Sfântul Ierarh Nicolae

Viața Sfântului Nicolae

Sfântul Nicolae s-a născut în Patara, (Asia Mică), între anii 260 și 280, din părinți dreptcredincioși și bogați, Teofan și Nona, în vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305). El a fost rodul îndelungatei rugăciuni a acestor binecuvântați părinți care stăruiseră în cererile lor către Dumnezeu pentru darul nașterii de prunci.

Ca un ales al lui Dumnezeu, s-au arătat lucruri minunate prin el, încă imediat după naștere, când, fiind în baie, a stat trei ore în picioare, nesprijinit de nimeni dintre pământeni, ci numai de harul lui Dumnezeu care dădea astfel un semn despre puterea cu care avea sp lucreze în el. Din viața Sfântului, se mai păstrează încă și mărturia că Dumnezeu l-a înzestrat cu darul postirii, pe care pruncul l-a lucrat încă de la naștere, refuzând să se hrănească în zilele de miercuri și vineri mai mult decât o dată în zi și atunci numai seara, după săvârșirea rugăciunilor. De asemenea, el nu a supt decât din sânul drept, ca o vestire a faptului că avea să fie nebiruit apărător al dreptei credințe.

Continuă lectura

Bucură-te, Bucuria noastră, acoperă-ne pe noi de tot răul, cu cinstitul tău acoperământ!

sfantul-acoperamant-al-maicii-domnuluiSursa icoanei aici

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor celor de sus, Împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoarea și tăria noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi.

Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre, să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și, cu credință și cu dragoste, se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul, dacă tu, Stăpână, nu-L vei milostivi asupra noastră. Ție toate îți sunt cu putință de la Dânsul și, pentru aceasta, năzuim la tine: că ești acoperitoarea noastră și grabnic ajutătoare.

Continuă lectura

Mesajul Părintelui Mitropolit Teofan cu privire la Referendumul din 6-7 octombrie 2018

În manifestarea noastră în această perioadă, suntem chemați să arătăm un duh de pace, de înțelegere, de iertare față de cei care au, poate, o altă concepție, o altă viziune, neabandonând, în același timp, mărturisirea integrală a adevărului în care credem.

Dacă vom fi întâmpinați cu injurii sau ofense, să nu răspundem răului cu rău.

Să avem, în același timp, în gând și în inimă, cuvântul Sfântului Apostol Petru care zice: „Dacă veți suferi pentru dreptatea voastră, fericiți veți fi.” De aceea, nu vă temeți și nu vă tulburați.

 

Coaliţia pentru Familie: Adevărul despre Referendumul pentru clarificarea definiției căsătoriei în Constituție

O recapitulare rapidă principalelor argumente impotriva Referendumului pentru clarificarea definiției căsătoriei în Constituție şi a motivelor pentru care acestea nu sunt valide. Altfel spus, aceste argumente nu pot fi folosite și îi descalifică intelectual pe aceia care le folosesc.

A. Argumente de oportunitate

Continuă lectura

Părintele Calistrat: Predică la Schimbarea la Față (6 august 2018)

preobrajenieSchimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos nu este o minune ca toate celelalte din nenumăratele minuni săvârșite de Domnul.

Această minune ne reconstituie referatul mistico-teologic fără cuvinte, ci chiar direct, din fapte dumnezeiești, despre Persoana Domnului Hristos Și firea Lui divino-umană, adică să puntem înțelege cât este om adevărat și cât este Dumnezeu adevărat..

Continuă lectura

Părintele Calistrat: Schimbarea la față a lui Iisus Hristos (sau Transfigurarea Domnului), 6 august 2017

Iisus se schimbă la față pe Muntele Tabor, Iisus devine strălucitor, vorbește cu Moise și Ilie și este numit Fiul lui Dumnezeu.

„Este lumina necreată, neapusă şi neînvinsă şi transcende orice timp şi veac şi aceasta este, socotesc, moştenirea celor mântuiţi.”

(Sfântul Grigorie Palama)

Continuă lectura

Părintele Iachint (Mănăstirea Putna): Taborul – candela nădejdii înaintea unui val de întuneric

„Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați” (Matei 17, 5).

Știind Mantuitorul nostru că omul întotdeauna slăbește cu sufletul în vremea suferinței, a voit ca, mai înainte de patima Sa cea de bunăvoie, să-Și îmbărbăteze ucenicii, încredințându-i, printr-o minune de taină, că El este cu adevărat Mesia, Cel vestit de prooroci. (…)

„O, adâncul bogăției și al înțelepciunii, și al științei Lui Dumnezeu!… Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine s-a făcut Lui sfetnic?” (Rom. 11, 33-34). A revărsat Domnul pe Tabor în inima ucenicilor Săi un strop de bucurie înaintea unui noian de suferințe. A aprins în sufletele lor o candelă a nădejdii înaintea unui val de întuneric. Le-a îngăduit să guste cereasca lumină, pentru ca, în vremea răstignirii, să nu se îndoiască.

Continuă lectura