În ultima vreme, pe adresa Arhiepiscopiei Iașilor au fost trimise mai multe memorii în care s-au exprimat diverse opinii în legătură cu întrunirea Sfântului și Marelui Sinod din Creta (18-26 iunie 2016).
Răspunzând acestor memorii și dorind a prezenta lămuririle necesare în legătură cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la acest eveniment bisericesc, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor aduce la cunoștința celor interesați următoarele:
Vino, suflete, ca pârga plânsurilor să o aducem astăzi Născătoarei de Dumnezeu, căci ea a izbăvit neamul omenesc din blestemul lui Adam şi ne-a dăruit nouă binecuvântarea şi bucuria.
Cu curgerile Iordanului, lacrimile mele nu pot cu nici un chip să spele întinăciunea păcatelor mele, ci tu, Fecioară, cu mila ta, curăţeşte-mă.
Pe Hristos, Soarele dreptăţii cel neapus, născându-L, Fecioară, rogu-mă: Luminează-mi ochii cei întunecaţi de negura patimilor şi de îngroşarea păcatelor.
Argint și aur nu am, dar ce am, aceea îți dau.
(Faptele Apostolilor 3: 6)
Ne putem ajuta aproapele, nu numai cu aur și cu argint.
Nu oricine are bani, în schimb, oricine, bătrân sau tânăr, sărac sau bogat, printr-o vorbă bună poate încălzi sufletele, prin compasiunea frățească, poate ușura suferința altuia.
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita toate răsplătirile Lui; pe Cel Ce curățește toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale.
(Psalm 102: 2-3).
(Sursa imaginii: Biserica Sfântul Mucenic Uar)
Dacă ne-am aduce aminte întotdeauna de toate binefacerile nenumărate pe care noi, nevrednicii, le-am primit de la Dumnezeu, n-ar mai rămâne loc în noi pentru nemulțumire și cârtire. Dar suntem prea înclinați să ne amintim din trecut numai greutățile și, deseori, înșirând toate amărăciunile și restriștile din viața noastră, uităm să le punem față în față cu numeroasele rânduri când am trăit lucrarea vădită și simțită a milostivirii și a ajutorării dumnezeiești.
Cel care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie puțin va fi bătut, iar oricui i s-a dat mult, mult i se va cere și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere.
(Luca 12:48).
Aș vrea să pătrundem mai adânc înțelesul acestor spuse.
Asupra noastră, apasă o grea răspundere pentru talantul pe care Dumnezeu ni l-a încredințat.
Iar Celui Ce poate face, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi, Lui să fie slava.
(Efeseni 3: 20).
Deseori, se întâmplă să auzim cum oamenii povestesc cât de greu le e să se roage. Din păcate, toți slăbim adeseori în credință, când ne găsim în situații grele sau când răspunsul la rugăciunea noastră se lasă îndelung așteptat. Ne descurajăm și, uneori, chiar încetăm cu totul să ne rugăm. Dacă am vedea în Domnul un Tată iubitor, dacă am crede cu tărie în cuvântul Lui, nu ne-am lăsa niciodată de rugăciune. Domnul întârzie, deseori, cu răspunsul, din pricini ce rămân ascunse de noi, dar asta nu înseamnă că nu ne aude.
Contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, fraternității și dragostei între popoare și la înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură
„Fiindcă Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16). Biserica lui Hristos trăiește „în lume”, dar nu este „din lume” (Ioan 17, 11, 14-15). În calitate de Trup al Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu (Ioan Gură de Aur, Omilie înainte de plecarea în exil, II, PG 52, 429), Biserica este „prezența” vie, semnul și chipul Împărăției lui Dumnezeu în Treime, în istorie, care binevestește „făptura cea nouă” (2 Corinteni 5, 17), „ceruri noi și pământ nou, în care locuiește toată dreptatea” (2 Petru 3, 13), o lume în care Dumnezeu „va șterge orice lacrimă din ochii lor (ai oamenilor) și moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere” (Apocalipsa 21, 4-5).
Această așteptare este deja trăită și pregustată în Biserică, în special de fiecare dată când este oficiată Dumnezeiasca Euharistie adunând „laolaltă” (1 Corinteni 11, 20) fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați (Ioan 11, 52), fără deosebire de rasă, sex, vârstă, origine socială sau orice altă condiție, într-un trup în care „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască” (Galateni 3, 28; Coloseni 3, 11), într-o lume a reconcilierii, păcii și dragostei.
Continuă lectura
Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe a analizat subiectul „Autonomiei şi modul ei de proclamare”. Astfel, a fost discutat documentul corespunzător transmis de cea de-a V-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 10-17 octombrie 2015), pe care l-a aprobat cu unele mici amendamente, după cum urmează:
Aspectele examinate de către Sinod, privind acest document, se referă la:
Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe s-a ocupat cu tema organizării canonice a Diasporei Ortodoxe. Astfel, a discutat documentele referitoare la Diaspora Ortodoxă și Regulamentul de Funcționare a Adunărilor Episcopale în Diaspora, înaintate de cea de-a IV-a Conferință Presinodală Panortodoxă (Chambesy, 2009) și de Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe Autocefale (21-28 ianuarie 2016), aprobându-le cu mici amendamente, după cum urmează:
1.
a) Se afirmă că este voința comună a tuturor Preasfintelor Biserici Ortodoxe ca problema Diasporei Ortodoxe să fie rezolvată cât mai curând posibil şi ca ea să fie organizată în conformitate cu eclesiologia ortodoxă şi cu practica şi tradiţia canonică a Bisericii Ortodoxe.
I. Căsătoria ortodoxă
Către poporul ortodox și toți oamenii de bună voință,
Lăudăm și slăvim pe Dumnezeul „milelor și a toată mângâierea” pentru că ne-a învrednicit să petrecem săptămâna Cincizecimii (18-26 iunie 2016) în Creta, aici unde Apostolul Pavel și ucenicul său Tit au propovăduit Evanghelia în primii ani de viață ai Bisericii. Mulțumim Dumnezeului slăvit în Treime că a binevoit să ducem la bun sfârșit în deplin acord lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Ortodoxiei, pe care l-a convocat Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cu voința comună a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale.
Părintele Petru Pruteanu
„Sfântul şi Marele Sinod”, numit şi „Sinodul Panortodox din Creta” şi’a început activitatea în termenii stabiliţi de întâistătători în ianuarie 2016 la Chambésy: delegaţiile au ajuns pe 16 iunie, pe 17 a avut loc sinaxa întâistătătorilor, pe 19 iunie întâistătătorii au slujit împreună la Heraklion, iar pe 20 a avut loc şedinţa oficială de deschidere. Lucrările Sinodului s’au încheiat sâmbătă pe 25 iunie, iar în data de 26 a avut loc o nouă slujbă a întâistătătorilor (cu precizarea că arhiepiscopul Elladei Ieronim nu a slujit, ci doar a asistat), la care a fost citită Enciclica Sinodală.
Despre toate acestea însă, vreau să fac unele observaţii:
Cu frățească dragoste, oferim varianta pdf a acestui neprețuit ghid de povățuire duhovnicească tuturor celor ce vor să vină mereu mai aproape de Domnul.
Cartea poate fi descărcată aici.
Evanghelia de astazi evoca doua minuni savarsite de Mantuitorul Hristos: vindecarea femeii care s-a atins pe ascuns de vesmintele Domnului si invierea fiicei lui Iair — o copila de numai doisprezece ani, singura la parinti. Obisnuia Hristos sa-Si legitimeze invatatura si cuvintele pe care le adresa poporului cu astfel de semne si minuni. Asa se face ca, de-a lungul celor trei ani si jumatate, cat timp a durat activitatea Sa publica, El a vindecat in mai multe randuri bolnavi: orbi, leprosi, ologi si, iata, in evanghelia de astazi a inviat pana si din morti pe o copila, ca sa arate tuturor ca este Dumnezeu, Stapan al sufletelor, dar si al trupurilor; Stapan al vietii, dar si al mortii.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, dăruim astăzi iubitorilor de spiritualitate ortodoxă varianta în format electronic a cărții Despre rugăciune, a Sfântului Sofronie – cum îl numesc, pe bună dreptate, părinții athoniți.
Un dar din Dar, cu bucurie și cu dragoste în Hristos, tuturor fraților noștri în Domnul.
Cartea poate fi descărcată aici
„Maica Domnului este prezentă în viața noastră ca o taină și o minune pe care numai credinciosul o trăiește pururea în rugăciune, știind că deasupra tuturor grijilor și încercărilor vieții este cineva acolo sus, tronul Mântuitorului, care se roagă pentru el. (…)
Prin lacrimie de mir pe care le varsă Maica Domnului, parcă ar vrea să ne îndemne și pe noi să ne plângem păcatele și îndepărtarea de Dumnezeu, să ne oprim o clipă din goana nebună după dobândirea veacului acestuia înșelător și vremelnic și să ne îndreptăm ochii cei duhovnicești spre veșnicia care ne așteaptă și pentru care nu ne-am pregătit.”
