Leonid Uspensky: Primele icoane ale lui Hristos

Tradiţia Bisericii afirmă că prima icoană a lui Hristos a apărut încă din timpul vieţii Sale pământeşti. Era imaginea numită în Occident „Sfântul Chip”, iar în Biserica Ortodoxă, „imaginea nefăcută de mâna omenească” (acheiropoiètos).

Istoria provenienţei acestei prime imagini a lui Hristos ne este transmisă de textele Liturghiei ce-i este dedicată, la 16 august. Astfel, „înfăţişând preacuratul Tău chip, l-ai trimis credinciosului Abgar, cel ce voise a Te vedea, Tu, Care după Dumnezeire, nevăzut eşti heruvimilor” (stihirea glasului 8 de la vecernie)[1].

Continuă lectura

Anunțuri

Icoana Maicii Domnului Kozelsciansk (21 februarie)

Sursa: Sfinti si icoane

(Sursă icoana: http://pravicon.com/images/icon/0165/0165002.jpg)

Această icoană fu proslăvită pentru harul facerii de minuni la sfârşitul veacului al XIX-lea, chiar dacă este mai veche de atât. Obârşia icoanei este necunoscută, ştim despre ea numai că a fost făcută în Italia şi a fost adusă în Rusia  de una dintre însoţitoarele împărătesei Elisabeta (clic aici, 1741-1761).

Cea care avea icoana se căsători cu un militar din Ucraina, luând icoana cu sine. În veacul al XIX-lea, a aparţinut familiei contelui Vladimir Kapnist, care o păstra cu evlavie în satul Kozelscina, guberia Poltava. În Săptămâna brânzei a Postului Mare din anul 1880, Maria, fiică a contelui Vladimir, îşi fractură piciorul. Doctorul satului spuse că nu este grav.  Nici dorctorul Grube, vestit chirurg din Harkov, nu socoti accindentul grav, punând numai un pansament şi recomandând băi fierbinţi şi suplimente de fier. Pentru că Maria mergea anevoios, i se făcu un pantof special cu benzi din metal pentru piciorul vătămat. La sfârşitul postului, nu se văzu nici o ameliorare.

Continuă lectura

Icoana care se curăță singură

icoana-celic-dereMănăstirea Celic Dere, situată în nordul Dobrogei, pe valea pârâului cu același nume – de origine turcă, ce s-ar traduce prin pârâu de oțel[1] – adăpostește, între alte odoare de preț[2], și icoana Mântuitorului care se curăță singură.

La începutul secolului al XIX-lea, aproximativ în anul 1816, în contextul războaielor ruso-turce, pe aceste meleaguri a sosit un ostaș care avea cu sine această icoană. La vremea aceea, icoana era neagră. Ostașul a încredințat-o unui grup de călugări, spunând că avea să se petreacă o minune cu ea, întrucât icoana se va curăța singură, iar ochii Mântuitorului, acum închiși, se vor deschide. Călugării au primit cu evlavie icoana care, de atunci, într-adevăr, se curăță singură, iar ochii Mântuitorului încep a se deschide, pleoapele fiind acum ușor ridicate.

–––––––––

[1] Uneori, apele pârâului devin roșii, culoarea aceasta fiind dată probabil de zăcământul de minereu de fier aflat în subsol.

[2] Tot aici, se află Icoana Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare, adusă, probabil, înainte de anul 1877, de la Athos; Maica Domnului le-a vorbit maicilor de aici prin această icoană, încredințându-le de purtarea ei de grijă: „Eu sunt stareţa voastră, nu vă temeţi“. Se mai află aici icoana Sfintei Mucenițe Drosila, fiica Împăratului Traian, iar în incinta clădirii care a funcționat inițial ca școală de pictură bisericească, se află Cazania lui Varlaam de la 1643, Biblia lui Şerban Cantacuzino de la 1688, încă şi alte cărţi vechi sau obiecte de cult.