Mâna celui ce dă

Samariteanul-milostivArgint și aur nu am, dar ce am, aceea îți dau.

(Faptele Apostolilor 3: 6)

Ne putem ajuta aproapele, nu numai cu aur și cu argint.

Nu oricine are bani, în schimb, oricine, bătrân sau tânăr, sărac sau bogat, printr-o vorbă bună poate încălzi sufletele, prin compasiunea frățească, poate ușura suferința altuia.

Continuă lectura

Îndoielile de prisos

Doamne-scapa-maBinecuvintează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita toate răsplătirile Lui; pe Cel Ce curățește toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale.

(Psalm 102: 2-3).

(Sursa imaginii: Biserica Sfântul Mucenic Uar)

Dacă ne-am aduce aminte întotdeauna de toate binefacerile nenumărate pe care noi, nevrednicii, le-am primit de la Dumnezeu, n-ar mai rămâne loc în noi pentru nemulțumire și cârtire. Dar suntem prea înclinați să ne amintim din trecut numai greutățile și, deseori, înșirând toate amărăciunile și restriștile din viața noastră, uităm să le punem față în față cu numeroasele rânduri când am trăit lucrarea vădită și simțită a milostivirii și a ajutorării dumnezeiești.

Continuă lectura

Răspunderea

Pilda talanțilorCel care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie puțin va fi bătut, iar oricui i s-a dat mult, mult i se va cere și cui i  s-a încredințat mult, mai mult i se va cere.

(Luca 12:48).

Aș vrea să pătrundem mai adânc înțelesul acestor spuse.

Asupra noastră, apasă o grea răspundere pentru talantul pe care Dumnezeu ni l-a încredințat.

Continuă lectura

Răspuns la rugăciune

raspuns la rugaciuneIar Celui Ce poate face, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi, Lui să fie slava.

(Efeseni 3: 20).

Deseori, se întâmplă să auzim cum oamenii povestesc cât de greu le e să se roage. Din păcate, toți slăbim adeseori în credință, când ne găsim în situații grele sau când răspunsul la rugăciunea noastră se lasă îndelung așteptat. Ne descurajăm și, uneori, chiar încetăm cu totul să ne rugăm. Dacă am vedea în Domnul un Tată iubitor, dacă am crede cu tărie în cuvântul Lui, nu ne-am lăsa niciodată de rugăciune. Domnul întârzie, deseori, cu răspunsul, din pricini ce rămân ascunse de noi, dar asta nu înseamnă că nu ne aude.

Continuă lectura

Părintele Arsenie Boca, Despre îndumnezeirea omului prin har

parintele-arsenie-boca

Cu frățească dragoste, oferim varianta pdf a acestui neprețuit ghid de povățuire duhovnicească tuturor celor ce vor să vină mereu mai aproape de Domnul.

Cartea poate fi descărcată aici.

Cuviosul Arhimandrit Sofronie, Despre rugăciune

Cuv. Arhim. SofronieCu ajutorul lui Dumnezeu, dăruim astăzi iubitorilor de spiritualitate ortodoxă varianta în format electronic a cărții Despre rugăciune, a Sfântului Sofronie – cum îl numesc, pe bună dreptate, părinții athoniți.

Un dar din Dar, cu bucurie și cu dragoste în Hristos, tuturor fraților noștri în Domnul.

Cartea poate fi descărcată aici

Minunea Icoanei Maicii Domnului care plânge, de la Letca Nouă, Giurgiu

„Maica Domnului este prezentă în viața noastră ca o taină și o minune pe care numai credinciosul o trăiește pururea în rugăciune, știind că deasupra tuturor grijilor și încercărilor vieții este cineva acolo sus, tronul Mântuitorului, care se roagă pentru el. (…)

Prin lacrimie de mir pe care le varsă Maica Domnului, parcă ar vrea să ne îndemne și pe noi să ne plângem păcatele și îndepărtarea de Dumnezeu, să ne oprim o clipă din goana nebună după dobândirea veacului acestuia înșelător și vremelnic și să ne îndreptăm ochii cei duhovnicești spre veșnicia care ne așteaptă și pentru care nu ne-am pregătit.”

Maica Domnului izbăvește pe monahul muncit de dracul desfrânării

maica-domnului-cu-prunctulUn monah oarecare se liniștea în muntele Eleonului. El avea o icoană preafrumoasă a Născătoarei de Dumnezeu în chilia lui, la care avea multă evlavie. Și i se ruga în fiecare zi, cerând ca să-l izbăvească de dracul curviei. El avea atâta război de la această patimă, că nu-l lăsa nici ziua, nici noaptea și îl avea atât de biruit, încât se primejduia să cadă și în faptă. Îndată ce se aprindea în inima lui văpaia aceea vătămătoare de suflet, a spurcatei pofte, alerga la sfânta icoană și, rugându-se cu lacrimi, se prăpădea sminteala trupului.

Deși bine vedea vrăjmașul cum, cu ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, fratele se izbăvea, el nu înceta, ci totdeauna îl ispitea.

Continuă lectura

Un prunc înfășat a vorbit despre mijlocirea Maicii Domnului pentru noi

maica-domnului-cu-prunctulOdinioară, a fost în Italia un cutremur de pământ atât de puternic, încât casele, turnurile și zidurile cetăților au căzut și au ucis foarte mulți oamneni.

În acel timp, s-au arătat pe cer multe semne înfricoșătoare. Oști de foc mergeau de la miazănoapte la răsărit și de la răsărit, la apus. Oamenii, văzând niște lucruri groaznice ca acestea, socoteau că s-a apropiat sfârșitu lumii și că vine înfricoșata judecată a lui Dumnezeu.

Dar, într-acea vreme, într-o cetate ce se chema Cremon, un prunc mic, înfășat, ce se afla încă culcat în leagăn, prin rânduiala lui Dumnezeu, a început a grăi cu cuvinte, rostind următoarele: „Am văzut pe Pecista stând înaintea lui Hristos, Fiul său. Ea se roagă lui Dumnezeu, să nu piardă lumea.”

După aceea, pruncul acela iar a tăcut și n-a mai grăit până când a sosit vremea să grăiască, de obicei, pruncii.

Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2000, p. 89.

Maica Domnului salvează pe monahul pătimaș

maica-domnului-cu-prunctulUn monah oarecare era chelar într-o chinovie și împărțea vin fraților.

El avea multă evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, nelipsind niciodată de la slujba bisericii, fiind osârdnic la slujbele lui cele sufletești și nelenevos la cele trupești ale călugărilor. Însă iubea vinul, sărmanul! Și, fiindcă avea slujba aceea, de multe ori bea mai mult decât alții.

Într-una din zile, a cinat și a băut până când s-a îmbătat și a căzut în așternutul său. În ceasul Utreniei, era adormit; însă, auzind toaca, s-a sculat cum a putut, ca să se ducă la biserică. Pentru că, după cum am zis mai sus, el avea mult dor de cele dumnezeiești și nu voia să se lipsească niciodată de adunarea cea de mântuire a fraților.

Continuă lectura

Împăratul trufaș, adus la pocăință prin cuvântul Maicii Domnului

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Axion Estin! (Vrednica esti!), Muntele Athos, secolul al XIX-lea

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Axion Estin! (Vrednica esti!), Muntele Athos, secolul al XIX-lea

După aceea, mergând să facă baie într-un loc, în timp ce se afla în apă dezbrăcat, hainele fiind pe mal, vine un înger al lui Dumnezeu, care, luând chipul împăratului și îmbrăcându-se cu hainele lui, a plecat cu slugile împăratului la palat și s-a urcat pe tron.

Împăratul, ieșind din apă și negăsindu-și hainele lui, s-a îmbrăcat în niște zdrențe de cerșetor, ce i-au fost lăsate în loc, și a plecat spre palatul său împărătesc. Ajungând aici, a început a se mânia și a striga că el este împăratul și că va pedepsi pe cei ce și-au bătut joc de dânsul. Dar slugile, necunoscându-l și crezându-l că este nebun, râdeau și își băteau joc de un asemenea stăpân. Același lucru s-a întâmplat și cu Iovian împăratul, pe care la fel l-a umilit Dumnezeu.

Împăratul, văzând acestea, și-a adus aminte de trufia sa și și-a plâns păcatul său, căindu-se pentru ceea ce a vrut să facă. După această umilire, îngerul-împărat l-a chemat la sine, i-a dat hainele înapoi și l-a sfătuit ca, de aici înainte, să nu se mai trufească. După aceea, așezându-l în scaunul său împărătesc, s-a făcut nevăzut.

Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2000, pp. 90-91.

Maica Domului face judecată dreaptă

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Axion Estin! (Vrednica esti!), Muntele Athos, secolul al XIX-lea

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Axion Estin! (Vrednica esti!), Muntele Athos, secolul al XIX-lea

Zenon, împăratul grecesc, petrecea viața sa în multă slobozenie și veselie. Odinioară, a lua o fată a unei femei văduveca să desfrâneze cu dânsa.

Atunci, acea femeie s-a rugat lui Dumnezeu și Precistei, să-i scape fata de necinstire, iar peste împărat, să aducă supărare, pedepsindu-l.

Precista, arătându-se acelei femei, i-a zis: am împiedicat pe Zenon să-ți necinstească fata, pe care a dus-o în casa sa; dar nu am adus supărare asupra lui și a casei sale, deoarece Zenon și cu mama lui aduc multe milostenii săracilor în fiecare zi.

Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2000, pp. 87-88.

Veșmântul Preacuratei Fecioare, Născătoarea de Dumnezeu, din Biserica Vlahernei

camasa-maicii-domnului-zugdidi-georgiaSursa  fotografiei: Blogul Agentiei de Turism MiriamTurism

În zilele drept-credinciosului Împărat Leon cel Mare (456-474), erau în Constantinopol doi bărbați cinstiți, in rândul senatorilor, anume Galvie și Candid, frați după trup. Și, sfătuindu-se între ei, au cerut împăratului învoirea de a merge la Ierusalim, să se închine Sfintelor locuri. Primind învoirea, au purces la drum. Ajungând ei în Palestina, au mers în Galileea, vrând să vadă Nazaretul și casa Preacuratei Fecioare, în care, după bună-vestirea Arhanghelului și prin venirea Duhului Sfânt, S-a zămislit umnezeu-Cuvântul Cel negrăit.

Umblând ei și ostenindu-se, s-au odihnit peste noapte într-un sat din apropiere. Acolo, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au găzduit la casa unei femei văduve, bătrână de ani și cinstită prin viața ei curată.

Continuă lectura

Ieromonah Filoteu: Smerita noastră mărturie personală. Mărturia Sfințior.

Crestinul în fata lumii de astaziCu harul lui Dumnezeu și din nesfârșita-I milă, ne-am născut din părinți credincioși, creștini, care ne-au crescut creștinește. Le datorăm o mare recunoștință și lor, și dascălilor noștri, că nu ne-au lăsat neluminați.

Nu ne-au lăsat să flămânzim duhovnicește și să murim fără Hristos, doar din presupunerea că vom alege noi singuri, mai târziu, când vom crește, ce credință vom dori. Au cunoscut că aceasta ar fi însemnat să ne lase pe drumul înșelător al îndoielii, al necredinței, al diavolului.

Ne-au botezat și ne-au îndrumat de mici copii spre Biserică. Le suntem recunoscători, că nu ne-au făcut precum ”liberalii” care, dacă nu dintr-un curat și declarat ateism, atunci dintr-o criminală indiferență, lasă nebotezați copiii lui Dumnezeu.

Și mai îndrăznesc mulți dintre aceștia să spună că trebuie respectată libertatea copiilor și că nu trebuie forțați, dar îi duc la doctor de atâtea ori fără să îi mai întrebe.

Se îngrijescc, prin toate cele, de sănătatea trupească a lor, în timp ce desconsideră cu totul creșterea și vigoarea sufletească a copiilor, care vin cu o aplecare specială spre taina vieții și spre legătura și apropierea de Hristos, Dumnezeul-om.

Continuă lectura

Ieromonah Filoteu: Masca înșelătoare a lumii

Crestinul în fata lumii de astaziMonahul, trăind lupta lui în Hristos, se îndurerează pentru frații săi din lume. El fuge din lume nu pentru că ar urî-o sau ar disprețui-o, ci pentru că simte că astfel se dăruiește în modul cel mai autentic, esențial, și fraților săi din lume. Se dăruiește și dorește să fie precum îl vrea Dumnezeu: luminător strălucind lumii, înaintea icoanei Stăpânului Hristos, a Preacuratei și a Sfinților.

Se roagă îndurerându-se pentru lume și, îndeosebi, pentru aceia care trăiesc departe de Dumnezeu și de darurile Sale.

Se îndurerează când știe că, în vremurile noastre, s-au zidit, cu ajutorul diavolului, ziduri multe și înalte, care să-i împiedice pe oameni să alerge spre cetatea lui Dumnezeu, Biserica.

S-au împodobit vitrine frumoase, diabolic de fermecătoare, tragice surogate ale adevărului, pentru a se îndeletnici sărmanii oameni numai cu cele pământești, cu cele deșarte și nimic să nu le mai amintească de Dumnezeu, de suflet, de viața veșnică. Cu măștile lor mincinoase, răpesc omul de la slăvirea singurului Dumnezeu adevărat și-l conving cu măiestrie să se închine idolior vremurilor noastre.

Continuă lectura

Ieromonah Filoteu: Iubirea lui Dumnezeu şi libertatea omului

Crestinul în fata lumii de astazi„Dumnezeu este iubire”, ne spune Sfântul Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 8). Şi, într-adevăr, aceasta este cea mai potrivită numire a lui Dumnezeu. Ca să înţelegem noi, oamenii, ce este Dumnezeu.

După Sfântul Dionisie Areopagitul şi în acord cu teologia apofatică a Bisericii, Dumnezeu este mai presus de orice înţeles omenesc. Nu este nici suflet, nici cuvânt, nici putere, nici lumină, nici viaţă, nici substanţă, nici timp, nici cunoaştere, nici adevăr, nici împărăţie, nici înţelepciune, nici bunătate…[1]

Doar atât să-mi îngăduiţi a spune, aş face o excepţie pentru numele de iubire. Dumnezeu nu este nimic altceva decât iubire.

Şi, cu adevărat, Dumnezeu, Dumnezeul Părinţilor noştri, singurul adevărat Dumnezeu nu este un Dumnezeu înfricoşător sau „drept”, după măsurile sau înţelesurile omeneşti. Nu este precum un jandarm care serveşte la asigurarea ordinii, consemnând în amănunt abaterile noastre; sau ca un judecător a cărui treabă este să judece în amănunt, spre a da în vileag şi a îngrozi vinovatul, dându-l spre pildă celorlalţi, pentru a face dreptate şi a satisface opinia publică.

Dumnezeul nostru nu este aşa „drept”. Vai de noi dacă ar fi fost aşa! Dumnezeul nostru este Tatăl nostru, Părintele nostru. Dumnezeul nostru este iubire.

Continuă lectura

Sfântul Ignatie Briancianinov: Despre îndeletnicirea cu rugăciunea lui Iisus

sf-ignatie-briancianinovdesen de Gabriela Mihăiță David

Despre îndeletnicirea cu rugăciunea lui Iisus

Ucenicul: Arată-mi mijlocul nerătăcit de a mă îndeletnici cu rugăciunea lui Iisus.

Stareţul: îndeletnicirea nerătăcită cu rugăciunea lui Iisus se naşte singură din concepţiile nerătăcite despre Dumnezeu, despre Atotsfântul nume al Domnului Iisus şi despre raporturile omului cu Dumnezeu.

Dumnezeu este o fiinţă nemărginit de măreaţă, Atotdesăvârşită, Ziditorul şi Reziditorul oamenilor, Stăpân deplin asupra oamenilor, asupra îngerilor, asupra demonilor, asupra întregii zidiri văzute şi nevăzute. Această concepţie despre Dumnezeu ne învaţă că trebuie să stăm prin rugăciune înaintea lui Dumnezeu întru cea mai adâncă evlavie, întru frica şi cutremurul cel mai mare, tinzându-ne către Dânsul toată luarea-aminte, adunându-ne în luarea-aminte toate puterile minţii, inimii, sufletului, lepădând toată împrăştierea şi închipuirea, ca pe nişte încălcări ale felului nerătăcit de a sta înaintea lui Dumnezeu, fel pe care îl pretinde cu stăruinţă măreţia lui Dumnezeu (In. IV, 23, 24; Mt. XXII, 37; Mc. XII, 29-30; Lc. X, 27). Minunat a grăit Isaac Sirul:

Continuă lectura

Fericitul Arhimandrit Sfronie: Modul de practicare a rugăciunii

sf-arhim-sofronie-saharovSursa imaginii: Gabriela Mihăiţă David

În capitolul de faţă, mă voi strădui să expun, cât mai succint, cele mai importante momente ale marii culturi a inimii şi cele mai sănătoase sfaturi pentru această lucrare cu care eu m-am confruntat la Sfântul Munte.

Mulţi ani la rând, monahii pronunţă rugăciunea cu buzele, necăutând alte mijloace de a uni mintea cu inima. Atenţia lor este îndreptată la faptul de a armoniza viaţa lor cotidiană cu poruncile lui Hristos. Experienţa de veacuri a acestei asceze a demonstrat că mintea se uneşte cu inima cu ajutorul lui Dumnezeu, atunci când monahul parcurge o experienţă solidă de ascultare şi înfrânare, când mintea lui, inima şi însuşi trupul „omului vechi” se eliberează într-o măsură suficientă din puterea păcatului.

Continuă lectura