Părintele Petru Pruteanu: Cu ce ne-am ales după Sinodul din Creta?

sinodul-din-cretaPărintele Petru Pruteanu

 „Sfântul şi Marele Sinod”, numit şi „Sinodul Panortodox din Creta” şi’a început activitatea în termenii stabiliţi de întâistătători în ianuarie 2016 la Chambésy: delegaţiile au ajuns pe 16 iunie, pe 17 a avut loc sinaxa întâistătătorilor, pe 19 iunie întâistătătorii au slujit împreună la Heraklion, iar pe 20 a avut loc şedinţa oficială de deschidere. Lucrările Sinodului s’au încheiat sâmbătă pe 25 iunie, iar în data de 26 a avut loc o nouă slujbă a întâistătătorilor (cu precizarea că arhiepiscopul Elladei Ieronim nu a slujit, ci doar a asistat), la care a fost citită Enciclica Sinodală.

Despre toate acestea însă, vreau să fac unele observaţii:

Aşa cum au anunţat în prealabil, 4 din cele 14 Biserici Autocefale (Patriarhiile Antiohiei, Moscovei, Bulgariei şi Georgiei) nu au participat la acest Sinod, chiar dacă li s’au făcut câteva invitații repetate de a veni. Patriarhii Antiohiei şi Moscovei au trimis câte o adresare patriarhului Constantinopolului şi tuturor participanţilor în care au confirmat neparticiparea. Mai mult decât atât, patriarhul Kiril şi’a exprimat speranţa că „întâlnirea din Creta poate fi un pas important în depăşirea neînţelegerilor apărute. Ea poate contribui la organizarea Sfântului şi Marelui Sinod cu participarea fără excepţii a tuturor Bisericilor Autocefale Locale şi să fie o reflectare vizibilă a unităţii Sfintei Biserici Ortodoxe a lui Hristos, pentru care s’au rugat şi pe care au aşteptat’o predecesorii noştri adormiţi întru fericire”. Cu alte cuvinte, ceea ce s’a întâmplat zilele trecute în Creta, pentru Patriarhia Moscovei nu a fost Sinod, ci o simplă „întâlnire”.În consecinţă, nici un site oficial al Bisericii Ruse n’a publicat absolut nimic despre deschiderea sau lucrările Sinodului. La fel au procedat şi Bisericile Antiohiei şi a Georgiei.  Numai bulgarii au dat câteva informaţii sumare despre Sinod, numindu’l ca atare „Sfântul şi Marele Sinod”.

Deşi Regulamentul „Sfântului şi Marelui Sinod” (art. 1) aprobat în ianuarie 2016 la Chambésy spune că Sinodul Panortodox poate fi convocat doar cu aprobarea tuturor întâistătătorilor, iar patriarhul Antiohiei n’a fost de acord cu convocarea acestuia până la elucidarea unor probleme, patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului s’a pus în fruntea adunării din Creta şi a declarat deschiderea „Sfântului şi Marelui Sinod”, care a adunat 156 de ierarhi(din 290 câţi erau aşteptaţi). În cuvântarea sa de deschidere, patriarhul Bartolomeu a regretat absenţa celor 4 patriarhii dar, totodată, a subliniat faptul că lipsa unora de la Sinod nu împiedică desfășurarea lui şi nici nu ştirbeşte din autoritatea lui. Tot la şedinţa de deschidere (pe 20 iunie), în special arhiepiscopul Anastasie al Albaniei, a pus în discuţie corectitudinea şi eficacitatea „principiului consensului”, care nu poate fi aplicat rigid, aşa cum consideră mai ales Patriarhiile absente de la Sinod. Bineînțeles, s’au citat Canoanele 8 Trulan şi 40 de la Laodiceea, cu următoarele concluzii:

  1. a) este important că la Sinod au fost invitaţi toţi, dar lipsa unora nu împiedică organizarea Sinodului şi nu’i ştirbeşte autoritatea;
  2. b) autocefalia Bisericilor Locale se limitează la dreptul de auto-administrare, dar nu implică dreptul de a boicota sinodalitatea panortodoxă. (Cf. Circulara Sinodală, 5).Sinodalii din Creta au făcut referinţă şi la unele Sinoade Ecumenice, la care de asemenea nu au participat toate patriarhiile, mai ales că pe atunci erau doar cinci (pentarhia).

Delegaţia Bisericii Greciei a venit cu mai multe amendamente la documentele propuse spre aprobare. Câteva dintre ele au fost acceptate şi se reflectă în documentele finale într’o variantă de compromis. Cum anume s’a ajuns la acest compromis nu ştim, pentru că dezbaterile sinodale au fost secrete,iar serviciul de presă al Sinodului (în frunte cu arhiepiscopul Job de Telmessos) ne’a prezentat doar informaţii vagi şi lipsite de relevanţă. Unii speak-eri au ţinut adevărate predici de la pupitrul de presă, confirmând faptul că nu prea avem oameni care să depăşească limbajul clerical dominat de „expresii teologice şablon”. Din acest punct de vedere, a fost bine că unele Biserici, inclusiv BOR, au delegat pentru conferințele de presă persoane laice care, după părerea mea, au avut o prestaţie mediatică mai bună decât clericii.

În general, toată lumea a fost nemulţumită de lipsa de transparenţă a Sinodului şi de „măsurile draconice de securitate”. Unele agenţii de presă precum „Romfea” şi altele au părăsit insula Creta, întrucât aflarea lor acolo nu avea nici un rost. Posibilitatea de a prezenta obiectiv lucrările Sinodului sau de a interacționa cu sinodalii a fost practic imposibilă.

În legătură cu dezbaterile presinodale asupra unor documente şi, în special, a textului despre „Relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, majoritatea site-urilor ortodoxe(mai ales de limbă română) au mediatizat doar poziţiile conservatoare ale mitropoliţilor Hierotheos Vlachos şi Athanasie de Limassol. Dar au existat şi voci diferite şi chiar contrarii, nu mai puţin argumentate, cum ar fi Răspunsul Patriarhiei Ierusalimului la convocarea Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (vezi textul în greacă şi rusă), care însă n’au fost prea mult mediatizate.

După cum au observat mai mulţi teologi redutabili, începând cu epoca comunistă, ortodocşii nu mai sunt capabili să poarte dezbateri teologice constructive, iar ierarhia nu este capabilă să discute cu poporul şi să’i explice ce hotărâri vrea să ia la Sinod, şi de ce acestea trebuie luate anume aşa şi nu altfel. În consecinţă, toată lumea discută doar ceea ce ştie sau i se spune, iar ierarhii sinodali adoptă uneori ceva nemaiauzit de popor, fiind consideraţi  trădători şi eretici. Deci, problema constă în lipsa de comunicare a ierarhilor cu propriul popor. Anume aceasta este şi cauza neparticipării Bisericilor Ruse şi Georgiene la Sinod, care ani de’a rândul şi’au manipulat turma cu teorii vechi-calendaristice ridicate la nivel de dogme şi au promovat atitudini răutăcioase faţă de eterodocşi (deşi ierarhii înşişi se întâlneau, mâncau şi beau pe la adunările ecumeniste fără sfială), iar acum nu ştiu cum să explice toate astea propriului popor.

Pentru corectitudinea dezbaterilor pe marginea documentului despre „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, voi reda în câteva argumente din Răspunsul Patriarhiei Ierusalimului (elaborat de profesorul canonist Theodor Yiangou). După cum se ştie, cei mai mulţi s’au arătat revoltați de folosirea cuvântului „biserică” cu referire la confesiunile eterodoxe, iar în documentul final al Sinodului acest termen este acceptat doar ca „denumire istorică” (art. 6).

Pentru a clarifica puţin lucrurile, e bine să ştim că termenul „biserică” se foloseşte cu referire la confesiunile eterodoxe în majoritatea manualelor de teologie dogmatică, dar şi în scrierile unor teologi asceţi cum a fost, de exemplu, părintele Gheorghios Kapsanis, egumenul Mănăstirii Grigoriou din Athos. Acesta din urmă scria cuvântul „Biserică” cu majusculă doar în cazul Bisericii Ortodoxe, iar în celelalte cazuri le scria cu minusculă – diferenţă care se făcea şi în documentul sinodal. Mai mult decât atât, eterodocşii şi mai ales romano-catolicii sunt numiţi „biserică” chiar de unele sinoade anti-latine (!), precum şi în cărţile de cult. De exemplu, în „Rânduiala” primirii latinilor în Biserica Ortodoxă, aprobată de „Sfântul şi Marele Sinod” din 1484 sub conducerea patriarhului Simeon al Constantinopolului, printre altele se spune: „Vrei tu, omule, să devii ortodox şi să te lepezi de toate dogmele ruşinoase şi străine ale latinilor, adică despre pogorârea Duhului Sfânt, căci ei greşit gândesc şi cred că El purcede şi de la Fiul, şi de slujirea cu azime şi de celelalte obiceiuri ale bisericii lor, care nu concordă cu Biserica sobornicească şi ortodoxă a Răsăritului?” (Ράλλη-Ποτλῆ, Σύνταγμα…, vol. 5, p.144). Acelaşi termen se foloseşte şi într’o „Rânduială” mai târzie de primire în Biserica Ortodoxă a unui latin: „Dispreţuieşti şi te laşi de inovaţiile bisericii apusene…?”, „Scuipi tu asupra stropirii la Sfântul Botez în biserica apuseană…?”, „Te lepezi şi te scârbeşti de afirmaţiile nebune ale bisericii apusene…?” ş.a. (vezi. π. Γεωργίου Μεταλληνοῦ, «Ὁμολογῶ ἕν βάπτισμα», Athena 1996, p. 134 şi urm.). Pe lângă Sinodul din 1484, la un alt Sinod important care a avut loc în Cipru în 1406, preşedintele Sinodului, Iosif Vrienios (mentorul lui Marcu Eugenicul), de asemenea foloseşte pentru confesiunea romană-catolică termenul de „biserică”. Acelaşi termen îl foloseşte şi patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului cu referire la luterani. Prin urmare, există destule texte dogmatice şi liturgice importante care admit folosirea termenului „biserică” cu referire la confesiunile eterodoxe.

Deci, exprimarea din documentul final al Sinodului (art. 6) mi se pare  destul de echilibrată: „Biserica Ortodoxă recunoaşte denumirile istorice ale bisericilor şi confesiunilor eterodoxe cu care nu se află în comuniune…”. Cu alte cuvinte, noi folosim expresia „Biserica (Romano-)Catolică” doar pentru că aceasta a fost cândva Biserică şi, în virtutea denumirii istorice, noi acceptăm acest titlu inclusiv atunci când comunitățile ortodoxe semnează contracte juridice cu „Biserica Catolică”, de la care închiriază lăcașe de cult în Occident. Dar recunoaşterea acestei denumiri istorice şi juridice nu înseamnă şi recunoaşterea caracterului eclesial al confesiunii respective, căci aceasta ar atenta la „unicitatea” Bisericii mărturisită în Crez.

Dar de ce episcopii noştri n’au ieşit să explice poporului aceste lucruri, ştiind că, de jumătate de an încoace textele presinodale fac furori pe internet, iar diferiţi fanatici semidocţi numeau apriori şi continuă să mai numească Sinodul din Creta drept unul „tâlhăresc”?

Acelaşi document al Patriarhiei Ierusalimului aduce numeroase mărturii patristice care vorbesc despre atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de eterodocşi. De exemplu, Sf. Marcu Eugeniculse adresa frumos romano-catolicilor şi considera că „Îl avem pe acelaşi Hristos şi aceeaşi credinţă…, şi cinstim aceeaşi Treime…” (Μάρκου Ἐφέσου Εὐγενικοῦ, Τῷ μακαριωτάτῳ Πάπῳ τῆς Πρεσβυτέρας Ρώμης, Τὰ εὑρισκόμεναἅπαντα, vol. 1, p. 197 şi urm.). De asemenea vedem că monahii athoniţi îi primeau pe latini la slujbe pentru că, zice Grigorie Iviritul, „italienii şi noi avem acelaşi botez şi mărturisim aceeaşi Sfântă Treime, dar alte învăţături şi dogme diferă mult de ale noastre. Cele mai importante şi demne de dispreţ sunt proasta închipuire despre purcederea Duhului Sfânt şi folosirea azimelor, din cauza cărora, celelalte scaune patriarhale s’au despărţit de papa vechii Romei, şi această despărţire continuă până astăzi” (J.-B. Pitra, Analecta sacra, vol. VI, p. 247). Şi Theodor Balsamon, marele canonist bizantin, admite participarea eterodocşilor la slujbele noastre şi spune: „acesta este obiceiul Bisericii creştine soborniceşti ca atunci când sfinţiţii patriarhi slujeau la sărbători, veneau armeni şi latini, şi cu toată evlavia stăteau la Liturghie şi nimeni nu’i alunga. Iar atunci când ieşeau împreună cu ortodocşii se închinau şi, sărutând mâna patriarhului, primeau binecuvântare şi li se dădea anafură (antidoron). Patriarhii fiind ucenicii lui Hristos nu’i alungau afară când aceia veneau. Vă este destul că voi nu primiţi sfinţire de la ei, pentru că nu sunt ortodocşi şi despărţiţi. Dar dacă ei caută la voi sfinţire, voi nu trebuie să’i alungaţi, aşa cum am spus mai înainte” (Vezi Ράλλη-Ποτλῆ, Σύνταγμα…, vol. 4, p. 460).

Aceeaşi poziţie o avea şi patriarhul Dositei al Ierusalimului (sec. XVII), care într’o scrisoare către Mihail al Belgradului spune: „Când în biserica noastră vin să asculte Liturghia armenii, nu’i alungaţi, pentru că aceasta contravine canoanelor. Dar întrucât sunt armeni, ei nu trebuie să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, dar să ia anafură (antidoron) nu’i împiedicaţi…”.

Cu siguranţă aceste mărturii ale Tradiției Bisericii nu sunt pe placul fanaticilor care, niciodată n’au avut un contact real cu alţi creştini şi se comportă de parcă ar fi gata să’l spânzure şi pe primul catolic care’i iese în cale. Dar faptul că un milion de români slujesc Liturghia ortodoxă în biserici catolice din Italia şi alte vreo 700-800 de mii în Spania, nu ştiu de ce nu deranjează pe nimeni, ci ni se pare un lucru firesc. Nu zic că şi noi trebuie să dăm biserici romano-catolicilor, dar nici să’i alungăm imediat cum ne’au trecut pragul, crezând că în felul acesta respectăm canoanele.

Mărturisesc foarte sincer că nu sunt adeptul compromisului dogmatic şi prefer să slujesc în garaj sau pe deal, decât să mi se dea o biserică catolică cu careva condiţii ecumeniste. Dar, din fericire, nimeni nu ne pune astfel de condiţii, ci suntem chemaţi pur şi simplu să fim oameni şi să înţelegem că avem aceeaşi Evanghelie. Numai proştii se tem să discute cu alţii, iar mărturisirea şi Adevărul sunt de partea celor care dau dovadă de curaj, înţelepciune, sinceritate şi iubire.

Dintre toate documentele Sinodului din Creta, Enciclica Sfântului şi Marelui Sinodşi Circulara Sinodală (ambele alcătuite „ad hoc”) par a fi cele mai bune texte. În mod deosebit m’a bucurat punctul I.3 din Circulară, care spune: „ Prin intermediul Sinoadelor Ecumenice şi Locale Biserica a binevestit taina Sfintei Treimi revelată în înomenirea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrarea sobornicească [a Bisericii] continuă neîntrerupt în istorie prin următoarele sinoade, care [de asemenea] au autoritate ecumenică, printre care au fost: Marele Sinod (879-880) convocat în timpul Marelui Fotie, patriarhul Constantinopolului; Marele Sinoade convocate în timpul Sfântului Grigore Palama (1341, 1351, 1368), în timpul cărora a fost mărturisit adevărul credinţei cu referire la purcederea Sfântului Duh şi la împărtăşirea omului din energiile dumnezeiești necreate; apoi Sfintele şi Marele Sinoade de la Constantinopol – din 1484, care a condamnat Sinodul unionist de la Florenţa (1438-1439) şi Sinoadele din 1638, 1642, 1672, 1691 care au condamnat rătăcirile protestante, precum şi Sinodul din 1872, care a condamnat etnofiletismul ca erezie eclesiologică”.

Astfel, ideea că „Biserica are doar 7 Sinoade Ecumenice, iar al 8-lea nu poate fi”, a fost parţial depăşită. Vom vedea cum va fi reflectată această hotărâre sinodală în manualele de istorie bisericească.

Deşi Biserica Ortodoxă n’a mai avut Sinoade serioase de mult timp şi ar avea multe de spus credincioşilor săi şi lumii întregi, Sinodul din Creta nu a reuşit să spună nici măcar ceea ce şi’ar fi dorit. Biserica Ortodoxă se laudă cu trecutul (fără să fi învăţat lecţiile din trecut), vorbeşte într’un limbaj de lemn şi se luptă pentru teritorii şi scaune. Foarte multe probleme au rămas şi vor rămâne nerezolvate pentru mult timp înainte. Iată, de exemplu, şi anul acesta nou-calendariştii vor ține 2 zile de post în cinstea Apostolilor (contrar Tipicului), iar vechi-calendariştii – 15 zile…

În altă ordine de idei, este foarte probabil ca patriarhii şi episcopii care au avut curajul să se adune la Sinod şi să spună ceva, vor fi consideraţi de unii ca „trădători ai Ortodoxiei”, iar cei care au lipsit de la Sinod, deşi anterior au semnat toate documentele, acum vor fi tentaţi să se dea „mari apărători ai credinţei”, atrăgând simpatia „conservatorilor”. La acest moment, chiar dacă Sinodul n’a fost panortodox, Ortodoxia nu este dezbinată şi nu avem schisme vizibile între cele 14 Biserici Autocefale. Dar dacă ispita polarizării între „conservatori” şi „liberali” va fi acceptată de unii ierarhi (în special dintre cei care au lipsit), aceasta ar putea deveni o mare problemă pentru unitatea şi sinodalitatea Bisericii noastre.

Sursa: LITURGICĂ ŞI MISIOLOGIE ORTODOXĂ

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s