Veșmântul Preacuratei Fecioare, Născătoarea de Dumnezeu, din Biserica Vlahernei

camasa-maicii-domnului-zugdidi-georgiaSursa  fotografiei: Blogul Agentiei de Turism MiriamTurism

În zilele drept-credinciosului Împărat Leon cel Mare (456-474), erau în Constantinopol doi bărbați cinstiți, in rândul senatorilor, anume Galvie și Candid, frați după trup. Și, sfătuindu-se între ei, au cerut împăratului învoirea de a merge la Ierusalim, să se închine Sfintelor locuri. Primind învoirea, au purces la drum. Ajungând ei în Palestina, au mers în Galileea, vrând să vadă Nazaretul și casa Preacuratei Fecioare, în care, după bună-vestirea Arhanghelului și prin venirea Duhului Sfânt, S-a zămislit umnezeu-Cuvântul Cel negrăit.

Umblând ei și ostenindu-se, s-au odihnit peste noapte într-un sat din apropiere. Acolo, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au găzduit la casa unei femei văduve, bătrână de ani și cinstită prin viața ei curată.

Pe când cinau ei, au văzut o altă cameră, deosebită, în care erau multe lumânări aprinse și de unde, arzând tămâie, ieșea o mireasmă de arome, căci acolo era ascuns cinstitul veșmânt al Maicii lui Dumnezeu și zăceau acolo mulți bolnavi. Și se minunau senatorii de acel lucru neobișnuit; și, socotind că acolo se păstrează ceva scump, din Legea Veche, au rugat pe cinstita femeie să cineze cu ei, în vreme ce o întrebau.

Iar ea, la început, tăinuia zicând: „Iată, cinstiți bărbați, toți bolnavii aceștia așteaptă tămăduire și toate bolile nevindecate aici cu înlesnire se tămăduiesc.”

Iar senatorii, auzind acestea, au început cu și mai mare stăruință a o întreba: „Oare pentru ce pricină s-a dăruit locului acestuia un dar și o putere de facere de minuni ca aceasta?”

Iar ea, încă tăinuind adevărul, a zis: „Se povestește în neamul nostru că unuia din părinții noștri i S-a arătat Dumnezeu în acest loc și, de atunci, locul aesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu și se fac minuni.”

Iar ei luând aminte la cuvintele femeii, inimile lor s-au aprins ca odinioară inimile lui Luca și Cleopa și au grăit către dânsa: „Te rugăm, pe Dumnezeul Cel Viu, să ne spui adevărul!”

Femeia, rugată fiind, a grăit către dânșii: „O, bărbați aleși, nimeni, până astăzi, n-a știut această taină dumnezeiască pe care mă siliți să v-o spun. Dar, de vreme ce vă văd drept-credincioși, vă spun vouă această taină, nădăjduind că o veți păzi, nepsunând la nimeni. Aici este ascuns de mine veșmântul Preacuratei Fecioare Maria. Că, pe când s-a mutat ea la cele cerești, în ziua îngropării sale, uneia din strămoașele mele i s-a dat acest veșmânt, după hotărârea Preacuratei înseși. Iar ea, luând veșmântul, îl păzea pe el cu cinste în toate zilele vieții sale. Și murind ea, l-a încredințat unei fecioare din neamul său, poruncindu-i cu jurământ ca și fecioria să-și păzească, în cinstea pururea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Și așa, din fecioară în fecioară, anii trecând, acest sfânt veșmânt a ajuns în mâinile mele. Iar de vreme ce nu se mai află nici o fecioară în neamul meu, căreia să-i încredințez această taină, v-o spun vouă, ca să știți pentru care pricină se fac aici minuni.”

Ei făgăduind să păstreze taina, au rugat pe bătrâna să le îngăduie a priveghea cu rugăciuni toată noaptea lângă sfântul veșmânt. Și, pe când se rugau ei cu lacrimi către Născătoarea de Dumnezeu făcând multe metanii, cu lumini și arome, le-a venit gândul ca să dăruiască acea comoară împăratului lor din Constantinopol. Și, luminându-se de ziuă și mulțumind femeii, au dat îmbelșugată milostenie și s-au dus în cale spre Ierusalim, făgăduind să vină iarăși pe acolo când se vor întoarce în țara lor.

Au ajuns cu bine la Ierusalim și au îngenuncheat la toate locurile sfințite de Mântuitorul, apoi au luat drumul întoarcerii.

Poposind iarăși la bătrâna aceea, au petrecut noaptea lângă racla sfântului veșmânt. Ia la plecare, cu învoirea bătrânei care nu mai avea în neamul ei nici o fecioară căreia să-i lase această moștenire, au luat cu ei sfântul veșmânt, lăsând multe daruri. Purtându-i de grijă, au mers până la cetatea împărătească a Constantinopolului. Acolo, au înștiințat pe marele împărat Leon și pe împărăteasa Verina, asemenea, și pe Ghenadie patriarhul, înaintea cărora descoperind cinstita raclă, au văzut sfântul veșmânt, umplându-se ei de negrăită bucurie.

Luându-l, l-au dus cu mare cinste în Biserica Vlahernei și au hotărât ca, în fiecare an, să se prăznuiască punerea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în acea Biserică, în ziua a doua a lunii iulie, în cinstea și slava Fecioarei Maria și a Celui dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în veci. Amin.

Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2000, pp. 66-68.

Despre cămașa Maicii Domnului, aflată acum în Georgia, puteți citi aici: Cămașa Maicii Domnului și aici: Veșmântul Maicii Domnului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s