Dedicăm această pagină Sinodului din Creta.
Pezentăm aici documentele oficiale finale care au fost adoptate la acest eveniment și redăm în continuare câteva păreri autorizate referitoare la dreapta socoteală prin care Dumnezeu ne păzește pe toți de erori.
Să stăm drept, cu frică și cu cutremur, luând aminte la noi înșine, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel care ne învață: „cel căruia i se pare că stă să ia aminte să nu cadă” (I Corinteni 10:12). Căci cel care stă prin mila și cu ajutorul lui Dumnezeu stă și nu prin puterile proprii sau prin propria sa judecată. Iar dacă Dumnezeu îl va lăsa la mintea sa, va cădea în cele pe care le-a judecat la aproapele său – ori în altele și mai rele decât acestea – fiindcă s-a mândrit cu starea sa care nu era a sa, ci era de la Dumnezeu și l-a judecat pe aproapele său împotriva poruncii dumnezeiești, făcându-se, pe deasupra, și unealta dezbinării în Biserica lui Hristos.
Nu este al nostru a judeca, ci judecata este a Fiului lui Dumnezeu Care este și Fiul Omului. Iar al nostru este a ne vedea și a ne plânge păcatele proprii. Și, dacă vrem să candidăm la desăvârșire și la starea de fii ai lui Dumnezeu, al nostru devine a plânge și a ne pocăi de greșelile aproapelui nostru ca de ale noastre, căci ele chiar ale noastre și sunt, de vreme ce noi înșine am contribuit la slăbirea firii omenești prin păcatele noastre personale. Și tot al nostru este a ne ruga pentru tot omul ca pentru noi înșine, căci toți oamenii – de la Adam și până la ultimul om care va viețui pe pământ – facem o omenire și ea a fost făcută bună foarte în Adam, iar noi o sfâșiem și o dezbinăm în sine, făcându-ne pe noi înșine semănătura vrăjmașului în grâul lui Dumnezeu.
Iată, deci, câtă treabă avem, de nu ne mai rămâne nici timp de odihnă! Să nu risipim, așadar, timpul pocăinței noastre – timp de mântuire – pe judecata care nu ni s-a dat nouă a o face!
Documentele oficiale finale ale Sinodului din Creta:
Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe
Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine
Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta
Importanţa postului şi respectarea lui astăzi
Autonomia şi modul ei de proclamare
Misiunea Bisericii în Lumea Contemporană
Alte articole:
Mitropolitul Ierotheos Vlachos despre Sinodul din Creta
Părintele Petru Pruteanu: Cu ce ne-am ales după Sinodul din Creta?
Schitul românesc Prodromu s-a dezis de grupările nou-zelotiste din Athos
Părintele Calistrat: Am intrat în frigurile ecumenismului!
Sfânta Mănăstire Cutlumuș: Sfântul și Marele Sinod
Părintele Amfilohie despre Sinodul din Creta
Fanatism și relativism – extremele pierzării
Cuviosul Paisie Aghioritul: Omul duhovnicesc este plin de durere pentru ceilalți
Cuv. Seraphim Rose și Cuv. Paisie Aghioritul: Râvna fără socotință sau boala „supercorectitudinii”