Primeşte, Fecioară, pârga plânsurilor mele…

Maica DomnuluiVino, suflete, ca pârga plânsurilor să o aducem astăzi Născătoarei de Dumnezeu, căci ea a izbăvit neamul omenesc din blestemul lui Adam şi ne-a dăruit nouă binecuvântarea şi bucuria.

Cu curgerile Iordanului, lacrimile mele nu pot cu nici un chip să spele întinăciunea păcatelor mele, ci tu, Fecioară, cu mila ta, curăţeşte-mă.

Pe Hristos, Soarele dreptăţii cel neapus, născându-L, Fecioară, rogu-mă: Luminează-mi ochii cei întunecaţi de negura patimilor şi de îngroşarea păcatelor.

Poruncile Stăpânului călcându-le, tot chipul răutății am săvârşit, iar acum întorcându-mă, nu trece cu vederea pe robul tău cel nefolositor, Stăpână Marie, ci milostivindu-te, mântuieşte-mă.

Ca Eva oarecând aflându-mă, şarpele m-a înşelat şi prin gustarea din plăceri m-a aruncat afară din Raiul dumnezeieştii cunoştinţe; ceea ce ai născut pe Hristos, al doilea Adam, întoarce-mă iarăşi la viaţă, Stăpână.

Vătămându-mă în chip nenorocit cu nebunia lui Cain, Fecioară, precum acela pe frate, mi-am ucis mintea, pizmuind rău urcuşul ei, folosindu-mă de sabia iubirii de plăcere, ci tu, ca o iubitoare de oameni, mântuieşte-mă.

Se tânguia oarecând Adam cel izgonit din Eden, căruia un heruvin de foc îi tăia calea. Iar eu, care am cazut din cunoştinţa cea dumnezeiască, tânguindu-mă, mă rog ţie împreună cu sfinţii: Mijloceşte, Maica lui Dumnezeu, să fiu izbăvit de patimi.

Cugetarea morţii, o, nenorocitule suflete, să te călauzească pururi pe tine în faptele vieţii; tânguieşte-te şi plângi, având pe Fecioara cea preacurată şi fără de prihană mijlocitoare către Hristos, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

O, minunile tale, Stăpână, ceea ce nu ştii de nuntă! Căci eşti mijlocitoarea muritorilor păcătoşi către Cel Ce S-a născut din tine, pentru aceea roagă-te ca şi pe mine, cel ce am păcătuit mai presus de toţi muritorii, să mă împace cu El.

Omoară, Fecioară, cugetul trupului meu şi năvălirile patimilor şi sfaturile demonilor fă-le deşarte şi călăuzeşte-mă, ca să umblu pe căile Vieţii, ceea ce ai odrăslit tuturor Viaţa.

Curăţeşte întinăciunile inimii mele, prin lacrimi, prin rugăciunile cuvioşilor îngeri, Curată, şi ridică sufletul meu din întuneric şi mintea cheam-o din căi lăturalnice şi călăuzeşte-o pe calea nepătimirii.

Mintea mi-am spurcat prin cugete de ruşine şi sufletul cu plăceri, întrecându-i pe cei din vremea lui Noe prin străine fapte de ruşine, pentru care strig şi acum, Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de potopul cel înţelegător.

De viitoarea osândă nu mă spăimântez, eu, ticălosul, nici de întunericul cel preaadânc, nici de viermele cel neadormit şi nici de scrâşnirea dinţilor, nici de focul cel nestins, pentru aceasta îţi cer ţie, Fecioară, de acestea toate, mântuieşte-mă.

Nu am ucis precum Lameh pe tânăr, nici pe bărbat, Maica lui Dumnezeu, ci, prin căderi, mi-am omorât mintea şi cugetul; aşadar, dreapta mânie a lui Dumnezeu să nu mă predea pe mine Judecăţii, ci aici să mă curăţească.

Trupul mi l-am întinat cu faptele cele viclene, mintea cu poftele, simţurile cu atingerile plăcerilor, dăruieşte-mi mie izbăvire de acestea pentru curgerile lacrimilor mele, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită.

Timpul vieţii mele cu somnul l-am cheltuit şi în lenevire şi desfătare şi în cugete întortocheate, şi acum măcar, la vremea bătrâneţii, înţelepţeşte-mă, Maica lui Dumnezeu, şi la pocăinţă mă călăuzeşte.

Cugetând la nebunia celor dinainte de Lege, nebuneşte am lucrat fapte de ruşine, una peste alta clădindu-le, ca pe nişte ziduri. Dar, tu, Curată, înţelepţeşte-mă prin Duhul Sfânt.

Capcane mi-au întins în ascuns, Prealăudată, cei mândri cu adevărat, şi cu frânghiile păcatelor mele, laţuri întind picioarelor mele, pe care tu, ca o bună, desfă-le ca pe nişte fire de păianjen.

Rupe, Curată, legăturile inimii mele, uitarea şi înfricoşata necunoştinţă şi împietrirea sufletului şi nebunia, cu care, legându-se mintea mea nu poate să alerge la lărgimea contemplaţiei şi la înălţimea dumnezeieştii cunoştinţe.

Vai patimilor şi pornirilor mele! Vai nemăsuratelor mele răutăţi! Care faptă de ruşine nu am săvârşit ca unul fără de minte? Ce păcat nu am făcut din patima plăcerii? Dar tu, Curată, măcar la bătrâneţe, pocăinţă dăruieşte-mi.

Trândăvia în care zac, Stăpână, şi somnul cel îngreunat al lenevirii mele, rogu-mă, Nepătată, cu privegherile tale către Dumnezeu, depărtează-le cu rugăciunile tale şi miluieşte-mă pe mine cel ce cânt: Lăudat şi preaslăvit este Dumnezeul părinţilor noştri.

Vai mie, suflete! Cum laşi la o parte ruşinea mai mult decât Ham cel fără ruşine? Căci nu ai acoperit ruşinea celui de aproape al tău prin fire şi prin har, ci, în chip neomenos, l-ai dispreţuit. Acum, aşadar, cu căldură spre milostivire te întoarce, Fecioară.

Adoarme dar poftele cele împătimite şi şterge până în sfârşit închipuirile patimilor celor pierzătoare de suflet, Curată, ca să te slăvesc pururi şi să te binecuvântez pe tine, ceea ce eşti singură pricină a mântuirii tuturor.

Tot chipul a toată plăcerea am săvârşit nebuneşte şi toate simţurile mele le-am întinat în chip cu totul de ruşine, dar către tine scap, cea neîntinată, Stăpână, apărătoarea tuturor păcătoşilor, izbăveşte-mă pe mine de focul şi întunericul cel de veci.

Prin curăţia lacrimilor mele, Curată, spală rănile sufletului meu, ceea ce ai născut pe Hristos, Ce Ce a vindecat pe cei zece leproşi şi pe femeia cea cu scurgere de sânge, pentru ca şi eu să aud doritul glas: ,,credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace.”

Iată, deja de sfârşitul vieţii mele vremelnice m-am apropiat, vai, mie şi, îngreunat de păcate, mă duc să fiu pedepsit pentru nesfârşte veacuri, Fecioară, ceea ce ai născut pe Judecătorul tututror, pe Acesta, fă-L milostiv, Stăpână.

Legile lui Dumnezeu le-am călcat şi legii păcatului am supus sufletul meu şi legii minţii nu m-am plecat, eu, nenorocitul; ceea ce ai covârşit legile firii prin preacurată naşterea ta, supune legile trupului meu.

Ridică greaua povară a păcatelor mele, Născătoare de Dumnezeu, Preanevinovată, şi învredniceşte-mă să port jugul cel uşor al Fiului şi Dumnezeului tău şi să străbat calea vieţii care duce la odihna cea de sus.

Ca să arăţi adâncul cel nesfârşit al îndurărilor tale şi al bunătăţii şi milei Fiului tău, Prealăudată, dăruieşte-mi iertare şi mie celui care mai presus de toţi am păcătuit şi sălaş în grădina raiului îmi dăruieşte.

Bucură-te, pajişte înflorită şi înmiresmată, fără de prihană; bucură-te, viţa înflorită; bucură-te, Fecioară, măslin pururea roditor; bucură-te, mireasma mirului celui bun; bucură-te, livada lui Dumnezeu; bucură-te, munte umbrit şi împădurit; bucură-te, pururea Fecioară, rai binecuvântat de haruri.

Umple de veselie inima mea, Curată, ca o mult milostivă şi slobozeşte-mă de lacrimi, ca una care ai născut bucuria, ceea ce singură eşti Maica lui Dumnezeu. Şi rogu-mă, scoate pe robul tău din toate necazurile, ca să te slăvesc şi să te preamăresc cu dragoste, pe tine, ceea ce eşti mai presus de toate făpturile.

Canonul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu – a Sfântului Andrei Criteanul, Culegere selectivă, Noul Theotokarion.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s