Rugăciune către Dumnezeu Tatăl

Andrei Rubliov, Sfânta TreimeCel Ce cu cântări fără tăcere și cu slaoslovii neîncetate ești slăvit întru înălțime de puterile cele înțelegătoare, Cel Ce toată mișcarea firilor, după poruncile puse de Tine în ele, o întocmești a-Ți aduce cântare de laudă, Cel Ce ești lăudat în tot ceasul de îngeri, de oameni, de vietățile cele necuvântătoare și de stihii și slavoslovit îmtreună cu Unul-Născut Fiul Tău și cu Preasfântul Tău Duh, de toată suflarea și zidirea, cu vrednică cuviință, Puterea ce izvorâtoare și neîmpuținată și Pricina dintâi a izvoarelor de-a pururea curgătoare ale dumnezeirii și ale luminii, Cel desăvârșit în toate cele ce sunt, Cel neurmat de cei de sus și mai înalt decât cunoștința tuturor, Cel cu totul neînțeles de cei de jos și cu desăvârșire necunoscut de cei de mijloc, Bunătatea cea necuprinsă și de-a pururea vecuitoare, Cel Ce toate le întorci în ceea ce este de folos cu bunătatea Ta și le păzești în a lor bunătate, Cel Ce ne-ai iubit cu dragoste tare, încât pe Fiul Tău Cel Unul-Născut L-ai trimis la neamul nostru, Care, întrupându-Se, prin iconomia Lui cea înfricoșătoare, de pe cruce, și prin moarte, ne-a izbăvit din stricăciunea morții și din legăturile cele nedezlegate ale iadului, Cel Ce ești bun către cei nemulțumitori și Te veselești de mântuirea celor pierduți, Cel Ce pe toți cei păcătoși, prin nădejde, îi îngrădești cu milă și te arăți față de ei ca Un Tată iubitor de fii, Preaînalte, Necuprinse, Părinte preabune, Făcătorule a toate, Atotputernice, Ție ne închinăm și Te rugăm, chemând spre ajutor și sprijin milele și îndurările Tale.

Ascultă, Doamne, rugăciunea cea ticăloasă a robului Tău celui nevrednic și netrebnic.

Caută la mintea mea cea schimbătoare, care stă înaintea bunătății Tale și așteaptă ajutorul și mântuirea de sus, de la dreapta Ta cea atotțiitoare.

Tu, Stăpâne, Cel Care cercetezi inimile și rărunchii, cunoști războiul cel neîmpăcat care mi se aduce de la firea mea și de la vrăjmașii cei nevăzuți și care mă aruncă de-a pururea când în cele de-a dreapta, când în cele de-a stânga. Și trecând întru cele de-a dreapta, îndată se înmulțește asupra mea nedreptatea mândriei și mă fac spurcat și necurat înaintea Ta, Doamne. Și toată dreptatea mea ca o zdreanță lepădată se socotește înaintea Ta. Iar dacă voi îngriji puțin neputinciosul meu trup întru neputința lui, îndată inima și mintea mi se fac ca o mare sălbăticită și nu mai pot să biruiesc nebunia cea neînfrânată a pântecelui. Și pace nu mai este întru mine, ci, din toate părțile, sunt tras de gânduri necuviincioase spre cele de-a stânga.

Ci, precum m-ai izbăvit, Doamne, pentru îndurările Tale cele multe, din deșertăciunea și rătăcirea lumii, așa și acum, Doamne, Dumnezeul meu și Mântuirea mea, slobozește-mă cu desăvârșire de toată răutatea mea cea ascunsă și de greșalele mele cele de multe feluri, pe mine, ticălosul, cel ce de-a pururea mă învăluiesc întru cele rele.

Dă-mi osârdie și tărie cu puterea Ta, că lauda puterii noastre ești Tu, Doamne.

Că s-a stins vârtutea mea și m-am uscat ca frunza eu, ticălosul, pentru lenevirea și împietrirea inimii mele.

De aceea, Doamne, picură în sufletul meu o picătură din apele darului Tău, curățind trândăvia, ceața și orbirea lui și aprinzându-l spre lupte duhovnicești.

Fiind în noianul cel nemărginit al dulceților și primejduindu-mă de schimbările cele multe ale patimilor, chem adâncul îndurărilor Tale, Ocârmuitorule a toată lumea, mântuiește zidirea Ta și să nu mă înghită iarăși cuptorul patimilor.

Caută spre inima mea cea desfrânată, Cel Ce cu voia Ta toate le-ai adus întru ființă, și fă-o să se întoarcă și să se schimbe spre viața cea bună.

Trimite-mi mie, trândavului și păcătosului, celui ce zic și nu fac, osârdie, luminare și tărie, ca să urmez cele ce le făgăduiesc.

Izbăvește-mă de cursele potrivnicului și mă mântuiește pentru bunătatea Ta.

Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților Tăi.

Că Ție Ți se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeule, și Ție slavă și mulțumire, și închinăciune Îți înălțăm, împreună și Unuia-Născut Fiului Tău și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Duh, acum și pururea și în veii vecilor. Amin.

Pocăința – Poarta Împărăției, Epifania, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, Alba Iulia, 2003, pp. 70-73.

Anunțuri

O părere la “Rugăciune către Dumnezeu Tatăl

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s