Părintele Calistrat

Parintele Calistrat

Părintele Calistrat este preot slujitor şi duhovnic în cadrul Mănăstirii Vlădiceni din Iaşi.

Puteţi urmări cuvântul de învăţătură al Părintelui pe paginile de facebook administrate de ucenicii sfinţiei sale: aici și  aici. De asemenea, îl puteți găsi pe contul de youtube și pe Google+.

Există și conturi „neoficiale” create în numele Părintelui Calistrat. Administratorii acestui sait nu au lo egătură directă cu Părintele sau cu ucenicii Sfinției sale, dar, pentru exactitatea informației, am căutat să ajungem la original, ca să vă putem îndruma către surse de încredere.

Dreptul la Sanatate. Medicina si Spiritualitate. Vasile Astarastoae – Parintele Calistrat

Drumul pe care merge Iisus este în două direcţii: spre Ierusalim, că de-acolo vine mântuirea şi spre Emaus, că de-acolo vine luminarea – Duminica Vindecării orbului din naştere (2009)

Drumul spre Dumnezeu, ridicarea din păcat

Itinerarii Spirituale din Tainele Calugariei

Învierea duhovniceasă din lucrarea faptelor bune

Învierea Lui Hristos şi Sfintele Mironosiţe sau Femeia şi Mântuirea Lumii

Medicina. Bioetica. Emisiunea “Izvoare de Sanatate”, Vasile Astarastoae – Parintele Calistrat

Memorii, mărturisiri, mărturisitori. Părintele Iustin Pârvu a trecut la Domnul. – Cuvântul Părintelui Calistrat la adormirea Părintelui Justin.

Noi trăim Învierea în fiecare zi – Cuvânt la praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (2013)

Ordinea lăuntrică în lucrarea mântuirii

Predică la Duminica Samarinencei (2011)

Predică la Praznicul Schimbării la Față a Domnului (2013)

Prietenii mântuirii noastre

Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s