O întrebare

ruga femeii cananeenceCâți dintre noi cei de azi, care ne socotim pe noi înșine a fi ortodocși – am suferi cuvântul acesta, chiar de ni l-ar adresa, personal, Însuși Hristos: „lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor.”?… Am răbda să fim numiți ”câini”, chiar dacă Dumnezeul nostru ne-ar numi pe noi astfel? Am avea noi smerenia mântuitoare a femeii cananeence?

Evanghelia – oglinda în care ne putem verifica fără greș autenticitatea…

episodul evanghelic aici

Despărţirea credincioşilor de Hristos – o erezie desăvârşită şi o formă de antihrism!

communion_of_the_apostlesCine hotărăşte când, în ce condiţii, cât de frecvent se poate împărtăşi un credincios?

Răspunsul este unul singur: Duhovnicul şi numai duhovnicul său hotărăşte, în Sfânta Taină a Spovedaniei!

Ceea ce hotărăşte duhovnicul în scaunul spovedaniei, nu poate nimeni desfiinţa, nici chiar arhiereu de ar fi, fără a căuta să desfiinţeze însuşi cuvântul lui Dumnezeu, de vreme ce chiar Domnul Iisus Hristos, mai înainte de Înălţarea Sa, a hotărât: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In. 20; 22-23) şi tot El a instituit: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. (…) Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele Meu, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” (Mt. 26; 26, 28). Nu a zis Domnul: „doar pentru voi”, ci: „pentru mulţi se varsă…” şi zicând „pentru mulţi”, a zis: pentru toţi cei ce cred drept în Dumnezeu. Iar a crede drept nu este a „crede” în manieră ecumenistă, ci în conformitate cu învăţătura neschimbată întru nimic a Domnului nostru Iisus Hristos.

Continuă lectura

Cu noi, este Dumnezeu

Parintele JustinHristos S-a înălţat!

Şi a deschis cale înalţării întru Sine tuturor celor ce Îl iubesc pe El, după cuvântul Său, care zice: „Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.” (Ioan 12; 26).

Părintele Justin a fost unul dintre cei mai osârduitori slujitori ai Domnului. Nu numai un cuvios prin nevoinţele numai de Dumnezeu cunoscute. Nu numai un neobosit mărturisitor, după cum bine ştim. Ci  – un mucenic în cel mai autentic înţeles al cuvântului. Un pătimitor pentru Hristos nu doar în închisorile comuniste, dar şi în temniţa lumii căzute, care urăşte pe cei ce nu sunt din ea (Ioan 15; 19) şi, nu în ultimul rând, în închisoarea trupului tot mai neputincios.

Continuă lectura

Părintele Anthony Salzman

Parintele Anthony Salzman

(Sursa imaginii: aici)

Părintele Anthony Salzman din SUA, preot al unei mici comunităţi ortodoxe din Georgia, a fost crescut catolic .

După cum însuşi mărturiseşte, la un moment dat, a devenit agnostic. A revenit apoi la creştinism prin protestantism. Abia la urmă a descoperit ortodoxia, „cel mai bine păstrat secret”, după cum o numeşte. La urmă, pentru ca, prin comparaţie, cunoştinţa Adevărului revelat să nu păstreze urmă de îndoială.

Artist plastic prin vocaţie, el a păstrat această îneletnicire şi după ce a devenit ortodox, în 1995.

Avea un atelier unde organiza expoziţii şi vindea lucrări. Nimic rău în asta, atâta vreme cât omul nu are o chemare superioară artei căreia i se dedică. Dumnezeu a voit însă ca artistul Anthony Salzman să-şi descopere vocaţia profundă de fiu al lui Dumnezeu, Căruia să-i dea toată inima sa. Astfel, asemeni Cuviosului Arhimandrit Sofronie Saharov, pictorul a fost copleşit şi biruit de cea mai înaltă, mai profundă, mai grea şi mai încărcată de responsabilitate chemare, aceea a  preoţiei.

Continuă lectura

Portretul Sfântului

Dianora Ioana

Pe Părintele Dumitru Stăniloae, l-am întâlnit la vreme de toamnă, în urmă cu şaisprezece ani.

Nu în trup, fiindcă Părintele trecuse deja la Domnul, ci în duh, prin scrierile sfinţiei sale.

Era în vremea căutărilor mele înfrigurate pe tărâmul Ortodoxiei. Prin regăsirea Bisericii străbune, sufletul meu zbuciumat aflase apa cea vie după care însetase fără să ştie, în nesaţiul său după absolut. Setea aceea ucigătoare, de umblet într-un deşert fără nădejde de scăpare, se ostoise, dar o alta îi luase locul acum: inima mea înseta după cunoaşterea mereu mai profundă a Adevărului pe Care Îl întâlnise.

Continuă lectura

Intrarea Maicii Domnului în biserică

Dianora Ioana

Sărbătorim astăzi ziua în care Sfinţii Ioachim şi Ana vin la Templu, spre a-şi împlini făgăduinţa dată lui Dumnezeu: aceea că, de vor dobândi în dar prunc de la El, aveau, la rândul lor, să-l închine Dăruitorului. Şi iată ziua în care Sfinţii Părinţi au socotit să îşi ţină făgăduinţa.

 Fericitul Ieronim  spune că, aducând ei copila, singură a urcat în grabă cele cincisprezece trepte ale scării din faţa uşii, cu bucurie încredinţându-se astfel ea însăşi lui Dumnezeu. Fiindcă, deşi în vârstă de numai trei ani, dar chemarea lui Dumnezeu lucra cu putere într-însa, aşa cum, până la sfârşitul ei pământesc, avea să lucreze. Iar aceasta nu pentru că n-ar fi fost şi ea om asemenea nouă şi n-ar fi avut slăbiciuni pământeşti, ci: pentru că voia ei liberă s-a pus mereu de acord cu voia lui Dumnezeu.

Continuă lectura

O minune a Sfântului Nectarie Taumaturgul

Sursa: Simplyxpress

Astazi este praznuit un sfant drag inimii mele, Sfantul Nectarie de Eghina, episcopul Pentapolei. Fiindca am primit un articol despre una din minunile sale de la un preot, m-am gandit sa il impartasesc cu voi. Sper sa fie de folos duhovnicesc.

De necrezut, dar adevarat. Cea mai mare minune a secolului petrecuta in Romania.

Intr-un sat micut din Romania nu exista nici un preot si locuitorii mergeau adeseori la Patriarh sa-i solicite sa gaseasca pe cineva pentru ocuparea locului liber. Patriarhul nu avea inca o solutie pentru satisfacerea cererii lor. Satenii au mers de nenumarate ori, dar Patriarhul le spunea acelasi lucru.. ca nu are nici un preot disponibil caci altfel ar fi trimis unul si in satul lor.

Continuă lectura

Sfântul Dimitrie Basarabov

Sfântul Dimitrie cel Nou a fost, o vreme, păstor de vite, trăind în satul Basarabov, aşezat pe marginea albiei râului Lom.

Înţelegând el că lumea aceasta şi toate ale ei sunt trecătoare, a simţit o chemare puternică spre o viaţă închinată lui Dumnezeu, departe şi străină de cele lumeşti.

Continuă lectura

Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284-305). Era din Tesalonic si era dreptcredincios, iubind mult pe Hristos şi fiind cunoscut pentru credinţa sa dreptslăvitoare.

Mergând odată la Tesalonic, Maximian a prins pe Sfântul şi l-a aruncat în temniţă, din pricină că acesta mărturisea neînfricat pe Hristos.

În vremea aceea, împăratul îi îndemna pe locuitorii cetăţii să se lupte cu Lie, care era mare de trup şi puternic, încât întotdeauna îi biruia pe toţi cei ce se luptau cu el. Atunci, un tânăr creştin pe nume Nestor a mers la Sfântul Dimitrie în temniţă şi a cerut binecuvântare, ca să lupte cu Lie. Iar Sfântul l-a însemnat cu semnul crucii şi i-a spus: “Şi pe Lie vei birui, şi pentru Hristos vei mărturisi!” Iar Nestor, luptând cu Lie, l-a înfrânt şi l-a ucis. Mâniindu-se pentru aceasta, împăratul, care aflase că Sfântul Dimitrie îl îndemnase pe Nestor să lupte cu Lie, a trimis în temniţă ostaşi care l-au ucis pe Sfântul cu suliţele. Apoi, din porunca împăratului, şi capul Sfântului Nestor s-a tăiat, fiind trimis şi acesta înaintea lui Dumnezeu împreună cu învăţătorul său.

Continuă lectura

Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul

Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan era fiul lui Zevedei si al Salomiei. Iar Salomi era fiica dreptului Iosif, logodnicul Maicii Domnului.

Pe cand Domnul nostru Iisus Hristos umbla pe langa Marea Galileii si chema la Sine primii Sai ucenici, a vazut si pe Iacob al lui Zevedei, si pe Ioan, fratele lui, in corabie cu tatal lor, Zevedei. Domnul i-a chemat la Sine, iar ei I-au urmat indata, lasand numaidecat corabia si pe tatal lor. Atat de mare le era credinta si inima le era intr-atat de curata, incat n-au stat pe ganduri si n-au ezitat, n-au facut socoteli omenesti si nu au cautat sa-si randuiasca mai intai cele ale casei lor, ci au raspuns pe loc chemarii lui Dumnezeu. Iar Domnul l-a numit pe Ioan inca de la inceput “fiu al tunetului”, aratand prin aceasta ca el avea sa se auda in lume precum un tunet: cu indrazneala si cu putere multa, aducand lumina cunostintei de Dumnezeu celor incatusati in intunericul paganatatii. Continuă lectura

Sărbătorile Maicii Domnului din Vinerea Luminată

Maica Domnului – Maica Vieții și Izvorul nesecat al tămăduirilor noastre – este cinstită în Vinerea Luminată prin două sărbători: Izvorul Tămăduirii și Prăznuirea Icoanei Elaiovrytissa, care se află la Mănăstirea Vatopedu, Sfântul Munte Athos. Ambele sărbători se întemeiază pe minunile săvârșite de Maica lui Dumnezeu, din iubirea ei maternă pentru întreg neamul omenesc.

Izvorul Tămăduirii

 Leon cel Mare (457-474), pe când nu era încă împărat, ci numai ostaș și un om foarte milostiv și cu viață îmbunătățită, se plimba odată printr-o pădure deasă, situată la marginea Constantinopolului. Acolo, a întâlnit un orb care călătorise mult în arșță și care era însetat și slăbit. Căutând ei apă, orbul a căzut, nemaiputând să umble. Apoi, Leon a căutat câteva ceasuri, singur, în pădure, dar apă n-a aflat și s-a întristat pentru bătrânul orb, temându-se să nu moară. Ostenit și îngrijorat pentru viața bătrânului, a auzit glasul Maicii Domnului care-i spunea: „O, Leone! Nu te scârbi căci apa este aproape de tine și, luând, adapă pe orb. Apoi, să-i speli ochii lui cu dânsa, ca să cunoști puterea mea. Iar tu să știi că vei ajunge împăratși atunci să-ți aduci aminte și să-mi faci aici o biserică, să locuiesc într-însa și să vină aici câți au trebuință de ajutorul meu, ca să afle mântuirea sufletului și a trupului.”[1] Leon s-a bucurat nespus și, intrând mai afund în pădure, a aflat un lac. Din apa acestuia luând, a dus orbului de a băut și i-a spălat fața, iar orbul, venindu-și în fire, și-a recăpătat și vederea în chip minunat. Continuă lectura

Părintele Rafail Noica: „Nu ne dăm seama cât trăim în închipuire”

„Noi nu ne dăm seama cât trăim în închipuire. Zice omul: „mi-a venit un gând…” Ce-nseamnă – gândiți-vă toți – ce-nseamnă „mi-a venit un gând”? De unde? Ce este acest gând care mi-a venit? Părintele Sofronie tot așa spunea: de fapt, în fiecare gând, este un duh. Asta-nsemnează: avem și noi gânduri, suntem și noi duh, dar gândurile noastre sunt mai așa, mai socoteli de-ale noastre, dar când îți vine un gând, o idee, un fel de viziune câte-odată, ăsta-i un duh; dacă Duhul este Dumnezeu sau de la Dumnezeu, este Duh de viață; dacă un gând care-ți vine te deznădăjduiește sau îți provoacă necredință, sau te zgâlțâie într-un fel sau altul din așezarea ta, într-o, să zicem, o panică sau o groază fără ieșire, sau într-un întuneric, gândul ăsta era de la un duh străin de Dumnezeu, duh ucigaș și, dacă vreți, textul filocalic, discernământul duhovnicesc, discernerea duhurilor pe linia asta vin: nu ce-mi propune gândul, ci ce efect are asupra sufletului meu…”

(Fragmnent din cuvântul Părintelui Rafail Noica, Serile Filocalice, 2002)

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei – Gânduri la început de Post

Sursa: DOXOLOGIA

Postul în care intrăm s-ar cuveni să fie pentru noi o conştientizare a plânsului lui Adam şi al Evei atunci s-au lipsit de frumuseţea raiului, pentru ca, trăind durerea îndepărtării de Dumnezeu, să dorim a ne întoarce, asemenea fiului risipitor, în casa Tatălui nostru.

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, aşezată de dumnezeieştii Părinţi în pragul Postului Mare, ne aduce aminte de un lucru deosebit de important: bucuria şi, deopotrivă, drama libertăţii omului. Preţuindu-ne atât de mult prin faptul că ne-a creat după chipul Său, Dumnezeu a sădit în noi darul libertăţii, posibilitatea de a alege drumul pe care să-l parcurgem în viaţă: către El sau către neant. Cât de mult doreşte Dumnezeu ca făptura Sa să rămână în legătură cu Sine, să rămână în Împărăţie!…

Libertatea este cea mai mare şansă, dar şi cea mai grea povară. Adevăratul om liber nu este cel care face tot ceea ce voieşte, ci acela care scapă de robia patimilor; adevăratul om liber este acela care devine robul lui Dumnezeu, dobândind astfel, după cum spune Apostolul Pavel: „libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 21).

În Evanghelia care s-a citit ieri la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se aminteşte de faptul că întotdeauna inima omului este acolo unde se află şi comoara lui: „căci unde este comoara ta, acolo este şi inima ta” (Matei 6, 21). Comoara aceasta ar trebui să nu fie nimic altceva decât împărăţia cerurilor, pe care o putem pregusta încă din această lume şi apoi deplin în viaţa cea veşnică.

Cum însă se poate obţine această comoară? Evanghelia şi Apostolul din Duminica izgonirii lui Adam din rai trasează câteva direcţii sau căi prin care comoara împărăţiei cerurilor poate fi câştigată: pe de o parte, o inimă iertătoare faţă de cei care ne-au greşit în viaţă – pentru că nu poate omul să parcurgă cu folos cele şapte săptămâni de Post dacă nu-l roagă pe Dumnezeu să-i dea simţul şi puterea iertării tuturor celor care i-au greşit în viaţă; pe de altă parte, Mântuitorul Hristos ne cere sinceritate şi deschidere în inimile noastre. Iar Sfântul Apostol Pavel în fragmentul din Epistola către Romani ne spune că în viaţa omului este de absolută necesitate dobândirea nejudecării aproapelui şi a curăţiei. Mântuitorul ne îndeamnă, aşadar, la iertare şi onestitate, Apostolul Pavel ne cheamă la nejudecarea aproapelui şi la curăţia trupească şi sufletească. Acestea sunt, cred, cele patru arme pe care creştinul este chemat să le poarte de-a lungul întregii sale vieţi, dar în mod special în timpul Postului Mare.

În întreaga istorie a vieţuirii creştine – la noi şi în alte părţi ale lumii –, creştinii adevăraţi, pustnici din sihăstrii sau cei care s-au nevoit în viaţa de familie, au experimentat, au trăit în sufletul lor plânsul lui Adam atunci când acesta a fost izgonit din rai. Au reuşit aceştia să înţeleagă durerea lui Adam, suferinţa Evei în momentul în care au trebuit să părăsească raiul.

Sfântul Siluan Athonitul zugrăveşte în mod grăitor tristeţea trăită de primii oameni, care, de altfel, este şi tristeţea oricărui creştin care a înţeles şi a simţit câtă durere pricinuieşte îndepărtarea de Dumnezeu:

„Sufletul meu tânjeşte după Domnul. Pe El îl caută cu lacrimi. Când eram împreună cu El, sufletul meu avea odihnă şi bucurie; duşmanul nu se apropia de mine. Acum duhul răului a pus stăpânire pe mine. Sufletul meu este hărţuit. Linişte nu găseşte în nimic. Nu pot să-L uit pe Domnul nici o clipă. Sufletul meu poartă dorul Lui. În mijlocul durerii ridic glasul meu şi strig: Ai milă de mine, Dumnezeule! Miluieşte-mă pe mine, făptura Ta”.

Postul în care intrăm s-ar cuveni să fie pentru noi o conştientizare a plânsului lui Adam şi al Evei atunci s-au lipsit de frumuseţea raiului, pentru ca, trăind durerea îndepărtării de Dumnezeu, să dorim a ne întoarce, asemenea fiului risipitor, în casa Tatălui nostru.

Să-L rugăm, aşadar, pe Dumnezeu să prelungească în viaţa noastră acelaşi sentiment de durere trăit de Adam şi de Eva, dar să ne dea şi bucuria pe care aceştia au dobândit-o atunci când, biruind puterea morţii, Hristos a coborât la iad pentru a le vesti lor şi tuturor celor de acolo că porţile raiului s-au deschis din nou, că drumul către Pomul Vieţii – către împărtăşirea de viaţa dumnezeiască – este din nou posibil.

Fie ca aceste două bucurii – cea a răstignirii şi cea a învierii – să-şi găsească loc şi în sufletele noastre, pentru ca în noaptea Sfintelor Paşti să primim cu sete duhovnicească nespusă chemarea preotului: „Veniţi de primiţi lumina!”.

PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei: Scrisoare deschisă către toţi primarii judeţului Hunedoara (împotriva căsătoriilor de probă)

PS GuriePS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

Domnule Primar,

Vă scriu aceste rânduri din pricina preţuirii şi a dragostei pe care v-o port, dar şi din grija părintească şi duhovnicească cu care sunt dator înaintea lui Dumnezeu pentru toţi cei încredinţaţi mie spre păstorire – după spusa proorocului: „Şi pe tine, fiul omului, te-am pus Eu străjer casei lui Israel şi tu vei auzi cuvânt din gura Mea şi îl vei vesti din partea Mea. Când Eu voi zice păcătosului: „Păcătosule, vei muri”, şi tu nu-i vei grăi nimic, ca să vesteşti pe păcătos să se abată de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta” (Iezechiel 33, 7-8).

Continuă lectura

O MINUNE A SFANTULUI COSMA ….PROTOSUL ATHOSULUI in anul.. 1282..in vremea patriarhului ecumenic apostat vekkos

Sursa: CRESTINII SECOLULUI XXI


Sfântul Cosma, Protosul Athos.. Aratarea Sfantului Cosma, Protosul Athosului. Acesta cere romanilor sa se opuna unirii cu catolicii si avertizeaza despre pericolul cipurilor si al lipsei banilor …

Iata ce aflam din articolul MINUNEA ARĂTĂRII RECENTE A SFÂNTULUI COSMA, PROTOSUL ATHOSULUI. ACESTA CERE ROMÂNILOR SĂ SE LUPTE ÎMPOTRIVA UNIRII CU CATOLICII!:

Va semnalez o minune cutremuratoare petrecuta acum nu multi ani in Grecia. Unei romance evlavioase de acolo i se arata in vis de trei ori Sf. Cosma, Protosul Sfântului Munte Athos, cel ce in timpul imparatului bizantin Mihail VII si al Patriarhului Constantinopolului Ioan Vekkos (ambii unionisti), pentru ca nu era de acord cu unirea pe care o pusesera ei la cale cu Romano-Catolicismul in urma Sinodului de la Lyon din 1274 si ii cere sa-i faca icoana si sa-i duca o parte din moaste in Romania pentru a-i face cunoscuta si viata si invatatura ortodoxa intrucat, spune el, in Romania trebuie sa ne opunem unirii cu romano-catolicismul. Minunea este consemnata in cartea „Minuni contemporane” care va fi lansata, cu ajutorul lui Dumnezeu, miercurea aceasta (astazi, 09 nov 2011), ora 18, la Libraria Sophia. Mi se pare cuntemurator faptul ca sfintii au ajuns sa ceara romanilor de peste granite sa se intoarca in Romania si sa se lupte cu mentalitatea uniata, filo-catolica, existenta la noi si sa faca cunoscuta lupta martirica dusa de Sf. Parinti contra acestui duh filo-catolic!

Minunea aratarii inteleg ca a avut loc in preajma Adunarii Generale a Conferintei Bisericilor Europene de la Lyon din 2009, tot Lyonul unde se apostaziase in 1274 si din cauza caruia moare sfantul! Sa nu uitam ca, in 1993, BOR a semnat Acordul eretic de la Balamand prin care catolicismul este recunoscut ca Biserica sora, cu taine, preotie si har lucratoare, acord ne condamnat inca oficial de BOR. Sa ne luptam, deci, din interiorul Bisericii, asa cum a facut Sf. Cosma si asa cum ne cere (am citit intr-o sursa ca a refuzat comuniunea cu Patriarhul Ioan Vekkos, care se unise cu Papa, iar asta a dus la martirizarea sa!)! Faptul ca sfantul s-a aratat inseamna ca exista o problema, dar ca ea, cu ajutorul lui Dumnezeu si prin lupta credinciosilor si clericilor bine-credinciosi, poate fi vindecata, evitata! Sfantul nu spune sa parasim Biserica, ci se ne luptam! Sa fim si noi parte a minunii sale si a iconomiei divine randuite prin el! Tot in aceasta minune Sfantul spune ca nu va veni chiar acum sfarsitul (desigur, aceasta este la latitudinea iconomiei nestiute a lui Dumnezeu, iar acest chiar „acum” se refera, evident, la anii imediat urmatori!) si prevesteste si situatia in care a ajuns Grecia chiar in aceste zile (nu vor mai exista bani pentru salarii)! Atentie, femeia nu stia nici de existenta sfantului, nici viata lui, si ignora la inceput aratarile in vis. De abia dupa a treia aratare, in care Sfantul ii povesteste si viata si ii da toate aceste detalii, ea merge la duhovnic, iar acesta la duhovnicul sau din Sf. Munte si toti confirma datele si minunea, ajutandu-o sa faca cele poruncite ei de Sfant. A carui porunca o ducem si noi, cu nevrednicie, spre indeplinire si va rugam si pe voi sa dati mai departe mailul si minunea sfantului si sa o publicati pe site-urile dumnevoastra sau sa le postati la commenturi pentru ca lumea sa cunoasca Adevarul. Moastele frumos mirositare ale Sfantului Cosma Protosul se gasesc la intrarea in biserica Protaton (vis-a-vis de sediul Sfintei Chinotite, cea care a scris si protestele din 1993   http://ortodox0.tripod.com/id3.html si din 1999 http://ortodox0.tripod.com/id1.html la adresa Acordului de la Balamand si a declaratiilor SS Bartholomeu) din capitala Sf. Munte, Kareia, gasite in 1981. Acolo arde in permanenta o candela.

D. V.: – Spuneţi câteva cuvinte despre Sfântul Cosma Protosul…

Mihai M.: ‑ Sfântul Cosma a venit ca o mân­gâ­ie­re pentru noi, ca creştini. Dar a venit într‑un moment is­toric. Acum doi ani, când a fost la Lyon întâlnirea or­to­docşilor cu catolicii, a fost întrunirea de la Lyon şi, îna­inte de a se face întrunirea asta, sfântul i‑a apărut în vis Lilianei.

Maria-Liliana M.: ‑ Primul vis n‑a fost cine ştie ce. A apărut în vis şi cerea să‑i facă o icoană. Aşa, mai dur, a apărut. Ne‑a spus atunci ceva, că ne aşteaptă cli­pe grele şi că trebuie să‑i fac o icoană. Spunea „Eu sunt Sfântul Cos­ma Protosul” – asta în primul vis. Şi am zis: „Doam­ne, ce sfânt e acesta?” Chiar m‑am trezit şi mi‑am făcut cru­ce, am crezut că visul e de la cel rău. Şi n‑a durat mult, chiar în aceeaşi săptămână, dacă nu mă înşel, şi sfântul mi-a apărut ia­răşi în vis. Noi ne‑am spovedit, atunci, mi se pare. Şi am fost şi pe la Mănăstirea Sfântului Nicodim, dacă nu mă înşel, în pe­ri­oa­da aia.

Mihai M.: ‑ Da, am fost la Sfântul Nico­dim. Este o mă­năstire de călugări care aparţine de Sfântul Munte, la Igumeniţa. Sunt peste douăzeci de călugări acolo.

Maria-Liliana M.: ‑ Da…

Mihai M.: ‑ În vis, Sfântul Cosma i‑a spus: „Să îmi faci icoana!” Noi nici la al doilea vis nu am luat în seamă cuvintele sfântului. Că mi‑a spus dimineaţa visul. Şi sfântul i s‑a arătat în vis a treia oară. A visat că mergeam către o mă­năs­tire cu o maşină, în care eram eu şi cu fiică‑mea şi cu Liliana. Vin două maici îmbrăcate în alb, deschid portiera la maşină: „Voi staţi aici!”, îmi spun mie şi fiică‑mii, „iar tu, Maria, mergi cu noi!” O duc către o poartă mare, fantastic de ma­re, cu ostaşi în stil roman, cum era în perioada Dom­nului, când a trăit pe pământ, nişte ostaşi în stil ro­man, puternici, se deschide o poartă mare şi, când intră cu ea, fe­­meile astea două o iau… te‑au lăsat acolo, te‑a luat altcineva?

Maria-Liliana M.: ‑ Nu. Eram îmbrăcată într‑o că­ma­şă albă. Şi am mers acolo, în mănăstire. Dar erau os­taşii ăştia. Şi erau nişte cântece îngereşti, nu poţi să ex­plici ce‑am auzit eu acolo. Am intrat în mănăstire, şi părinţii ăia din părţi erau îmbrăcaţi în veşminte…

Mihai M.: ‑ Şi‑n mijloc era o ceată de mucenici, îm­bră­caţi în negru…

Maria-Liliana M.: ‑ Şi aveau crucea la gât. Şi a venit Sfântul Cosma şi mi‑a spus: „Maria, să faci as­cul­tare: să faci icoana mea şi să mă duci în România! Să mă faci cunoscut!” Că a zis că o să fie nişte clipe, să se u­nească ceva, nu ştiu, n‑am înţeles eu bine cum e cu unirea asta cu catolicii. Şi nu‑i bună! Nu‑i bună! Şi mi‑a spus sfântul cum a fost chinuit de catolici, cum şi‑a dat sufletul pen­tru Ortodoxie, cum l‑au omorât!

D. V.: – V‑a povestit viaţa lui?

Maria-Liliana M.: ‑ Da, aşa, un pic…

Mihai M.: ‑ „Că şi eu am luptat pentru Ortodoxie, şi m‑au spânzurat pentru Ortodoxie! Să mă duci în ţara ta!”, i-a spus.

Maria-Liliana M.: ‑ Şi eu i‑am spus: „Eu sunt străină aici! De ce nu mergeţi la altă femeie, la o grecoaică? Eu sunt străină!” Şi a zis: „Nu, Maria, nu eşti străină! Toţi suntem fraţi în Hristos. Nu eşti străină! Să faci as­cul­tare, cum îţi spun eu!” Şi am zis: „Nici nu vă cu­nosc… Unde să mă duc eu?” Şi a zis: „Du‑te, că am să‑ţi scot oamenii potriviţi, şi pentru sfintele moaşte, şi pentru icoană, şi pentru slujbă, şi pentru tot! Pentru tot ce‑o să fie, am să‑ţi scot eu oamenii potriviţi în cale!” Şi aşa a fost. Ne‑a scos oamenii potriviţi în cale. A doua zi, gata, a început. A venit un părinte în ca­să la noi, care a dormit la noi. I‑am spus visele, am spus: „Părinte, o să spuneţi că sunt nebună, dar eu de câ­teva zile tot visez un sfânt, nu ştiu ce‑i cu asta!” Şi a zis: „Ce sfânt? Cum?” Şi i‑am povestit eu că a zis că e Sfân­tul Cosma Protosul. Părintele mi-a spus că el n‑a auzit ni­cio­dată de sfântul ăsta.

Mihai M.: ‑ Am întrebat şi alţi duhovnici, alţi părinţi, am vorbit, şi au zis: „Nu cred că poate fi de la cel rău, din moment ce s‑a înfăţişat… nu poate fi de la diavol visul”.

Maria-Liliana M.: ‑ L‑am pus pe gânduri un pic, a ră­­mas el în suspans, aşa, cam curios, părintele acela. Dar a mers la duhov­nicul lui înMuntele Athos, a discutat cu dân­sul – el avea o bisericuţă de pictat, ceva, un paraclis mi­cuţ.

D. V.: – Părintele?

Maria-Liliana M.: ‑ Da, părintele, e pictor. Şi zice: „Doam­na Maria, am fost la duhovnicul meu şi a spus să las tot şi să ascult ce mi‑a spus doamna aceea, că există sfântul ăsta, şi hai să căutăm!” Şi a început şi el cu lucrarea lui de acolo, şi noi pe partea astalaltă.

Mihai M.: ‑ A găsit lemnul pentru icoană imediat, cum ne trebuia. Că ne‑a întrebat: „Cât de mare vreţi s‑o facem?” I-am zis: „Dacă o facem, să facem o icoană de un metru”. Şi a găsit un lemn, exact de 95 de centimetri, pe interior scobit, cum este. A găsit şi s‑a apucat de lucru.

Maria-Liliana M.: ‑ După aia, m‑a întrebat cum arată. I‑am spus eu, i‑am explicat cum l‑am văzut, în vis, cum aşa, şi a făcut icoana asta. Dar sfântul a spus să fim aproape de Domnul, că o să avem încercări foar­te grele. Cred că începând cu criza asta, cum a fost, şi în­colo…

Mihai M.: ‑ A fost înainte de criză, nu apăruse criza atunci.

Maria-Liliana M.: ‑ A zis sfântul că o să avem încercări şi să fim aproape de Domnul. Dar a zis că n‑o să fie acum sfârşitul lu­mii; că eu îl întrebam, în vis, dacă o să fie sfârşitul lu­mii. Şi a spus că n‑o să fie acum, dar o să fie chinuri foarte mari. O să ajungem cum spunea şi Sfântul Paisie, că spu­nea că o să ajungem la cipuri, că o să ajungem să se strân­gă banii… A zis că o să se strângă ba­nii, că o să muncim şi n‑o să fim plătiţi.

D. V.: – V‑a zis că o să se renunţe la bani? Sau în ce sens v-a zis că o să se strângă banii?

Maria-Liliana M.: ‑ Adică, n‑o să mai fim plătiţi. Nu ştiu la ce s‑a referit.

D. V.: – Ştiţi ce poate însemna că se strâng banii? Mai-marii lumii vor acuma să se renunţe la bani, să nu mai fie bani, ci doar „bani” electronici. Să nu mai plăteşti cu bani, cum plăteşti la piaţă, ci să plăteşti tot cu cipul, cu cardul cu cip.

Maria-Liliana M.: ‑ Da, a zis că „n‑o să vă mai plă­teas­că cu bani”. Ce pot să înţeleg eu din asta? Şi cu un card, cu ceva, o să se întâmple ceva.

D. V.: ‑ Cu un card?

Maria-Liliana M.: ‑ Da. Şi a mai spus să facem cunoscut faptul că nu trebuie să ne unim cu catolicii.

Mihai M.: ‑ Da, de unirea cu catolicii, de asta a ţinut cont şi atunci, dimineaţa, …

Maria-Liliana M.: ‑ Mai spunea sfântul ceva de Vekkos, ţi‑am spus eu ţie atunci.

D. V.: ‑ Patriarhul Ioan Vekkos e patriarhul care a vrut unirea cu catolicii în secolul al XIII‑lea. Da­torită lui au venit catolicii în Muntele Athos şi l‑au omorât pe Sfântul Cosma.

Maria-Liliana M.: ‑ Da, şi Sfântul Cosma a fost împotriva patriarhului Vekkos.

D. V.: – Despre patriarhul Vekkos vă aduceţi aminte ce v‑a zis sfântul?

Maria-Liliana M.: ‑ I‑am spus eu atunci lui Mihai.

Mihai M.: ‑ Am aflat şi eu, pe urmă, cum a fost cu patriarhul Vekkos. Asta este cel mai important din ce i‑a zis Sfântul Cosma: „Să mă duci şi să mă faci cunoscut, ca să opuneţi rezis­tenţă în România!” Să îl fa­cem cunoscut în România, ca să opunem rezistenţă în lup­ta cu catolicii. Nu trebuie să admitem în credinţă lu­­crurile care vin din altă parte, de la catolici… Tre­bu­ie rezistenţă… Ştie Dumnezeu că nu putem decât până a­colo, dar să avem rezistenţă. Şi să nu admitem cu­vin­te­le greşite, indiferent de la cine vin, de la ce scaune. „Nu, domnule, eu spun adevărul chiar dacă îmi iei rasa de pe mi­ne… O spun, şi ţi‑o spun în plen, ca să ştii că şi tu tre­buie să fii ruşinat, aşa cum şi tu ruşinezi cu cu­vin­te­le tale, care nu‑s din canoanele Sfinţilor Părinţi. Şi eu nu te ling cu nimic, dimpotrivă”. Câte a păţit şi Sfântul Nec­tarie, care ne‑a ajutat atât de mult. S‑a mâhnit, a ştiut că e pe nedrept dus din Cairo, din Alexandria, şi i‑a întrebat pe toţi: „De ce sunt prigonit?”, dar toţi au ple­cat capul. Deşi lumea îl iubea… Dar Domnul a fă­cut din el un sfânt care ne dă posibilitatea să Îl slăvim pe Dumnezeu. Ca o dovadă că nici noi nu îi uităm pe stră­moşii noştri care au fost martiri, pentru adevărul pe care astăzi îl avem pe limba noastră…

D. V.: – Ce altceva a mai spus Sfântul Cosma Protosul?

Mihai M.: ‑ El i‑a spus că trebuie să opunem re­zis­ten­ţă în România. Fiindcă atunci catolicii pentru cre­din­ţă l‑au omorât! Da, l‑au omorât. Dar să ne ducem, să opunem rezistenţă de acolo, că „au să vină vremuri grele. N‑o să vă plătească, o să fie vai şi amar de voi…”

Maria-Liliana M.: ‑ Pe noi, creştinii, au să ne lupte foar­te mult!

Mihai M.: ‑ Da, pe creştini. Şi trebuie să opunem re­zis­tenţă.

D. V.: – Dar v‑a spus şi că o să fie unire cu ca­to­li­cii, sau v‑a spus doar să vă opuneţi?

Mihai M.: ‑ N‑a spus că o să fie, ci a spus să ne o­pu­nem. Atât a spus. A spus să ne opunem, să opunem re­zis­tenţă în România.

Maria-Liliana M.: ‑ În al patrulea vis, când mi s‑a în­fă­ţişat, a spus că a fost mulţumit de ce i-am făcut acolo, de ce i‑am dus, cum am făcut…

Mihai M.: ‑ Că noi am făcut icoana, pe urmă am fă­cut iconostasul. Ne‑a trimis şi am găsit sfinte moaşte, şi la Sfântul Munte, şi la mănăstire, aici; în două locuri am găsit. Am făcut multe iconiţe şi am dat aşa… Îl facem şi noi cunoscut. Părintele a pus materiale cu sfântul pe site-ul parohiei Hreaţca, acolo, ca să fie cunoscut şi pe in­ter­net. Dar trebuie să opunem şi practic rezistenţă. Şi a­cu­ma a apărut iar, după atâta timp, i-a apărut în vis şi i‑a spus…

Maria-Liliana M.: ‑ Da, cu părintele de acolo, să găsesc un copilaş să‑l botez în România, cu numele lui, să‑i dau numele lui.

Mihai M.: ‑ Şi ţi‑a spus…

Maria-Liliana M.: ‑ Da, că‑i mulţumit de ce‑am făcut a­colo. Adică, tot ce mi‑a spus el, eu am făcut. M‑a ajutat Dum­nezeu.

Mihai M.: ‑ Aşa, deci e mulţumit de ce‑am făcut a­co­lo, lângă Fălticeni, cu moaş­tele, cu ce‑am mai putut şi noi să facem, aşa, dar să mai botezăm un copil, să împlinim adică lucrarea noas­tră – e mulţumit de ce‑am făcut acolo, dar să îm­pli­nim lucrarea noastră.

Maria-Liliana M.: ‑ Acum, din muntele Athos tre­bu­ie să mai luăm paraclisul lui sau un acatist, ca să‑l aibă părintele acolo, să‑l facă. L‑a pus în biserică la loc de cinste: lângă icoana Sfântului Nicolae a pus-o pe cea cu Sfântul Cosma.

Mihai M.: ‑ Şi‑l pomeneşte ca ocrotitor, acolo, al bi­se­ricii… Cum e Sfântul Nicolae, hramul bisericii.

Maria-Liliana M.: ‑ Noi avem slujba tradusă, pe care a fă­cut‑o părintele Atanasie. Slujba toată…

Mihai M.: ‑ Sfântul cere să fie cunoscut.

Maria-Liliana M.: ‑ Acuma nu ştiu dacă noi, cu trea­ba asta, n‑o să facem rău la persoanele astea care vor să se unească cu catolicii…

Mihai M.: ‑ Nu ne interesează asta. Noi facem ceea ce ne spune sfântul şi nu ne interesează cu ce logică se vrea unirea sau cine vrea… eu înţeleg, ca om, că tre­buie să‑l ajutăm pe fratele nostru, să dăm un ajutor, să cedăm în faţa lui, dar până acolo unde ajunge să lo­veas­că în dogmă, în ceea ce au lăsat cele şapte sinoade şi nimic altceva! Înţeleg! În aşezare, în mişcare, sun­tem largi la inimă să‑l îmbrăţişăm pe fratele nostru, dar a­colo unde cele şapte sinoade ne‑au lăsat, prin Duhul Sfânt, canoanele după care trebuie să ne conducem, nu poa­te interveni nici cel mai mare om de pe pământ. Aşa că nu noi trebuie să facem mutarea asta. Îi îm­bră­ţi­şăm, le cerem să vină lângă noi, luptăm pentru adevăr, dar cei cărora nu le place adevărul trebuie să cedeze. Dacă eu sunt în ne­a­devăr, sigur că o să cedez, acolo unde am greşelile me­le, dacă le văd. Dar, atâta timp cât sunt cu cele şapte Sinoade Ecumenice, cred că, cât de cât, mă străduiesc să fiu cât mai aproape de Domnul, cu ceea ce am învăţat, cu ceea ce ştiu…

D. V.: – Trebuie ca oamenii să caute cu jert­fel­ni­cie adevărul…

Maria-Liliana M.: – Eu cred că şi cato­licii, şi toţi, dacă ar cere adevărul de la Dumnezeu, fiecăruia per­so­nal i se va descoperi. Cum şi astăzi vin mulţi catolici la Sfântul Munte şi se botează şi intră în mare şi‑i bo­tea­ză… Şi în Tinos vin turci care se botează zilnic. Vin a­colo turci…

D. V.: – În insula Tinos, la icoana Maicii Domnului, nu?

Mihai M.: ‑ Da. Acolo vin. Dumnezeu ne aşteaptă pe fie­care, personal. Să venim către Dom­nul şi de acolo, dacă Dumnezeu va orândui, va fi; dacă nu, avem o mie de ani când s‑au rupt… Dacă face pogorământ episcopul cutare: „Hai să ne unim cu ăştia”, nu poate fi bine. Intrăm în contradicţie cu cele şapte Sinoade, atunci. Nu putem să facem asta. Po­go­ră­mânt… acuma nu se poate vorbi de aşa ceva. Catolicii tre­bu­ie să cedeze, să vadă adevărul. Dacă ei recunosc că Sfânta noastră Împărtăşanie este adevăr, este taină, şi dacă ne recunosc taina noastră, de ce nu ne recunosc şi pe noi ca şi creştini? Ne recunoaşteţi taina şi pe noi, ca fiind creştini adevăraţi, nu ne recunoaşteţi? De ce‑mi recunoşti taina, atunci? Cum a fost, că ne recunosc Tai­nele? Şi pe noi, ca şi creştini, nu… Ce vreţi? Din mo­ment ce ne recunoaşteţi Taina, recunoaşteţi‑ne ca şi creş­tini, şi veniţi către noi, că asta este Biserica mamă, care vine de la Sfinţii Apostoli. Voi aţi plecat şi v‑aţi fă­râmiţat într‑atâtea grupări, în perioada de la 1050 în­coace. Oare noi trebuie să venim la voi? Într‑adevăr, sunteţi fraţii noştri, vă îmbrăţişăm, dar ru­ga­ţi‑vă la Dumnezeu să vedeţi adevărul, fraţilor! Şi veniţi şi voi la adevăr! Încet‑încet, eu văd că mulţi ca­to­lici vin la Ortodoxie, nu ortodocşii se duc la catolici. Mulţi musulmani vin la Ortodoxie şi se botează în Grecia, cum văd eu, şi nu ortodocşii se duc să se facă mu­sul­mani! Există o curgere către creştinism şi nu in­vers!

Vatopaidifriend: „Cine nu urmează lui Hristos dispare în neant”

Sursa: Vatopedu

Trebuie să existe oameni care să se sacrifice pentru neam. Altfel va cădea cerul pe noi. Dacă cineva va face bine celorlalţi, răsplata este harul şi bucuria de la Dumnezeu, prigoana şi clevetirea de la oameni.

Spune Sf. Isaac Sirul că dacă faci un lucru şi nu îţi vine ispită, înseamnă că nu l-ai făcut cum trebuia. E nevoie să dovedeşti că ai făcut acest lucru pentru Dumnezeu, pentru bine şi nu pentru slava deşartă. Îmi amintesc că în urmă cu câţiva ani unul dintre primii atacatori ai p. Stareţ Efrem scria într-o gazetă “Cum îndrăzneşte Efrem să spună că ‘Îmi port crucea’ ???” Ziaristul respectiv a fost luat de valul istoriei în timp ce p. Egumen Efrem a rămas exemplu şi rugător pentru neam în faţa lui Dumnezeu. Cine nu urmează lui Hristos dispare în neant. Aşa judecă istoria.

Toţi suntem călători pe drumul nostru către desăvârşire, în spirala noastră către Dumnezeu. Însă avem nevoie de jaloane, avem nevoie de exemple, de stâlpi care să mai ţină cerul să nu cadă pe noi. E nevoie de rugători pentru neam care să acopere nimicnicia noastră.

Şi la lumina lor poate că ne vom încălzi şi noi puţin.