Sfântul Ierarh Nicolae

Viața Sfântului Nicolae

Sfântul Nicolae s-a născut în Patara, (Asia Mică), între anii 260 și 280, din părinți dreptcredincioși și bogați, Teofan și Nona, în vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305). El a fost rodul îndelungatei rugăciuni a acestor binecuvântați părinți care stăruiseră în cererile lor către Dumnezeu pentru darul nașterii de prunci.

Ca un ales al lui Dumnezeu, s-au arătat lucruri minunate prin el, încă imediat după naștere, când, fiind în baie, a stat trei ore în picioare, nesprijinit de nimeni dintre pământeni, ci numai de harul lui Dumnezeu care dădea astfel un semn despre puterea cu care avea sp lucreze în el. Din viața Sfântului, se mai păstrează încă și mărturia că Dumnezeu l-a înzestrat cu darul postirii, pe care pruncul l-a lucrat încă de la naștere, refuzând să se hrănească în zilele de miercuri și vineri mai mult decât o dată în zi și atunci numai seara, după săvârșirea rugăciunilor. De asemenea, el nu a supt decât din sânul drept, ca o vestire a faptului că avea să fie nebiruit apărător al dreptei credințe.

Când a fost să meargă la școală, s-a arătat foarte ager la minte și exemplar de sârguincios, ajungând, în scurt timp, să dobândească o informație bogată și să dovedească multă înțelepciune. De asemenea, copilul demonstra o fire ascetică, matură și cu mult discernământ, evitând prieteniile deșarte și ferindu-se de femei, tătind, astfel, din rădăcină, prilejurile de ispită. Petrecea mult timp în biserică, în rugăciune sau în citirea Sfintelor Scripturi, astfel încât darurile Sfântului Duh n-au întârziat să-l împodobească din belșug și tânărul Nicolae să fie tuturor de mirare pentru că nu făcea nimic din cele ale vârstei sale, ci pe acelea ale înțelepciunii bătrânești.

Văzând această neobișnuită petrecere a tânărului Nicolae, unchiul său, Episcopul Nicolae al Patarei, i-a sfătuiți pe părinți să-și încredințeze copilul slujirii lui Dumnezeu. Iar aceștia nu au întârziat a o face, dăruindu-i lui Dumnezeu darul cu care Acesta îi dăruise ca răspuns la rugăciunile lor.

Curând, tânărul Nicolae a fost hirotonit preot, iar în cuvântul către popor, Episcopul a rostit aceste vorbe care s-au adeverit ulterior a fi fost cu adevărat o profeție: „Iată, fraţilor, văd un nou soare răsărind marginilor pământului, arătându-se către cei întristaţi ca o milostivă mângâiere. O! fericită este turma care se va învrednici a avea pe acest păstor! Căci acesta va paşte bine sufletele celor rătăciţi şi la păşunea buneicredinţe îi va aduce pe dânşii; apoi se va arăta şi ajutător fierbinte celor ce sunt în nevoi”.

Iar Părintele Nicolae adăuga osteneală peste osteneală, încât viețuirea sa era asemenea celei a îngerilor.

Când unchiul său, Episcopul Nicolae, a hotărât să plece în Palestina, spre a se închina la Sfintele locuri, cu toată încrederea a lăsat cârmuirea bisericii în seama nepotului său, care s-a arătat în urmă cu totul vrednic de această slujire.

În acea vreme, părinții săi s-au mutat la Domnul, lăsându-i o mare avere, pe care Sfântul Nicolae a împărțit-o săracilor, dorind a se îmbogăți în Dumnezeu Cel veșnic, iar nu în trecătoarele avuții pământești.

Dintre faptele de milostenie ale Sfântului Nicolae, poate cea mai cunoscută este aceea în care el scapă trei tinere de la perspectiva de a cădea în desfrânare, din pricina datoriilor tatălui lor.

Tatăl acestor fete își pierduse corabiile pe mare și strâmtorarea în care ajunsese din pricina datoriilor îi adusese gândul să-și dea fiicele spre desfrânare. Părintele Nicolae, cunoscând cu duhul ispita acestui tată, a hotărât să-l ajute în ascuns și, într-o noapte fără șună, ca să nu fie văzut și recunoscut, a aruncat pe fereastra casei acestuia o legătură cu galbeni. Găsind galbenii, nu mică i-a fost mirarea bătrânului tată care și-a măritat cu ei fiica cea mare, dându-i și zestre din aceiași gabeni. Sfântul Nicolae a avut grijă și de cea de-a doua fiică, aruncând o a doua legătură cu galbeni pe fereastra casei lor, tot într-o noapte întunecoasă, în care luna era ascunsă de nori. Tatăl, mulțumind cu lacrimi lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă, s-a rugat Acestuia să-i descopere pe binefăcătorul său și, căsătorind și pe a doua fiică, a pândit să vadă cine-i acela care a făcut așa o milostenie cu el și cu fiicele sale și i-a scăpat din ghearele vrăjmașului. Așa l-a surprins pe Sfântul Nicolae când acesta a aruncat a treia legătură cu galbeni pe fereastra casei[1]și a alergat în urma sa, mulțumindu-i. Iar Sfântul l-a binecuvântat și i-a dat multe învățături mântuitoare, rugându-l să nu spună nimănui cine era binefăcătorul său.

Unii cercetători ai vieții Sfântului spun că imediat după întâmplarea aceasta, el ar fi căutat să se ascundă într-un loc unde nu era cunoscut de oameni și că așa a ajuns în Mira Lichiei, sărac și străin, dar împăcat sufetește.

Alții spun că nu a plecat imediat la Mira, ci că, la o vreme după milostenia făcută cu cele trei fete, Sfântul Nicolae a dorit să meargă să se închine la Sfintele locuri, unde ar fi dorit să se sălășluiască în psutie, dar nu a fost aceasta voia lui Dumnezeu pentru el și Domnul Însuși l-a îndemnat să se întoarcă acasă.

Sunt cercetători care spun că, revenind acasă, Sfântul s-a sălășluit în mănăstirea pe care o zidise unchiul său, Episcopul Nicolae, unde a viețuit în post și rugăciune, după obiceiul său, mângâind pe frați și dându-le învățături mântuitoare. Sunt și păreri care spun însă că nu este vorba despre Sfântul Ierarh Nicolae, viitorul mitropolit al Mirelor Lichiei, ci despre un alt Sfânt Nicolae, Episcop de Pinar, care a trăit două secole mai târziu și a viețuit în această mănăstire, numită Mănăstirea Sionului, fiind chiar stareț al acesteia într-o vreme.[2]

Cert este că, într-o anumită împrejurare a vieții sale, Pronia divină l-a adus în Mira. Aici, a viețuit scurt timp în anonimat, timp în care a avut o descoperire în care i s-a arătat Mântuitorul (după alții, Sfântul Ioan Botezătorul) ținând în mână o Evanghelie și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ținând un omofor pe brațele sale. Tâlcul acestei descoperiri, l-a înțeles mai târziu, când a fost ridicat în scaunul episcopal al Mirei.

Căci în vremea aceea, Ioan arhiepiscopul, arhiereul Mirei, s-a mutat la Domnul. Și adunându-se ceilalți arhierei cu post și cu rugăciune, ca Dumnezeu să le descopere pe cel pe care îl voiește în scaunul arhieresc devenit vacant, unul dintre episcopi, mai în vârstă, a avut această descoperire: stând el la rugăciune, i s-a arătat în lumină un bărbat care i-a spus să meargă decunoapte la biserică și primul pe care îl va vedea intrând în biserică să știe că este alesul Său, iar numele aceluia este Nicolae. Și, cum i s-a poruncit în vedenie, așa a făcut bătrânul. Și așa l-a aflat pe smeritul Părinte Nicolae, pe care l-a luat cu sine și l-a înfățișat celorlalți episcopi, iar în urmă l-au ridicat în scaunul arhieresc, făcându-l mitropolit al Mirei Lichiei, cu toate că Sfântul nu și-ar fi dorit vrednicia aceasta.

La o vreme după aceasta, s-a pornit prigoana împăraților Diocleţian şi Maximian asupra Bisericii lui Hristos. Acești păgâni împărați au poruncit ca toți creștinii să se lepede de Hristos și să se închine idolilor, iar cine nu va voi să fie dat la chinuri și la morte. Atunci a fost și Sfântul Nicolae închis împreună cu mulți creștini, suferind temnița până când Dumnezeu a adus sfârșitul stăpânirii păgânilor și a adus pe Marele Constantin în scaunul împărăției, căruia i-a arătat semnul sfintei Sale Cruci, aducând libertate creștinilor. Iar Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul arhieresc al Mirelor Lichiei și a întors poporul la Dumnezeu, sfărâmând templele idolilor cu puterea rugăciunilor sale.

În anul 325, din porunca Împăratului Constantin, s-a ținut la Niceea Sinodul I ecumenic, împăratul însuși asistând atât la prima ședință a acestuia (20 mai), cât și la cea de încheiere (25 august 325). Necesitatea acestui sinod a fost impusă de apariția arianismului[3] și pentru precizarea clară a adevărurilor de credință, ca și pentru rezolvarea disputei pascale[4] și a lămuririi altor erezii ale vremii. La finele sinodului, s-a redactat prima parte a Crezului (primele 7 articole).

Unii spun că la acest sinod, aprins de râvnă dumnezeiască, Sfântul Nicolae, vorbind împotriva arianismului, l-ar fi pălmuit pe Arie. Alții spun că nu Sfântul Nicolae l-a pălmuit pe Arie, gestul fiind oricum în flagrantă contradicție cu felul său de a fi, blând și răbdător[5], ci că Sfântul Spiridon, mai aprig din fire, a fost acela care i-a dat lui Arie vestita palmă. Sunt și voci care spun că gestul pălmuirii nici nu ar fi existat.

Întorcându-se de la acest sinod, Sfântul și-a păstorit în continuare turma, întărind-o în dreapta credință și hrănind-o în chip minunat la vreme de foamete[6].

Încă multe și slăvite minuni a făcut Dumnezeu prin bineplăcutul său Ierarh Nicolae: în două rânduri, a scăpat câte trei bărbați nevinovați de la moartea nedreaptă ce se hotărâse asupra lor; pe alții, de furia furtunii i-a izbăvit, certând vântul și marea, întocmai ca Domnul nostru Iisus Hristos odinioară, apoi învățându-i cele pentru mântuire, căci cunoscuse gândul lor spre păcat, le-a izbăvit și sufletele de la moartea păcatului. Iar toate faptele minunate ale Sfântului Nicolae, numai Dumnezeu Singur le cunoaște.

Ajuns la o vârstă înaintată, Sfântul și-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului, pe care L-a slujit tot timpul petrecerii sale pământești. Iar după adormirea sa, nu și-a părăsit poporul pe care l-a păstorit până atunci, nici pe cei ce-l aveau la evlavie, deși nu-l cunoscuseră personal în timpul vieții acesteaia, după cum nici pe noi, cei de azi nu ne părăsește și tuturor vine grabnic în ajutor, ca un milostiv și iubitor de oameni, după asemănarea lui Dumnezeu.

Sfântul Nicolae a fost îngropat în Mira. Deasupra mormântului său, s-a zidit o biserică, ce a fost avariată în mai multe rânduri, de-a lungul istoriei și tot de atâtea ori, refăcută.

Iată câteva imagini din Biserica Sfântului Nicolae din Mira (astăzi, Demre), Turcia:

Biserica Sfântului Nicolae din Mira, exterior

Sursa imaginii: Doxologia

Biserica Sfântului Nicolae din Mira, exterior

Sursa imaginii: The Archaeology News Network

Biserica Sfântului Nicolae din Mira, interior

Sursa imaginii: The Archaeology News Network

Biserica Sfântului Nicolae din Mira, interior

Sursa imaginii: Doxologia

Capela din Mira

Sursa imaginii: Doxologia

Sfintele moaște ale Sfântului Nicolae

Sfintele moaște ale Sfântului Nicolae au izvorât mir bine mirositor imediat după adormirea sa. Bolnavii, ungându-se cu acest mir, dobândeau grabnică însănătoșire. Această veste s-a răspândit repede și oamenii au început să vină de pretutindeni la mormântul Sfântului, cerând și dobândind de la dânsul însănătoșire trupească și sufletească.

Până de curând, se știa că în anul 1087, sfintele moaște ale Sfântului Nicolae au fost luate din Mira și duse în orașul italian, Bari. Există o versiune care susține aducerea acestora în Bari de către un marinar, prin furt. Altă variantă vorbește despre pustiirea Mirei de către agareni și despre arătarea Sfântului Nicolae unui preot din Bari, căruia i-a poruncit să-i aducă aici cinstitele moaște, după voia lui Dumnezeu. Iar acesta, împreună cu mai mulți clerici, toți deghizați în negustori, sosind în biserica Sfântului Nicolae din Mira, au pretins în fața celor șase călugări pe care i-au găsit aici că vor să se închine Sfintelor moaște. Ei însă au luat cu grăbire moaștele Sfântului, sârguind să ajungă în Bari cu ele, căci aflaseră că și venețienii doreau să le aibă și că aceștia erau deja în acele zile în drum spre Mira.

În urma recentelor descoperiri arheologice din Mira, specialiștii turci susțin că mormântul care se credea până acum a fi fost al Sfântului Nicolae adăpostea în realitate osemintele unui preot anonim și că aceste oseminte ar fi fost luate și așezate în Catedrala din Bari. Ei mai afirmă că sunt convinși că au descoperit adevăratul mormânt al Sfântului Nicolae, prin procedura scanării electronice, prin care s-au detectat spații goale în subsolul bisericii; și că acest mormânt ar fi intact, adăpostind în continuare adevăratele moaște ale Sfântului Nicolae. Pentru a ajunge la acest mormânt, trebuie să fie însă scoase cu grijă mozaicurile de pe podeaua de deasupra, astfel încât acestea să nu fie deteriorate[7]

Până când arheologii turci vor reuși să ajungă la mormântul despre care ei susțin că adăpostește moaștele Sfântului Nicolae de când acestea au fost îngropate acolo după adormirea sa și vor face publice informațiile obținute și concluziile lor, osemintele din Bari, socotite până acum ca fiind moaștele Sfântului, s-au adeverit a fi dăruitoare de alinări și vindecări sufletești și trupești, cu adevărat făcătoare de minuni.

Mai mult, s-au făcut cercetări anatomice și antropometrice asupra acestora și s-a concluzionat că aparțin Sfântului Nicolae, realizându-se chiar un portret al Sfântului în urma studierii craniului aflat în cripta Catedralei din Bari.

În anul 1953, aceste oseminte au fost supuse unui studiu atent și amănunțit de către Profesorul Luigi Martino împreună cu o echipă de cercetători. Înaintea repunerii osemintelor în nișă, acestea au fost supuse pentru a doua oară unui examen anatomic, în noaptea de 7/8 mai 1957, „cu scopul de a se obține şi conserva imaginile şi însușirile bucăţilor individuale de os, precum şi cu scopul, mai important chiar, de a reconstrui figura fizică, şi eventual pe cea picturală, a persoanei căreia îi aparține scheletul”, după cum scrie în referatul său profesorul Martino. El mai susține că „datele anatomice pe care le-am descris până în acest moment, nu vin, așadar în contradicție cu tradiția istorică, care admite că scheletul examinat a aparținut Sfântului episcop din Mira, Nicolae de Patara, ocrotitorul orașului Bari”. Desenele făcute în urma studierii craniului și care aproximează înfățișarea reală a persoanei căreia îi aparțin osemintele seamănă izbitor cu chipul Sfântului Nicolae din iconografia ortodoxă:

Chipul Sfântului Nicolae reconstituit de specialiști

Sursa imaginii: Liturgică și misiologie ortodoxă

Cripta Basilicii San Nicola, Bari, unde se află moaștele Sfântului Nicolae

Sursa imaginii: Liturgică și misiologie ortodoxă

Vă invităm să urmăriți și un reportaj realizat de George Grigoriu într-un pelerinaj la Bari, împreună cu Părintele Constantin Necula:

O parte din moaștele Sfântului Nicolae – mâna dreaptă – fiindu-i dăruită lui Mihai Viteazul de către cardinalul de Bari, acesta a dăruit-o, a rândul său, Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, în anul 1599:

Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae

Sursa imaginii: Ziarul Lumina

Minunile Sfântului Nicolae

Cum spunea cineva, viața Sfântului Nicolae a fost o neîntreruptă înlănțuire de minuni. După trecerea sa la Domnul, minunile sale au continuat cu o și mai puternică adeverire a harului cu care a fost binecuvântat.

Sfântul L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima sa și L-a slujit cu toată ființa sa, iar Dumnezeu l-a descoperit pe el lumii, încă din timpul vieții sale pământești, ca pe o făclie aprinsă din lumina Sa dumnezeiască, pe care a dorit-o arzând nu sub obroc, ci în văzul tuturor, spre luminarea oamenilor cu lumina dreptei credințe.

O minune contemporană a Sfântului Nicolae:

Câteva dintre minunile sale recente sunt adunate în cartea Noi minuni ae Sfântului Nicolae.

Rugăciuni către Sfântul Ierarh Nicolae

Rugăciunea din Acatistul Sfântului Nicolae:

O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta.

Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică.

Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel ce va să vie, ca, prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu viață lină să ne dea și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta și de partea stării de-a stânga să ne izbăvim, și în partea de-a dreapta, împreună cu toți Sfinții, să ne învrednicim. Amin.

Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae

Paraclisul Sfântului Ierarh Nicolae

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae

Părinți duhovnicești despre Sfântul Nicolae:

Părintele Mitropolit Bartolomeu Anania (2000):

Părintele Mitropolit Teofan (2016):

Părintele Calistrat (2016):

Părintele Leontie Fusa (2016):

______________________________________________________________________

[1]Părintele Constantin Necula, care a cercetat viața Sfântului Nicolae spune că în noaptea aceea, când Sfântul Nicolae a aruncat cea de a treia legătură cu galbeni, luna s-a ivit brusc dintre nori în toată splendoarea sa, proiectându-și lumina, ca pe un reflector, asupra Sfântului și, astfel, el a fost recunoscut de către tatăl fetelor. Pentru a fugi de slava de la oameni, a plecat din Patara și s-a sălășluit în Mira Lichiei. Aici însă, la scurt timp, a fost ales mitropolit, prin descoperire dumnezeiască. Iar fata cea de a treia, Maria, nu s-a căsătorit, ci s-a călugărit.

[2] Vedeți articolul Părintelui Petru Pruteanu Ce mai scrie prin „Vieție Sfinților” , precum și cuvântul Părintelui Constantin Necula din reportajul de aici: https://www.youtube.com/watch?v=cvfyd4w8Xz8

[3] Erezie a preotului Arie, care susținea și învăța așa și pe alții că Fiul lui Dumnezeu este prima creație a lui Dumnezeu Tatăl, El ar fi fost „creat în timp din nimic”, „creat din altă substanță sau ființă decât Tatăl” și că ar fi „schimbabil”.

[4]Sinodul a stabilit ca Paștile să fie sărbătorit în Duminica întâi după luna plină ce urmează echinocțiului de primăvară. Iar în condițiile în care ar fi căzut în același timp cu Paștile iudeilor, să se amâne sărbătorirea Paștilor în Duminica următoare sau să se sărbătorească cu o săptămână mai înainte.

[5] Părintele Constantin Necula spune că, dimpotrivă, Sfântul Nicolae a încercat – și a reușit – o mediere la acel sinod, cerând părinților să-i îngăduie să-l convingă asupra adevărului pe Episcopul Teofil, „semi”-arian. În urma discuției cu Episcopul Teofil, Sfântul Nicolae a risipit ispita ereziei și l-a întors pe acesta la dreapta-credință. Această întâmplare vine în spirijinul afirmației că gestul pălmuirii nu poate fi atribuit Sfântului Nicolae, care nu s-a arătat iute la mânie, fie ea și sfântă mânie, ci grabnic în a ajuta la ridicarea celui căzut.

[6] Nu a rămas ascunsă minunea făcută de Sfântul Nicolae la vreme de foamete, când s-a arătat în vis unui negustor din Italia și, dându-i trei galbeni, i-a poruncit în Mira corabia pe care o umpluse cu grâu. Trezindu-se negustorul cu cei trei galbeni în palmă, a dus grâul în Mira, după porunca pe care o primise în vis.

[7] Vedeți articolul: Arheologii turci susțin că au descoperit mormântul Sfântului Nicolae.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s