare și le arăta toate faptele iubirii (…).

O, minunat război! În loc de ură, Iisus arată iubirea și răpune pe tatăl răutății prin bunătate. (…)

Iubirea de Dumnezeu și iubirea de oameni, în care atârnă toată Legea și Proorocii(8), împlinindu-le Iisus ca nimeni altul, prin aceasta se vedea limpede că Iisus e Dumnezeu și Dumnezeu este iubire(9). Pe acestea două, ni le-a lăsat ca porunci. Aci stă taina pentru care poruncile lui Dumnezeu bat pe vrăjmașul, când are cine le trăi.

Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ediția a II-a, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 2000, pp. 27-31.

____________________________

 1) Luca 10, 18.

2) I Ioan 3, 8.

3) Luca 4, 1-13.

4) Sfântul Chiril al Ierusalimului, Catehezele, în Izvoarele Ortodoxiei, București, 1943, vol. 6, Cateheza VIII, pp. 205-206.

5) Luca 4, 8.

6) I Corinteni 5, 56.

7) Matei 5, 48.

8) Matei 22, 37-40.

9) I Ioan 4, 8.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s